Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

4 mai 2024, ora locală: 04:49

 

Mărţişorul. Mărturii şi sensuri arhaice

adăugat 28 februarie 2011, 11:28, la Istorie / Ştiinţă • Articol publicat de Alexandru Rîșneac

Mărţişorul, Mărturii, sensuri arhaice

Obiceiul Mărţişorului intermediază, prin mijloace rituale, trecerea de la iarnă spre (primă)vară. El constă din câteva componente relaţionate între ele, fiecare având funcţii concrete ce conlucrau armonios pentru a se atinge condiţia rituală necesară trecerii unui important şi dificil prag temporal.


Până la mijlocul secolului al XX-lea, sărbătoarea cunoscută acum sub numele de Mărţişor era numită în uzul popular al satelor din Moldova mai frecvent Mart, dar şi Marte, păstrând apropierea fonetică de numele zeului roman Marte, de la care îşi trage numele şi luna martie. Perioada dintre 1 şi 9 (12) martie este cunoscută la români sub denumirea de Zilele Babei Dochia sau Zilele Babelor. Pe vremuri, unele dintre aceste zile erau „specializate". Astfel, pe 1 martie se ţine Baba de primăvară sau Baba semănatului, pe 2 martie era Baba de vară sau Baba muncii de vară, în vreme ce ziua de 3 martie era consacrată prin tradiţie Babei de toamnă sau a culesului. Se credea că aşa cum vor fi cele trei zile aşa urmau să fie şi cele trei anotimpuri. Alteori, primele patru zile închipuiau toate cele patru anotimpuri.


Potrivit etnologilor, ziua de 1 martie avea valoare de omen, ca ziua de Crăciun şi ca cea de Anul Nou: „Când ajungeam la întâi mart se chema că asta-i Odochia, Baba Odochia. Dimineaţa ne sculam şî începem 12 lucruri, ca la Crăşiun" (informaţie de teren din Republica Moldova culeasă de Varvara Buzilă). Ziua Babei Dochia trebuia neapărat să fie ţinută, prin unele locuri numai torsul fiind permis. Prin alte părţi era strict interzisă şi această treabă de teama ca nu cumva „peste vară puii să se înece în treucă". Unele femei credeau că fierbând bostan alb şi dându-l de pomană de sufletul Dochiei mai puteau munci şi altceva. Fetele mari care nu-şi doreau soacre rele se sileau din răsputeri să nu muncească deloc pe 1 martie. Oricum, motivaţia celor care nu lucrau în această zi era aceea că altfel Baba Dochia s-ar fi mâniat şi mai tare, scuturându-şi cojoacele vreme de nouă (sau 12) zile la rând!


O altă componentă importantă a zilei de 1 martie privea practicile de purificare. În Moldova, ca şi în întreg spaţiul românesc, împreună cu derularea acţiunilor rituale, oamenii recurgeau şi la puterea cuvântului. Obligatoriu, o anume frază era rostită în această zi pretutindeni. Despre ea amintea şi părintele Simion Florea Marian la sfârşitul veacului al XIX-lea: „Ca să nu te mănânce purecii, la 1 martie înfigi un cuţit în mijlocul pragului, spunând de trei ori: ‹‹Mart în casă, purecii afară!››"


In tradiţia românească mărţişorul apare format dintr-un fir, din două sau chiar din trei fire. Numărul diferit de fire nu este esenţial. Până şi un singur fir de lână, cu rol de mărţişor sau de simbol apotropaic, are deja în sine potenţa unui simbol. El repetă la scară mică ideea de funie, un motiv simbolic la care gândirea simbolică recurge mereu pentru că are o mare capacitate de a opera cu ajutorul instrumentarului simbolic şi are ca rol izolarea sacrului de profan. Firele răsucite ale mărţişorului reprezintă încercarea de a influenţa magic unitatea contrariilor calendaristice: lumină-întuneric, căldură-frig, iarnă-vară, fertilitate-sterilitate. Rostul lui era ca prin împletirea celor două fire, văzute ca forţe universale, să împace contradicţiile, asigurând bunul mers al lumii. Şnurul este un simbol străvechi al generării şi regenerării continue a vieţii.


