Cetăţenia dublă: contraindicată funcţionarilor publici?

Guvernul a elaborat recent un proiect de lege cu privire la serviciul public şi statutul funcţionarului public, menit să înlocuiască actuala Lege cu privire la funcţionarul public, apreciată drept depăşită.


Răsfoind proiectul, am constatat că unele prevederi sunt mai mult decât curioase, ba chiar par să se bată cap în cap cu legislaţia în vigoare şi contravin Constituţiei. Bunăoară, prima condiţie pe care trebuie să o respecte o persoană pentru a se angaja într-o funcţie publică este formulată în felul următor: „deţine exclusiv cetăţenia R. Moldova şi domiciliază permanent în R. Moldova”.


Cât de motivată şi legală este această prevedere, în condiţiile în care în R. Moldova este legiferată dubla cetăţenie? Această întrebare am adresat-o câtorva politicieni, jurişti, comentatori politici.


Veaceslav Untilă, preşedintele Comisiei parlamentare pentru administraţia publică, ecologie şi dezvoltarea teritoriului (AMN)


Proiectul se înscrie în stilul de lucru al guvernării comuniste. Prin motive care sunt aparent întru interesele ţării, ei maschează, de fapt, alte intenţii şi scopuri. Dacă o astfel de lege va fi adoptată, nu va însemna nimic altceva decât o încercare de a pune piedici celor aproape un milion de cetăţeni ai RM care vor să-şi redobândească cetăţenia română. S-ar părea că prevederea este logică, or, funcţionarii publici trebuie să fie acei care să reprezinte interesele ţării lor, şi nu alte interese. Dar există la moment o situaţie specifică, când fiecare al treilea cetăţean al RM deţine sau doreşte să deţină cetăţenia altui stat, şi nu pentru a pleda interesele altui stat în detrimentul RM, ci pentru a avea libertatea de circulaţie în spaţiul european şi pentru a nu se simţi izolat ca într-o enclavă separatistă.


Vitalia Pavlicenco, deputat neafiliat, preşedintele PNL


Guvernul comunist îşi propune să elimine din viaţa publică cetăţenii RM care mai au o cetăţenie. Cunoscînd proporţiile procesului de solicitare a cetăţeniei române în RM, puterea comunistă mai pune la cale o crimă antiromânească. Se acreditează ideea că doar cei cu o singură cetăţenie, a RM, pot apăra în mod fidel interesele acestui stat.


Când s-a adoptat cetăţenia dublă nu s-a prevăzut ce efecte politice, economice şi sociale diabolice va avea această lege pentru cetăţeni mai târziu? Cum poţi adopta o lege, după care, apoi, să adopţi o alta ce instituie restricţii şi te pedepseste că ai respectat prima lege? Dacă guvernarea îi exclude pe cei 80 la sută de români, care au, au aplicat sau abia îşi doresc să ia cetăţenia română, să le retragă şi dreptul de a alege! Alegeţi-vă doar voi, aici, alogenii, pentru că, de decenii şi secole vă tot încurcă pe acest pamânt românii băştinaşi!


Igor Munteanu, directorul IDIS „Viitorul”


În ciuda aparenţelor, condiţia respectivă mi se pare legitimă. În primul rând, pentru că este o practică internaţională destul de răspândită. Cele mai multe dintre sistemele de administrare conţin nişte condiţii dure de suspendare sau de renunţare la alte cetăţenii, considerându-le un impediment pentru integritatea serviciului public. Şi Ucraina, şi România, şi Ungaria, şi alte ţări au asemenea derogări în cadrul legii serviciului public, pentru că atunci când o persoană care deţine şi cetăţenia unei alte ţări nimereşte în cadrul unei puteri executive, ea ar putea să preia şi anumite obligaţii pe care le implică cea de-a doua cetăţenie. Dar sunt, desigur, şi ţări care nu au astfel de restricţii, bunăoară, Israel.


Poate cineva vede în această prevedere o bâtă în capul funcţionarilor care deţin sau solicită cetăţenie română, dar mie îmi pare mai puţin verosimilă această motivaţie. Trebuie să spunem însă că acest proiect conţine o sumedenie de alte erori şi aberaţii.


Victor Popa, profesor universitar (ULIM), doctor habilitat în drept


Este o aberaţie. Cuvântul „exclusiv” este neconstituţional şi încalcă drepturile a câteva sute de mii de cetăţeni moldoveni care au şi cetăţenie română, rusă, ucraineană, israeliană. Art. 39 al Constituţiei spune că cetăţenii RM au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice şi că oricărui cetăţean i de asigură, conform legii, accesul la o funcţie publică. Constituţia nu spune că, dacă ai şi cetăţenia altui stat, nu te bucuri de aceste drepturi. Dacă va fi adoptată legea în această formulă, se va comite o încălcare a Constituţiei. Din moment ce este legală dubla cetăţenie, orice persoană care nu a fost angajată într-o funcţie publică pe motiv că are, pe lângă cetăţenia RM, cetăţenia altui stat, are temeiul să apeleze la judecată. Modificarea Constituţiei este imposibilă, pentru că există art. 142, care prevede că nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea sau restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.


Autor: Alina Ţurcanu
Sursa: http://www.timpul.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

2 comentarii

Din punctul meu de vedere o astfel de prevedere este perfect legala si nu contravine reglementarilor interantionale in vigoare.
Sa nu credeti ca simpatizez actuala guveranre de la Chisinau, ba din potriva o detest!
Vorba vine ca, din punct de vedere al functionarilor publici acestea intradevar devin incompatibili atunci cand dobandesc o alta cetatenie decat cea nationala!
Si va spun si de ce!
Exista funcionari care sunt pusi in situatia de conflict de interese intre statul unde este functionar si statul al carui cetatenie o detine!
Intr-un astfel de caz nu suntem siguri ca acest functionar va apara interesele statului de origine (unde detine functia publica).
Mai delicata este problema in cazul functionarilor din Ministerul Apararii si din cel al Securitatii Nationale - pentru ca si astea tot functionari publici sunt!
In consecinta, din punct de vedere al dreptului international un astfel de impediment este perfect argumentat.
Numai ca mai este de mentionat ceva aici!
Ar fi bine ca toti functionarii, inclusiv Voronin (ca am auzit ca are si cetatenie rusa) sa fie demisi pentru dubla cetatenie sau sa fie impusi sa renunte la cealalta!
A comentat Dr. Ciomu pe 08.02.2007, ora 10:28
Ca la radio erevan, e adevarat DAR:

E corecta faza cu cetatenia RM si lipsa alteia dar nu cand e vorba de cetatenia Romana, deoarece nationalitatea este una singura, la fel ca si limba.
(si subscriu ca Voronin si altii ca el, care nu au nici nationalitatea si nici limba, n-au ce cauta ca functionari publici).
A comentat bucuresteanu pe 19.07.2007, ora 07:09
 COMENTEAZA 


2