Funcţionarii alolingvi din Moldova învaţă limba română

21.10.2007

Peste 500 de funcţionari publici locali s-au înscris la cursurile organizate de IDIS „Viitorul” în cadrul Programului de instruire accelerată a limbii oficiale pentru funcţionarii publici locali din zonele populate cu minorităţi naţionale ale Republicii Moldova.

În total, în perioada 2006-2007, la aceste cursuri de zi au fost încadraţi circa 470 de funcţionari publici, originari din regiunile de Sud şi de Nord ale Republicii Moldova şi UTA Gagauz-Yeri.

Circa 160 de funcţionari publici au absolvit, în luna iulie 2007, Programul mediu de training (format din două trepte succesive de învăţare şi comunicare a limbii oficiale), urmând ca în cadrul următorului ciclu de instruire (octombrie-noiembrie), programul să fie încheiat de încă 310 participanţi, selectaţi dintre oficialii locali regionali şi municipali, medici şi ingineri, aleşi locali sau angajaţi ai organelor de poliţie şi justiţie.

Programul de predare lingvistică este desfăşurat pe baza unei metodologii integrate moderne, elaborate de către experţi locali şi internaţionali, cu sprijinul Înaltului Comisariat pentru Minorităţi Naţionale al OSCE. Programul încurajează învăţarea rapidă şi sistematică de către adulţii alolingvi a limbilor străine şi se înscrie în logica asistenţei sub aspect lingvistic, naţional şi cultural, oferite de OSCE în Georgia, Letonia, Estonia, Macedonia şi Moldova.

În momentul de faţă, programul de instruire lingvistică a oficialilor publici locali alolingvi este desfăşurat în opt oraşe din Republica Moldova: cinci oraşe ale zonei de Sud (Comrat, Ceadâr-Lunga, Taraclia, Vulcăneşti şi Cahul) şi trei oraşe ale zonei de Nord (Bălţi, Drochia şi Soroca).


Autor: Ion Strelciuc
Sursa: http://www.presa.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2