În fiecare an, la Chişinău, Zilele libertăţii presei decurg plictisitor de protocolar, fără nerv, fără culoare, ca un ritual impus. 

Consilierii lui Filat au inversat piramida

Ani de zile, ca să nu zic decenii la rând, presa a fost o „realitate paralelă” – ea a trăit cu grijile ei, guvernarea cu ale ei şi ţara cu ale ei. Un fel de premieră în acest sens, care a înviorat atmosfera, s-a produs totuşi; ieri, premierul Filat, cel mai mare producător de evenimente de la noi, a spart tiparele şi a adresat breslei ziaristice un „mesaj de salut”. E un mesaj nostim, ca orice lucru pe care îl faci când nu cunoşti „tainele meseriei”. Consilierii care i-au băgat aceste text premierului au călcat uşurel prin străchini afirmând că „Libertatea presei uneşte oamenii în jurul principiilor democratice, promovează gândirea independentă, favorizează consolidarea unei societăţi sănătoase, care să acţioneze responsabil şi în cunoştinţă de cauză”. Libertatea presei nu este un „produs derivat” din ceva, cum cred autorii mesajului, piramida a fost inversată, pentru că nu libertatea presei „uneşte oamenii în jurul principiilor democratice”, ci invers, principiile democratice, luate la înarmare de către o societate, duc la naşterea libertăţii presei... Nu libertatea presei... „promovează gândirea independentă ş.a.m.d.”, ci invers, toate acestea, dacă există, asigură condiţii pentru apariţia acestui dulce cuvânt – libertatea presei... Cunosc acest fenomen din interior şi în eterna dispută ce a apărut mai întâi, oul sau găina, am înţeles în baza propriei experienţe că libertatea presei a apărut mai pe urmă, după apariţia unor condiţii anume... Modul acesta al guvernării de a înţelege libertatea presei nu e chiar atât de inofensiv, el denotă o carenţă fundamentală de mentalitate, când presa este tratată, în chip leninist, ca factor colectiv de organizare şi mobilizarea maselor. Adică tot ca un fel de slugă, numai că o slugă a unor „idealuri luminoase”... Dacă ar fi luminoase! Asta e problema.

Presa moldoveană „navighează sub pavilion străin”

Aici ajungem la subiectul preferat de discuţii în aceste zile: ce este libertatea presei şi dacă ea, această libertate, există? Nu am timp şi spaţiu pentru o analiză mai amplă a fenomenului, de aceea mă limitez la câteva observaţii foarte personale. În ultimii doi-trei ani, după debarcarea regimului Voronin, presa nu a devenit mai liberă, cum se pretinde, ci mai dependentă de sacul cu bani, mai lipsită de repere morale şi mai înstrăinată de interesele naţionale fundamentale ale acestei ţărişoare. Regimul Voronin solidariza breasla, unea presa sub un drapel comun. Astăzi nimic nu uneşte presa, nici chiar „idealurile statalităţii moldoveneşti”, o bună parte a presei „navighează sub pavilion străin”, serveşte alte interese naţionale, sub aspect profesional a degradat evident, codurile deontologice nu mai emoţionează pe nimeni, jurnaliştii, îndeosebi reporterii şi aşa-zişii analişti politici, vorbesc tot mai prost limba (română!), goana după rating şi audienţă a dezumanizat televiziunile. „Noua presă”, online, reprezentată de sute şi sute de site-uri şi portaluri de ştiri riscă să se compromită definitiv prin goana după operativitate, senzaţional şi lipsa de cultură generală elementară a reporterilor. „Jurnalismul de opinie” s-a transformat în „jurnalism de opinie plătit”. S-a ajuns până acolo la acest capitol, încât un coleg de breaslă sare la beregata altui coleg de breaslă numai de aceea că ultimul a... îndrăznit să-l critice pe cel care l-a criticat pe premierul Filat din palmele căruia ciuguleşte primul coleg de breaslă. Iar premierul ne felicită cu prilejul Zilei libertăţii presei.

Un fel de alternativă la „jurnalismul de opinie” plătit a fost blogosfera, dar şi aceasta -, nu toată, evident, ci o parte a ei - din păcate, se supune „regulii generale”, se lasă cumpărată şi pusă în slujba Puterii. Concluzia e una: nu poate fi liberă o presă într-o ţară unde conducătorii ei văd în ea un „produs derivat” al muşchilor lor politici.

Noi trebuie să ne batem zilnic pentru identitatea noastră

De mai bine de două decenii, guvernări de culori politice diferite, nu pot (sau nu doresc!) nicidecum să aducă societatea la calm şi unitate. Un rol important în această dramă îl joacă, fireşte, presa. Personal, nu am făcut niciodată un secret din convingerea mea intimă şi fermă că un „jurnalist de opinie” trebuie să fie profund angajat în destinul ţării sale. Am spus-o şi cu alte ocazii – eu nu pot fi nepărtinitor şi echidistant în disputa morală dintre Iisus şi Iuda. Răul are forme concrete de manifestare şi lupta împotriva Răului nu se poate da de pe „poziţii centriste”. Dacă e să răspundem cu mâna pe inimă, astăzi R. Moldova are tot mai puţină presă onestă, profesionistă, militantă, pusă în slujba intereselor ei naţionale. Când zic aceasta mă refer, bineînţeles, la valorile noastre identitare, la unitatea culturală şi spirituală a românilor basarabeni... Noi nu am ieşit încă din „pielea de şarpe” a mentalităţilor sovietice şi imperiale ruseşti, „Colosul de la Răsărit” a redevenit obraznic şi nesăţios, noi nu avem altă alternativă decât să ne batem zilnic pentru valorile şi identitatea noastră. Noi suntem blestemaţi să fim naţionalişti dacă dorim să construim acest stat, iată de ce R. Moldova are nevoie, ca de aer, de o presă naţională bătăioasă.

... şi o concluzie patetică

Valul de „analişti” şi „politologi”, toţi ca unul „echidistanţi şi nepărtinitori”, au invadat, în ultimii ani, ca nişte lăcuste, paginile unor ziare şi ecranele televiziunilor. Declarându-se „statalişti moldoveni”, aceştia lucrează pentru o ţară abstractă, „multiculturală”, adică fără culoare naţională şi fără coloană vertebrală etnică. Păcat că nici actuala guvernare „proeuropeană” nu realizează că aceştia nu vor putea zidi o ţară. O ţară se zideşte pe o Limbă şi pe o Istorie. Asta şi lipseşte presei din R. Moldova – conştiinţa apartenenţei la o Limbă şi la o Istorie.
Deocamdată atât. Să ne iubim Neamul, dacă nu dorim să-i supărăm pe străbunii de sub ierburile Patriei.