În aceste zile, mii de copii basarabeni iau cu asalt consulatele României din Republica Moldova pentru a depune actele necesare admiterii lor la studii în statul vecin şi prieten, precum doresc să-l încetăţenească politicienii noştri pragmatici.

Televiziunile stau roi în jurul consulatelor şi tot solicită interviuri de parcă absolvenţii din acest an le-ar putea spune ceva foarte deosebit de ceea ce le spuneau semenii lor din anii trecuţi. Constatăm că răspunsul nu se schimbă: „Plec la studii în România pentru că acolo voi avea mai multe şanse de a-mi aranja viaţa, plec să fac studii europene", spun tinerii basarabeni. Este bine, zic eu, că aceştia se bucură de şansa de a merge la studii europene, însă există şi ceva trist în plecarea lor: adolescenţii basarabeni care merg la carte în România nu prea revin acasă, în Republica Moldova.

Din anul 1991, de când primii elevi moldoveni au trecut Prutul cu dorul de carte în inimă, circa 15 mii de fete şi băieţi de seama lor au mers la studii în România. Dar câţi s-au întors acasă? Cred că foarte puţini. Dacă mai punem alături şi cifrele care atestă ritmul cu care îşi părăsesc mica lor patrie şi basarabenii maturi, tristeţea ne apasă şi mai mult şi ajungem în situaţia în care au ajuns deja consătenii mei când nu mai are cine să ducă steagurile la o înmormântare.

Care este remediul împotriva acestor motive de întristare? – întreb eu pentru a anticipa eventualele reproşuri din partea super-ultrapatrioţlor locali. Acesta este unul singur în conjunctura geopolitică actuală: integrarea cât mai grabnică a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Or, nu poţi stăvili dorinţa basarabenilor de a-şi aranja viaţa altfel decât aşa cum şi-au planificat ei – plecând la studii sau la muncă în spaţiul european. Şi, având această stare de lucruri, unica soluţie este identificarea necesităţii de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană drept cea mai actuală, cea mai importantă, cea mai vitală sarcină pe care trebuie să o rezolve actuala guvernare.

Pentru că, stimaţi ascultători, pentru că odată deveniţi cetăţeni europeni, odată dispărând frontiera de pe Prut, noi vom găsi cele mai viabile şi eficiente soluţii pentru ceea ce ne frământă cel mai mult şi pentru ce am votat cândva îngenunchiaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale: stăvilirea dispariţiei noastre etnice de pe acest pământ.

Odată cu dispariţia frontierei cu România, masa aceasta deznaţionalizată şi şantajată prin rusificare din Republica Moldova va intra într-un contact direct cu 22 de milioane de vorbitori de limba română. La rândul lor, 22 de milioane de cetăţeni europeni vor intra şi ei în contact direct şi aflat sub jurisdicţia legislaţiei europene cu amalgamul etno-lingvistic din stânga Prutului şi, vor unii sau nu vor, dar situaţia lingvistică de aici, de la noi va deveni cu totul şi cu totul alta. În virtutea proporţiei etno-lingvistice nou apărute - aproximativ 24 de milioane de vorbitori de limba română -, în virtutea apariţiei unor condiţii economico-sociale de care vor beneficia şi minorităţile etice din Republica Moldova, datorită faptului că, în calitatea de membru al UE, Moldova nu va mai putea fi şantajată prin politici ale rusismului primitiv promovat de Kremlin, aici, ce va instaura un mediu propice dispariţiei dezinteresului de a cunoaşte româna de către alolingvi şi dispariţiei unor insistenţe exagerate de a înscăuna în Republica Moldova rusa ca a doua limbă de stat.

În sfârşit şi başcanul Formuzal va avea mediul lingvistic necesar pentru a studia româna, or găgăuzii sunt şi ei oameni întreprinzători care, dacă vor avea treabă la Piatra Neamţ, vor trebui să cunoască cel puţin cum se numeşte în română lemnul de brad de munte.

Cu alte cuvinte, odată cu aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, România devine cea mai eficientă soluţie cu ajutorul căreia moldovenii ar putea să-şi realizeze în deplină măsură sensul Declaraţiei de Independenţă şi dezideratele Mişcării de Eliberare Naţională. Parcă aşa am numit-o în anii nouăzeci?