Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

29 aprilie 2024, ora locală: 10:50

 

Vasile Botnaru despre politică, jurnalism şi alegeri în R. Moldova

adăugat 30 decembrie 2008, 08:53, la Interviu / Reportaj

Am dorit de multă vreme să realizez un interviu cu Vasile Botnaru, şeful biroului Radio Europa Libera de la Chişinău şi unul dintre cei mai cunoscuţi ziarişti din R. Moldova.

Nu am avut norocul să îl am pe Vasile Botnaru ca profesor, în schimb a avut o contribuţie esenţială la formarea mea ziaristică, aş spune, în timpul unui stagiu pe care l-am avut la Europa Liberă, dar şi ulterior, urmărindu-i evoluţiile la microfon, şi nu numai.

Mă bucur că am acum prilejul să ofer cititiorilor mei o convorbire cu Domnia sa, pentru care îi mulţumesc şi pe această cale.

Vasile Botnaru a fost desemnat în topul celor mai buni 10 jurnalişti ai deceniului, pentru "contribuţia substanţială adusă la afirmarea presei independente", şi de mai multe ori în topul celor mai populari jurnalişti din R. Moldova. În 2007 a fost desemnat de revista VIP Magazin în topul celor mai influenţi 50 de moldoveni.

A predat la Universitatea de Stat din Moldova şi la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Desenează. Este renumit pentru schiţele sale inedite. Desenele lui Vasile Botnaru au ilustrat câteva cărţi de poezie şi au fost publicate în mai multe reviste atât din R. Moldova (Basarabia, Limba română), România (Vatra, Convorbiri literare), cât şi în Franţa (ParAgeS). În 2005, a avut o expoziţie personală la Biblioteca Naţională din Chişinău. Desenele jurnalistului le găsiţi aici aici sau pe gallery.md.

"Cât priveşte politica, ea nu mă tentează"

Stela Popa: D - le Botnaru, timpul trece, dar nu şi peste dumneavoastră, parcă. Sunteţi la fel de dinamic şi plin de idei, prezent în agora ca formator de opinie. Cum faceţi de reuşiţi să fiţi mereu în top, la propriu şi la figurat?

Vasile Botnaru: Sunt nevoit să te contrazic din start: nu întreprind nimic pentru a "rămâne în top", ci îmi văd de treaba, fac ceea ce îmi place, ceea ce este igienic pentru suflet, instructiv pentru minte, dar şi prostioare, cum fără ele? Niciodată însă nu încerc să mă opun trecerii timpului pentru că el îşi ia oricum tributul. Când eşti tânăr ai senzaţia că totul încă urmează, după care, foarte repede te pomeneşti în faţa unui morman de frustrări care pot deveni "de plumb", kafkiene, dacă nu ştii să le ţii în frâu, să le aşezi în raftul ce li se cuvine, ca în final, inevitabil, sinectutea să îţi ofere un pretins brevet de înţelepciune cu care îţi revendici dreptul să fii ridicol dând sfaturi. Sunt încă în faza de contabilizare a frustrărilor …

Când spun că sunteţi în top, mă refer şi la faptul că aţi fost, şi încă mai sunteţi, constant, nominalizat în diferite ierarhii ale celor mai buni şi mai populari ziarişti de la noi. Ba mai mult, anul trecut aţi fost desemnat chiar printre cei mai influenţi 50 de moldoveni! Cum credeţi dvs. că aţi reuşit să influenţaţi realitatea din R. Moldova?

Vasile Botnaru: Nu cred. Ce influenţă poate avea la noi neangajarea, echidistanţa şi "rebeliunea tacită pe toate azimuturile" în competiţie cu partizanatul, aflilierea, care aduc beneficii imediate şi foarte palpabile, nu?…

Sunteţi un jurnalist notoriu, nu doar la noi, si unul dintre cei mai fini comentatori de politică internă, direct - emisiuni TV, interviuri - sau indirect, prin întrebările de la microfonul Europei Libere. Vă satisface impactul public pe care îl aveţi? Nu v-a ispitit niciodată implicarea politică? De ce nu (sau da)?

Vasile Botnaru: Dacă ar fi să accept existenţa unei cote anume de vizibilitate, ea se datorează în mare parte notorietăţii postului la care am fost angajat, în bază de concurs. Avem o audienţă suficientă pentru a afirma că mai suntem necesari într-o ţară angajată în tranziţie. Cât priveşte politica, ea nu mă tentează, pentru că reclamă devotament amestecat cu cinism, abilitate la limita cu conformismul şi alteori cu amoralitatea. Sunt "cockteiluri" proprii oricui, vei zice. Numai că sunt mult mai inofensive, atunci când rămân în aria vieţii private. Aduse însă în terenul vieţii publice, aceste monstruozităţi produc victime. Excepţiile nu fac decât să confirme regula. Uitaţi-vă la cursa, pretins dezinteresată, a politicienilor, de la noi mai cu seamă, pentru dreptul de a face fericit poporul din care au "ieşit"! De altfel, monarhia cel puţin era mai onestă anunţând din start nota de plată. Sau, avea bacşişul inclus, cum ar veni. Cred că pe măsură ce ne depărtăm de anul 89 irosim iresponsabil altruismul care ar fi trebuit să se transforme în emancipare.

Afirmaţi într-un interviu faptul că meseria de jurnalist nu este deloc romantică. În una din emisiunile dvs., de la Radio Europa Liberă, "Punct şi de la capăt", după o călătorie la Geneva, spuneaţi că "dacă jurnaliştii ştiu să-şi facă meseria, ei pot "converti" suferinţa oamenilor în presiuni puternice asupra guvernelor, care au sarcina să ia măsuri eficiente şi perspicace". Trecând în revistă actuala realitate din R. Moldova, credeţi că la noi este posibil aşa ceva?

