Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

6 mai 2024, ora locală: 07:26

 

De la Moscova până la Nistru, pe jos…

adăugat 10 mai 2010, 17:40, la Istorie / Ştiinţă

Al doilea Razboi Mondial, Siberia, Andrei Baran, Grigore Vieru

Moş Andrei este un chişinăuian în vârstă de 90 de ani, un bătrân singur. Chipul lui - unul foarte luminat - nu-ţi va divulga tragediile prin care a trecut. Iar în apartamentul în care locuieşte puţine lucruri amintesc de cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul căruia a fost pus la grele încercări. Discutând cu moş Andrei Baran, înţelegeam că amintirile lui, la fel ca şi portretul marelui poet român Mihai Eminescu, atârnat chiar deasupra căpătâiului patului, nu vor îmbătrâni niciodată.

…Îmi spune că, la numai 19 ani, a fost în prizonierat la nemţi. Îşi trece palmele peste ochi, vrând parcă să-şi pipăie amintirile: „Venisem la o mină aflată în apropiere de Moscova şi lucram din greu. Începuse războiul şi frontul se apropia de capitala Rusiei. Mai târziu, chiar ne-a prins războiul acolo… Împreună cu alţi cincisprezece ruşi, printre care şi militari, am fost luaţi în prizonierat. Eu aveam haine civile şi, cu un alt muncitor, am reuşit să fugim din coloană, după o jumătate de oră de mers. Ne-am întors la mină, dar nu am mai găsit pe nimeni. Şi nici mâncare nu mai era. Ne-am ascuns, furam cartofi de pe câmpuri şi aşa am trăit două săptămâni, după care m-am pornit de unul singur spre casă, spre Basarabia.

De acolo, de lângă Moscova, am mers pe jos trei luni de zile până la Nistru. Ca să ajung în Hârtopul Mare din raionul Criuleni a trebuit să parcurg câte 25-30 de kilometri pe zi. Zilele mi se păreau prea scurte, zăpada era pe alocuri în troiene de peste un metru. Dar mă grăbeam, vroiam tare să ajung acasă. Seara, de fiecare dată, întrebam stăpânii caselor care mă adăposteau peste noapte direcţia în care trebuia să pornesc odată cu revărsatul zorilor…”.

După ce a parcurs aproape o jumătate de drum, Andrei Baran a fost prins iarăşi de nemţi, care l-au ţinut trei zile într-un lagăr, fără apă şi fără hrană. De data aceasta însă n-a trebuit să fugă, pentru că, spre deosebire de ceilalţi „trei partizani” cu care a fost luat în prizonierat şi care au fost împuşcaţi, el era basarabean. „Nemţii mi-au permis să mă întorc în Basarabia, unde urma să fiu înrolat în Armata Română, ca să lupt împotriva sovieticilor. Un general neamţ mi-a dat un fel de confirmare, document, în limba germană, ca să nu fiu arestat pe drum şi de alte garnizoane nemţeşti”, ne mărturiseşte bătrânul.

Nu mai ţine minte data exactă când a ajuns în satul său natal, dar îşi aminteşte că era prima zi din Postul Mare. După ce a stat câteva zile acasă, a fost înrolat în Armata Română. Îmi arată cu mândrie o medalie ce i-a fost înmânată pentru anii de foc - „Al Doilea Război Mondial”. „Pentru ce?”, îl întreb. „Pentru slujbă în armata lui Antonescu”, îmi răspunde.

Toată viaţa s-a temut să nu fie arestat şi deportat, ca alţi români basarabeni. Lucrul acesta nu s-a întâmplat şi el îl explică acum foarte simplu: „N-am avut nici studii, nici avere, iar sovieticii îi arestau şi îi deportau cu precădere pe „chiaburi” şi pe intelectualii care puteau să submineze ideologia noului regim”, îmi explică norocul său moş Andrei.

Când s-a terminat războiul, ostaşii nu au revenit la vatră imediat şi satele duceau lipsă de bărbaţi. Era şi o mare sărăcie. Andrei Baran s-a angajat la lucru în calitate de tractorist. După opt ani de muncă la ţară, el a venit la Chişinău, unde degrabă avea să facă patru luni de puşcărie, pentru că, aflându-se odată într-un troleibuz, s-a adresat unei doamne în limba română. S-a dovedit a fi o rusoaică şi, pentru că a „jignit-o”, a fost judecat. După patru luni de detenţie, a plecat iarăşi la Moscova, unde s-a angajat în construcţii.

Opreşte pentru o clipă firul amintirilor şi îmi face un semn cu degetul: „Am stat închis patru luni de zile pentru că am vorbit în limba română. Acum, ruşii care trăiesc în R. Moldova nu fac nicio zi de puşcărie pentru că nu vorbesc limba statului în care trăiesc. Eu, în ţara mea, am fost pedepsit pentru că am vorbit în limba mea maternă. Îi dureros când vezi că ruşii îşi fac de cap aşa cum vor… Eu îmi amintesc bine cum satele noastre plângeau atunci când familii întregi erau scoase din case cu arma şi duse în Siberia. Atunci puteai fi împuşcat pentru un singur cuvânt care te dădea de gol”.

