Duminică seara, în faţa miilor de susţinători reuniţi în apropiere de Kremlin, Vladimir Putin a apărut cu o urmă de lacrimă pe obraz, fapt ce contrasta cu imaginea sa de mână forte. Indiferent însă de ce a plâns, de emoţii sau din cauza vântului, acest fapt are şanse mari să rămână în istorie ca un preludiu al unei mari drame prin care urmează să treacă fosta metropolă sovietică. 

Un nou preşedinte care nu a plecat niciodată

Deşi presa internaţională se agită tare, încercând să anticipeze cum va arăta Rusia sub cel de-al treilea mandat al lui Vladimir Putin, lucrurile sunt mai clare decât le-ar părea viitorologilor de meserie. Nu e nimic de ghicit în fond. Rusia, cel puţin un timp, va rămâne aceeaşi. Pentru că învingătorul alegerilor de la 4 martie 2012 nu a plecat niciodată din fruntea ţării.

În ultimii patru ani de zile, adevăratul lider al Rusiei a fost tot Putin. Medvedev nu i-a ieşit din cuvânt şi, chiar dacă a avut uneori o retorică mai mult sau mai puţin cvasiliberală, s-a remarcat doar prin anularea timpului de iarnă.

Totuşi, Dan Dungaciu, preşedintele Institutului pentru Relaţii Internaţionale al Academiei Române, avertizează că cel de-al treilea mandat al lui Putin ar putea complica lucrurile în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România şi Republica Moldova. Potrivit lui, o Rusie relativ europenizată şi cu o stabilitate internă garantată de preşedintele ţării „va fi ca un magnet pentru investitorii occidentali, în frunte cu cei germani, un scenariu cu grave repercusiuni economice asupra ţărilor est-europene”.

O Rusie democratică e imposibilă

Pericolul descris este într-adevăr mare. Numai că o Rusie democratică şi europenizată sub Putin este, totuşi, o utopie. Iar noi nu putem crede în astfel de lucruri fanteziste.

Ca ţara să se europenizeze, fie şi într-o proprie versiune naţională, alegerile de la 4 martie ar fi trebuit să fie câştigate nu de Putin, ci de liderul opoziţiei anti-sistem Navalnîi sau, în cel mai rău caz, de Prohorov. 

Aşa însă, Putin nu are nici legitimitate, nici credibilitate. În ciuda faptului că a învins pe bune, întrunind, potrivit unor observatori independenţi, circa 53 la sută din sufragii, în niciun caz nu 63%, cât s-a anunţat oficial,  toţi contracandidaţii săi cataloghează alegerile ca fiind incorecte şi în mare măsură trucate.

Pe urmă, Putin a învins într-o cursă din care au fost eliminaţi toţi reprezentanţii opoziţiei veritabile. Astfel, pentru prima oară de la 1999 încoace, legitimitatea sa va fi pusă la îndoială nu doar de observatorii occidentali, ci şi de vreo 40 la sută din populaţia Rusiei, de clasa de mijloc, de majoritatea alegătorilor din aglomeraţiile urbane etc. Şi asta contează enorm. Fenomenul „Bolotnaia Ploscadi” îşi va spune cuvântul. Anume marile oraşe vor crea atmosfera politică din ţară în următorii ani. 

Moscova nu crede în lacrimile lui Putin

Oricare ar fi scorul electoral, Moscova nu crede în lacrimi, iar în plânsul lui Putin, nici atât. Ruşii şcoliţi s-au săturat de el. În era informaţională este greu să suporţi pe cineva în fruntea ţării mai mult de un deceniu.

Din acest punct de vedere, Putin nu poate asigura în următorii şase ani nici stabilitate, după cum zice Dungaciu, nici deschidere spre Vest, nici descentralizare economică. Orice tentativă de desfacere a şurubului astăzi temeinic strâns va fi mortală pentru verticala puterii sale. Dar şi pentru Rusia în întregime care nu ar putea să treacă proba democraţiei fără pierderea de teritorii în Caucazul de Nord sau în Extremul Orient.

De aceea Putin, dacă va reuşi să-şi ducă mandatul până la capăt, nu se va preda nici SUA, nici UE. Din contra. El va întări atât cât va putea regimul său autocratic, creând în jurul Rusiei o imensă centură de siguranţă. Numită Uniunea Eurasiatică, aceasta va constitui, de altfel,  realul pericol pentru Republica Moldova. 

Atâta doar că şi acest drum al dictaturii personale şi al expansiunii agresive nu duce nicăieri, deoarece condamnă ţara la înapoiere, război civil şi istovitoare confruntări pe plan internaţional, fapt care, în cele din urmă, va însemna sfârşitul ţarismului putinist şi va da câştig de cauză  opoziţiei antisistem. Iar venirea acesteia la putere şi instalarea democraţiei va însemna, repet, desprinderea de Rusia a unor mari teritorii cu populaţie preponderant musulmană, şi nu numai.

Astfel, oricum ai da, alegerile prezidenţiale de duminică s-au soldat cu o victorie ala Pyrrhus. Cercvicios, nu alta.