![[o]](/v2_files/img/icons/clock.png){kind=icon}
Comentarii (1)
Tipăreşte
Sus
Va "înghiţi" Gazpromul economia Repubicii Moldova?
adăugat 15 aprilie 2008, 09:05, la Opinii / Editoriale
Din păcate, până în prezent problema preţului pentru gazul importat din Federaţia Rusă rămâne una sensibilă pentru Republica Moldova. Interesant este faptul că Gazpromul nu are semnate contracte de lungă durată care să stabilească preţul fix pentru resurse energetice cu majoritatea ţărilor CSI. Astfel, consider că, în viitorul apropiat, nici nu vor fi semnate. Aceasta ne determină să credem că Moscova va folosi în continuare arma energetică pentru influenţarea cursului politic al ţărilor slab dezvoltate şi 100% dependente energetic de ea, cum este şi cazul Republicii Moldova.Cât priveşte ţara noastră, este bine de menţionat că pentru 2008 aveam semnat contract de livrare a gazului la preţul de 191 USD/1000 m.c. până la 1 aprilie anul curent, urmând apoi ca preţul să crească cu 10%, până la 211 USD/1000 m.c. şi până la sfîrşitul anului se aşteaptă majorarea preţului până la 225,4 USD/1000 m.c.. Această situaţie caracterizată de ascendenţa treptată a preţului la gaz pentru RM ne dezechilibrează puţin şi ne induce în eroare pentru că nu ştim până când va dura.
În plus, dacă luăm în considerare declaraţia ex-primului ministru, Vasile Tarlev, în care se precizează că până la sfârşitul lunii februarie 2008, la Chişinău trebuia să sosească reprezentanţii concernului rus pentru a negocia un nou contract de livrare a gazelor naturale către Republica Moldova pe termen lung (nu în zadar pun accent pe aceasta), astfel încât acesta să includă prevederi despre majorarea volumului de gaze ruseşti ce vor tranzita Moldova spre Europa. Din păcate, putem constata că acest contract "pe termen lung", cum se numeşte el, nu prevede un preţ stabil pentru gaz, ci revizuiri trimestriale a acestuia.
În plus, RM nu este în situaţia Ucrainei de a revendica ceva, având ca şi un contra argument reţeaua de tranzit. Motivul este că infrastructura energetică ce asigură tranzitul de gaze în Europa prin teritoriul RM aparţine în exclusivitate gigantului rus Gazprom (ceea ce nu este caracteristic pentru Ucraina, unde Gazpromul depune eforturi maximale pentru achiziţionarea infrastructurii de tranzit, însă, din pacate, pentru ei, Ucraina îşi menţine opoziţia fermă), dar şi preţul de tranzit practic corespunde preţului mediu european.
În continuare ar fi bine să ne referim la un aspect destul de sensibil pentru noi, care foarte des a vehiculat în presa autohtonă în ultima perioadă. Este vorba despre datoriile pe gaz ale Chişinăului faţă de Gazprom, care constituie, de fapt, o sumă colosală- în jur de 1,8 miliarde USD (inclusiv Transnistria), dacă luăm în consideraţie bugetul de stat şi care sunt menţionate tot mai des de autorităţile ruse. Îngrijorător este că, de facto, datoriile regiunii separatiste sunt de 3,5 ori mai mari decât ale RM, însă aceasta ne priveşte direct, dacă susţinem că zona de est al republicii este parte a Moldovei.
Însă trebuie să constatăm că Moscova, totuşi, acţionează tactic şi fără grabă în această situaţie. Federaţia Rusă propune diverse scenarii printre care fie convertirea acestor datorii în acţiunile Moldova-Gaz, fie, poate, şi "iertarea" acestor datorii pentru ceva în schimb? Însă ce? Este o întrebare a cărui raspuns este atât ştiut, cât şi ameninţător, dacă atragem atenţia la urmatoarea frază: "РоÑÑÐ¸Ñ Ð³Ð¾Ñ‚Ð¾Ð²Ð° закрыть глаза на двух миллиардный газовый долг в надежде на ÑкономичеÑкое поглощение Молдавии" (Rusia este gata să închidă ochii la datoria pe gaz ce constituie două miliarde USD în speranţa "înghiţirii" economice a RM), care se vehiculează destul de insistent în presa rusă.
În continuare, observăm şi o oarecare receptivitate din partea Chişinăului, dacă ne aducem aminte de faptul că ex-prim-ministrul al RM, Vasile Tarlev, a invitat monopolistul rus, Gazprom, să participe la lucrările de exploatare a petrolului şi gazelor din Moldova. Nu cred că RM deţine resurse energetice impunătoare, fapt confirmat de mai mulţi experţi atât din ţară cât şi din Rusia, însă acest gest al autorităţilor moldoveneşti trezeşte un şir de întrebări. De ce s-a propus anume Gazpromului, dacă el deţine deja pachetul majoritar de acţiuni al Moldova-Gaz şi toată infrastructura energetică din ţară? De ce nu unor companii energetice europene? Consider că nu este necesar să mai raspund la această întrebare, deoarece ea de la sine oferă răspunsul.
