Distinsul om de stat al României, Ion Inculeț, a fost oaspete în casa lor. În 1941, ocupanţii sovietici au smuls bărbaţii din sânul familiilor şi i-au trimis pe ultimul lor drum în Ivdel-lag, Maria rămânând în trenul deportării să nască de pe o zi pe alta. Şase ani mai târziu ea a reuşit să adoarmă vigilenţa NKVD-ului şi s-a întors acasă. Dar au arestat-o iar în 1950 şi au trimis-o într-o nouă robie, călăii neţinând cont că are trei copii minori.

Acestei curajoase femei, Maria Cucereanu din Tătărești, Strășeni, i s-au întocmit tocmai patru dosare: unul în Kazahstan, unde a fost deportată în anul 1941 și în care a încăput destinul ei și al celor trei copii pe pământ străin. Altul, instrumentat de organele NKVD din „RSS Moldovenească”, vizează scurta perioadă de libertate, dar plină de foamete şi suferinţe, după evadarea sa din robia siberiană în 1947. Cruntul dosar penal şi arestarea ei în 1950, cu o nouă deportare, vine ca un cuţit în spate. Şi tot ea face parte din dosarul soţului său, Tenuţă Cucereanu.

Prieteni cu Ion Inculeț

Era o tânără frumoasă cum rar se întâlnesc. După căsătoria nereuşită cu un beţivan leneş, în 1934 a acceptat să-i devină soţie celui mai bogat om din sat, Tenuță Cucereanu, unul dintre activiştii de vază ai Partidului Naţional Liberal din România în judeţul Chişinău. Distinsul politician şi fostul preşedinte al Sfatului Ţării, Ion Inculeț, era deseori oaspete aşteptat în casa lor.

Dar a venit 28 iunie 1940 cu hoarde sălbăticite peste capul gospodarilor, care în scurt timp s-au pomenit cu toţii în Siberia. Urcată în tren pe vârful baionetelor sovietice, Maria Cucereanu, cu doi copilaşi de mână şi însărcinată în luna a noua, urma să nască de pe o zi pe alta. A dat viaţă unui băieţel în vagonul deportării, până să ajungă la „locul destinaţiei”, în regiunea Kizyl-Orda din Kazahstan. Soţul i-a fost smuls din familie cu forţa armelor la gara Tighina şi, împreună cu alţi bărbaţi, au fost trimişi pe ultimul lor drum în lagărul de exterminare sovietic Ivdel-lag, rămânând să zacă până astăzi într-o groapă necunoscută.

Mordoveț cel bun

Odată cu terminarea războiului, deportaţii din primul val sperau să se întoarcă acasă. Însă regimul comunist nu avea de gând să le facă oamenilor o asemenea „binefacere”. Astfel, Maria Cucereanu a fost nevoită să-şi mobilizeze tot spiritul inventiv, pentru a se salva de la destinul nedrept în stepele kazahe.

S-a înţeles cu un invalid de război, Stepan Kușleak, originar din Ucraina Apuseană, un croitor demobilizat în acest oraş kazah, Cyily, și au înregistrat o căsătorie fictivă. Apelând la autoritatea sa de veteran, acesta a expediat câteva scrisori pe adresa instanţelor, de la cele raionale până la Kremlin, spre a li se permite traiul în „RSS Moldovenească”. Purtate dintr-o cancelarie în alta, scrisorile veteranului au ajuns şi la Chişinău. Într-un sfârşit, la 17 ianuarie 1947, însuşi Iosif Mordoveț, ministrul Securităţii din RSS Moldovenească, călăul principal al miilor de basarabeni deportaţi ulterior, semnează decizia de a o elibera pe Maria Cucereanu și cei trei copii ai săi din detenţia nedreaptă. Până în toamnă, ei au revenit la baştină, mulţumindu-i din suflet binefăcătorului lor ucrainean, însă casa şi averea statul nu le-au mai retrocedat, fiind nevoiţi să se adăpostească pe la rude. (Dosarul de urmărire nr. 53, instrumentat de Ministerul Securităţii al RSSM la 27 iunie 1947.)

Treisprezece ani de surghiun

În scurt timp, a venit şi anul 1949 cu al doilea val al deportărilor, care a trecut oarecum pe lângă Maria Cucereanu. Însă după ce trenurile morţii au plecat, cioflingarii din sat şi-o fi pus întrebarea: „Cum aşa, pe asta noi am trimis-o încă în anul 1941, acum le-am mai dat un contigent întreg ca să putrezească toţi acolo, dar ea se mai află fericită alături de noi…!”

Astfel, în ianuarie 1950, Maria Cucereanu a fost arestată pentru „evadare din locurile deportării”. Pentru asemenea „crimă” femeia trebuia să facă douăzeci de ani de puşcărie, însă instanţele se prefac „bune la suflet” şi-i aplică doar re-trimiterea la locul vechi al deportării, staţia Cyily din regiunea Kizyl-Orda, Kazahstan.

Au ridicat-o cu ţeava puştilor la ceafă, pe nepusă masă, astfel cei trei copii ai săi, de treisprezece, unsprezece şi opt ani, rămânând de acum şi fără mamă. Torţionarii au avut grijă să adune filă cu filă în dosarul Mariei Cucereanu. Astfel, descoperim mai multe adresări disperate ale femeii în diverse instanţe, pentru a-i permite să-şi găsească copiii şi să-şi reunifice cumva familia. Doar peste jumătate de an, minorii Grigore, Zinaida și Ion au reuşit să-şi revadă mama, iar tatăl lor, Tenuță Cucereanu, a dispărut fără veste în imensitatea gulagului.

Încă doisprezece ani au rămas Maria Cucereanu și copiii săi despărţiţi de baştină. Abia în 1962 le-a fost permisă revenirea acasă, fiind nevoiţi să reia viaţa de la zero.

Prin destinul acestei familii, puterea sovietică ocupantă în Basarabia şi-a demonstrat întregul său comportament inuman, pe care tot sovieticii îl inoculau în minţile oamenilor ca „fascist”, numai că arătând cu degetul spre cel „german”, desigur. După cum vedem, totalitarismul, fie el fascist, fie comunist, are aceeaşi sete de sânge pretutindeni.