Descoperim recent prin arhivele speciale că după ce, la 7 iulie 1949, basarabenii noştri au fost încărcaţi în vagoane de vite şi expediaţi la urşii albi, la casele lor rămase s-au aciuat imediat activiştii săteşti şi nomenclaturiştii comunişti de toată teapa, care s-au năpustit peste averile celor deportaţi.

Printre cei mai de frunte hoţi din averea deportaţilor a fost Alexandru Diordiță, ministrul finanţelor RSSM în anul 1949, care ceva mai târziu a devenit chiar şef al guvernului sovietic de la Chişinău. Paradoxul basarabean constă în faptul că numele acestui satrap sovietic, Alexandru Diordiță, îl poartă astăzi o stradă din Chişinău şi Colegiul Financiar-Bancar, iar chipul şi biografia lui de călău figurează pe două plăci comemorative.

Oamenii lui Diordiță trebăluiau de zor prin gospodăriile celor deportaţi

Notăm mai întâi că ceea ce s-a întâmplat după 7-8 iulie 1949 prin localităţile Basarabiei a fost ascuns timp de decenii, cazurile examinându-se în epocă sub parafa „strict secret”. O notă a procurorului RSSM, Osipov, datată cu 9 ianuarie 1950, remisă primului secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova, Nikolai Koval, conține mai multe exemple de delapidare a averilor confiscate de la deportaţi. Acesta informează că, în timpul evaluării averilor confiscate de la deportaţii din Cojușna, şeful Secţiei raionale de finanţe Chişinău, un oarecare Epifanov (prieten şi protejat al ministrului Diordiță), a diminuat esenţial preţul bunurilor descrise, spre a fi apoi cumpărate pe bani de nimic. Astfel, averea respectivă a fost împărţită între următorii tovarăşi: Platov N. A., secretar al Comitetului raional al Partidului Comunist, Ionel G.N., preşedinte al Comitetului Executiv raional, Skaev S., şef de secţie la Comitetul raional de Partid Comunist, Bobrov B., ofiţer al Securităţii etc. Drept cap de listă a acestora a fost indicat însuşi Alexandru Diordiță.

Furau până la oale şi ulcioare

La indicaţia lui Platov N.A., şeful Secţiei raionale de finanţe, Epifanov, a rezervat pentru acesta un dulap, o masă, un pat, două covoare, un dulap de toaletă şi le-a transportat la apartamentul „stăpânului”. Pentru toate lucrurile acestea Platov a plătit doar 450 de ruble.

Tot pe un preţ derizoriu şi-a însuşit mai multe bunuri la Cojuşna şi preşedintele Comitetului Executiv raional, Ionel G.N. Acesta a „cumpărat” un pat divan, un dulap de vase, două paturi de dormit, două mese, un şifonier, un dulap, zece perne, preşuri, saltea de puf şi multă veselă pe o sumă de doar două mii de ruble.

Skaev a luat de la Epifanov, cu numai 1.194 ruble, un covor, un şifonier, câteva scaune etc. În afară de aceasta, Skaev s-a stabilit cu traiul în casa unui deportat din satul Durlești, însuşindu-şi toate bunurile rămase pe un preţ de nimic.

Securistul Bobrov a cerut de la membrii comisiei de evaluare să diminueze valoarea bunurilor familiei Poiată, deportată cu participarea sa. Comisia a acceptat şi, la 29 iulie 1949, ofiţerul securist a cărat acasă un dulap pentru vase cu preţul de 400 de ruble, un dulap cu oglinzi pentru toaletă – cu 170 de ruble, două covoare bune – unul cu 170 de ruble şi altul cu 375 de ruble, un pat de lemn cu 250 de ruble, un şifonier cu 350 de ruble, două scaune şi multe vase.

Procurorii au mai identificat numeroase cazuri de sustrageri ale unor mari cantităţi de vin, făină, grăsimi şi terenuri. Bunăoară, Șeremeev, secretarul organizaţiei de partid din Cojușna, informase iniţial că de la cei deportaţi s-au confiscat peste 30 tone de vin. Controlul a arătat însă că au fost destinate comercializării doar 18 tone.

Acelaşi securist Bobrov, precum şi alţi şefi, au ordonat comisiilor să nu fie înregistrate produsele din grăsimi. Astfel, în gospodăria deportatului Bogdănaș s-au pomenit în afara listei 12 putini de slănină cu o greutate de până la 15 kilograme fiecare. De asemenea n-au fost trecute în registrele de evidenţă slănina şi uleiurile din fosta gospodărie a lui Andrei Certan și ale altora. Astfel, produsele din grăsimi se însuşeau în primul rând.

Şi terenurile deportaţilor au fost însuşite abuziv de către o serie de activişti şi anume: fostul preşedinte al sovietului sătesc, Vladimir Madan, contabilul colhozului „Molodaya gvardia” Rudștein, fostul preşedinte al acestui colhoz, Fiodor Madan, brigadierul Haruţa, același Șeremeev ş. a. Aceştia au strâns roada de pe terenurile respective, au vândut strugurii şi au pus banii în buzunar, câte 5-6 mii de ruble fiecare.

