Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

29 aprilie 2024, ora locală: 07:10

 

România priveşte Estul de sub scut

adăugat 11 februarie 2010, 21:44, la Opinii / Editoriale

Dan Dungaciu, Romania, Republica Moldova, scut antiracheta

„Imperialist american/ cădea-ţi-ar bomba în ocean” (Versuri din anii '50)

Despre scuturi antirachetă a început să se vorbească după ce preşedinte al SUA devenise Ronald Reagan (1980-1988), autorul faimoasei expresii „Imperiul Răului”, cu referire la URSS, şi cel care obişnuia să spună că „socialismul ar funcţiona numai în două locuri: în rai, unde nu este nevoie de el, şi în iad, unde există deja”. Tot el a lansat Iniţiativa de Apărare Strategică, cunoscută sub numele de „războiul stelelor”. În spatele acestei iniţiative spectaculoase se afla un calcul geostrategic pragmatic...

„Cel mai mare pitic din lume este piticul sovietic”

Produsul naţional brut al economiei sovietice era de şase ori mai redus decât cel american, dar hybris-ul sovietic era să arate că URSS e tot pe locul întâi: statuia Maicii Rusia de la Stalingrad era cu zece centimetri mai înaltă decât statuia Libertăţii din New York, iar cel mai mare avion transportor sovietic, Antonov 220, avea cu circa douăzeci de centimetri mai mult decât omologul său american, Galaxy. Soluţia americanilor, inclusiv iniţiativa „războiului stelelor”, a fost să îi invite pe ruşi la o competiţie. Cu un buget militar enorm, de 400 milioane USD anual, vreme de opt ani, administraţia americană a supus Moscova unei presiuni la care aceasta nu avea cum să facă faţă. URSS a intrat în colaps, iar americanii au câştigat detaşat Războiul Rece. Aceasta a fost una dintre funcţiile principale ale „războiului stelelor”.

Un proiect strategic pentru zece ani

Actualul scut american de apărare antirachetă nu are legătură directă cu anii ’80. Logica Războiului Rece a fost depăşită, astfel că decizia din 17 septembrie a preşedintelui Obama de înlocuire a vechiului proiect de scut localizat în Polonia şi Cehia are alte mize. Ideea de bază este o mai bună protecţie a forţelor americane şi aliate desfăşurate în Europa, dar şi a teritoriului SUA şi al partenerilor săi. În esenţă, e vorba despre un proiect desfăşurat pe patru etape. Etapa întâi (2011) presupune desfăşurarea de sisteme radar şi amplasarea de interceptoare de rachete SM-3 pe nave. Cea de-a doua (2015) vizează protecţia aliaţilor prin amplasarea în baze terestre a unei noi generaţii de interceptoare (SM-3) în Europa de Est. Faza a treia (2018) vizează extinderea acoperirii la toate statele europene NATO, prin amplasarea unei noi baze terestre în nordul Europei. Ultima etapă (2020) urmăreşte asigurarea unei protecţii sporite a SUA împotriva atacurilor cu rachete balistice intercontinentale. România este vizată strict în etapa a doua, respectiv găzduirea de interceptori tereştri (rachete de interceptare) care vor deveni operaţionali în 2015. Invitaţia de participare a fost lansată de SUA la 5 februarie 2010 şi a fost aprobată de CSAT. Anterior se discutase despre acest proiect şi cu ocazia vizitei vicepreşedintelui american Joe Biden la Bucureşti (22 octombrie 2009) sau alte întâlniri bilaterale. Costurile de implementare sunt suportate de SUA. Din perspectiva României, acceptarea invitaţiei americane înseamnă, prioritar, creşterea nivelului de securizare prin participarea în acest proiect pe osatura căruia se vor construi şi scuturile NATO. Ideea că Bucureştiul devine ţintă prin asemenea gesturi, deci trebuia să refuze oferta lui Obama, este bizară: pe aceeaşi logică, România nu ar fi trebuit nici să intre în Alianţă, nici să găzduiască baze americane pe teritoriul său. Dar participarea la scut mai înseamnă şi asumarea unor obligaţii care revin României în calitate de membră a Alianţei şi de semnatară a unui parteneriat strategic cu SUA (1997). Celebrarea anul acesta a 130 de ani de relaţii diplomatice cu America capătă acum semnificaţii speciale.

Angoase şi tăceri răsăritene

Cum au privit partenerii României acest gest? Invitaţia Washingtonului şi acceptul Bucureştiului nu au fost, în realitate, o surpriză pentru nimeni. Ideea relocării din Polonia şi Cehia a „scutului Bush” era cunoscută (la fel de cunoscută era şi opoziţia Moscovei la un scut ce putea periclita echilibrul global prin capacitatea de a bloca rachetele intercontinentale). Negocierile ruso-americane au existat fără îndoială, cuprinzând o paletă mai amplă de dosare (Iran, STAR2, Afganistan, extinderea NATO, energie etc.). Mai mult, în discursul său de la Paris din 29 ianuarie, Hillary Clinton spunea explicit: „Sistemul antirachetă va face din continentul european un loc mai sigur. Această siguranţă se poate extinde şi la Rusia, dacă decide să coopereze cu noi. Este o oportunitate de cooperare... pentru securitatea noastră reciprocă”.

