Moto: ”Vorbele nu fac vânătăi”. (Zicală italiană)

Urmăresc cu atenţie subiectele care se menţin în agenda colegilor mei de peste Prut. Din păcate - iar uneori din fericire -, aceste agende nu prea coincid. E un subiect interesant, care merită a fi examinat, la prima ocazie. Recent mi-a atras atenţia un editorial al lui Ion Cristoiu despre Ion Luca Caragiale şi trăncăneala la români.

... Jurnalismul este, totuşi, o profesie de conştiinţă! E un principiu general, iar cei care îl încalcă ori abdică de la el încetează de a mai fi jurnalişti şi se transformă în propagandişti. Acest adevăr se extinde sută la sută şi asupra aşa-zişilor analişti politici. De când R. Moldova are ”norocul” să aibă mai multe televiziuni, au apărut mai mulţi amatori de a se da cu părerea. De regulă, aceştia nu produc opinii. Cei mai inofensivi dintre ei produc vorbire. Cam astfel aş defini eu esenţa activităţii lor – fac vorbire. Astfel, de când ”avem televiziuni”, trăim sub dictatura nemiloasă a trăncănelii. Ion Cristoiu, despre care vorbeam mai sus, are dreptate când afirmă că, dacă am face „un clasament al năravurilor moldo-valahe în care am include desigur vanitatea ieftină, prostia arogantă, duplicitatea, demagogia, înghiţirea pe nemestecate a clişeelor din presă”, pe primul loc în clasamentul dat ar trebui să aşezăm trăncăneala. Referindu-se la Caragiale, Cristoiu susţine că în scrierile acestuia „sunt numeroase textele în care scriitorul a denunţat revărsarea de vorbe nu numai din presă sau din politică, dar şi din berării, restaurante, bodegi, birje, dormitoare conjugale, vagoane de tren şi răscruci de străzi”. Un lucru, cred eu, mai trebuie de adăugat: dacă pe timpul lui Caragiale ar fi existat televiziunile, în capul acestei liste ar fi fost aşezate anume ele. Azi, anume televiziunile au devenit arena publică unde se face vorbire, adică unde se trăncăneşte.

Privite lucrurile din acest punct de vedere, există o Moldovă muncitoare şi lucrătoare, o Moldovă suferindă, o Moldovă fericită, o Moldovă optimistă, o Moldovă pesimistă, o Moldovă nostalgică ş.a.m.d., dar peste toate aceste Moldove, diferite şi învrăjbite, se înalţă semeaţă şi falnică Moldova Trăncănitoare. Astăzi putem constata fără greş că noi am confundat libertatea şi democraţia cu dreptul de a demantela cetăţi şi idealuri, transparenţa şi dreptul la opinie - cu trăncăneala, cu datul cu banul pe la ecrane în probleme foarte sensibile, cu punerea ţării la cale de către fel de fel de ivani fără de ţară. Am crezut că mai multă televiziune înseamnă mai multă democraţie, transparenţă şi libertate de exprimare. Ca să vezi, nu e chiar aşa, ba chiar nu e deloc aşa. La noi, mai multă televiziune înseamnă mai multă trăncăneală fără consecinţe. Aceasta în cel mai bun caz, fiindcă există şi alt fel de trăncăneală, trăncăneala cu consecinţe, adică cea care poluează spaţiul public, intoxică, manipulează şi dezinformează.

Recent, la una din televiziunile trăncănitoare, un autodeclarat analist politic afirma că manifestările unioniste care vor fi organizate zilele acestea sunt un atentat la statalitatea moldovenească şi constata cu o bucurie maliţioasă că în R. Moldova nu există un proiect unionist elaborat. E adevărat, nu există. Din ce cauză nu există? Din aceeaşi cauză: şi unionismul a devenit un subiect de trăncăneală (iar pentru unii şi de căpătuială). Un proiect unionist va apărea doar atunci când vom trece de la trăncăneală la fapte, când vorbele vor face... vânătăi.