Deşi a vorbit preponderent în pilde, mesajul transmis la începutul săptămânii curente de ambasadorul rus, Valeri Kuzmin, a fost mai relevant ca oricând. El ne-a dezvăluit, în sfârşit, ce vrea Moscova de la Republica Moldova: „gaze ieftine pentru o bază militară la Nistru". Şi punctum.

Prietenia nu-i pe gratis

Exasperat, probabil, de lipsa de reacţie aşteptată a moldovenilor care se prefac că nu înţeleg semnificaţia aluziilor şi gesturilor făcute în ultimul timp de Kremlin, şeful diplomaţiei ruse a fost mandatat, pesemne, de superiorii săi să vină cu nişte explicaţii lămuritoare. Acestea-s, în fond, trei.

Prima. Ruşii nu impun neapărat o coaliţie de centru-stânga la Chişinău. Ei vor doar, după cum lasă să se întrevadă Kuzmin, o guvernare previzibilă şi pragmatică, capabilă să asigure o colaborare prietenească între cele două ţări.

A doua. Prietenia nu-i pe gratis. Republica Moldova are ce să-i propună Rusiei pentru a reduce prețul de achiziţie a gazului. Deşi nu a precizat ce anume vrea Kremlinul, ambasadorul a venit cu o pildă care spune totul. El a adus exemplul Ucrainei care a prelungit cu un sfert de secol arenda bazei militare din Sevastopol şi a obţinut, în schimb, ieftinirea preţului pentru gazele naturale.

Şi în fine, a treia. Preţul prieteniei ruseşti este mai palpabil decât sprijinul Statelor Unite, Uniunii Europene şi al României, cărora Kuzmin le-a reproşat implicarea făţişă, directă şi partizană în afacerile interne ale Republicii Moldova. Moscova, a declarat ambasadorul rus, n-a exercitat presiuni publice (sic!) asupra Chişinăului. Astfel, el a dat de înţeles că presiunile ascunse şi cele economice, pe care le resimte azi populaţia dintre Prut şi Nistru, sunt mult mai grăitoare decât cuvintele frumoase rostite de numeroşi emisari occidentali la adresa AIE-2.

Între UE şi baza militară

Aşadar, avem de a face cu un şantaj nedisimulat. Vreţi să scăpaţi de galoparea nebună a preţurilor, lasă să se înţeleagă şeful misiunii diplomatice ruse, procedaţi ca Ucraina. Legalizaţi baza militară din autoproclamata republică nistreană şi faceţi după asta orice, sugerează el. Puteţi merge până şi în UE, dacă v-a apucat pofta. Atât că, înghesuită între Uniunea Europeană, pe de o parte, şi o bază militară a Rusiei, legalizată în Transnistria, pe de alta, Republica Moldova nu prea are unde să meargă.

Astfel, Kremlinul spune franc şi fără înconjur că îşi doreşte perpetuarea prezenţei sale militare la Nistru. Toate vorbele despre efectivul insignifiant al trupelor ruse dislocate în regiunea rebelă nu-s decât apă de ploaie. Nu contează numărul de soldaţi.

În timpurile noastre, sunt în vogă bazele militare mici, compacte şi mobile care numără câteva zeci sau sute de militari. Important e că ele există şi, în caz de forţă majoră, se transformă rapid într-un cap de pod sau într-o platformă de război cu impact strategic.

Un „Sevastopol" la Nistru

Rezumând, singurul lucru care îi interesează cu adevărat pe ruşi în zona noastră este un Sevastopol terestru la Nistru. În schimbul lui, ei pot oferi multe. Ieftinirea gazelelor precum în Belarus şi Ucraina, de exemplu. Deschiderea pieţelor de desfacere ale Rusiei pentru vinurile şi produsele agricole moldoveneşti. Şi chiar soluţionarea problemei transnistrene printr-o uniune confederativă între Chişinău şi Tiraspol.

Totul pentru o bază militară la Nistru! Nimic mai mult. Dar şi nimic mai puţin. Atât vrea Moscova de la noi. Acesta e preţul ruşilor sub care ei nu ne vor oferi nouă niciodată nimic. Cine nu înţelege asta n-are decât să se ducă la culcare pentru a visa tot felul de vise năzdrăvane despre reîntregirea fericită a Republicii Moldova şi extinderea Europei de la Lisabona până la Vladivostok. Somn uşor!

Celorlalţi le spun încă o dată: opţiunea noastră proocidentală şi proromânească înseamnă un conflict de interese cu Rusia pe care trebuie să ni-l asumăm conştient. Cale de mijloc nu-i. Astăzi, Republica Moldova suportă deja consecinţele acestei ciocniri de interese geopolitice. Presiunea este sufocantă. Şi acesta e doar începutul. Vom rezista?