Nici NATO, nici Bruxellesul nu au manifestat obiecţii de niciun fel, iar ambasadorul american din RM se grăbea să asigure că scutul „va spori securitatea în regiune”. Nici reacţiile oficiale ruse nu au fost spectaculoase. Ministerul Afacerilor Externe Rus a dat un comunicat relativ echilibrat, ministrul Lavrov a cerut la câteva zile detalii SUA, iar vocile din zona militară mai contondente (şeful Statului Major) au fost corectate de Casa Albă în urma convorbirilor telefonice între Clinton şi Lavrov şi preşedinţii american şi rus. În timpul ultimei discuţii, Rusia nu şi-a exprimat în niciun fel preocuparea în legătură cu desfăşurarea scutului în România. Nici la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen partea rusă - nici cea iraniană! - nu a ridicat obiecţii limpezi şi de la nivel înalt, în ciuda faptului că nu odată presa rusă încerca să sugereze asta. În concluzie, deocamdată cel puţin, ideea că scutul readuce tensiunea de tip Război Rece în regiune nu are justificare.

Eşecul „proiectului” de securitate a RM

Paradoxal şi nu prea, contestatarii de serviciu ai „imperialismului american” în varianta 2010 au ieşit la iveală din... RM. Dincolo de poziţia oficială, echilibrată şi neutră, voci politice sau experte s-au pronunţat cu iritare greu camuflată. Pentru fostul preşedinte Voronin, scutul a căzut ca o mană cerească: l-a folosit urgent pentru a justifica toate eşecurile în chestiunea transnistreană, mai ales cele din mandatul propriu! Vezi Doamne, dacă nu se plasa scutul, armamentul rus s-ar fi retras, se „demilitariza total regiunea”, iar soldaţii ruşi plecau acasă... Alţii au spus că „autorităţile de la Chişinău” trebuie să-şi exprime - inclusiv la ONU! - „îngrijorările privind pericolele care ipotetic pot apărea”. Un fost ministru taxa gestul României ca unul absolut negativ pentru că „orice obiect militar prezintă pericol pentru cei din jur”. Unui politician democrat de la Chişinău amplasarea scutului „îi trezeşte multe semne de întrebare şi îngrijorare”. Iar un expert local lega haotic scutul de Ucraina, hidrocarburile din Insula Şerpilor, gazoductul Nabbuco...

În realitate, ceea ce trebuia subliniat era altceva. În primul rând, prezenţa scutului şi soluţionarea problemei transnistrene nu au nicio legătură, iar cei care folosesc scutul ca o scuză se fac a uita că aproape 20 de ani nu exista scut american în regiune. În al doilea rând, devine tot mai limpede astăzi că RM nu are, de fapt, nicio soluţie de securitate. În al treilea rând, strategia Voronin de negociere a Chişinăului cu Moscova, prin abandonarea poziţiilor ce i-ar fi putut aduce forţă de negociere - apropiere de UE şi NATO - a fost o greşeală majoră care astăzi dă „roade”. Şi în al patrulea rând, deşi scutul are valenţe strict defensive, politic acesta marchează, dincolo de integrarea euroatlantică, episodul cel mai semnificativ pentru sporirea prestigiului şi a puterii de negociere a României inclusiv pe dimensiunea răsăriteană.


