OLEG SEREBRIAN: Am fost primiţi cordial de ambasadorul României la NATO

27.11.2007

Preşedintele Partidului Social Liberal, Oleg Serebrian, a declarat luni că ambasadorul Republicii Moldova la NATO „nu a avut cinci minute libere pentru a saluta delegaţia moldovenească, aflată într-o vizită neoficială la Cartierul General al NATO”.

O delegaţie a Republicii Moldova a efectuat, în perioada 21-24 noiembrie a anului curent, o vizită neoficială la Cartierul General NATO de la Bruxelles. Oleg Serebrian a menţionat că, în timp ce a fost neglijată de ambasadorul moldovean, delegaţia Republicii Moldova a fost întâmpinată foarte cordial de ambasadorul României la NATO. „Ştiu că în cazuri mult mai neoficiale şi mai puţin importante, ambasadorul se grăbeşte să ducă geanta unui deputat comunist la aeroport”, a precizat Oleg Serebrian.

Liderul PSL a menţionat că oficialii NATO sunt miraţi de felul în care autorităţile de la Chişinău înţeleg prevederile Planului Individual de Acţiuni Republica Moldova – Alianţa Nord-Atlantică. Or, deşi acesta se referă, în special, la restructurarea forţelor militare, conducerea Republicii Moldova lansează iniţiative în scopul demilitarizării ţării. „Reprezentanţii NATO afirmă că iniţiativele autorităţilor centrale vin în contradicţie cu angajamentul asumat de Republica Moldova în cadrul acestui plan, deoarece nu poţi să restructurezi ceea ce intenţionezi să lichidezi”, a specificat Serebrian.

Potrivit membrilor delegaţiei moldoveneşti, oficialii NATO au evidenţiat că, alături de Belarus, Republica Moldova este singura ţară neutră din Europa care nu participă cu unităţi armate la acţiunile de menţinere a păcii, desfăşurate sub egida NATO.

Din delegaţia Republicii Moldova la Cartierul General NATO de la Bruxelles au făcut parte primarul capitalei Dorin Chirtoacă, preşedintele Partidului Social Liberal, Oleg Serebrian, analistul politic Oazu Nantoi, directorul Centrului de Informare şi Documentare NATO, Radu Gorincioi, etc.


Autor: Virginia ROŞCA
Sursa: http://www.flux.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2