Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

4 mai 2024, ora locală: 05:20

 

Statalitatea Republicii Moldova

adăugat 22 martie 2012, 15:24, la Opinii / Editoriale • Articol publicat de Alexandru Rîșneac

ion-petrescu,republica-moldova,nato,romania,

Președintele celui de-Al Doilea Stat Românesc, Nicolae Timofti a întors clepsidra politicii de la Chişinău cu partea plină în sus. Acum curge lin nisipul aşezării naturale, în matca normalităţii, a instituţiilor republicii dintre Prut şi Nistru.

Discursul, din Parlament, al noului conducător de jure al Republicii Moldova, declaraţiile sale ulterioare, au generat uimire, bine controlată, în rândurile celor ce probabil că doreau o personalitate bună doar pentru ceremonii simbolice şi semnăturile necesare decernării unor medalii aniversare.

Nicolae Timofti - la fel ca şi preşedintele României – nu a ocolit problema Unirii Basarabiei cu Patria Mamă, dar a dat un semnal lucid că este o chestiune arvunită, cel puţin pentru moment, viitorului cu conjuncturi de o altă factură, predominant pozitive.

De altfel şi convorbirea telefonică, dintre cei doi preşedinţi români a avut semnificaţia sa aparte. Prezidentul de la Chişinău are – la orice oră şi în orice situaţie – legătura directă cu confratele de la Bucureşti, care-i înţelege şi respectă priorităţile şi abordările specifice realităţilor din Republica Moldova.

În ultimele zile, Mihai Ghimpu, Vlad Filat şi Marian Lupu l-au redescoperit pe Nicolae Timofti. Prestaţia publică a acestuia fiind o sucesiune de abordări serioase, bine chibzuite, lămuritoare pentru  probleme până acum neexplicate şi sincope instituţionale cel puţin bizare.

 Încet, încet, conaţionalii din stânga Prutului pricep că pe cât de necesare au fost voturile grupului Igor Dodon, pe atât de hazlie rămâne – ca să fiu elegant – pledoaria sa pentru ...testul statalităţii.

Asta ca şi cum ar fi presupus, apriori, că persoana aleasă preşedinte ar fi putut trăda spiritul şi litera Constituţiei, raporturile legale şi obligatorii cu Parlamentul şi guvernul, reuşind, peste noapte, printr-o semnătură, unirea celor două state româneşti...

Şi tot europeanul Dodon a reamintit lui Nicolae Timofti tradiţia parteneriatului strategic cu Moscova, uitând că epoca Uniunii Sovietice rămâne de tristă amintire şi pentru ruşii lucizi, care ştiu că acum – chiar în regimul autoritar marcat de tandemul Putin-Medvedev – pot respira altfel aerul politic al ţării lor.

Este Igor Dodon un antiunionist? Şi care ar fi unioniştii? Curentul dominant, în Republica Moldova este cel al cetăţenilor realişti. Care nu trăiesc din dispute false. Nici din nostalgii cultivate de lideri politici conservatori, care nu înţeleg viitorul ce vine rapid peste propriile lor iluzii.

Investirea lui Nicolae Timofti ca preşedinte aboleşte dezbateri false, precum disputa celor ce sunt pro C.S.I. versus aceia pro Uniunea Europeană. Simplul fapt că lucrează, în Occident, un număr dublu de cetăţeni, faţă de cei ce muncesc în Federaţia Rusă indică spre cine s-a înclinat, în mod natural, balanţa opţiunilor majoritare. 

 Şi la Bucureşti, precum la Chişinău, asistăm la o reconfigurare a eşichierului politic. Dominantă fiind tendinţa alinierii calitativ superioară, la standardele politice, economice şi sociale ale comunităţii europene.

Tocmai integrarea celor două state româneşti, deocamdată cu viteze firesc diferite, în fluxul valorilor promovate de U.E. va crea mediul propice Proiectului Naţional al Reunificării Paşnice, ai cărui coautori vor fi - în primul rând - politicieni tineri, capabili să privească cu încredere viitorul comun, cum au probat-o, la Iaşi, cei doi premieri români.

Un asemenea proiect nu se decretează.

