Dupa finalizarea studiilor in ROMÂNIA tinerii basarabeni nu mai vor să revină acasă

Îi poţi simpatiza, îi poţi urî, îţi pot fi indiferenţi (greu de crezut), te poţi declara dezamăgit de ei sau îţi poţi declara încântarea. Ei sunt studenţii basarabeni din România. Prima mea tangenţă cu ei a avut loc prin 2001, în Timişoara, pe când eram student în anul I la prima facultate. Îmi era coleg de cameră, un băiat destul de liniştit, dar care atrăgea atenţia prin felul cum vorbea… cam ciudat pentru mine, la vremea respectivă.

Apoi am început să cunosc tot mai mulţi, unii dintre ei devenindu-mi prieteni, alţii, poate, dezamăgindu-mă puţin, dar cu siguranţă nu mi-au rămas indiferenţi.
Deşi, la începutul anilor ’90, au fost într-un număr mare, în ultimii ani, însă, acesta s-a tot redus, problemele rămânând, în general, aceleaşi - burse mici, condiţii de cazare cam prea modeste, lipsa perspectivelor viabile după absolvire.

Este 2007, an care pentru unii aduce bucurie, iar pentru alţii - teamă. Vin cu multe vise, speranţe, dar mai ales cu foarte multă dorinţă de a reuşi, căci ei, studenţii basarabeni, sunt priviţi tot timpul altfel. Anii trec şi realitatea, nu tocmai roză, din universităţile româneşti îi face să îşi mai piardă din vise şi speranţe, unii rămân să încerce să îşi facă un viitor în România, alţii se întorc acasă, măcinaţi, însă, de aceleaşi speranţe - să le fie mai bine.

Iată cam ce spune un proaspăt student basarabean, dar cu state vechi în şcolile din România, Ion Rusnac, în vârstă de 20 de ani, student la Facultatea de Ştiinţe Economice, Timişoara, el venind încă din clasa a VII-a la studii în Deva, judeţul Hunedoara. „La vremea respectivă, părinţii mei au considerat că aş avea mai multe oportunităţi în România. Nu vreau să mă întorc înapoi în Moldova. Mi-e bine aici! Vreau să îmi fac un viitor în România”, afirmă cu fermitate Ion.

Deşi a studiat atâţia ani în Romania, el nu crede că ar avea şanse mai mari în Moldova, în faţa celor care au rămas acasă. „Nu e vorba de a avea sau nu şanse mai mari, ci, pur şi simplu, nu mai am pe nimeni acolo, nu mai am la ce mă întoarce. Şi familia mea încearcă să se stabilească în România”, adaugă el.

Am adus vorba şi despre aderarea României la UE. - Cum crezi că resimt studenţii basarabeni aderarea? A urmat un răspuns tranşant: „Dacă au cetăţenie românească le vor creşte şansele. Daca nu - nu!”.

Nici domnişoara Valentina Druţă nu pare mai optimistă în privinţa întoarcerii în Moldova după finalizarea studiilor în România. Ea este studentă în anul III la Facultatea de Litere şi Limbi Moderne Aplicate, în cadrul Universităţii Babes Bolyai din Cluj-Napoca şi a venit aici „pentru calitatea studiilor şi prestigiul universităţii, dar mai ales pentru perspectiva de a lucra într-o ţară din Europa. Ar vrea să rămână în România pentru altă facultate şi pentru a-şi căuta un loc de muncă aici.

- Ţinând cont că ai studiat atâţia ani în România, nu consideri că, totuşi, ai avea mai mari şanse de reuşită în Moldova cu experienţa din România? - Sigur că şansele de a obţine un post mai bun în Moldova sunt mai mari acum, dar prefer să rămân în România.

Nici ea nu vede în roz aderarea României la UE pentru studenţii basarabeni din România, văzând-o ca „plină de restricţii şi dezavantaje”.

Sunt însă şi unii studenţi basarabeni care iau în calcul întoarcerea în Republica Moldova după finalizarea studiilor. „M-am gândit uneori la posibilitatea de a mă întoarce înapoi în Moldova. Nu ştiu ce să zic. Deocamdată sunt doar în anul I, mai am timp să decid, dar, într-adevăr ar fi şi asta o opţiune pentru mine. Depinde foarte mult şi de evoluţia lucrurilor din Moldova. S-ar putea ca şansele de a reuşi acasă să fie mai mari pentru mine după experienţa din România”, consideră un alt tânăr, Eugen Mocanu, student la Facultatea de Ştiinţe Politice, Sibiu.