Mulţi dinte acei care îl cunosc pe Andrei Baran afirmă că el este un patriot. L-am întrebat ce înseamnă să fii patriot, la care mi-a răspuns: „Înseamnă a fi cu sufletul mângîiat de frumuseţea locurilor natale, de limba maternă, de Tricolor…”. Mi-a spus acestea, după care a început să-mi vorbească cu dragoste despre mari scriitori români. L-a cunoscut personal pe poetul Grigore Vieru. „În 1986, eram la Vadul lui Vodă. Acolo ne-am întâlnit şi am avut ocazia să discutăm mai mult. Mi-a dăruit o carte de versuri, cu autograf. O păstrez ca pe ceva foarte scump…”.
Acesta e omul care a parcurs drumul de la Moscova până la Nistru pe jos…


Autor: Olesea Osoianu
Sursa: www.timpul.md
trist si dureros...sa fii inchis pentru ca ai vorbit in limba materna. Dear fi mai multi batrani in Moldova ca mos Andrei... nu vom mai auzi de comunisti. Sa fiti sanatos Mos Andrei
A comentat Ecaterjna 17 mai 2010, 10:52


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Istorie / Ştiinţă

(VIDEO) 11 ani în imagini: Construcția noii clădiri World Trade Center One
Sute de mii de fotografii au captat toate momentele de la construcția până la terminarea construcției noului World Trade Center One. Totul pentru a marca deschiderea Observatorului „One World” din New York, ce a avut loc în weekendul care a trecut.
Turnul de observație, situat pe etajele 100 și 102 ale clădirii, s-au deschis [...] mai mult
DOCUMENTAR: România și Sfântul Scaun - 95 de ani de relații diplomatice
România și Vaticanul au stabilit relații diplomatice, la nivel de legație, în anul 1920 când, la 1 iunie, a luat ființă Legația României pe lângă Sfântul Scaun. Titular al acesteia era Dimitrie C. Pennescu, în calitate de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar, se arată pe site-ul Ambasadei României [...] mai mult
Asasinarea lui Lech Kaczynski
Pe 10 aprilie 2010, avionul care îi transporta pe președintele polonez Lech Kaczynski și pe alți 95 de demnitari polonezi în Rusia, pentru comemorarea victimelor masacrului de la Katyn, s-a prăbușit în apropierea aerodromului Severny din Smolensk (Rusia).
Accidentul aviatic a decimat o mare parte a elitei [...] mai mult
Misterele de la 11 septembrie
Misterele de la 11 septembrie demolează teoria conspirației susținută “oficial” cu privire la evenimentele de la 11 septembrie 2011 mai bine decât orice alt film documentar pe această temă. Află ce s-a întâmplat cu adevărat în cele trei clădiri în săptămânile dinainte de [...] mai mult
(VIDEO) Pamantul este o creatura vie, imagini NASA
Fiecare dintre noi am vazut imagini cu fenomene meteo extreme privite din spatiu. Cu toate acestea, niciuna dintre imaginile pe care le-ai vazut nu te-au pregatit pentru acest videoclip lansat de Studioul Stiintific de Vizualizare NASA. Folosind date reale, aceaste imagini descriu perfect cele sapte zile din anul [...] mai mult
Top 10 ţări din lume în care să faci afaceri GALERIE FOTO
Acestea sunt cele mai bune ţări din lume pentru a-ţi conduce afacerea, potrivit unui top realizat de firma de consultanţă în management Grant Thornron, scrie incont.ro.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
1.Singapore. Este cel mai [...] mai mult
Comoară impresionantă descoperită la malul Mării Negre
Într-un oraş antic, asediat de romani, locuitorii au îngropat o mare cantitate de obiecte preţioase, pe care arheologii le-au descoperit abia recent, scrie realitatea.net. 
Peste 200 de monede (cel mai multe din bronz), podoabe de aur, argint şi bronz, precum şi vase de sticlă (obiecte rare şi valoroase [...] mai mult
(VIDEO) Secret dezvăluit de un artist: Harta exploziilor nucleare
Artistul Isao Hashimoto a realizat o animaţie video în care prezintă toate testele nucleare între anii 1948 şi 1998. Numărul impresionant, 2.053 de explozii nucleare, începe cu primul test al Proiectului Manhattan, numit Trinity, scrie realitatea.net.
Exploziile din videoclip nu cuprind şi presupusele teste conduse de Coreea de Nord [...] mai mult
A 8-a minune a lumii? Germania a inventat energia cu care va stapani Planeta
0% petrol, 0% energie electrica. Noul tip de energie poate fi usor considerat cea mai mare descoperire din istoria moderna. Audi chiar are in momentul de fata cheia viitorului.
Audi a gasit variante sintetice pentru benzina si motorina. Mai mult, dioxidul de carbon (CO2) risipit in atmosfera ar putea fi folosit pentru crearea acestui tip de energie.
Ca [...] mai mult
(VIDEO) Reclama pentru noul iPhone 5
Aseară Apple a lansat noul telefon iPhone 5. Acesta este mai subțire, mai ușor, dar și mai lung decât precedentul 4S. Vedeți atașat publicitatea pentru noul produs.
[...] mai mult

randat în 	0.1990 secunde