Nu se semnează peste noapte. Este o chestiune ce merită a fi dezbătută temeinic, democratic, liniştit, în presă şi forurile adecvate din Republica Moldova şi România. Concomitent fiind lămurite şi marile metropole occidentale asupra realităţilor istorice şi perspectivelor de bun augur pentru regăsirea celor două entităţi, ale aceleiaşi patrii, în comunitatea euroatlantică.

Nu este proiectul unui om.

Nici al unui partid. Nici măcar al unei  alianţe politice. Ci expresia inteligentă a capacitării minţilor lucide, din stânga şi din dreapta Prutului, fără niciun fel de pripeală. Doar...dragoste cu de-a sila nu se poate.

Poate că printre iniţiativele ce ar putea fi lansate de noul preşedinte al Republicii Moldova s-ar contura şi oportunitatea de a fi însoţit, în deplasările sale peste hotare, spre vestul Europei, de jurnalişti ce nu au avut până acum posibilitatea de a vedea realităţile occidentale - decât prin intermediul micului ecran.

Oricâte laude ar aduce acum, un formator de opinie sau altul, defunctei Uniuni Sovietice, mortul de la groapă nu se mai întoarce. Trăim într-un alt timp. Pe alte coordonate istorice. Cu proiecte concomitente – cele ale dictatorilor, cu acelea ale mişcărilor insurgente, acelea ale democraţiilor consolidate, cu cele ale regimurilor autoritare.

Cei mai plictisiţi şi ostili jurnalişti, faţă de reapropierea celor două state româneşti ar trebui urcaţi într-un avion al Companiei Air Moldova şi trimişi în documentare – pe cheltuiala administraţiei publice - la Bruxelles, Washington D.C. şi New York, pe perioade de câte două săptămâni.

Cu programe clare de vizitare a fiecărei instituţii de referinţă internaţională, din cele trei metropole. Cu ascultarea discursurilor unor  factori de decizie politică şi militară cu o perspectivă clară, pentru evoluţia următorului deceniu. Finalul?  Revenirea acasă, cu trăiri proprii inconfundabile.

România respectă statalitatea Republicii Moldova. Intenţii de o altă factură există în partea răsăriteană a bătrânului nostru continent. Numai că, acum, cele două state româneşti beneficiază de sprijinul Uniunii Europene. Şi umbrela NATO. Până la Nistru.


Autor: Ion Petrescu
Sursa: www.arena.md
MANIFESTUL DE LA PITEŞTI
Nicolae Dabija:


În anul 2012 se împlinesc două secole de la ruperea Basarabiei din trupul vechii Moldove.
Două secole de nedreptate.
Două secole de străinie.

Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova a venit cu un proiect pe care îşi propune să-l realizeze în următorii ani cu ajutorul membrilor lui, cu ajutorul societăţii civile, al partidelor, cu ajutorul tuturor concetăţenilor noştri, dar care nu va putea fi înfăptuit decât cu concursul nemijlocit al celor două guverne, al României şi al Republicii Moldova, şi anume:
înlăturarea consecinţelor Tratatului de la 1812 dintre Kutuzov şi marele-vizir Ahmet-Paşa, devenit în 1939 Tratatul semnat de Ribbentrop şi Molotov.

Toate statele lumii au condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov, fără să se recurgă la lichidarea consecinţelor acestei înţelegeri de sfârtecare a României de către Hitler şi Stalin.
Iar înlăturarea acelor consecinţe depinde doar de noi, de cei despărţiţi şi siliţi să locuiască în state diferite.
Pactul Ribbentrop-Molotov a fost scos din actualitate. Dar el mai zace înfipt în noi. De acolo trebuie scos mai întâi. Pentru că noi suntem cei care îi permitem şi în continuare să ne conducă destinele.
Nu Hitler şi Stalin, ci noi îi dăm viaţă acestui Pact mort.
Istorici „de-ai noştri”, şi nu străini, sar în apărarea acestui Pact criminal, cu afirmaţii bizare ca cea inserată în enciclopedia „Republica Moldova”, apărută în 2008 (la pagina 185): „… 28 iunie 1940 e un an de restabilire a statalităţii moldoveneşti”.
De aceea FDRM propune să fie creată o comisie româno-română sau, dacă vreţi, moldo-română, la nivel guvernamental, care s-ar numi:
Comisia guvernamentală de înlăturare a consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov.
Nu cred că trebuie să aşteptăm de la alţii să ne facă dreptate.
Dreptatea trebuie să ne-o facem chiar noi.