Tradiţional, mărţişorul era dăruit mai ales copiilor şi fetelor. Există atestări, mai ales pentru zona Olteniei, care arată că mărţişorul era purtat numai de către fetele mari, care, foarte interesant, îl purtau ascuns în sân. Se pare că pe vremuri, în mai toate zonele ţării, mărţişorul a fost purtat şi de către flăcăi (pus de către fetele mari; însă, mai întotdeauna, schimbul era reciproc), bărbaţi şi femei măritate, ba chiar şi de către bătrâni şi bătrâne.


În ultimele secole, mărţişorul a fost purtat de fetele mari şi nevestele tinere pentru a fi sănătoase şi curate ca argintul, albe şi rumene ca florile şi pentru a nu le pârli Soarele de primăvară, crezându-se că „Cine poartă mărţi¬şoare, / Nu mai e pârlit de soare!" Însă, altădată, mărţi¬şorul era pus în locuri sensibile ale corpului, la băieţi acestea fiind încheieturile mâinilor şi ale picioarelor, iar la fetiţe şi la fetele mari în special gâtul. Flăcăii îl purtau la căciulă sau la pălărie, iar bătrânii la haină sau la mână.


La copii, obiceiul cerea ca mărţişorul să fie pus de către mame înainte de răsăritul soarelui sau măcar o dată cu înroşirea lui. Până la cel de-al doilea război mondial, la 1 martie, toţi copiii, când ieşeau prima dată afară, trebuiau să poarte mărţişoare: „Mărţişorii îi făceau de cu seară şi-i puneau până la răsăritul soarelui la gât şi la mâni"; „La Întâi Mart de dimineaţă tare, până a ieşi soarele, răsuşei două aţe, una roşie şi alta albă, apoi legai un şnur de aista la gât şi la amândouă mâinile. Erai legat în trei locuri" (informaţii din Basarabia; culegător: V. Buzilă). În unele zone ale ţării, mărţişorul nu se punea la 1 martie, ci atunci când apărea pe bolta cerească Craiul Nou (luna nouă).


Originea acestei sărbători ar fi, după unii etnologi, romană, iar după alţii traco-dacă. Întâlnită numai în sud-estul Europei şi în Italia, sărbătoarea are ca punct de plecare străvechi practici rituale, făcând parte dintr-un scenariu amplu şi complex care urmărea înnoirea anului primăvara, la naşterea şi moartea simbolică a Babei Dochia, întruchipare a Marii Zeiţe a Pământului.


Sărbătoarea Mărţişorului este un exemplu aparte de vivacitate culturală a unui simbol obiectivat. Şi-a păstrat esenţa sa ca formă, a rămas un obiect confecţionat din două fire, preponderent în alb şi roşu, chiar dacă i-au fost adăugate elemente complementare. Chiar dacă rosturile vechi de apărare au fost marginalizate s-au păstrat funcţiile lui în socializarea copiilor şi în sporirea comunicării sociale. Comparând informaţiile venite din registrul tradiţiei cu practicile contemporane, se observă tendinţa de a-i reduce funcţiile doar la prima zi din luna martie şi la forţate rosturi estetice. Repunerea mărţişorului în albia tradiţiei ar putea să aibă loc într-un context mai general, context în care oameni şi instituţii responsabili(e) şi-ar dori temeinic să reconsidere, cu ştiinţă curată şi bune intenţii, bogatul nostru bagaj de credinţe şi superstiţii.


Asemenea înaintaşilor noştri de acum 100 de ani, mulţi dintre noi nu mai ştim de ce se confecţionează mărţişoarele sau de ce se păstrează cu încăpăţânare firul împletit în două sau trei „colori". Desigur, nici nu mai bănuim semnificaţiile culorilor, iar dacă cineva ne-ar spune că, de fapt, roşul e ... negru, l-am privi pe respectivul cu mirare. Aşadar, să încercăm să descifrăm, cu ochii şi sufletul strămoşilor, sensurile mai profunde ce se ascund în albul, negrul, albastrul şi roşul mărţişoarelor de altădată şi de acum. Insistăm asupra cromaticii mărţişorului deoarece, potrivit pictorului W. Kandinsky, problema culorilor depăşeşte cu mult domeniul esteticului.


