Partea transnistreană a acceptat examinarea proiectul privind scoaterea posturilor structurilor de forţă din zona de securitate

22.12.2007

Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC) au reuşit să convingă partea transnistreană să examineze proiectul privind scoaterea posturilor structurilor de forţă din zona de securitate, a comunicat pentru BASA-press, Ion Leahu, reprezentantul R.Moldova în CUC. Leahu a precizat că partea transnistreană a acceptat, în cadrul şedinţei din 20 decembrie, să analizeze proiectul adresării ce prevede scoaterea celor peste 20 de posturi ale structurilor de forţă din zona de securitate, care au fost instalate fără acordul CUC.

In cadrul şedinţei a fost analizată în detalii forma de adresare către conducătorii superiori ai Transnistriei şi a R.Moldova ce prevede această solicitare. "Acordul dat de partea transnistreană este un pas pozitiv. Scoaterea celor peste 20 de posturi a structurilor de forţă din zona de securitate va contribui la demilitarizarea regiunii", a comunicat pentru BASA-press, Ion Leahu.

"Nu suntem siguri, dacă partea transnistreană va accepta din start, dar sperăm că în luna ianuarie 2008 să obţinem un răspuns afirmativ", a mai spus Leahu.

Posturile structurilor de forţă din zona de securitate au fost instalate în anul 1998. Delegaţia R.Moldova în CUC, a insistat de foarte multe ori la scoaterea acestora. Ultima solicitare în acest sens a fost înaintată acum jumătate de an.

"Cât priveşte lichidarea posturilor fixe ale forţelor pacificatoare din zona de securitate, nu cred că partea transnistreană va da un răspuns afirmativ în viitorul apropiat", a specificat Leahu.

Delegaţia Republicii Moldova a propus în mod categoric CUC să recurgă la lichidarea celor 15 posturi fixe ale trupelor pacificatoare. Această decizie a fost luată la 20 martie 1998 în cadrul întâlnirii la nivel înalt de la Odesa, când s-a stabilit că situaţia permite scoaterea acestor posturi, care numai încurcă la circulaţie şi nu aduc niciun sumpliment la asigurarea securităţii.

Această decizie a fost propusă spre reexaminare în cadrul şedinţei care a avut loc la 6 decembrie curent. Partea transnistreană şi partea rusă au calificat această solicitare ca fiind o "declaraţie cu încurajare politică" şi nu este cazul ca aceasta să fie discutată.


Autor: Basa-press
Sursa: http://www.UNIMEDA.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2