Vasile Botnaru: Mi s-a întâmplat şi mie ceea ce o păţeşte oricine ajunge pe malurile lacului de la Geneva, unde specia umană este mai puţin violentă şi aş zice mai puţin sinucigaşă. Mă refeream în acele note de călătorie la perspicacitatea elveţienilor care şi-au dat seama că un mod de viaţă ecologic pare să fie posibil. Noi, ceilalţi, însă suntem mai grei de cap şi nu ne dăm seama că transformăm, fără ezitare locul de habitare într-o gunoişte. Poate că va ajunge şi la nasul nostru putoare …

"Adulatorii sunt deja îngrijorător de mulţi"

Renumitul scriitor francez Jean Fabre spunea - în contextul unor calamităţi din Bolivia - "atunci când pe jurnalişti îi interesează mai mult culoarea puloverului în care a fost îmbrăcat preşedintele bolivian, presa nu-şi face nici măcar minima datorie". În R. Moldova, cum credeţi, ce interesează mai mult presa: puloverul preşedintelui sau activitatea acestuia?

Vasile Botnaru: Dumneata te referi probabil la reproşul adresat presei care se dă în vânt după pseudoevenimente, după fiţe de vedete (politice inclusiv) în detrimentul vieţii adevărate a celor mulţi, mai cu seama atunci când cei mulţi au de suferit din cauza cataclismelor naturale. Or liderii sunt acei care ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru tot ce i se întâmplă vulgului, după ce ca ei sunt acei care pretind că ştiu încotro să îl ghideze. Cât priveşte vânătorii de fiţe, cred că la noi nu sunt dominanţi (încă). În schimb adulatorii sunt deja îngrijorător de mulţi.

Suntem în prag de alegeri. Atât în presă, cât şi în viaţa publică, în această perioadă, se discută mai mult ca niciodată fenomenul politic. După părerea dvs., cum va arăta R. Moldova după martie 2009? Cine are şanse să guverneze?

Vasile Botnaru: Cred că toţi liderii politici înţeleg că nici unei formaţiuni nu are cum să îi reuşească performanţa de acum opt ani (căzută ca o pară mălăiaţă) de a fi luat bonus - ul majorităţii constituţionale. Ei vor trebui să caute formule de coabitare, dacă nu de cooperare. Cu toate acestea, ei îşi dau măciuci unii altora, se stropşesc, se cocoşesc unii la alţii, se dau în spectacol, în faţa publicului stupefiat care se întreabă, fireşte, "eu cu cine votez?". După care, se face ora doişpe, balul se termină, caleaşa se preface în dovleac, iar foştii inamici se îmbrăţişează în numele prosperării, lăsându-i stupefiaţi pe adepţii care îşi ling rănile.

"Doar în capcană caşcavalul e pe gratis"

Într-o emisiune a Lorenei Bogza, la PRO TV, afirmaţi, alături de analistul politic Igor Boţan, că, în 2009, vom avea o campanie electorală inedită, deoarece avem mai mulţi lideri politici noi. La ce fel de lideri politici vă refereaţi? Nu credeţi că R. Moldova are nevoie de un Obama, d-le Botnaru?

Vasile Botnaru: Moldova, care se pretinde a fi republică (parlamentară), categoric are nevoie de un Obama al tuturor cetăţenilor, preşedinte care să fie mereu conştient de situaţia celor zişi "de culoare", fie că este vorba de "unionişti", găgăuzi, secesionişti, "minoritari sexuali", sau mormoni.

Dar mai are nevoie si de o mulţime de obamaşi mai mititei pentru toate funcţiile publice, care să-i înlocuiască pe baronii ce fac legea după bunul lor plac în coteţul ce le revine. Un colonel de poliţie cu spete la minister care se pune în poara, bădărăneşte, cu primarul capitalei, nu face altceva decât să funcţioneze în regim de amplificator al unui semnal preluat de la superiori, inducând la rându-i subalternilor ideea de sfidare a celui care pare a fi neputincios, care nu este miruit de putere. Aceste canale de comunicare funcţionează ireproşabil, ca într-o familie de albine, când matca este în pericol. Numai că, albinele îşi pun în funcţiune instinctul de apărare, în timp ce colonelului şi ortacii si îşi taie craca de sub picioare.

Cine dintre actualii actori politici credeţi că ar fi cel mai potrivit pentru acest rol, adică pentru funcţia de preşedinte al ţării?

Vasile Botnaru: Mi-ar fi mai simplu sa va spun cine nu se potriveşte pentru această funcţie…

Referindu-se la viitorul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Boţan a declarat în aceeaşi emisiune că "Marian Lupu are mari şanse să fie viitorul preşedinte", iar dvs. aţi menţionat că "viitorul preşedinte va fi rezultatul mai multor factori de compromis". Care ar fi aceştia?

Vasile Botnaru: După ce am văzut de atâtea ori cum se aprind ochii politicienilor când se împart portofoliile, suntem în drept să ne aşteptăm ca pasienţa va fi mult mai complicată decât poveştile de adormit copii pe care le vom auzi în campanie. Şi mai sunt de luat în calcul acei care astăzi se gândesc "cum ar pleca mai bine astfel încât să nu plece".

