Sârma ghimpată de la Prut ar putea lua forma unor suvenire
adăugat 06 iunie 2010, 13:18, la Social
Au demontat sârma ghimpată de la Prut, au stocat-o la pichetele militare din zonă, dar încă nu prea ştiu ce vor face cu ea. Autorităţile locale doresc însă ca o parte din sârma ghimpată să fie scoasă la licitaţie, aceasta având valoare de simbol al trecutului.
Sârma ghimpată de la Prut a fost transmisă în gestiunea consiliului raional Ungheni. Prin urmare, autorităţile trebuie să decidă cum şi la ce le-ar folosi. Se pare că una dintre destinaţii a fost, totuşi, identificată. Ion Harea, preşedintele raionului Ungheni, a declarat pentru Jurnal TV că parii vechi din lemn vor fi oferiţi familiilor vulnerabile, pentru a fi utilizaţi la foc, iar sârma va fi oferită o parte muzeelor, iar restul va fi scoasă la licitaţie. În total au fost stocate circa 3000 tone de sârmă ghimpată.
Este de remarcat, că şi în Germania, după căderea Zidului Berlinului, trei porţiuni din Zid au rămas să se înalţe pe locul vechi, cu valoare de monument, iar o bună parte din el a ajuns în magazinele de suvenire din ţară. Azi generaţia tânără cunoaşte istoria acelei monstruoase construcţii care a despărţit în două timp de 28 de ani oraşul Berlin, cât şi Germania, mai mult din relatări şi bucăţile care s-au mai păstrat.
Sârma ghimpată de la Prut a delimitat, timp de 66 de ani, hotarul dintre Moldova şi România şi a început să fie scoasă la 10 februarie, curent, la iniţiativa Guvernului Republicii Moldova.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