Un material realizat de etnograf Marcel Lutic (AFR Iasi), Preşedinte al Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova si trimis prin intermediul Asociatiei Alianta Familiilor din Romania


Autor: RGN press
Sursa: www.rgnpress.ro


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Istorie / Ştiinţă

(VIDEO) 11 ani în imagini: Construcția noii clădiri World Trade Center One
Sute de mii de fotografii au captat toate momentele de la construcția până la terminarea construcției noului World Trade Center One. Totul pentru a marca deschiderea Observatorului „One World” din New York, ce a avut loc în weekendul care a trecut.
Turnul de observație, situat pe etajele 100 și 102 ale clădirii, s-au deschis [...] mai mult
DOCUMENTAR: România și Sfântul Scaun - 95 de ani de relații diplomatice
România și Vaticanul au stabilit relații diplomatice, la nivel de legație, în anul 1920 când, la 1 iunie, a luat ființă Legația României pe lângă Sfântul Scaun. Titular al acesteia era Dimitrie C. Pennescu, în calitate de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar, se arată pe site-ul Ambasadei României [...] mai mult
Asasinarea lui Lech Kaczynski
Pe 10 aprilie 2010, avionul care îi transporta pe președintele polonez Lech Kaczynski și pe alți 95 de demnitari polonezi în Rusia, pentru comemorarea victimelor masacrului de la Katyn, s-a prăbușit în apropierea aerodromului Severny din Smolensk (Rusia).
Accidentul aviatic a decimat o mare parte a elitei [...] mai mult
Misterele de la 11 septembrie
Misterele de la 11 septembrie demolează teoria conspirației susținută “oficial” cu privire la evenimentele de la 11 septembrie 2011 mai bine decât orice alt film documentar pe această temă. Află ce s-a întâmplat cu adevărat în cele trei clădiri în săptămânile dinainte de [...] mai mult
(VIDEO) Pamantul este o creatura vie, imagini NASA
Fiecare dintre noi am vazut imagini cu fenomene meteo extreme privite din spatiu. Cu toate acestea, niciuna dintre imaginile pe care le-ai vazut nu te-au pregatit pentru acest videoclip lansat de Studioul Stiintific de Vizualizare NASA. Folosind date reale, aceaste imagini descriu perfect cele sapte zile din anul [...] mai mult
Top 10 ţări din lume în care să faci afaceri GALERIE FOTO
Acestea sunt cele mai bune ţări din lume pentru a-ţi conduce afacerea, potrivit unui top realizat de firma de consultanţă în management Grant Thornron, scrie incont.ro.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
1.Singapore. Este cel mai [...] mai mult
Comoară impresionantă descoperită la malul Mării Negre
Într-un oraş antic, asediat de romani, locuitorii au îngropat o mare cantitate de obiecte preţioase, pe care arheologii le-au descoperit abia recent, scrie realitatea.net. 
Peste 200 de monede (cel mai multe din bronz), podoabe de aur, argint şi bronz, precum şi vase de sticlă (obiecte rare şi valoroase [...] mai mult
(VIDEO) Secret dezvăluit de un artist: Harta exploziilor nucleare
Artistul Isao Hashimoto a realizat o animaţie video în care prezintă toate testele nucleare între anii 1948 şi 1998. Numărul impresionant, 2.053 de explozii nucleare, începe cu primul test al Proiectului Manhattan, numit Trinity, scrie realitatea.net.
Exploziile din videoclip nu cuprind şi presupusele teste conduse de Coreea de Nord [...] mai mult
A 8-a minune a lumii? Germania a inventat energia cu care va stapani Planeta
0% petrol, 0% energie electrica. Noul tip de energie poate fi usor considerat cea mai mare descoperire din istoria moderna. Audi chiar are in momentul de fata cheia viitorului.
Audi a gasit variante sintetice pentru benzina si motorina. Mai mult, dioxidul de carbon (CO2) risipit in atmosfera ar putea fi folosit pentru crearea acestui tip de energie.
Ca [...] mai mult
(VIDEO) Reclama pentru noul iPhone 5
Aseară Apple a lansat noul telefon iPhone 5. Acesta este mai subțire, mai ușor, dar și mai lung decât precedentul 4S. Vedeți atașat publicitatea pentru noul produs.
[...] mai mult

randat în 	0.2015 secunde