Dacă am pomenit de Barack Obama, voi face o referire la cartea sa Îndrăzneala de a spera, în care, actualul preşedinte american, scria despre americani că "deşi au crescut în mijlocul tuturor bătăliilor politice şi culturale, aceştia au găsit, totuşi, o modalitate de a face parte cu vecinii şi cu ei înşişi". Cât s-ar potrivi această frază pentru R. Moldova?

Vasile Botnaru: Eu am să-l citez pe preşedintele Lucinschi, care constata în una din cărţile domniei sale că aflarea în mijlocul unor bătălii, la propriu şi la figurat, i-a determinat pe moldoveni să se consoleze cu dictonul "capul plecat sabia nu-l taie". Nu ştiu dacă este trăsătura definitorie a moldovenilor, dar la sigur nu e o virtute. Cum nu este prea onorabilă (şi nici productivă) tactica viţeluşului cuminte, care reuşeşte să se alimenteze de la toate sursele posibile. Numai că lecţia răsăriteană spune că doar în capcana caşcavalul e pe gratis.

"Chisinaul este mai vulnerabil decit se credea"

În ultimele zile, oficialii de la Chişinău au cerut la Bruxelles retragerea trupelor ruse din Transnistria. Dvs. aţi abordat des problematica transnistreană în emisiunile dvs.. Credeţi că este viabilă o astfel de cerere? Este realistă?

Vasile Botnaru: Este o cerere tributară pe care Chişinăul o formulează cu jumătate de gură ca să nu decepţioneze Occidentul. În realitate retragerea trupelor este doar una din piesele de pe tabla de şah, jocul căruia Chişinăul va trebui să îi facă faţă.

Domnule Botnaru, suntem în preambulul unui nou Plan Kozak? Care ar fi consecinţele aplicării unui asemenea plan?

Vasile Botnaru: Iak ne zim, tak nadkusiu, spun ucrainenii. Este ceva asemănător cu formula "câinele grădinarului". Nu văd de ce ar renunţa Kievul la etnicii ucraineni când alţii doi se ceartă, iar arbitrilor li se face lehamite să dea cartonaşe galbene.

"[Voronin] ar câştiga mult mai mult dacă ar sta de vorbă nu doar cu presa pretins loială"

Aţi fost reprezentantul Opoziţiei în Consiliul de Observatori al Audiovizualului. Aţi încercat să schimbaţi ceva, dar, după o perioadă de timp, aţi renunţat. "Orbecăirea" de la Compania Publică, asupra căreia atenţionaţi atunci, mai este şi astăzi, din păcate… Ce aţi fi vrut să faceţi atunci şi nu v-a reuşit? Ce aţi face astăzi dacă aţi fi în aceeaşi postură?

Vasile Botnaru: Un dicton deştept ne învaţă să nu mai încercăm să intrăm a doua oară în apa curgătoare. Prefer să îi las pe colegii care şi-au asumat acum rolul de tutore al teleradiodifuziunii publice să îşi facă temele.

Care ar fi primul lucru pe care l-aţi spune preşedintelui Voronin, dacă i-aţi fi consilier pe probleme mass - media?

Vasile Botnaru: Aş încerca să îl conving că ar câştiga mult mai mult dacă ar sta de vorbă nu doar cu presa pretins loială. Propaganda nu a putut salva căderea colosului sovietic şi, dimpotrivă, încercarea de a îmblânzi disidenţii i-a lungit de fiecare dată viaţa.

Vasile Ernu, în cartea Născuţi în URSS, îşi punea "întrebarea politică fundamentală care se punea în vechea tradiţie socialistă" - Ce-i de făcut? Acum, la final, vă întreb şi eu acelaşi lucru: D-le Botnaru, ce-i de făcut ca R. Moldova să nu mai fie în coada clasamentelor europene ale prosperităţii sau ale integrării?

Vasile Botnaru: Este întrebarea "eternă" a intelectualilor ruşi, What is to be done? aşa cum a formulat-o Chernishevsky. Este rândul tinerilor să răspundă la această întrebare. Eu cunosc persoane care au conştientizat faptul că nu este suficient să îşi pună la punct propria situaţie. E nevoie să pună pe sine întreaga ţară, iar ecartamentul să fie unul cu adevărat European.

D-le Botnaru, vă mulţumesc mult pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu.