Mereu se vor găsi argumente pentru ca să nu fim împreună.
De vreo 20 de ani ni se spune că momentul reunirii încă n-a sosit.
Că conjunctura politică nu ne este favorabilă.
Dar care state, atunci când s-au reunificat, au avut conjuncturi favorabile?!
Conjuncturile le fac popoarele care vor să-şi schimbe destinul. Şi nu cele care doresc să perpetueze o nedreptate.
Momentul a sosit.
Şi el nu mai poate fi amânat.


Conform sondajelor, 80 % dintre basarabeni se vor în Uniunea Europeana, acolo unde se află şi România.
Conform aceloraşi sondaje, 70 % dintre ei îşi doresc cetăţenia României. Un milion de basarabeni au şi depus cerere de redobândire a cetăţeniei româneşti.
Românii moldoveni alcătuiesc circa 82 % din totalul populaţiei.
Copiii români deţin 86% în ponderea şcolară.
Zeci de mii de tineri şi-au făcut sau îşi fac studiile în România.

Aproape un milion de basarabeni lucrează în afara republicii, ei convingându-se că în ţările UE e mai bine de trăit decât într-o republică izolată de restul lumii.
România a devenit atractivă, ea este pentru basarabeni ceea ce a fost U.E. pentru români înainte de 1 ianuarie 2007: salarii mai mari, pensii decente, locuri de lucru, demnitate, siguranţă, egalitate a şanselor...

S-au reunit cele două Germanii, cele două Vietnamuri, cele două Yemenuri, şi doar cele două Corei şi cele două Românii mai stau haşurate pe hărţile lumii în culori diferite.
Dar o nedreptate nu poate continua la nesfârşit.
Ea nu poate fi ţară.


Chiar dacă-i „recunoscută” de 180 de state ale lumii.
Nu e vorba de unirea a două ţări diferite, ca Cehia şi Slovacia, sau Irak şi Kuweit, e vorba de revenirea unui teritoriu înstrăinat în trupul propriei ţări, la locul de unde a fost rupt.
Lucru acceptat şi de Actul Final din 1975 de la Helsinki, care consfinţeşte dreptul popoarelor la autodeterminare.
Dacă poporul basarabean va spune: vrem să revenim de unde am plecat şi România va accepta, Uniunea Europeană va fi pusă în faţa unui fapt împlinit, pe care nu va avea decât să-l accepte.
Se spune că e nevoie de un referendum al Reunirii. Sunt de acord. Cu condiţia ca la el să participe nu doar cetăţenii Republicii Moldova, dar şi cetăţenii României, care au fost cei mai afectaţi de ciuntirea Ţării lor. Ei şi descendenţii acestora trebuie întrebaţi dacă doresc ca acea bucată de moşie ruptă cu forţa armelor în 1940 de la Ţara lor, care a fost şi a noastră, să revină la loc sau să rămână şi în continuare înstrăinată.
E drept că şi unii basarabeni nu doresc Reunirea. Dar mai întâi să facem Reîntregirea şi, după ce o vom realiza, sunt convins că o vor dori şi cei care acum n-o doresc. Pentru că nu poţi iubi ceva ce nu cunoşti.
În 1940 mulţi dintre cei dispuşi să apere Basarabia cu arma în mână de invazia sovietică erau reprezentanţi ai minorităţilor naţionale.
Nimeni nu ne poate sili să facem altfel decât aşa cum dorim.
Dacă două state cu istorii şi cu limbi diferite doresc să facă Uniunea Rusia-Belarus, atunci ce ne împiedică pe noi să facem Uniunea Republica Moldova-România?!
Ca un prim pas în înlăturarea consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov.
Dacă landurile germane s-au unit într-o federaţie, ce ne împiedică pe noi să le urmăm exemplul şi să scoatem zidul care mai stă între noi ca o sfidare a istoriei şi a bunului-simţ?!
Azi, într-o Europă fără graniţe, constatam cu tristeţe ca unica valabilă mai e doar cea dintre români şi români.
Iar graniţa de pe Prut trebuie mutată cât mai curând într-un muzeu. Acolo e locul ei.
De vreo zece ani oamenii politici din România şi Republica Moldova ne promit că ne vom reuni în Uniunea Europeană.
Dar comisarul Uniunii Europene Gunter Werheugen acum doi ani afirmase:
„Şansele de integrare în U.E. ale Ucrainei, Belarusului şi Republicii Moldova sunt egale cu cele ale Tanzaniei”.
Adică n-avem nici o şansă să ne întâlnim în U.E. în următoarea o sută de ani.

