Radu Carp: Noua lege a cetăţeniei române oferă puteri sporite ministrului Justiţiei

22.12.2007

Dialog cu Radu Carp, profesor de drept public şi ştiinţe politice, Universitatea din Bucureşti

Stimate domnule profesor, în luna septembrie Guvernul României, la iniţiativa ministrului justiţiei Tudor Chiuariu care între timp a şi demisionat, a modificat Legea cetăţeniei nr. 21/1991 printr-o ordonanţă de urgenţă nr. 87/2007. Ce aduce nou acest act normativ? Consideraţi că modificările operate pot duce la simplificarea procedurii de redobândire a cetăţeniei române de către cetăţenii moldoveni care au acest drept ? Ce ar trebui să facă în continuare statul român în această direcţie ?

Principala modificare a Legii cetăţeniei este că acordarea şi redobândirea cetăţeniei nu se mai face prin Hotărâre de Guvern, ci prin ordin al ministrului justiţiei. Potrivit Ordonanţei, se modifică compenenţa Comisiei care analizează cererile depuse. Aceasta era compusă din 5 magistraţi de la Tribunalul Bucureşti. În prezent, potrivit OUG nr. 87/2007 Comisia este compusă dintr-un preşedinte şi 4 membri, personal de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, asimilaţi magistraţilor. Interviul pe care solicitantul trebuie să îl susţină, în cazul în care Comisia ajunge la concluzia că îndeplineşte criteriile pentru acordarea/redobândirea cetăţeniei române, trebuie programat într-un termen de 6 luni de la data la care Comisia încheie examinarea dosarului. Anterior nu era precizat un asemenea termen, ceea ce avea impact negativ asupra timpului în care era soluţionată cererea. Ulterior interviului, ministrul justiţiei emite ordinul de acordare/redobândire a cetăţeniei. Interesant de remarcat că, în actuala formulare a OUG nr. 87/2007, ministrul justiţiei nu este ţinut de concluziile raportului Comisiei şi nici de rezultatul interviului. Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea/redobândirea cetăţeniei, ministrul justiţiei respinge cererea dar nimic nu îl împiedică să nu emită ordinul favorabil acordării/redobândirii cetăţeniei în pofida avizului Comisiei şi/sau a interviului. Astfel, ministrul justiţiei a căpătat deplină discreţie în privinţa acordării/redobândirii cetăţeniei române. Desigur, ordinul său poate fi atacat în justiţie, însă este puţin probabil ca o secţie de contencios administrativ a unei Curţi de Apel din România să invalideze un ordin al ministrului justiţiei.

Legea cetăţeniei nu explicita aspectele procedurale privind desfăşurarea interviului, rezumându-se la a preciza că la interviu se verifică îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea/redobândirea cetăţeniei. Ar fi trebuit ca aceste aspecte să fie clarificate printr-un alt act normativ (Hotărâre de Guvern). Acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent. Nici OUG nr. 87/2007 nu remediază acest aspect. Ce înseamnă de exemplu condiţia ca solicitantul să posede « noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească » ? Pun în mod firesc întrebarea cum poate un magistrat sau, în sistemul actual, un funcţionar asimilat magistraţilor din Ministerul Justiţiei să verifice îndeplinirea acestei condiţii ? În prezent, celor care solicită acordarea cetăţeniei li se cere cunoaşterea Constituţiei României, în timp ce această condiţie nu li se cere celor care solicită redobândirea cetăţeniei. Nu ar fi fost firesc ca această condiţie să se ceară celei din urmă categorii ? La urma urmei, un funcţionar din Ministerul Justiţiei se presupune că ştie mai bine Constituţia României decât elemente de cultură românească. Actualul sistem nu oferă garanţii de imparţialitate pentru cei care doresc redobândirea cetăţeniei române. Să presupunem că un cetăţean al Republicii Moldova depune o cerere de redobândire, este chemat la interviu şi relatează Comisiei ceea ce a învăţat la şcoală şi ceea ce poate citi în Republica Moldova şi auzi în mass-media acestei ţări : anume că există o identitate culturală şi lingvistică moldovenească, distinctă de cea românească. În mod evident, procedând astfel, persoana respectivă nu îndeplineşte standardele minimale pentru promovarea interviului, însă nu din vina sa.

Pentru cei care domiciliază în Republica Moldova şi doresc să redobândească cetăţenia română, procedura nu se schimbă prin OUG nr. 87/2007 : cererile se vor depune ca şi până acum la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. Prin OUG nr. 87/2007 s-a adăugat menţiunea potrivit căreia « cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie ». Consider această prevedere un simplu exerciţiu de retorică, din moment ce nu se precizează ce înseamnă « de îndată », nu se impune un termen în care aceste cereri să ajungă la Comisie. Situaţia celor 450.000 de dosare de redobândire a cetăţeniei aflate în prezent la Ambasada României din Chişinău nu este soluţionată prin această modificare a Legii cetăţeniei.