Autor: Stela Popa
Sursa: stelapopa.unimedia.md
Bun!
A comentat 12 30 decembrie 2008, 13:25
Stela Popa e o ipocrita care se foloseste de relatiile iubitului sa o faca pe jurnalista, o mare mincinoasa si impostoare. Fara "sprijin' in texte si teme, e un ZERO.
A comentat 13 05 ianuarie 2009, 10:23
13 da cine este liubovnicul Stelei? Chiar mor de curiozitate sa aflu. Eu am inteles ca in trecut a fost Igor Burciu. Da acum de cand este in Romania a cui padruga este?
A comentat 8 07 ianuarie 2009, 18:20
Domnu e un putoi batran si vai si amar de el
A comentat ss 08 ianuarie 2009, 10:43
Oficial, liubovniocul Stelei este Dungaciu pe care l-a agatat in Chisinau si care a facut-o prezentatoare si i-a construit o cariera si dupa aceea cu relatiile dansului. Divortat, betiv, parasit de toate femeile (nu se spun aici motivele), dar sponsorul din oficiu al oportunistei fara scrupule Popa. Mai este un bosorog la Chisinau, apropiat de politica, ce e apelat atunci cand dansa mai are nevoie de cite un bonus, relatia e inca activa, vorbesc zilnic cei doi. Si inca cativa care sunt "reaprinsi" la nevoie, cand trece si "diva pe la Chisinau". Acum ea locuieste in apartamentul lui Dungaciu la Bucuresti, el scriindu-i textele si temele in celebrul ei blog de duzina. Dar cand trece prin Chisinau isi mai baga si alte relatii in priza:)
A comentat 13 08 ianuarie 2009, 12:17
De ce anume Botnaru, seful retelei de agenti SIS sub acoperire, cu scoala KGB? "Mentorul" rusificat al unor "fete bune" (gen Lina Grau, Valentina Ursu, surorile Vitu etc), care, sub acoperirea "activitatii jurnalistice" se ocupa de racolarea politicienilor, diplomatilor, oamenilor de afaceri din RM si straini in reteaua SIS-FSB? Oare chiar nu ati vazut CE politica editoriala are biroul EL la Chisinau, de-a lungul anilor? Cum a evitat mereu sa puna in discutie tema nationala si sa spuna, asa cum e CORECT, ca Basarabia este romaneasca? Dar accentul lui rusesc si trimiterile la "baza de date ruseasca" pe care si-a construit Botnaru "educatia" nu v-a dat de banuit, in vreun fel, ca nu are nimic al sau, orgonal, de spus, decat informatie reciclata din sursele rusesti? N-am afalat nimic nou in acest interviu. Doar imi confirma convingerea ca suntem lcurati fara incetare de serviciile secrete rusesti.
A comentat deruta 17 ianuarie 2009, 14:34
Si tot nu inteleg, de ce va considerati datori sa mentionati fituica fara valoare a lui Ernu, pentru a pune o intrebare simpla "ce-i de facut?". Asta chiar e de rasul curcilor. Inteleg ca va doare faptul ca despre scriitura schioapa a lui Ernu nu mai vorbeste de mult timp NIMENI, dar este ridicol sa incerci sa-l resuscitezi printr-un truc atat de ieftin!
A comentat acelasi 17 ianuarie 2009, 14:41
Asta e nivelul Stelei Popa: Ernu e o mare valoare literara pentru ea, care nu stie sa scrie un articol fara ajutor. E seaca si lipsita de talent, dar se baga in toate subiectele cu mandria prostului diletant. Azi citeam pe blogul ei o redare a unui dialog in avion, nici un copil de 7 ani nu ar scrie intr-un asa stil banal si lipsit de farmec (traducand dialogul neplauzibil oricum, dintr-o engleza dubioasa, in ...romana, ha-ha). STELA POPA E PENIBILA iar cei pe care-i promoveaza sunt ilustrativi pentru lipsa ei de viziune. Rusine!
A comentat altul 18 ianuarie 2009, 15:53
Trecand peste interviul acesta, peste care am dat, cautand un articol de Dungaciu, asta (adica mediocru) e nivelul interesului celor de la Bucuresti pentru problemele noastre, frate... Din pacate! Cativa ani in urma ma uit stupefiat la o stire, care spunea ca Parlamentul Romaniei a invitat doi analisti de la Chisinau, pentru a discuta despre relatiile dintre Bucuresti si Chisinau. Cine erau invitatii? Oazu Nantoi si un al doilea, si mai putin indicat. Al doilea n-a spus chiar nimic, dar Oazu a declarat, de la tribuna Parlamentului roman, ca, vezi doamne, sa nu se mai spuna "cele doua state romanesti", ca nu e de bine (Transnistria si, apoi, "mandria basarabenilor" ar fi, vezi bine, ofensate). De atunci incoace, Nantoi s-a mai trezit nitel, dar pe la acea vreme, Nantoi pronunta cuvantul "roman" in SILA, cu greata! Oare chiar nu stiau astia de din Bucuresti PE CINE cheama sa le dea lectii? Ma mir, cat de usor poate fi Bucurestiul CONTROLAT de la Moscova! Mi-e mila de noi insine!.. Poate numai Vieru, din ceruri, sa ne ajute sa ne recuperam mintile!
A comentat ce mai conteaza 18 ianuarie 2009, 17:17
Da si Botnaru cum iti place: "Vasile Botnaru: Este întrebarea "eternă" a intelectualilor ruşi, What is to be done? aşa cum a formulat-o Chernishevsky." ?!!! :))) Asta da, erudit. Adica el l-a citi pe Cernisevschi, frate, si nu simplu, in rusa, ca orice homo sovieticus, ci in engleza! :) Of, mare e prostia omeneasca. Mai mare ca URSS!
A comentat Ad 18 ianuarie 2009, 17:24 | mergi sus ▲
vai ce nulitati si paduchi mai stau pe forumuri. mi e mila de voi cacatilor :))
A comentat 9 20 ianuarie 2009, 06:16 | mergi sus ▲
Alb şi negru: Cine sunt asasinii morali ai lui Grigore Vieru?
autor: Nicolae Negru
(În apărarea lui Iurie Roşca şi Mihai Conţiu)

Acum, după moartea tragică a lui Grigore Vieru, revolta unora se îndreaptă în mod firesc spre indivizii care i-au făcut mult rău poetului, atacându-l fără încetare în paginile ziarelor "Moldova Suverană" şi "Flux", bătându-şi joc de el, jignindu-l neîntrerupt, hărţuindu-l în adevăratul sens al cuvântului. Pe Iurie Roşca şi praporşcicii săi îi cunoaşte mai multă lume şi nu e nevoie să-i prezentăm. Mai puţin cunoscut este Mihai Conţiu, un jurnalist cvasianonim de peste Prut, oploşit de "Moldova Suverană" - un tip superficial, dar prolific, de un tupeu nemaivăzut, de o nesimţire rară (unii spun animalică, deşi e nedrept să jignim animalele), de o "destrăbălare" verbală insuportabilă, încât l-ai putea crede un robot care scrie mecanic, fără să fie capabil să perceapă implicaţiile de ordin psihologic, etic şi moral ale acestui act. Ca mutul care nu poate auzi gemetele victimei, el "bate" fără încetare, zi şi noapte, până victima aleasă nu "sângerează" sau până nu mai dă "semne de viaţă".