Anume acest fapt a şi constituit un rezultatul dorit de Kremlin în urma politicii energetice de presiune asupra conducerii RM, care are conexiune directă cu reglementarea conflictului transnistrean, cu aspiraţiile euro-atlantice ale Chişinăului, etc. Însă puţin îmi vine a crede că prin acest pas Chişinăul a convins finalmente Moscova de loialitatea sa şi că o va determina să stabilizeze preţul la gaz pentru noi. Pur şi simplu în Kremlin se doreşte mai mult, şi de fapt este clar ce se doreşte.
Penetrarea quasi-totală a Gazpromului în economia RM va constitui, totodată, şi o implicare directă a Rusiei în luarea deciziilor în politica externă a RM. Iar, în această ordine de idei, incertitudinea situaţiei politice interne din Moldova împinge şi mai mult Rusia să nu accepte semnarea unui accord de lunga durata de stabilire a unui preţ fix pentru gaz cu Chişinăul, pentru a avea o pirghie de influenţă, adică pentru a şantaja, în caz că mergem contrar intereselor Rusiei din această zonă. Aceasta din urmă va determina majorarea treptată a preţului la gaz, care şi în prezent este destul de mare, precum reiese din ritmul de dezvoltare al economiei moldoveneşti. Daca analizăm din punt de vedere al unei proporţii matematice (dezvoltarea economică a RM/majorarea treptată a preţului la gaz), atunci observam că rezultatul nu este unul îmbucurător pentru noi.
Aceasta din urmă va contribui la o situaţie de incertitudine şi la instabilitate economică. În primul rând este vorba despre crearea unei conjuncturi dezavantajoase în ceea ce priveşte unele investiţii potenţiale (probabil cu excepţia celor ruseşti). Totodată, afectează unele domenii ale vieţii sociale, precum sunt: salariile, dezvoltarea infrastructurii, etc., deoarece statul nu va avea bani să dezvolte ramurile respective, pentru că va trebui sa achite gazul. Astfel, conform acestei scheme, Guvernul RM se va putea regăsi ca şi în situaţia Consiliului Municipal Chişinău faţă de Termocom, adică în incapacitatea de plată pentru resursa energetică.
Adica va trebui să alegem, ori mergem în tandem cu Rusia şi avem un preţ quasi-convenabil (nu cred că Rusia va mai fi atât de darnică ca şi în trecut), ori ne scufundăm în nişte datorii enrome faţă de Gazprom (situaţie în legătură directă cu primul caz), ori murim de foame, achitând pentru gaz, daca şi în continuare vom avea o economie "moartă" si nereformată, care, de altfel, se mai menţine graţie consumului şi remitenţelor venite de peste hotare, ori îngheţăm de frig iarna (puţin într-un alt context, însă un exemplu concludent ar putea servi situaţia Georgiei din ianuarie 2006), ori contribuim la dezvoltarea economică pentru a fi capabili de plată.
Pe de altă parte, în context este bine să aducem şi un exemplu, avut loc recent. Rusia a iertat Irakului 90% din datorii (este vorba de 12 miliarde USD) în schimbul unor implicări strategice (mai cu seamă în sectorul energetic) în formă de investiţii ale întreprinderilor ruse în economia irakiană. Ca răspuns, poziţia Bagdadului a fost evident una echilibrată şi ne dăm toţi bine seama, că ea, de facto, a fost regizată de la Washington. Eu nu exclud o astfel de propunere tacită şi pentru RM. Reeşind, însă, din conjunctura politică şi economică de la noi, ea ar putea fi acceptată. Însă ce dăm în schimb? Aceasta este intrebarea intrebărilor. Dacă e să analizăm ceea ce avem, atunci raspunsul ar fi să dăm ţara (dacă mai atragem atenţia asupra faptului că deja practic toată economia Transnistriei este în mâinele ruşilor şi în Moldova, la fel, suficient).
Ultimele evenimente care au avut loc în politica noastră externă reprezintă şi o oarecare dovadă în acest sens. Din păcate, acum noi nu avem în spate un Washington, sau un Bruxelles, care ar putea să ne apere în această situaţie. Am avut o astfel de şansă, însă tot mai insistent îi dăm cu piciorul, astfel vom fi puşi în situaţia să ne bazăm doar pe propriile forţe, pe care, de fapt, nu le avem în acest moment.
Autor: Alexandru Baltag, Masterand, Institutul European de Înalte Studii Internaţionale (IEHEI),
Sursa: www.unimedia.md
Sursa: www.unimedia.md
#974
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
![[Valid RSS]](/v2_files/img/valid-rss.png "Validate my RSS feed"){kind=small}