În concluzie, OUG nr. 87/2007 aduce o modificare îndelung aşteptată în privinţa simplificării procedurilor de redobândire a cetăţeniei române, însă este vorba de un exerciţiu care nu este dus până la capăt. Guvernul României nu a dorit să modifice condiţiile de fond în privinţa acordării/redobândirii cetăţeniei, ci a preferat să modifice aspectele de formă. Rămăne de văzut dacă această viziune va continua sau nu să fie pusă în aplicare de persoana care va asigura funcţia de ministru al justiţiei după demisia domnului Tudor Chiuariu.

Care este motivul pentru care nu s-a dorit o reformă mai în profunzime a Legii cetăţeniei care să privească şi aspectele de fond ? Poate din cauza temerii autorităţilor române faţă de o reacţie nefavorabilă de la Bruxelles ?

În orice ţară acordarea cetăţeniei este un subiect sensibil, mai ales în ultima vreme, când emigraţia a devenit o problemă globală. Acordarea cetăţeniei nu este un drept fundamental al omului, aşa cum este de exemplu dreptul la viaţă. Nici o Constituţie nu menţionează acest drept în capitolul dedicat drepturilor care sunt garantate. Acordarea cetăţeniei este un privilegiu al statului. O lege a cetăţeniei nu este un simplu act normativ, ci are puternice conotaţii politice, deoarece exprimă viziunea de la un moment dat a clasei politice aflată la putere asupra naţiunii. Cine face parte dintr-o naţiune este o întrebare politică şi nu una juridică. O lege a cetăţeniei trebuie să fixeze condiţiile în care un stat îşi exercită un privilegiu. Evident, se pune întrebarea ce înţelegem în acest context prin « stat ». Este vorba de puterea executivă, legislativă sau de cea judecătorească ? Ori poate cumva o combinaţie a celor trei puteri ? Iniţial, în privinţa acordării cetăţeniei prin « stat » se înţelegea puterea executivă. Astăzi, pe măsură ce apar noi mecanisme de control reciproc al puterilor statului, prin « stat » în materie de cetăţenie se înţeleg şi celelalte două puteri. Aşa se explică de ce întâlnim din ce în ce mai multe sisteme de acordare a cetăţeniei în care decizia puterii executive de acordare sau neacordare a cetăţeniei poate fi contestată în faţa instanţelor judecătoreşti sau chiar sisteme în care acordarea cetăţeniei se face de către instanţe, fără intervenţia puterii executive.

Acordarea cetăţeniei rămâne deci în continuare un privilegiu al statului. Această constatare este valabilă şi pentru statele membre UE. Uniunea Europeană nu are competenţă în materia acordării cetăţeniei, nu poate obliga un stat membru să adopte un anumit sistem în această materie. UE are în schimb competenţă în materia combaterii migraţiei ilegale şi a gestionării migraţiei legale. Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre o politică comună europeană a migraţiei şi avem deja elemente solide pentru a afirma că o asemenea politică intră deja în categoria politicilor comune UE. Nu există acquis comunitar în materia acordării cetăţeniei, însă există în privinţa migraţiei. Atunci când un stat membru relaxează condiţiile de acordare a cetăţeniei, UE îşi exprimă îngrijorarea nu pentru că ar putea să intervină, ci pentru că se naşte temerea că lărgirea categoriei de cetăţeni ai unui stat membru poate avea impact asupra pieţei muncii UE, în condiţiile libertăţii de circulaţie. România nu a dorit să modifice condiţiile de fond în materia acordării/redobândirii cetăţeniei, temându-se că va exista o reacţie de dezaprobare a Comisiei Europene. O logică falsă : atâta vreme cât legea prevede că nu pot dobândi cetăţenia română cei care sunt condamnaţi penal în România sau în altă ţară, sunt satisfăcute condiţiile minimale UE. Am observat însă că logica autorităţilor moldovene a fost şi mai departe de o poziţie realistă decât a autorităţilor de la Bucureşti : imediat după apariţia OUG nr. 87/2007 s-a argumentat de către diplomaţii moldoveni ideea că România încearcă de fapt stabilirea în spaţiul comunitar a unor persoane certate cu legea. În concluzie, nici România, nici Republica Moldova nu ştiu cum să se poziţioneze exact faţă de Bruxelles în legătură cu problema redobândirii cetăţeniei române, deoarece nu întreprind raţionamentul minimal pe care l-am expus. Dovadă a necunoaşterii a ceea ce este exact Uniunea Europeană.