Ţinta preferată

E vorba despre un individ bolnav în esenţă, de teapa lui Iurie Roşca, pentru care nu există "nici un Dumnezeu" şi, cu atât mai mult, nici o autoritate sau merit, care scrie de cele mai multe ori aiureli curate, dar care este încurajat să o facă fiindcă blamează România şi îi ataca cu cele mai josnice, mai mârşave şi mai dureroase cuvinte pe mulţi alţi intelectuali, Grigore Vieru fiind, din motive lesne de înţeles, ţinta predilectă. Pentru aceasta i se pun la dispoziţie spaţii de ziar enorme, cum nu s-a mai văzut nu numai în ziaristica de pe ambele maluri ale Prutului, dar şi de prin alte părţi ale lumii. E inutil a mai spune că acest individ trecut prin şcoala adulării ceauşiste loveşte numai în intelectualii care se consideră români, iar iscusinţa linguşirii, asimilată de el pe parcursul anilor de grădiniţă şi de şcoală, o îndreaptă spre actuala putere comunistă.

Cu siguranţă, individul nu şi-ar fi văzut publicate aiurelile veninoase, murdare, în "Moldova Suverană", dacă nu ar fi atacat "pe cine trebuie", dacă nu l-ar fi linguşit pe Voronin şi nu ar fi servit clanul comunist. Căci în mintea la fel de nesănătoasă, plină de românofobie, a preşedintelui PCRM şi a tovarăşilor săi, răzbunarea împotriva intelectualităţii este mai dulce cu participarea unui jurnalist venit din România. Hăiturea "românilor" este mai spectaculoasă, mai cu efect, când participă la ea şi un câine ceauşist. Dincolo de ironia tragică a acestui fapt, întrezărim plăcerea sadică a "regizorului", cinismul lui fără margini, nelegiurea cea mai josnică, românofobia soră cu patologia a celor care ne guvernează.

Un singur cuvânt

De aceea, nu îl vom învinui pe nenorocitul jurnalist, devenit "vedetă" la Chişinău, suprasolicitat de mass-media comunistă. El, ca şi Roşca, ca şi Praporşcic sau Burciu, sunt nişte scule. Unii dintre ei par atinşi de sminteală, alţii - de oligofrenie. Pentru faptul că şi-au bătut joc de poet, că i-au înveninat ultimii doi ani din viaţă, responsabili sunt cei care i-au angajat, i-au finanţat, i-au încurajat în acţiunile lor nesăbuite, inconştiente. Ar fi fost destul un singur cuvânt venit de la preşedinţie ca "MS" să înceteze campania împotriva lui Vieru. Ar fi fost destul să nu i se dea bani liderului creştin democrat, pentru ca atmosfera din societatea noastră să devină mai civilizată, mai creştină. Polemica e firească într-o societate democratică, dar poetul era terorizat nu pentru idei literare, ci pentru simplul fapt că se recunoştea român şi apăra limba română. În timp ce "Moldova Suverană" îl acuza că ar fi spion român şi că ar lucra împotriva statului moldovenesc, "Fluxul" îl blama pentru că ar fi conspirat cu Pasat în intenţia de a-l asasina pe Iurie Roşca!

Între nicovala comunistă şi ciocanul "creştin"

Într-o societate democratică, salvarea împotriva arbitrarului, a fărădelegii, a calomniei este justiţia. Vieru a încercat să tragă la răspundere ziarul "Moldova Suverană" şi "Fluxul" creştin democrat aflat într-un parteneriat complice cu "MS", dar justiţia noastră obedientă nu a îndrăznit să-i facă dreptate. Fiindcă nu l-a putut atrage de partea sa, cel care a declarat azi doliu naţional la moartea poetului, sperând, probabil, să profite electoral, nu a găsit de cuviinţă să-l apere la vremea cuvenită, când Vieru a apelat în mod public la autoritatea prezidenţială. Preşedintele RM a declarat atunci că nu se consideră preşedintele românilor.

A te numi român în Basarabia e egal cu a comite o crimă odioasă, antistatală, în RM-ul de azi. Marginalizarea şi demonizarea românilor a devenit o politică de stat, încurajată tacit de unele cercuri din Occident.
Majoritatea intelectualilor din RM se află între nicovala lui Voronin şi ciocanul (cu seceră) al lui Iurie Roşca. În timp ce primul îi categoriseşte drept "duşmani ai statalităţii", închizându-le accesul la mass-media publice, alungându-i din instituţiile de stat, blamându-i şi acuzându-i de toate relele, inclusiv conflictul transnistrean, cel de-al doilea le aplică, în tiraje de zeci de mii de exemplare, stigmatele de "om al Rusiei", "fost kaghebist", "corupt", "detractor" etc. Având în mâinile lor mai toată mass-media, cum să audă moldovenii vocea slabă a poetului?

"Personalitate cu grade"

Chiar în ajunul tragicului accident, pe 13 ianuarie, "Moldova Suverană" publica, sub înfricoşătorul titlu "R. Moldova în reţeaua mondială a spionajului românesc", o listă de "spioni" români, de "personalităţi cu grade", printre care figura şi Grigore Vieru. În disperare, Vieru i-a adresat a doua zi, în "Literatura şi Arta", un nou apel către preşedintele Voronin, avertizându-l că "voi fi nevoit să iau o decizie a mea întru apărarea dreptăţii şi onoarei mele de om".. Cuţitul îl ajunsese la os!