Procurorii mai arată că şi în satul Durlești au fost comercializate circa două mii de obiecte din peste 40 de gospodării ale deportaţilor, în valoare totală de 26.452 ruble. Paturile de metal şi de lemn s-au vândut pe un preţ de la 10 la 100 de ruble, în timp ce costau 1.500-2.000 ruble şi mai mult. Paturile-divan au fost cumpărate cu 10 şi 65 de ruble. De altfel, la aceleaşi preţuri s-au comercializat şi diverse dulapuri. Au beneficiat de aceste „înlesniri” aceiaşi conducători şi responsabili raionali pomeniţi mai sus.”

(A.O.S.P.R.M., F.51, I.9, D.15)

Diordiță îşi alegea ce dorea din averile deportaţilor

Iată şi o notă informativă semnată la 23 februarie 1950 de V. Komarov, procuror al Secţiei de anchetare din cadrul Procuraturii RSSM, şi M. Beskov, anchetator din cadrul Procuraturii RSSM. Aceştia spun că membrii comisiilor de evaluare a bunurilor confiscate de la deportaţii din toată republica transmiteau actele spre aprobare ministerului de finanţe. Prin mâinile ministrului Diordiță treceau toate listele obiectelor confiscate. Omul îşi alegea ce dorea, apoi da indicaţii subalternilor din raioane să i se rezerve cutare sau cutare lucru.

Procurorii indică expres că, „în luna august 1949, Alexandru Diordiță a sosit la Cojușna într-un automobil „Pobeda” însoțit de secretarul Comitetului raional de partid Chișinău, tov. Utka. Au intrat mai întâi prin viile celor deportaţi şi ale colhozului „Molodaya gvardia”. Spre seară, au ajuns în gospodăria şefului cooperativei de consum, G. Mândrescu. Aici tustrei au consumat vin şi au plecat spre cooperativă, unde au mai fost serviţi cu vin de către magazionerul Culai. La indicaţia lui Mândrescu, Culai a încărcat în maşina lui Diordiță două vase de vreo cincisprezece litri fiecare, pline cu vin de înaltă calitate europeană, din cel confiscat de la deportaţi. Unii martori au mai observat că Diordiță a primit şi o puşcă de vânătoare pe care i-a transmis-o fiului său de vreo opt-zece ani care venise şi el în aceeaşi maşină cu adulţii.

Martorii din Cojușna au indicat că ministrul Diordiță și secretarul Utka au vizitat satul lor şi la 7 februarie 1950, chipurile să cumpere zahăr. Aici au aflat că Mândrescu, Sheremeev şi Culai au nimerit în vizorul organelor de anchetă pentru delapidarea averilor confiscate de la deportaţi. În loc să semnalizeze abuzurile, înalţii demnitari însă i-au liniştit pe aceştia, cică să nu aibă teamă de ancheta penală atâta timp cât sunt ei în funcţie. Aceştia au continuat să consume vin în incinta cooperativei, apoi au plecat spre Chișinău cu canistrele pline.

Procurorii au stabilit ulterior şi au informat Comitetul Central al Partidului Comunist de la Chişinău că Diordiță și Utka sunt prieteni buni, deoarece se trag din aceleaşi locuri de peste Nistru şi au învăţat în aceeaşi şcoală.

(A.O.S.P.R.M., F.51, I.9, D.15)

O mână spală pe alta şi Brejnev îl pupă în frunte pe Diordiță

La începutul lui martie 1950, procurorul Osipov îi scrie în mod special primului secretar al PC(b)M, N. Koval, cerând tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Acesta accentuează: „O informaţie amplă a fost expediată pe adresa Comitetului Central la 10 ianuarie 1950. Documentul semnalează şi comportamentul neadecvat al ministrului finanţelor din RSSM, tov. Diordiță, fapt ce trebuie să atragă atenţia Dvs.”

Au trecut câteva luni, dar lucrurile nu s-au clintit. Între timp, Nikolai Koval a cedat locul la conducerea partidului lui Leonid Brejnev. Procurorul Osipov prinde momentul şi-i adresează o scrisoare strict secretă noului secretar al PC(b)M.

„…Atrag atenţia asupra comportamentului indecent, prin însuşirea nelegitimă a averii confiscate de la chiaburi în 1949, a ministrului finanţelor din RSSM, tov. Diordiță… Menţionez că o notă amănunţită pe marginea acestei chestiuni am expediat încă în luna martie, pe adresa secretarului de atunci al CC al PC(b)M, tov. N.G. Koval, însă nu a urmat nicio reacţie. Informaţia de astăzi rămâne la discreţia Dumneavoastră.”

(A.N.R.M., F. 3085, I. 1, D.358)

Nici de data aceasta însă n-a urmat reacţia conducerii de vârf a partidului, iar în scurt timp a plecat şi Brejnev de la Chişinău, astfel ministrul şi hoţul Alexandru Diordiță a rămas să devină ulterior preşedinte al Consiliului de Miniştri al RSSM.

MATERIALE ADITIONALE

Nota secretă a procurorului RSSM Osipov către primul secretar al CC al partidului comunist, Koval, care denunţa numeroasele furturi din averile deportaţilor. Martie 1950