Şi-atunci ce facem ca să ne regăsim mai devreme, în chiar timpul vieţilor noastre?!

Proiectul de integrare în U.E., de fapt, de reunire cu Ţara, al FDRM este simplu.
El trebuie să întrunească 2 condiţii:
1) asumarea naţionalităţii române de către toţi românii basarabeni;
2) acordarea cetăţeniei române tuturor basarabenilor.
Şi atunci va putea fi aplicat şi în cazul nostru scenariul reunirii celor două Germanii.
Se va reuni un popor european cu o aşchie de popor european, rămasă în afara Europei, în urma unor calamităţi ale istoriei.


Niciodată nu se va putea realiza scenariul care a fost aplicat în cazul celor două Germanii, dacă le vom spune europenilor că naţiunea „moldovenească” vrea să se unească cu naţiunea română.
Noi ştim: drumul nostru cel mai scurt către U.E. trece prin România. Numai reunindu-ne cu Ţara, adică cu o parte a Uniunii Europene, vom putea ajunge în Europa mai devreme decât peste 50 sau 100 de ani.
În 1989, când RDG a fuzionat cu RFG, Uniunea Europeană a acceptat fără nici un comentariu acest gest de dreptate istorică.
De ce acum U.E. ar avea să ne reproşeze ceva?!
Istoria cunoaşte precedente asemănătoare: în 1957 Franţa a intrat în U.E. împreună cu… Algeria, ţară africană care a rămas neoficial membră a U.E. şi după ce şi-a obţinut independenţa în 1962. Sau Antilele Olandeze, din Marea Caraibilor, care au intrat în U.E. odată cu Olanda, deşi fac parte din alt continent, ele sunt membre ale U.E.


Un ziar bucureştean scria acum câţiva ani că „Unirea Basarabiei cu România ne va ruina Ţara. Mai bine renunţăm”, propunând chiar ca Guvernul Român să creeze un program antiunire.
E o diversiune antiromânească în a cărei cursă au căzut şi unii politicieni.
Dar noi, basarabenii, suntem capabili să ne suportăm singuri nota de plată, cheltuielile legate de unificarea sistemelor energetice, economice, monetare, salariale, de sănătate şi celelalte.
Sunt convins că ne vom descurca şi singuri, ceea de ce avem nevoie sunt altfel de subvenţii: subvenţiile morale, care la ora actuală sunt cele mai importante şi pe care de douăzeci de ani nu le-am avut decât la modul declarativ din partea oamenilor politici.
Aceştia din urmă au ironizat cel mai mult Podurile de Flori, declarând solemn că ei vor construi peste Prut poduri de piatră, care însă nu prea se văd.
Dar, ne zicem, mai bine poduri de flori nepăzite pe Prut, pe care le-am trece fără vize, decât poduri de piatră cu vameşi, grăniceri, câini, vize, pe care să nu se poată trece.
Iar acel eveniment din 1990 a fost unic în lume. Prin el am spus mapamondului că noi, basarabenii, suntem parte a naţiunii române, că vrem să fim împreună.

Au venit atunci peste un milion de români, de o parte şi de alta a acelui zid de pe Prut, nu cu cazmale sau cu ciocane ca nemţii, ci fiecare cu câte o floare.
Noi am încercat să-l spargem cu nişte buchete de flori.
Şi am reuşit.