Deşi a declarat nu o singură dată că nu are nimic împotriva statului RM - şi de ce ar fi avut? - "titanul" Vieru, cum a fost numit fariseic la televiziunea publică Moldova 1, a fost cenzurat chiar şi în ziua când a fost anunţată plecarea dintre noi. Asta pentru că a luptat pentru limba română, pentru că nu s-a împăcat cu existenţa sârmii ghimpate de pe Prut, pentru că nu a putut suporta ca elevii să fie minţiţi în continuare că "fratele de peste peste Prut" ne este "duşman, nu frate bun". Vieru a scris pentru toţi românii, nu numai pentru cei dintre Nistru şi Prut, dar condoleanţele transmise de preşedintele Băsescu nu au fost citite la Moldova 1. Poetul a fost cenzurat până şi în necrologul care i-a fost dedicat de către autorităţi, textul fiind redactat în aşa fel încât să nu figureze "limba română", pentru care Grigore Vieru era pregătit să-şi jertfească viaţa. O declarase public, atunci când s-a atentat la manualele de limbă şi literatură română. Din păcate, Eugen Doga şi Mihai Cimpoi, care şi-au pus şi ei semnătura pe necrolog, lângă cea a lui Voronin şi Stepaniuc, nu au insistat ca, măcar în clipa morţii, poetului să i se acorde respectul cuvenit.

Sprijinitorii din umbră

Istoria va răspunde cine se ocupă de lichidarea fizică a personalităţilor noastre marcante - sunt prea multe "accidentele" de felul acesta, ca să fie întâmplătoare - Ion Gheorghiţă, Dumitru Matcovschi, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, Ion Dumeniuk, Nicolae Costin, Gheorghe Ghimpu, Grigore Grigoriu, Grigore Vieru... Asasinii morali ai lui Vieru sunt Voronin şi Roşca, dar şi sprijinitorii lor din umbră, reprezentaţi de Vladimir Socor, care face apologie deschisă, neobrăzată, acestui regim antidemocratic, românofob, cvasisovietic, cvasitotalitarist. Domnului Socor şi celora din spatele său nu le pasă că astăzi în RM sunt distruse firavele lăstare ale democraţiei, instaurându-se minciuna, calomnia, vrajba, declanşându-se teroarea morală şi psihică (de la care până la cea fizică rămâne doar un pas) împotriva intelectualităţii.

***

E de presupus că de acum încolo individul despre care vorbeam mai sus nu va mai fi publicat în "Moldova Suverană". Individul şi-a îndeplinit "misiunea". După asasinarea morală a lui Vieru vor urma alţii, dar lucrul acesta îi va fi, probabil, încredinţat altora. Vina noastră, pe care trebuie să ne-o asumăm, e că am rămas indiferenţi, că nu am ripostat, lăsându-l pe Vieru să se apere de unul singur.

Voronin şi Roşca trebuie să răspundă pentru prigonirea morală a lui Grigore Vieru. Poetului trebuie să i se facă dreptate, aşa cum a cerut în ultima sa scrisoare.

xxxxxxxxxxxxx

Basarabia în ceaţă şi în lacrimi



Grigore Vieru a murit.

A murit acum, deşi a fost omorât de mai multe ori în timpul vieţii.

Vieru s-a dus la Dumnezeu, lăsând în urmă o Basarabie ruptă în două: una tristă, sătulă de comunism, înlăcrimată, zguduită de moartea Poetului, şi alta intoxicată de comunism, chiuitoare şi făţarnică, lovită brusc de lacrimi… electorale în legătură cu dispariţia lui Grigore Vieru.

Joia trecută, care pentru poet a fost ultima, ziarul "Literatura şi arta" publica articolul său (cine putea crede că e ultimul?) "Noi atacuri golăneşti în presa oficială", pe care îl preluăm alăturat. Lovit recent de "Moldova suverană" a lui V. Voronin, Vieru îl avertiza pe acesta că, citez, "voi fi nevoit să iau o decizie a mea întru apărarea dreptăţii şi onoarei mele de om". Noi, cei care eram mai apropiaţi lui Vieru, ştim ce se avea în vedere când a zis "o decizie a mea"…

...Ne-a trecut de mai multe ori pragul redacţiei, mâhnit şi epuizat de "atacurile golăneşti din presa oficială". Mai fiind şi bolnav, suferea adânc în urma acestor atacuri din "Flux"-ul lui Roşca şi "Moldova suverană" a lui Voronin. Ştiindu-l grav bolnav de inimă, killerii acestora loveau intenţionat în el, ca să-l doboare, să-l bage în mormânt. Astfel, până a fi doborât de blocul de beton, ascuns în ceaţă, Gr. Vieru a fost doborât de atâtea ori de alte blocuri de beton, numite "Flux" şi "Moldova suverană", ascunse în ceaţa deasă a comunismului adus de Voronin peste Basarabia.

