Către Parlamentele şi Guvernele României
şi ale Republicii Moldova
REZOLUŢIA DE LA BUCUREŞTI
a Consiliului Unirii, consacrată comemorării a 200 de ani de la dezmembrarea Ţării Moldovei de către Imperiul Ţarist

La 16 mai 2012, se împlinesc 200 de ani de la încheierea Tratatului de pace de la Bucureşti, semnat între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, în urma cărui fapt Imperiul Ţarist a ocupat o parte din teritoriul vechiului Principat al Moldovei, după ce se pierduse Bucovina, în 1774.

Prin articolele 4 şi 5, trecea, în componenţa Imperiului Rus, un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate (conform  recensământului ordonat de autorităţile ţariste în 1817), adică ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ţinutului Iaşilor şi Bugeacul.

Cedarea s-a făcut cu încălcarea tratatelor în vigoare şi a dreptului internaţional (valabil în epocă), deoareceMoldovanu era o provinice turcă.

Actul din 1812 a fost începutul calvarului, cu efecte grave, suportate aproape două sute de ani de către populaţia dintrePrutşi Nistru.

Pornind de la această dramatică istorie, Consiliul Unirii, care include un număr mare de aderenţi la platformă unionistă prin asociaţii din spaţiul istoric românesc şi din comunităţile de peste hotare, prin partide de pe ambele maluri ale Prutului, propune Parlamentelor şi Guvernelor României şi ale Republicii Moldova, Bisericii Ortodoxe Române şi presei – româneşti şi de pretutindeni – să adopte şi să sprijine următorul Program de acţiuni şi manifestări naţionale „Cu privire la organizarea şi desfăşurarea acţiunilor dedicate Zilei comemorării a 200 de ani de la dezmembrarea Ţării Moldovei de către Imperiul Rus în 1812 şi a victimelor acestei ocupaţii”:

1.    Să se ţină o şedinţă reunită a Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău, în care să se evoce evenimentele tragice de acum 200 de ani pentru partea de est a Moldovei şi să fie comemorate victimele ocupaţiei ruso-sovietice din stînga Prutului.
2.    Guvernele de la Bucureşti şi de la Chişinău să adopte o Poziţie comună în legătură cu ziua de 16 mai 2012 şi să o declare drept Zi de doliu, pentru comemorarea celor 200 de ani de la dezmembrarea Ţării Moldovei şi a victimelor ocupaţiei. În această zi să fie coborâte în bernă Drapelele de stat la Chişinău şi la Bucureşti (unde a fost semnat odiosul Tratat), precum şi în alte localităţi ale Republicii Moldova şi ale României.
3.    Ca un act reparatoriu, acum, în anul 2012, cînd se împlinesc 200 de ani de la dezmembrarea Ţării Moldovei, Parlamentul României să modifice art.11 din Legea cetăţeniei române nr.21/91 şi art.43, alineat 4, din Legea actelor de stare civilă, în ceea ce priveşte calitatea de cetăţean român a locuitorilor din Basarabia şi nordul Bucovinei, după care, la autoritatea administrativă, să se facă simple verificări şi înregistrări în evidenţa populaţiei, cu eliberarea actelor de stare civilă.
4.    Autorităţile administraţiei publice locale să elaboreze şi să realizeze planuri de acţiuni dedicate Zilei comemorării a 200 de ani de la dezmembrarea Ţării Moldovei.
5.    Să se facă angajamente politice publice ferme şi să se asigure fondurile financiare necesare pentru ridicarea Memorialului Patimilor Româneşti, a cărui motivaţie a fost adoptată ca document politic în plenul Senatului României încă din anul 2009 (documentul se ataşează).
6.    Să se creeze, cu suportul Guvernului român, un Muzeu la Bucureşti şi un Muzeu la Chişinău al victimelor celor 200 de ani de ocupaţie (la Chişinău – vizavi de Ambasada Rusiei).
7.    Să fie dezvelită o placă comemorativă „Anul 1812 – Raptul Basarabiei” pe clădirea „Hanului Manuc”, de la Bucureşti, în care s-a semnat tratatul.
8.    Biserica Ortodoxă Română să introducă, în discursul evanghelic, referiri la impactul tragic asupra neamului românesc al desprinderii acestui teritoriu, să îndemne la momente de doliu pentru victimele regimurilor totalitare din Basarabia în memoria celor ce au avut de suferit şi care au murit în numele creştinătăţii şi al neamului românesc, contribuind la propăşirea limbii şi a culturii româneşti. În ziua de 16 mai 2012, bisericile, la ora 17.00, să bată clopotele în semn de doliu şi să fie păstrat, pe teritoriul Republicii Moldova şi al României, un moment de reculegere.
9.    Recomandăm ziarelor şi televiziunilor din cele două state româneşti şi mass media românească din întreaga lume să marcheze evenimentul prin menţionarea, în jurnalele de ştiri, a semnificaţiei zilei de 16 mai şi transmiterea informaţiilor despre acţiunile de comemorare a celor 200 de ani de la dezmembrarea Ţării Moldovei.