Să nu uităm că era anul 1990, când URSS mai era o supraputere, iar România abia-şi revenise din dictatură.
FDRM a propus noii guvernări de la Chişinău ca un prim punct din planul de acţiuni menite să apropie cele două maluri de Prut: să scoată toată sârma ghimpată de pe tot tronsonul de graniţă de 684 km dintre noi şi Uniunea Europeană.
Ceea ce s-a întâmplat la 15 martie 2010.
A fost un gest simbolic, după care pot veni celelalte: negocierile de integrare europeană, de aderare la NATO, cetăţenie românească pentru toţi basarabenii ş.a.m.d.
În privinţa acordării cetăţeniei române, de la Bucureşti ni se spune de vreo câţiva ani, la fiecare 2-3 luni, că „legea a fost îmbunătăţită”.
Dar noi nu vrem îmbunătăţirea legii.

Răul nu poate fi îmbunătăţit.
Art. 7 al Constituţiei României menţionează că îţi poţi pierde cetăţenia României numai în două cazuri: a) dacă te dezici de ea şi b) dacă Statul Român ţi-o retrage.
Or, când e vorba de basarabeni şi bucovineni, statul nu le-a retras cetăţenia românească şi nici ei nu s-au dezis de aceasta.
Conform dreptului internaţional,
NOI, COPIII PĂRINŢILOR NOŞTRI, SUNTEM CETĂŢENI ROMÂNI fără paşapoarte.
Nu dorim nimic altceva decât să ni se recunoască acest drept.
Inclusiv acela de a le avea.


La ora actuală Basarabia este copilul furat şi abandonat.
Care nu e nici cu cea care l-a furat (Rusia), nici cu cea de la care a fost furată (România).
Casa pe care încearcă să şi-o înjghebe – Republica Moldova – este ca o casă de vădană, fără gard, cu acoperişul spart, în care tavanul curge, geamurile-s sparte şi soba nu trage.
Vrem să vă anunţăm cu tristeţe că acest proiect politic, numit R. Moldova, după aproape două decenii de experimentări, a dat faliment şi nu mai are nici o perspectivă.
FDRM vede renaşterea Republicii Moldova prin promovarea valorilor româneşti.
Europenizarea Basarabiei poate avea loc doar prin reromânizarea ei.
Prin rusificare poate avea loc doar asiatizarea ei.


Se spune că R. Moldova ar fi „al doilea stat românesc”. Câteodată însă, am impresia, confruntat cu sacrificiul de aproape două secole al Basarabiei, în care ea, deşi era ameninţată cu moartea, şi-a păstrat limba, memoria, credinţa, că acesta nu ar fi al doilea, ci primul.
Şi el poate cu adevărat deveni primul, aşa cum a fost în martie 1918, când a făcut totul ca din două ţări, una mică şi alta trunchiată, să facă o Ţară mare, aşa cum au visat-o moşii noştri, dacă vom reuşi ca Podul Unirii să fie început pe malul nostru.
În 1940 şi 1944 România a plecat din Basarabia. Dar din noi ea nu a plecat niciodată.
Î. P. S. Nestor Vornicescu, mitropolitul Olteniei, constatase cu regret:

„Nu ne merge bine în Ţară pentru că n-am realizat Reunirea!”
Atâta vreme cât nu ne vom reîntregi, nu-i va merge bine nici uneia dintre ţările noastre.
Avem o singură istorie, un singur Eminescu, o singură Dunăre şi un singur Dumnezeu.
Avem o singură Patrie, şi ea se cheamă Limba Română.


Ar fi un mare păcat ca prin mijlocul ei să mai treacă sârma ghimpată, însemnându-i frontierele despărţitoare.
De poporul român depinde pe unde vor trece mâine graniţele U.E.: pe râul Prut sau pe dincolo de Nistru.
Este o misiune a istoriei de care poporul român trebuie să fie mândru şi pe deplin responsabil!
Să ne regăsim mai întâi în România
, iar împreună cu ea – şi-n Uniunea Europeană.
E unica noastră şansă.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!


Nicolae DABIJA
preşedinte al Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova
(lansat în cadrul Zilelor Basarabiei şi Bucovinei la Piteşti)
A comentat Vânătorul de forumişti KGB 23 martie 2012, 12:08
La care "STATALITATE" se referă tovarăşul « PRAGMATIC » Ion Petrescu?