De multe ori, după ce era lovit de aceste blocuri de beton ale lui Voronin şi Roşca, intra pe la mine în redacţie. Era decis să declare greva foamei - aceasta şi era acea "o decizie a mea". Atacurile "românului" Conţiu îl răneau adânc. Era prea sensibil pentru o Basarabie atât de cinică. Îl sfătuiam insistent să nu citească aceste porcării şi să nu reacţioneze la ele, spre satisfacţia animalică a killerilor săi. Mă asculta în tăcere şi se uita visător la covorul de pe perete cu chipul lui M. Eminescu, şi parcă era de acord cu mine. A doua zi însă, dimineaţă, cineva mă suna şi îmi spunea că l-a văzut pe Vieru mergând cu un braţ de ziare subsuoară…

Ceaţa din noaptea de joi spre vineri, când s-a produs tragicul accident, nu a fost deloc mai deasă decât cea care i-a fost organizată de oficialităţi şi prin care i-a fost scris lui Vieru să treacă ultimii ani. L-au omagiat fariseic, la nivel naţional, ca să-l asasineze moral în presa lor chiar a doua zi după jubileu. Au crezut că îl vor putea atrage de partea lor. Pentru ei, Vieru a avut şi are doar valoare electorală, nu artistică şi morală. Ei s-au temut şi se tem de aceste valori. Vieru este Basarabia română. Vieru şi Basarabia română sunt o singură dramă. Lovind în Vieru, ei loveau în această Basarabie. Ei nu i-au iertat niciodată credinţa pe care Vieru o propovăduia zilnic, ca un apostol: că este român şi că suntem români.

De aceea, l-au ţinut mereu în ceaţă, scoţându-i în faţă blocuri de beton şi aici, în Basarabia, dar şi peste Prut. Asasinii lui morali nu au fost pedepsiţi. Conţiu de la "Moldova suverană", Roşca de la "Flux", asistat de un Burciu şi un Praporşcic, sunt sănătoşi şi voioşi, mereu pe linia întâi a partidului lui Voronin, în lupta împotriva lui Vieru şi a Basarabiei române. Naivul - marele naiv şi copil - Vieru mai credea că există dreptate şi i se adresa după dreptate lui Voronin, celui care a stat şi stă în spatele tuturor asasinatelor morale organizate împotriva celor care nu gândesc ca el. Presa comunistă (M-1, NIT, Eu TV, "Moldova suverană", "Flux", "Comunistul") chifteşte de minciuni, de atacuri banditeşti la adresa politicienilor, ziariştilor, scriitorilor neconvertiţi la ideologia oficială. Cine l-a oploşit la sânu-i pe renegatul Conţiu, care a lovit cu atâta ticăloşenie morală în marele Poet? Cine protejează plutonul de execuţie care trudeşte non-stop, făcând ceaţă şi scoţând blocuri de beton în calea celor incomozi regimului? Zeci, sute de oameni, cei mai de valoare oameni ai Basarabiei, sunt asasinaţi moral, executaţi în fiecare zi sub ochii "stăpânului" şi cu blagoslovirea lui.

Acum îl veţi "plânge", dar îl veţi "plânge" electoral, veţi declara doliu naţional, vă veţi băga lângă sicriul lui să vă vadă lumea la televizor, veţi vrea să stoarceţi dividende şi din ultimul drum al lui Vieru… Nu-l plângeţi pe Vieru, fariseilor! Voi l-aţi omorât de atâtea ori, înaintea tragicului accident. Dumnezeu l-a luat la El pentru a-l apăra de ticăloşeniile voastre.

La moartea lui Mihai Eminescu, marele basarabean B. P. Hasdeu scria în necrologul dedicat nefericitului dispărut: "El va trăi, deşi a murit nebun; vor muri însă pentru vecie nenumăraţii înţelepţi, care au lăsat, lasă şi vor lăsa totdeauna să înnebunească un Eminescu".

"Nenumăraţii înţelepţi" n-au dispărut nici astăzi. Numele lor vor fi uitate chiar mâine. Sau vor fi blestemate de posteritate. Ce va rămâne mâine din numele lui Voronin, Roşca, Conţiu sau Praporşcic? Nimic. Le vor mânca uitarea şi oprobriul public.

Numele lui Grigore Vieru nu va fi înghiţit de uitare. Pentru că Grigore Vieru nu a murit, el nu a avut nimic cu moartea. Vieru a avut ce a avut cu Viaţa. De aceea, Grigore Vieru va fi atâta timp cât este şi cât va fi Basarabia română, acest "copil înfăşat în sârmă ghimpată"…

(c. t.)
A comentat grigore vieru 20 ianuarie 2009, 09:26 | mergi sus ▲
SA ITI FIE RUSINE "ZIARISTO" CA SEMNEZI CU NUMELE MARELUI DISPARUT! ACESTEA NU SUNT SI MAI ALES NU AR PUTEA SA FIE CUVINTELE DANSULUI NICIODATA!!!
Vedeti replica fluxului la acuzatiile de mai sus: http://www.flux.md/articole/ 5430/
haideti fratilor sa nu transformam Marea Pierdere a Poetului Romanilor in hochei pe gheata de capital politic, sunt sigur ca lui nu i-ar placea aceasta jalnica adunatura de acuze reciproce.
Sa judecam la rece un conflict de presa tipic.
Si sa nu uitam ca NU toti cei care tipa acum, in aceste momente negre, devin astfel si ei valorosi. El da, el a fost o valoare. Unii doar se hranesc lacom din maretia omului care a fost Grigore Vieru...caci valorile si adevaratele caractere sunt cernute de timp...nicidecum de gradul isteriei de moment AL UNOR NULITATI!
A comentat un dezamagit 20 ianuarie 2009, 22:47 | mergi sus ▲
Deseori hotul e chiar cel care striga "Hotul!'. Ma refer la jurnalistii care se hranesc din pomana FSB, care plateste bine "serviciile" unor avocati ai lui Pasat. Imi pare rau sa vad cat de miopi pot fi unii, astazi, desi istoria se repeta, si numai prostii nu inteleg ce se intampla.

