“Fie ca erau din vechiul regat, fie ca erau din Basarabia, dar isi schimbase infatisarea, denumindu-se liberali, averescani sau iorghisti sau chiar socialisti si poporanisti”, politicienii aveau acelasi comportament, fiindca “pasiunile politice coboara pe toti oamenii la fel”, astfel explica Halippa umilinta pe care a trait-o in primavara anului 1925 la Zgurita, judetul Soroca, cand a fost arestat sub pretextul ca, in calitate de deputat, organizeaza intalniri cu oamenii din circumscriptia sa in timpul starii de asediu («Demnitar in Romania Mare»).

Pan. Halippa, ca parlamentar sau ministru, nu a incetat sa lupte pentru prosperitatea economica, sociala sau culturala a Basarabiei sale mult iubitoare, demascand faradelegile, coruptia si abuzurile, aparand mai ales taranimea.

Iata de ce discursurile electorale ale luptatorului, in care acesta critica abuzurile, nedreptatile si ilegalitatile comise in timpul guvernarii liberale sau averescane, apareau in unele reviste si ziare din RSSM si, mai recent, in manualul de «istorie integrata» al lui Sergiu Nazaria.

Cand a fost informat de cliseele propagandei comuniste, «Pan Halippa afirma ca ii pare bine ca editiile periodice din Chisinau ii publica discursurile, astfel conturandu-se si mai bine – in ochii opiniei publice – pozitia pe care s-a situat intreaga viata, coordonatele dupa care s-a orientat intreaga sa activitate: de «lupta deschise pentru libertate si impotriva nedreptatilor, indiferent daca acestea au venit de la romani sau de la rusi» » («Contacte cu romanii de peste Prut»).

A protestat energic, prin memorii trimise Corpurilor Legiuitoare, impotriva notelor ultimative din 26 si 27 iunie 1940, transmise de guvernul sovietic, prin care Romania este nevoita sa cedeze Basarabia si nordul Bucovinei («Drama Basarabiei in iunie 1940. Refugiul la Bucuresti. Activitatea in timpul razboiului pentru dezrobirea pamanturilor stramosesti.»).

In martie 1944, a incercat sa realizeze o ampla actiune prin trimiterea in strainatate a unor personalitati politice si culturale basarabene – Ion Pelivan, dr. Petre Cazacu, Stefan Ciobanu, Vladimir Cristi, Anton Crihan, Gheorghe Nastase, Alexandru Boldur, Vasile Harea s.a. – «pentru pastrarea nezdruncinata a unirii Basarabiei cu Patria-mama».

Actiunea proiectata nu a reusit din cauza precipitarii evenimentelor. La sfarsitul lui martie 1944, trupele sovietice au intrat in zona de sud-est a tarii.

In noaptea de 5 spre 6 mai 1950, a fost arestat si intemnitat la inchisoarea din Sighet, dupa care, la 26 martie 1952, predat organelor sovietice. «A solicitat o audienta la … Petru Groza, pe care l-a intrebat de ce a fost predat Uniunii Sovietice. Acesta i-a raspuns ca n-ar fi stiut nimic de acest lucru, pe care l-a pus pe seama «jidancei Ana Pauker» si a lui «Georgescu-Talharescu» (Teohari). La obiectia lui Halippa ca Ana Pauker si Georgescu i-au fost totusi ministri, iar el, ca sef al Guvernului, trebuia sa stie ce fac ministrii sai, Groza i-a raspuns ca, pe vremea aceea, guverna Moscova, si nu el».

Dupa ce a stat aproape 4 ani in 11 lagare in URSS, in decembrie 1955, a revenit in tara, dar in loc sa fie dus acasa, a fost dus la Gherla, unde a stat pana in 1957 («Anii de inchisoare: Sighetul, Siberia, Gherla si, din nou, acasa»).

In octombrie 1965, Halippa si-a redobandit locuinta, cu concursul Institutului de Istorie si Studii Social-Politice de pe langa Comitetul Central al PCR, care a cautat sa-i creeze conditii corespunzatoare de lucru pentru activitatea de documentare privind problema Basarabiei.

«Sa nu-si inchipuie nimeni ca din dragoste m-au readus in casa mea. Au facut-o din interes. Un inalt personagiu de la Consiliul de Stat a adus intr-o zi in discutie cu patriarhul Iustinian problema romanilor din Basarabia. Si atunci si-au adus aminte de mine ca unul care am trait direct evenimentele istorice importante si care cunosc multe aspecte poate total ignorate de altii…».

Incerca sa faca tot ce-i sta in putere. «Nu de dragul comunistilor, ci pentru clarificarea drepturilor romanilor basarabeni de a se reintregi in aceeasi tara cu ceilalti romani».

Statul Roman, desi a apelat la serviciile lui Halippa pentru constituirea unui fond documentar cu privire la unirea Basarabiei cu Romania, a instituit o supraveghere asupra militantului basarabean. Mai mult, acesta era somat sa nu rosteasca numele «Basarabia» indiferent de circumstante.

«Fruntasul basarabean si-a exprimat mirarea fata de o asemenea masura si faptul ca nu i se permite sa vorbeasca la inhumarea unui prieten. I s-a raspuns totusi ca isi poate tine cuvantarea, ceea ce si a facut, conformandu-se, fara a pronunta cuvantul «Basarabia» ». («Ceremoniile funerare – ocazii de a readucere aminte a visului basarabean).

Pan Halippa a fost la curent cu aparitiile periodice si editoriale din URSS. Mai mult, acesta «aprecia ca rusii incearca sa falsifice istoria in modul cel mai grosolan. Realitatea este cu totul alta. Nu moldovenii sau valahii – cum spun ei – sunt slavi romanizati, ci slavii au ocupat Basarabia si prin toate mijloacele de care dispun staruie sa rusifice elementul bastinas daco-roman ce formeaza majoritatea populatiei din aceasta provincie. Acesta este adevarul etnic si istoric!».

«Draga … eu ma duc, ma prapadesc, ca un cantec batranesc. Asa cum glasuiau si strabunii si te-as ruga… pe cine intalnesti din fratii nostri din Basarabia, spune-le sa vina sa ma vada, caci o sa-mi faca placere.

Caci daca eu voi pleca dintre cei vii, aceasta e legea firii, nu te poti opune ei, dar ma chinuie faptul ca n-o sa mai prind ziua cea mare de a revedea Basarabia readusa la sanul scumpei noastre Patrii, Romania.

Gandurile mele se furiseaza, fratilor nostri de peste Prut sa nu uite ca pravoslavnicii rusi au purtat sambetele si neamului nostru si ca, daca intorci reverul medaliei acestora, pe rever scrie «Sovietia» care, in fond, nu e altceva decat continuarea politicii pravoslavnicilor.

Vreau sa le spun fratilor de peste Prut sa nu-si uite neamul nostru din care facem parte, caci numai asa vor fi vrednici urmasi ai unui Stefan cel Mare», aceastea sunt cuvintele pe care luptatorul basarabean le-a adresat unui prieten in dimineata de 8 martie 1975, cu patru ani inainte de a muri.

Ilie Gulica

in baza cartii «Pantelimon Halippa, neinfricat pentru Basarabia» de Ion Constantin, ed. Biblioteca Bucurestilor, 2009.

(Sursa: Destin Romanesc, nr. 3-4 (67-68), an V, Chisinau, 2010)