" STATALITATE " cu OHRANA-CEKA-NKVD-KGB-GRU-FSB băgate peste tot(partide,oameni de afaceri,biserică,sport,artă,armată,servicii)?
" STATALITATE " cu tancurile,elicopterele şi rachetele Armatei a-14-a RUSĂ DE OCUPAŢIE peste Nistru?
" STATALITATE " cu basarabeni bătuţi,ameninţaţi şi arestaţi zilnic de gorilele lui Smirnov-Şevciuk?
" STATALITATE " cu copiii ROMÂNI basarabeni de peste Nistru închişi în şcoli şi licee şi păziţi cu mitralierele de ARMATA RUSĂ DE OCUPAŢIE numai ca să renunţe la LIMBA ROMÂNA STRĂMOŞEASCĂ?
" STATALITATE " cu alegători goniţi cu puştile de la urne?
" STATALITATE " cu COLOANA a-5-a RUSĂ de manipulare în masă PCRM-PLDM-PD la putere?
" STATALITATE " cu 95% din presă OBLIGATORIU RUSEASCĂ?
" STATALITATE " cu TVR INTERZIS de RUSIA şi CENZURAT de colonelul KGB PlaHOŢniuc?
" STATALITATE " cu limba "maldavanească" IMPUSĂ DE OCUPANŢII RUŞI în Constituţie?
" STATALITATE " cu exporturile de vin,fructe,legume supuse ŞANTAJULUI RUSIEI?
" STATALITATE " cu importul de gaze,curent electric,petrol la fel supus ŞANTAJULUI OCUPANŢILOR?
" STATALITATE " cu mitropolia "moldovei" creată de KGB şi condusă de colonelul KGB Vladimir şi închinată SATANEI ÎN SUTANĂ generalului KGB Kirill?
" STATALITATE " cu ADEVĂRATA mitropolie,cea a BASARABIEI,şantajată şi persecutată de agenţii KGB ascunşi sub sutanele pravoslavnice?
" STATALITATE " cu sărbatorile INTENŢIONAT ţinute de OCUPANŢII RUŞI pe stil vechi pentru a ne rupe de FRAŢII ROMÂNI de peste Prut?
" STATALITATE " cu o istorie FALSIFICATĂ ORDINAR tot de RUŞI şi băgată pe gâtul copiilor ROMÂNI basarabeni drept ADEVĂR?
" STATALITATE " cu tancurile-monumente închinate Călăilor RUŞI OCUPANŢI ţinute cu ţevile îndreptate CU URĂ RUSEASCĂ spre Ţara NOASTRĂ Mamă ROMÂNIA?
" STATALITATE " cu SIS-ul filială a KGB în Basarabia?
" STATALITATE " cu 9 Mai în loc de 27 Martie,cu « POBEDA » în loc de « DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE ! »?
" STATALITATE " cu „LENTA RUSEASCĂ” în piept în loc de TRICOLORUL ROMÂNESC SFINŢIT cu sângele BUNEILOR noştri ,MARTIRI ai OCUPAŢIEI şi GULAGURILOR RUSEŞTI?
Bagă la cap tovarăşe Ion Petrescu“STATALIST-MALDAVANIST-PRAGMATIC » :

NOI ROMÂNII basarabeni nu recunoaştem decât O SINGURĂ STATALITATE aceea a Ţării Noastre MAMĂ ROMÂNIA REÎNTREGITĂ.

Aşa să ne ajute Dumnezeu.

A comentat Vânătorul de forumişti KGB 23 martie 2012, 13:01
Iată cum s-a dat de gol tovarăşul ANTI-UNIONIST Ion Petrescu drept un adevărat “STATALIST-MALDAVANIST-PRAGMATIC”:

« Nicolae Timofti nu a ocolit problema Unirii Basarabiei cu Patria Mamă,
DAR A DAT UN SEMNAL LUCID că este o chestiune arvunită VIITORULUI cu conjuncturi de o altă factură, predominant pozitive. »
Adică vechea MINCIUNĂ VICLEANĂ KAGHEBISTĂ « încă nu e momentul pentru unire »
Am să citez din MANIFESTUL de la Piteşti al UNIONISTULUI ROMÂN basarabean NICOLAE DABIJA :
« Mereu se vor găsi argumente pentru ca să nu fim împreună.
De vreo 20 de ani ni se spune că momentul reunirii încă n-a sosit.
Că conjunctura politică nu ne este favorabilă.
Dar care state, atunci când s-au reunificat, au avut conjuncturi favorabile?!
Conjuncturile le fac popoarele care vor să-şi schimbe destinul. Şi nu cele care doresc să perpetueze o nedreptate.
Momentul a sosit.
Şi el nu mai poate fi amânat. »