P.S. Cat despre speculatiile rusinoase, lansate de Filat si "garda" lui ziaristica, profitanda accidentul (sau poate nu a fost accodent?) in care a murit Grigore Vieru, e un vers din Eminescu, foarte potrivit: "Iar de-asupra tuturora va vorbi vrun mititel/ Nu slavindu-te pe tine... lustruindu-se pe el".
A comentat Mdaa 21 ianuarie 2009, 14:24 | mergi sus ▲
rectificare: "profitand de" si "accident"
A comentat Mdaa 21 ianuarie 2009, 14:26 | mergi sus ▲
ATITA PUPACURISM nam mai vazut..despre Botnaru stiu ca e RAGUSIT ,vesnic nemultumit de ceva..
A comentat Chiril 12 decembrie 2009, 14:37 | mergi sus ▲
Fratilor,nu va certati... Interesul Neamului Romanesc mai presus de toate!
A comentat Vasile Butnaru 26 august 2011, 16:16 | mergi sus ▲


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Interviu / Reportaj

Previziuni SUMBRE. Anatol Țăranu: „Schimbarea guvernării la Chișinău în anul 2018 ar putea într-un mod FATAL să deterioreze relația moldo-română”
Schimbarea guvernării în R. Moldova după alegerile parlamentare de anul acesta ar putea deteriora într-un mod fatal relația moldo-română, consideră analistul politic Anatol Țăranu.
Potrivit acestuia, România nu este doar un vecin pentru R. Moldova. „România devine, într-un ritm foarte rapid, o țară europeană, [...] mai mult
ȘALARU: „MILITARII PLEACĂ PE CAPETE DIN ARMATA NAȚIONALĂ, DEOARECE NU MAI VĂD PERSPECTIVE”

Fostul ministru al apărării despre blocarea participării militarilor moldoveni la exercițiile din străinătate. 



Militarii din Republica Moldova nu au mai participat la vreun antrenament în străinătate din luna februarie, când Igor Dodon blocase plecarea lor la un exerciţiu în România, ce avusese loc în cadrul [...] mai mult
USATÎI A FOST INLCUS ÎN "LISTA NEAGRĂ" A UCRAINEI
Preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a fost inclus la 21 iulie, de Centrul de analiză şi cercetare „Mirotvoreţ”, în Lista persoanelor acuzate de infracţiuni comise împotriva securităţii naţionale a Ucrainei.

Centrul „Mirotvoreț” este cunoscut prin colectarea [...] mai mult
(video) Acasă la Maia Sandu. Candidata la președinție răspunde la 13 întrebări într-un interviu acordat în apartamentul său
Ziarul de Gardă a realizat un interviu video cu candidata la funcția de președinte al țării, Maia Sandu, la ea acasă, unde i-au fost adresate 13 întrebări.
În interviu, Maia Sandu vorbește despre zvonurile apărute în ultima perioadă la adresa ei, despre închiderea bisericilor, siucidul în rândul tinerilor din cauza [...] mai mult
REPORTAJ // La PAS prin satul de baștină al Maiei Sandu. De ce s-a SUPĂRAT politiciana?
Rădăcini // Descendenta unei familii de gospodari din Risipeni, Fălești, Maia Sandu se bucură de mare respect în satul de baștină
Pe un drum de țară, îngust și înnămolit, înaintând cu greu în cizmulițele lor de cauciuc și sprijinindu-se una pe alta ca să nu cadă, două fetițe, cu rucsacuri cât ele de mari în [...] mai mult
Victor Ciobanu: „DNA nu a trecut Prutul, dar Plahotniuc l-a trecut, în sens invers”
Unionismul nu a fost niciodată un proiect realist nici la Chişinău, nici la Bucureşti. A fost doar exploatat în diferite scopuri obscure şi pentru asta trebuie să aibă finalitate, afirmă editorialistul Ziarului NAȚIONAL Victor Ciobanu.
Într-un interviu pentru ziare.com, Victor Ciobanu avertizează în privinţa probabilităţii fraudării [...] mai mult
Morțile suspecte din „dosarul miliardului”
Pe par­cur­sul lunii noiem­brie 2014, peste 13 mili­arde de lei au fost scoși de la Banca de Eco­no­mii (BEM), Banca Soci­ală (BS) și Uni­bank și trans­fe­rați pe con­turi din stră­i­nă­tate. Pe 27 noiem­brie 2014, o mașină plină cu acte de la cele trei bănci [...] mai mult
Siegfried Mureșan: „Sper că în R. Moldova avem un guvern care să dorească să implementeze reformele”

Un interviu cu europarlamentarul român de la Bruxelles realizat de europalibera.org



La 1 iulie intră în vigoare Acordul de Asociere al Uniunii Europene cu Republica Moldova, semnat acum doi ani la sfârşitul lunii iunie… Ce ar trebui să urmeze? Şi a devenit sau promite măcar acest acord să devină cel mai important generator [...] mai mult
BANII DISPĂRUȚI ÎN ASFALT PRIN CONTRACTE ORCHESTRATE
Bugetul municipiului Chișinău a fost păgubit cu peste 8 milioane de lei prin semnarea, de către primarul Dorin Chirtoacă, a unui contract de împrumut cu o firmă din SUA pentru lucrări de reparaţie a unor străzi. Împrumutul a fost contractat ilegal, iar Primăria Chișinău a folosit drept „argument” [...] mai mult

randat în 	0.1287 secunde