România are unul dintre cele mai drastice sisteme de acordare a cetăţeniei dintre statele membre UE : 8 ani de la stabilirea domiciliului în ţară sau 5 ani de la data căsătoriei cu un cetăţean român. Cred că trebuie deschisă o dezbatere asupra schimbării acestor criterii. România nu se confruntă cu un aflux de emigranţi pe care nu îl poate stăpâni decât prin menţinerea unei legislaţii restrictive. S-a considerat probabil la data apariţiei Legii cetăţeniei, în 1991 că cetăţenia română este mai atractivă decât cea a altor state europene. În realitate, numărul scăzut al cererilor de acordare a cetăţeniei de la momentul adoptării acestei legi nu justifică această temere iniţială. Deocamdată, există un tabu asupra acestui subiect. UE nu va încuraja niciodată România să schimbe acest sistem, din raţiunile exprimate mai sus. Guvernul României trebuie să înţeleagă că poate face reforme în acest domeniu fără riscul de a fi sancţionat de UE, SUA sau orice alt stat ori organizaţie internaţională.

Ordonanţa şi miniştrii trec, problemele rămân. Cum credeţi că ar trebui reglementată problema acordării şi redobândirii cetăţeniei române ?

Cred că legiuitorul român ar trebui să se ghideze după câteva principii foarte clare. Acordarea cetăţeniei române pentru resortisanţii extra-comunitari ar trebui înăsprită, în sensul modificării condiţiilor de formă, procedurale. Ar fi normal ca acordarea cetăţeniei române faţă de această categorie de persoane să fie făcută prin decizia instanţelor judecătoreşti din România, fără ca Guvernul să intervină, potrivit unui model din ce în ce mai practicat în Europa. Există şi o condiţie de fond care nu îşi mai are rost în condiţiile în care România este membru UE : posibilitatea actuală ca cetăţenia română să fie acordată în condiţii mai favorabile persoanelor care au investit în România sume care depăşesc 500.000 euro. Acest regim favorabil nu se mai justifică : anumite facilităţi (cele mai importante) pentru investiţii ar trebui acordate cu aprobarea Comisiei Europene.

Pentru resortisanţii comunitari, condiţiile de acordare a cetăţeniei ar trebui relaxate, inclusiv în ceea ce priveşte perioadele care se cer de la data la care solicitantul domiciliază pe teritoriul României. Pentru această categorie de persoane se poate deasemenea institui competenţa instanţelor judecătoreşti.

Redobândirea este o problemă distinctă faţă de acordarea cetăţeniei. Ar trebui ca, în mod logic, soluţiile să fie diferite. Nici un alt stat membru UE nu se confruntă cu atât de multe cereri de redobândire a cetăţeniei şi nici nu a avut atât de multe momente istorice în care renunţarea la cetăţenia română să fi fost făcută fără un acord de voinţă din partea persoanelor în cauză: retrasarea graniţelor după cel de-al doilea Război Mondial, emigrarea forţată a comunităţii evreieşti, a saşilor şi şvabilor, pierderea cetăţeniei de către disidenţii anti - comunişti. Drept urmare, ar trebui ca această problemă excepţională să fie remediată prin măsuri derogatorii de la dreptul comun – în acest caz, cel care se referă la acordarea cetăţeniei. Cred că în materia redobândirii cetăţeniei actuala procedură prin care competenţa de soluţionare revine unei Comisii din Ministerul Justiţiei ar trebui să fie menţinută, cu unele amendamente. Acestea ar fi : cererea de redobândire a cetăţeniei să fie dezbătută în cel mult 3 luni de la înregistrare, programarea la interviu, emiterea ordinului ministrului justiţiei, respectiv depunerea jurământului de credinţă faţă de România în acelaşi interval de timp, astfel încât întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei să dureze maximum 1 an de la data înregistrării cererii la Ministerul Justiţiei.

În privinţa celor care studiază în România şi care îndeplinesc condiţiile pentru redobândirea cetăţeniei române, cred că această problemă nu se rezolvă prin modificarea Legii cetăţeniei, ci eventual printr-un ordin al ministrului de interne şi reformei administraţiei care să reglementeze relaţia între viza de şedere în România şi durata studiilor. Dacă un student termină o facultate şi este admis la o formă de învăţământ post-universitar, de ce să nu i se prelungească automat viza de şedere, prin simpla prezentare a dovezii înmatriculării la o universitate acreditată şi unde este înscris la studii de master sau doctorat ?

Dacă toate aceste sugestii ar fi puse în aplicare, problema acordării şi redobândirii cetăţeniei române ar deveni cu siguranţă mai transparentă, mai eficientă şi mai uşor de explicat cetăţenilor Republicii Moldova îndreptăţiţi la cetăţenia română şi deopotrivă instituţiilor UE care monitorizează fenomenul migraţiei legale şi ilegale.


