Existenţa umană (individuală/grupală/socială) nu se desfăşoară decât în timp şi spaţiu. Istoria este ştiinţa care descoperă şi explică, dar şi creează legile existenţei umane pe două dimensiuni fundamentale, spaţială şi temporală, în unitate cu dimensiunile teleologică şi cea amodalităţii, căci nimeni şi nimic nu poate exista decât într-un timp şi pe un spaţiu concrete, iar oamenii îşi mai comensurează viaţa şi cu anumite idealuri/scopuri/obiective, spre care tind într-un anumit mod.

 Lucruri cunoscute de când lumea. Dar nu şi de toată lumea. Mai ales la noi, în Republica (deocamdată) Moldova. Că dacă ar fi cunoscute de toată lumea, ministrul Educaţiei n-ar fi admis „conceptul 50% - 45% - 5%” pe care i l-au impus docilii „modernizatori”, ci i-ar fi destituit din funcţii, aceştia descoperindu-şi astfel incompetenţa istorico-pedagogică şi caracterul diversionist al „modernizării” disciplinei. 

Pentru că a pune la baza educaţiei istorice (care este primară, învăţarea - studiul istoriei fiind secundare) - la baza formării simţului/gândirii/conştiinţei istorice prin prisma viziuni comunităţii etno-sociale cărei aparţii congenital - un anumit raport între conţinuturile şi timpul acordat istoriei universale, istoriei naţionale şi istoriei locale este în acelaşi timp o greşeală epistemică, metodologică şi una managerială, căci nu există temeiuri ştiinţifice general valabile, fie doar şi pentru perioada europenizării, cu privire la cantitatea exactă de istorie universală, naţională şi locală, necesară formării unui cetăţean moral-naţional şi democratic-european. Sau a stabilit cineva că cetăţenii ţărilor membre ale UE posedă o conştiinţă istorică, care cântăreşte exact 50% universalitate, 45% spirit naţional şi 5% comunitarism local? Dacă da, să ni se dea şi nouă măsurătorile, că deştepţi să măsoare avem destui.

Poate chiar prea mulţi. Şi sunt prea mulţi tocmai pentru că şcoala sovietică a ucis cele 100% de conştiinţă istorică naţională din fiecare basarabean, de am ajuns să preluăm fără discernământ orice recomandare a UE: ni s-a recomandat Procesul de la Bologna – l-am implementat întocmai, fără a gândi în baza lui un model propriu de învăţământ universitar, fără a lua în calcul tradiţia universitară românească, care în perioada interbelică le concura chiar şi pe cele germană şi franceză; ni s-au recomandat zece competenţe generale – le-am copiat ca handicapaţii din disertaţiile coordonate de Bucun în toate curricula disciplinare, fără să mai ţinem cont de faptul că fiecare disciplină şcolară este întemeiată pe un anume tip de cunoaştere (empirică, artistic-estetică, religioasă - nu doar ştiinţifică), aşa încât competenţele digitale au devenit şi competenţe literare/lectorale, muzicale, artistico-plastice, iar competenţa artistic-estetică, cea care-l deosebeşte în primul rând pe om de alte fiinţe, negăsindu-se la funcţionarii europeni – nu se găseşte nici la noi, c-aşa-i moldoveanul: crede orbeşte că tot ce „vine de sus” este sigur adevărat, bun şi frumos, adică tot ce zboară se şi mănâncă.

Şi asta pentru că niciun „modernizator” n-a învăţat să gândească şi româneşte, împreună cu poporul cărui aparţine, şi n-a înţeles căproblema noastră, a basarabenilor, este criza de identitate, ieşirea din care nu se poate face fără 100% conştiinţă istorică naţională, care, apropo, nu există separat nici de cea universală, nici de cea comunitar-locală, ci le include implicit - căci ea le şi generează!