Hanul lui Manuc – Bucureşti
19 Aprilie 2012

Putem ierta, dar nu putem uita
MEMORIALUL PATIMILOR ROMÂNEŞTI

A trecut o perioadă de peste jumătate de secol de la momentul în care România, sub presiunea puterilor unite ale hitlerismului german şi ale comunismului sovietic, a fost nevoită să se retragă temporar din Basarabia şi Bucovina de Nord, iar apoi să renunţe la ele, ca urmare a unui tratat de pace care nu a luat în considerare marile sacrificii militare ale poporului român alături de aliaţi.

Anii petrecuţi în închisoarea comunistă din interiorul Cortinei de Fier au constituit ani de teroare, de alterare a spiritului naţional în încercările de formare ale aşa-zisului om nou. Iar formarea acestui “om nou” a avut loc la indicaţiile Kremlinului, atât pe teritoriul României cât şi în fostele teritorii interbelice ale României.

În perioada ocupaţiei ţării de trupele sovietice mii de cetăţeni români născuţi în Basarabia şiBucovinasau cetăţeni români de origine germană au fost luaţi de lângă familiile lor şi deportaţi în URSS.

În zonele atribuite URSS prin tratatul de laParis, a avut loc un adevărat genocid împotriva populaţiei româneşti. Prin politica sovietică programată de epurare şi modificare a structurii etnice, circa un milion de români au fost executaţi, torturaţi, sau au fost deportaţi înSiberiaşi în stepele Asiei.

Au trecut alţi 20 de ani de la eliberarea de sub influenţa şi ameninţarea imperiului comunist de la Răsărit, perioadă echivalentă în timp cu creşterea şi formarea unei noi generaţii care n-a cunoscut împilarea străină.

Datorită tăcerii Bucureştiului, lumea vestică nu cunoaşte sacrificiul şi pierderile imense pe care românii le-au suferit sub ocupaţia sovietică.

Dacă, pe undeva, este explicabilă tăcerea din perioada de dinainte de Decembrie 1989 când România s-a găsit sub dominaţia sovietică, devine greu de înţeles continuarea după colapsul URSS a aceleiaşi politici de tăcere şi ascundere a adevărului privitor la tragedia românească.

România de astăzi, care este moştenitoarea de drept a statului român antebelic, are obligaţia asumării datoriilor, cel puţin morale, faţă de toţi cetăţenii săi, inclusiv faţă de cei din teritoriile care i-au aparţinut înainte de război, cetăţeni care au contribuit şi ei la dezvoltarea statului român la fel ca toţi cei care au avut şansa să se găsească după ocupaţia sovietică în interiorul graniţelor actuale ale României.

De aceea, noi semnatarii acestui Document,

•    considerând că noi toţi, supravieţuitori şi urmaşi ai marei tragedii prin care a trecut poporul român, avem datoria să o facem cunoscută spre veşnica rememorare, viitoarelor generaţii pentru a le ajuta să nu-şi uite adevăratele rădăcini şi istoria;
•    considerând că lumea trebuie să afle măcar în ceasul al doisprezecelea că şi românii, la fel ca alte popoare îşi au martirii lor nevinovaţi;
•    considerând că nimeni nu are dreptul să păstreze tăcerea asupra suferinţelor şi pierderilor pe care poporul român le-a îndurat ca urmare a ocupării teritoriului său;
•    considerând că Statul român are datoria de a cinsti sutele de mii de români care au fost torturaţi, ucişi, mutilaţi sufleteşte, sau deportaţi de forţe străine ostile doar pentru vina de a fi cetăţeni loiali ai României,

Cerem Parlamentului României ca reprezentant al Poporului român;
Cerem Preşedintelui României ca reprezentant al Statului român;

Să legifereze şi să ratifice obligaţia pentru Guvernul României de a finanţa şi a ridica un Monument al Suferinţei Româneşti care să comemoreze tragedia românească prin care sute de mii de cetăţeni români au fost supuşi unui adevărat genocid etnic ca urmare a ocupării sovietice a ţării şi a fostelor teritorii care au aparţinut statului român interbelic.