35 pentru; Moldova contra?

08.12.2007

Presa din Moldova a acordat puţină atenţie alegerilor europarlamentare din România * Delegaţia parlamentului UE pentru Moldova este compusă din 25 de membri din care 4 sunt români * România va ocupa locul 7 după numărul de parlamentari în PE * Republica Moldova nu percepe România ca şi partener în procesul de integrare europeană.

La aproape 11 luni de la aderarea României la Uniunea Europeană, cetăţenii ţării vecine s-au prezentat la secţiile de votare pentru a alege cei 35 de reprezentanţi români în Parlamentul European (PE). Deputaţii în PE sunt aleşi de către cetăţenii statelor membre prin vot direct şi secret începînd cu anul 1979, pe un termen de 4 ani. Mandatul europarlamentarilor români aleşi în scrutinul din 25 noiembrie va fi insa de un an jumate, pînă la alegerile în întreaga Uniune Europeană din iunie 2009.

Atât presa română cît şi cea europeană au dezbătut în detaliu acest eveniment, graţie semnificaţiei sale. Puţină atenţie însă i-a acordat presa din Republica Moldova, în condiţiile în care influenţa parlamentarilor români din PE asupra perspectivelor de integrare europeană a statului nostru nu este unul ce poate fi ignorat. Au lipsit cu desăvârşire orice comentarii sau analize în presa naţională care ar elucida şi posibilele beneficii de care Moldova s-ar putea bucura ca rezultat al alegerilor europene din România.

Mecanismele de funcţionare ale Uniunii Europene şi procesele integraţioniste au o filozofie şi o sinergie absolut aparte. Cei ce înţeleg cîtuşi de puţin cum funcţionează maşinăria UE, cum sunt elaborate şi promovate anumite strategii, politici în cadrul acesteia, nu pot nega importanţa susţinerii de către un stat membru, şi mai mult – un stat vecin atît de apropiat din punct de vedere istoric, cultural, lingvistic.

O analiza rudimentară a extinderilor anterioare ale UE ne arată că fiecare din statele aderante au beneficiat de susţinerea unui sau mai multor state din interiorul UE. Polonia, spre exemplu, a beneficiat din plin de ajutorul Germaniei, ţările baltice – de cel al Finlandei şi Suediei, Malta a fost susţinută de Italia, etc. În aceste procese Parlamentul European, alături de Comisie şi Consiliu, a jucat un rol central.

Dacă iniţial competenţele deputaţilor din PE erau limitate la promovarea politicilor, luare de poziţii, odată cu amendarea tratatelor de bază ale UE, rolul PE a crescut semnificativ astfel încît astăzi PE are putere legislativă egală cu cea a Consiliului, exceptînd cîteva domenii „sensibile” (spre ex. politica agricolă, cea industrială şi cea referitoare la impozitare) în care Parlamentul are doar un rol consultativ. Mai sunt alte cîteva domenii pentru care legislaţia UE prevede procedura de co-decizie între PE şi Consiliu, cum ar fi domeniul transportului, al mediului sau protecţia consumatorului. Astfel, aproape 2/3 din actele legislative europene sunt adoptate de Parlament.

Evident, în adoptarea unei directive sau a unui regulament, ponderea celor 35 de europarlamentari români pare nesemnificativă. Însă metodele prin care parlamentarii europeni pot susţine o ţară în procesul de integrare europeană sunt diverse. Spre exemplu, calitatea de membru al unei din cele 23 de comisii parlamentare sau cele 34 de delegaţii prezente în PE se acordă, prioritar, parlamentarilor care deţin cunoştinţe aprofundate în materie de ţară, regiune sau subiect abordat în cadrul comisiei/delegaţiei respective. Spre exemplu, delegaţia parlamentului UE pentru Moldova este compusă din 25 de membri din care 4 sunt români, sau 6 din cei 31 de membri din delegaţia pentru Ucraina sunt polonezi. Rolul atât al comisiilor cît şi cel al delegaţiilor este destul de important. În cadrul comisiilor se elaborează, modifică sau adoptă propuneri legislative şi rapoarte din iniţiativă proprie şi se întocmesc rapoarte pe marginea propunerilor Comisiei Europene şi a Consiliului. Delegaţiile la rîndul lor, menţin contactul cu parlamentele ţărilor care nu fac parte din UE, avînd şi un rol de supraveghere a procesului de apropiere de UE în statele candidate sau cele ce aspiră la calitatea de membru.