Ai băgat la cap tovarăşe Ion Petrescu “STATALIST-MALDAVANIST-PRAGMATIC”?
Nu mai suntem nici în 1812 ,nici în 1940, nici în 1944.
Suntem în 2012.
RE-UNIFICAREA Basarabiei cu Ţara Noastră MAMĂ ROMÂNIA ESTE ÎN PLINĂ DESFĂŞURARE!

A comentat Vânătorul de forumişti KGB 23 martie 2012, 13:02


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Opinii / Editoriale

octavian-tacu,
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
În căutarea Timpului pierdutCei care au urmărit scrierile de la Timpul de altă dată își amintesc despreseria de articole dedicate practicilor și politicilor statal/imperiale de construcție identitară, prin care arătam cum anumite grupuri etnice sunt fragmentate și făcute altceva decât pornirile lor [...] mai mult
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în Basarabia între anii 1946-1947, nu 39 așa cum susține raportul prezentat în 2010 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (link). E vorba de documentele publicate în volumul lui Anatol Țăranu, ”Foametea în Moldova sovietică 1946-1947”, [...] mai mult
work-and-travel,
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
Programele de Work and Travel SUA rămân, nu se anuleaza, dimpotriva, devin mai sigure, Senatul american a votat amendamentul care protejează Programul J1, care se referă la schimburile interculturale pentru străini. Din J1 fac parte programele de Intern, Trainee, Camp Counselor, Au Pair și cunoscutul program Work and Travel, de care beneficiază [...] mai mult
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
”Plahotniuc a folosit România, pentru a-i interzice lui Rogozin să ajungă la Chișinău, iar autoritățile de la București au căzut în capcana oligarhului; Declararea lui Rogozin persona non-grata a fost făcută în complicitate cu Moscova, cu scopul de a crea impresia că Plahotniuc este antirus; Plahotniuc [...] mai mult
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Mercenarii de elită ai lui Plahotniuc s-au dovedit a fi niște măscărici. Jizdan și Pânzari nu sunt poliția, așa cum încearcă să se etaleze protagoniștii persecuțiilor tinerilor din 7 aprilie 2009. Ei sunt niște circari jalnici. Aşa a reacționat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, la „proba” prezentată [...] mai mult
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
Trei tinere din Federația Rusă, care par să nu știe nici cu spatele despre situația din Republica Moldova, figurează în calitate de martori-cheie în răsunătorul dosar de corupție în cadrul căruia este judecat Vlad Filat. Potrivit declarațiilor depuse de Ilan Șor în instanță, ele ar fi intermediat [...] mai mult
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a încheiat cu un rezultat puțin onorabil guvernării controlate de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Doi candidați ai opoziției au trecut în turul doi. De altfel, candidații opoziției au adunat peste 90% din voturile exprimate în primul tur. Pe primul loc, [...] mai mult
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar putea declanșa un conflict între partidele pro-ruse și partidele pro-occidentale. Deși candidatul pro-Rusia din partea Partidului Socialiștilor cel mai probabil va primi cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor, al doilea tur ar putea fi mult mai strâns. Indiferent de cine [...] mai mult
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
În această perioadă s-a discutat foarte mult despre Unirea Republicii Moldova cu România, totul plecând de la un incident care a avut loc în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, când liderii unei manifestaţii unioniste au decis să schimbe traseul, iar Jandarmeria a intervenit, i-a reţinut [...] mai mult
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
Fostul premier Ion Sturza consideră că anume fostul consilier prezidențial Mark Tkaciuk, este omul care a avut grijă să-i aducă în anturajul lui Vladimir Voronin pe Igor Dodon, Marian Lupu și Vlad Plahotniuc.
„Abil, viclean, erudit, dar și încăpățânat în a influența „lumea”, Tkaciuk cunoștea perfect limitele [...] mai mult

randat în 	0.2976 secunde