Autor: Dan Dungaciu
Sursa: www.timpul.md
Datorita "scutului", care inca este numai vorbe si nu realitate - pana in 2015 mai e timp - se observa o schimbare - Transnistria este mai toleranta fata de unele forte din R.Moldova, e gata sa coopereze, nu mai critica, ci comunistii transnistreni ii sustin pe cei de pe malul drept - si daca azi ar fi pus pe masa acelasi plan Kozak, acum el ar fi fost semnat fara nici un fel de indoieli. UNIREA despre care se vorbea atat de mult e mai aproape ca nicicand INTRE MALUL STANG SI MALUL DREPT AL NISTRULUI, ambele ingrijorate de malul DREPT al PRUTULUI. E de ajuns ca la viitoarele alegeri sa se includa si alegatorii din Transnistria, cu acordul lui Smirnov, si UNIREA, REINTREGIREA R.MOLDOVA DEVINE REALITATE.
A comentat ciuburciu 12 februarie 2010, 06:40
"România priveşte Estul de sub scut" si ... tremura si mai tare. Una - e o tzinta luata la musca. Doi - risca sa fie privita cu si mai mare neincredere de principalele tari din UE, deoarece era bine mai intai sa se consulte cu partenerii din UE, dar sa nu ia decizii peste capul lor (in armata subalternii sunt pedepsiti daca incalca subordonarea), trei - de relatii avantajoase economice cu Rusia si CSI - nici vorba. Ucraina va deveni ca nicicand mai dura in relatiile sale vecinul de vest. In afara de SUA - alti prieteni nu pre au de unde sa fie. E trist sa traiesti in izolare, iar ea exista si pana acum. Povestesc emigrantii din Canada, ca in timpul liber se intalnesc la un pahar de vorba, la un dans - fel de fel de natiuni din ex-URSS si ex-lagarul socialist - romanii sunt unicii care stau de o parte, ca niste straini, nu discuta, nu raspund, fug de lume, nu se integreaza in societate. Cu noul rol de sluji fidele ai "scutului" - se vor integra mai usor?
A comentat vasil 12 februarie 2010, 07:29
Focoasele nucleare oprite de "scutul" fratilor de peste Prut se vor izbi ca nuca de perete si vor cadea peste capul fratilor basarabeni. "Spasibo", frate mai mare, pentru o asa solutie inteligenta de securitate pentyru R.Moldova! A mai fost una tot atat de "frateasca" si la 28 iunie 1940.
A comentat igor 12 februarie 2010, 09:18
TOT ASTA A FOST ŞI REACŢIA PCRM CA A TA RETARDATULE BOLŞEVIC , MAI BINE TE-AI UITA CÎTE PARTIDE COMUNISTE AU MAI RĂMAS ÎN U.E. ŞI PE URMĂ PO
ŢI VORBI . . . . JOS PCRM ŞI MUUUUUUUUUUUUUUUUUU HUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO
A comentat PENTRU igor 12 februarie 2010, 10:07


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Opinii / Editoriale

octavian-tacu,
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
În căutarea Timpului pierdutCei care au urmărit scrierile de la Timpul de altă dată își amintesc despreseria de articole dedicate practicilor și politicilor statal/imperiale de construcție identitară, prin care arătam cum anumite grupuri etnice sunt fragmentate și făcute altceva decât pornirile lor [...] mai mult
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în Basarabia între anii 1946-1947, nu 39 așa cum susține raportul prezentat în 2010 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (link). E vorba de documentele publicate în volumul lui Anatol Țăranu, ”Foametea în Moldova sovietică 1946-1947”, [...] mai mult
work-and-travel,
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
Programele de Work and Travel SUA rămân, nu se anuleaza, dimpotriva, devin mai sigure, Senatul american a votat amendamentul care protejează Programul J1, care se referă la schimburile interculturale pentru străini. Din J1 fac parte programele de Intern, Trainee, Camp Counselor, Au Pair și cunoscutul program Work and Travel, de care beneficiază [...] mai mult
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
”Plahotniuc a folosit România, pentru a-i interzice lui Rogozin să ajungă la Chișinău, iar autoritățile de la București au căzut în capcana oligarhului; Declararea lui Rogozin persona non-grata a fost făcută în complicitate cu Moscova, cu scopul de a crea impresia că Plahotniuc este antirus; Plahotniuc [...] mai mult
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Mercenarii de elită ai lui Plahotniuc s-au dovedit a fi niște măscărici. Jizdan și Pânzari nu sunt poliția, așa cum încearcă să se etaleze protagoniștii persecuțiilor tinerilor din 7 aprilie 2009. Ei sunt niște circari jalnici. Aşa a reacționat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, la „proba” prezentată [...] mai mult
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
Trei tinere din Federația Rusă, care par să nu știe nici cu spatele despre situația din Republica Moldova, figurează în calitate de martori-cheie în răsunătorul dosar de corupție în cadrul căruia este judecat Vlad Filat. Potrivit declarațiilor depuse de Ilan Șor în instanță, ele ar fi intermediat [...] mai mult
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a încheiat cu un rezultat puțin onorabil guvernării controlate de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Doi candidați ai opoziției au trecut în turul doi. De altfel, candidații opoziției au adunat peste 90% din voturile exprimate în primul tur. Pe primul loc, [...] mai mult
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar putea declanșa un conflict între partidele pro-ruse și partidele pro-occidentale. Deși candidatul pro-Rusia din partea Partidului Socialiștilor cel mai probabil va primi cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor, al doilea tur ar putea fi mult mai strâns. Indiferent de cine [...] mai mult
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
În această perioadă s-a discutat foarte mult despre Unirea Republicii Moldova cu România, totul plecând de la un incident care a avut loc în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, când liderii unei manifestaţii unioniste au decis să schimbe traseul, iar Jandarmeria a intervenit, i-a reţinut [...] mai mult
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
Fostul premier Ion Sturza consideră că anume fostul consilier prezidențial Mark Tkaciuk, este omul care a avut grijă să-i aducă în anturajul lui Vladimir Voronin pe Igor Dodon, Marian Lupu și Vlad Plahotniuc.
„Abil, viclean, erudit, dar și încăpățânat în a influența „lumea”, Tkaciuk cunoștea perfect limitele [...] mai mult

randat în 	0.1533 secunde