Din cele 27 de state membre, România va ocupa locul 7 după numărul de parlamentari în PE, cu cele 35 din totalul de 785 de mandate. Merită menţionat faptul că în cadrul PE, deputaţii nu sunt grupaţi după apartenenţa naţională, ci în grupuri politice. Actualmente sunt 7 grupuri politice reprezentate în PE: Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni, Grupul Socialist din Parlamentul European, Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Grupul Uniunea pentru Europa Naţiunilor, Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, Grupul Independenţă şi Democraţie.


Astfel, PD-ul român, care a obţinut cele mai multe mandate în PE, paisprezece la număr, va face parte din cel mai mare grup politic, PPE-ED, cu 278 de voturi la momentul actual.

Fără a neglija importanţa celorlalte grupări politice, ne putem da seama totuşi care ar putea fi rolul europarlamentarilor PD, spre exemplu, în promovarea şi susţinerea unei sau altei politici în cadrul PE, avînd în spatele său susţinerea PPE. Aceasta, luând în consideraţie faptul că poziţia deputaţilor PD (dar şi a celor din PNL) din PE (cei care au fost delegaţi de Parlamentul român la începutul anului pînă la organizarea alegerilor) la votarea celor două acorduri – de facilitare a dobîndirii vizelor şi de readmisie – a fost una mult mai “moale” comparativ cu cea a deputaţilor PSD, care au votat fie contra, fie s-au abţinut, din motiv că în text era folosită sintagma “limba moldovenească”. De altfel, observăm că şi discursul Preşedintelui Traian Băsescu faţă de Republica Moldova a devenit, recent, unul mai diplomatic şi atent, mai “înţelegător” chiar, faţă de “coardele sensibile” ale guvernării comuniste de la Chişinău. Ţin să menţionez asta din motiv că posibilităţile europarlamentarilor români de a susţine aspiraţiile europene ale Moldovei în cadrul PE depind nu în ultimul rînd şi de relaţiile între aceste două ţări. Sau, atît timp cît între acestea dialogul va fi tensionat, efortul României riscă a fi unul inutil.

În aceeaşi ordine de idei, avantajul semnificativ de care se poate bucura Republica Moldova în rezultatul scrutinului din 25 noiembrie, poate fi la fel de bine unul ratat în cel puţin două cazuri:

1.Republica Moldova nu percepe România ca şi partener în procesul de integrare europeană, manifestînd un comportament ca şi cel de pînă în prezent.

2.Cu atît mai critic este cazul în care guvernarea comunistă continuă să promoveze o politică incoerentă, duplicitară, în ceea ce ţine de viitorul european al ţării noastre. Aspiraţiile europene declarate de guvernul de la Chişinău sunt oricum privite cu mult scepticism în lipsa unor acţiuni concrete în aceasta direcţie. Iar declaraţiile făcute de şeful statului, precum cea recentă referitoare la posibilitatea ieşirii Moldovei din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şterg şi puţinul rămas din imaginea „europeană” a ţării noastre şi subminează grav posibilitatea obţinerii unui statut mai bun decît a celui de vecin în relaţiile cu UE.

Astfel, României îi ramân prea puţine posibilităţi de a ajuta ţara noastră în realizarea aspiraţiilor europene. Sau, cum se mai spune „cu forţa poţi lua ceva cuiva, însă să-i dai, forţat – nu poţi”...