Parlamentul a votat deja, în primă lectură, un proiect de lege care prevede desfăşurarea, peste doi ani, a recensământului populaţiei R. Moldova.

După adoptarea legii în lectură finală, vor începe pregătirile pentru organizarea evenimentului propriu-zis. Biroul Naţional de Statistică a anunţat că cel de-al doilea recensământ independent al populaţiei şi al locuinţelor urmează să aibă loc în perioada 1-14 aprilie 2014. Evidenţa populaţiei este o chestiune importantă pentru orice stat. În cazul nostru, recensământul este necesar nu doar pentru a acumula informaţii generale privind densitatea populaţiei, numărul cetăţenilor capabili să plătească impozite la stat, al persoanelor căsătorite sau necăsătorite, al celor cu sau fără studii superioare etc. În cazul R. Moldova, un recensământ al populaţiei, efectuat în condiţiile respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, ar putea avea un rol determinant şi în clarificarea unor probleme identitare stringente, pe care nu le putem soluţiona timp de decenii.

Imediat ce a apărut ştirea despre viitorul recensământ, în mediile online cineva îi sfătuia pe ruşii din R. Moldova să nu uite cine sunt, atunci când vor fi întrebaţi despre naţionalitatea lor. Acelaşi sfat am vrea să-l dăm şi noi celor care reprezintă populaţia majoritară a R. Moldova: să nu uite cine sunt şi, mai ales, să aibă curajul să-şi declare identitatea, în pofida faptului că anumite forţe politice, care se pretind „patriotice”, vor încerca să le tulbure minţile. Ştim foarte bine ce rol au jucat aceste forţe la recensământul trecut, din 2004.

Reamintim: recensământul din 2004 a arătat că populaţia majoritară o constituiau moldovenii - 75,8% (mai mulţi cu 5,9% faţă de 1989), iar cei care se identificau drept români reprezentau doar 2,2%. Culmea tupeului: puterea comunistă a raportat cele 2,2 procente de români la capitolul minoritate etnică, deşi aceştia erau parte a populaţiei majoritare. Despre metodele de intimidare cu care au operat autorităţile de la 2004 s-a scris deja în presă. Cu toate acestea, nu toţi cetăţenii s-au lăsat intimidaţi. Chiar în plină românofobie, sub puterea comunistă, localităţi întregi din R. Moldova au avut curajul să se identifice drept localităţi româneşti. Mă refer, în special, la satul Cotul Morii, raionul Hânceşti, unde din cei 1680 de locuitori, 1165 s-au declarat români. La Sărăteni, acelaşi raion, din cei 619 locuitori 592 s-au înregistrat români. Au avut acest curaj şi cetăţenii din alte sate ale republicii. Astfel, în raionul Orhei, la Mitoc s-au declarat români 754 de locuitori din 2795; la Ciocâlteni – 286 din cei 2287; la Peresecina – 655 din 7430 de locuitori; Brăviceni – 329 din 2024; în raionul Căuşeni, la Opaci 403 locuitori din 3516 s-au înregistrat drept români; la Sălcuţa – 425 din 4496; la Ursoaia – 449 din 2612. Şirul exemplelor de acest fel ar putea continua (vezi. www.statistica.md).

În mod sigur, dacă recensământul din 2004 ar fi decurs în condiţii democratice, rezultatele acestuia ar fi fost cu totul altele. Dar puterea comunistă a făcut tot posibilul pentru ca - Doamne fereşte! - moldovenii să nu se declare români şi să nu recunoască limba română drept limba lor maternă. De aici şi contradicţiile pe care le reprezintă rezultatele recensământului precedent. Cum să înţelegem, de exemplu, că, pe de o parte, în R. Moldova au fost înregistraţi doar 73.276 de etnici români, iar pe de altă parte, peste o jumătate de milion (558.508 persoane) au declarat în chestionarele completate de recenzori că vorbesc limba română?

Un recensământ efectuat după toate standardele profesionale şi internaţionale ar putea schimba radical tabloul deformat al anului 2004. Dar despre faptul dacă a evoluat sau nu conştiinţa naţională a populaţiei majoritare a R. Moldova vom putea vorbi, mai exact, peste doi ani.