Romania a intrecut Rusia in privinta importurilor de peste Prut
adăugat 09 iulie 2008, 08:52, la Economie
In privinta exporturilor in Republica Moldova, Romania ocupa locul al treileaRomania ocupa primul loc in privinta volumului importurilor din Republica Moldova, in primele cinci luni ale anului curent, devansand Federatia Rusa, transmite Rompres.
In perioada de referinta, Romania a importat din tara vecina bunuri in valoare de 123,4 milioane de dolari, sau cu 59% mai mult decat in ianuarie-mai 2007. Conform datelor furnizate de Biroul National de Statistica (BNS) din Republica Moldova, Romania este destinatara a circa 20% din totalul exporturilor moldovenesti.
Pentru prima data in acest an, Romania a devansat Federatia Rusa la capitolul importurilor din Republica Moldova. Rusia a achizitionat din aceasta tara produse in valoare de circa 122,5 milioane dolari. Ea este urmata de Italia - 67,6 milioane si Ucraina - circa 55 milioane de dolari.
In privinta exporturilor in Republica Moldova, Romania ocupa locul al treilea - cu 246,5 milioane dolari in primele cinci luni ale anului curent, sau de 1,7ori mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut. Primul loc la acest capitol este ocupat de Ucraina - cu peste 303 milioane dolari, urmata de Rusia cu 266 milioane.
Circa 51% din exporturile moldovenesti au ca destinatie statele membre UE, iar 40% - Comunitatea Statelor Independente (CSI). In acelasi timp, din volumul total al importurilor in Republica Moldova 40% revin statelor membre ale Uniunii Europene si 35% - tarilor CSI.
Potrivit BNS, in primele cinci luni ale anului in curs, Republica Moldova a importat marfuri in valoare de circa 1,9 miliarde de dolari si a efectuat exporturi de circa 0,6 miliarde, inregistrand un deficit al balantei comerciale de circa 1,3 miliarde dolari.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