Autor: Octavian Sergentu
Sursa: http://www.presa.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

14 comentarii

“România are unul dintre cele mai drastice sisteme de acordare a cetăţeniei dintre statele membre UE : 8 ani de la stabilirea domiciliului în ţară sau 5 ani de la data căsătoriei cu un cetăţean român. Cred că trebuie deschisă o dezbatere asupra schimbării acestor criterii.”
Se pare ca noua Lege cu o mana le da basarabenilor si cu zece mâini le ia sau ii opreşte aproape definitiv de la cetăţenie, înaintându-le condiţii legate de cei 4-8 ani de domiciliu obligatoriu legal in România.
Cine din bieţii basarabeni poate sa-si găsească loc de munca cu contract si cu viza de reşedinţa in regula in România? Cine poate sa suporte ani la rând in aşteptarea cetăţeniei un trai mai scump decât in Italia, dar cu de 3-4 ori mai mici decât in Italia? Majoritatea n-au nici bani de a calatori o singura data pana la Bucureşti. Iar daca ar avea sumele respective necesare pentru a începe traiul in România, apoi n-ar sta pe gânduri si in loc sa le cheltuie aiurea pentru cetăţenie, cu cele 3-4 mii de euro isi croieşte ilegal drum spre Italia si nu-i mai trebuie nici o cetăţenie romana.
NOUA LEGE A INGROPAT DEFINITIV SPERANTA BASARABENILOR LA CETATENIE. EA E DISCRIMINATORIE, UMILITOARE SI RESPINGATOARE. Practic basarabenii sunt trataţi ca străini sau mai rau decât străinii, căci orice arab, turc sau chinez mai uşor poate deveni cetatean.
LEGEA corespunde de minune intereselor Chişinăului si Moscovei, de aceea mă întreb, guvernul care a făcut aceste schimbări catastrofale pentru basarabeni cui serveşte, nu este el,oare, din umbra condus de anumite cercurile de afaceri pro Kazahstan, pro Rusia etc.?!.. Ar trebui sa cerem cetatenie romana poate ca de la ei, cei cu gazul, cu petrolul, cu capitalul?!
Si marea ironie a soartei, Basescu care e absolut neputincios in aceasta chestiune, ne declara acum pe toţi ca suntem „romani”. Cum, ce fel de romani suntem? Fara cetatenie romana, fara paşaport?... ASTEPTATI, ASTEPTATI, ASTEPTATI…
A comentat Bejenar pe 23.12.2007, ora 00:19
Bejenar sincera sa fiu nu am vazut nimic umilitor sau respingator in noua lege a cetateniei...S-a simplificat putin procedura de examinare a cererilor....poate noua lege nu contine intru totul acele prevederi pe care le asteptam,dar asta nu e deloc un motiv p-u a o declara ,,umilitoare"...
De fapt nedorinta statului roman de a aduce o modificare de proportii esentiale modului de redobandire a cetateniei la cerere poate fi lesne inteleasa,la fel cum poate fi inteleasa si ,,neputinta"(la care te referi ) a domnului Basescu....Romania este un stat ,,proaspat membru "al U.E,ceia ce o face sa fie excesiv de atenta in vederea respectarii tuturor prevederilor normative comunitare.Mai apoi, Romania are probleme la ora actuala cu migratia,exemplul Italiei.
De fapt Romania inca se simte,mai bine zis, se afla in postura unui oaspete in mijlocul unui grup de vechi cunoscuti,oaspete, care incearca din rasputeri sa-si stabileasca si sa-si consolideze cit mai multe relatii si sa nu faca impresia gresita ca nu ar fi demn de a se afla printre aceste ,,elite". Aceasta ar putea explica reticenta statului dat in acordarea cetatenie basarabenilor....
Pe de alta parte, sa fim putini mai obiectivi de ce nu ar fi motivata aceasta retinere, cand cunoastem cu totii ca inafara de citiva mii de studenti care cu adevarat au spirit si constiinta nationala, restul din cei ce doresc cetatenia romana, de fapt urmaresc un singur scop- accesul liber spre piata de munca europeana....Cat de tare nu ar striga unii ca nu este intocmai asha,realitatea e vorbitoare...
Paradoxal , desi ar fi trebuit sa ma obisnuiesc cu asemenea chestii, mi s-a parut felul ,,moldovenii nostri" de a-si aminti de fratie si identitate nationala tocmai in momentul cand fratii romani se indreptau cu pasi rapizi spre integrarea UE...
Va indignati ,stimatilor, ca nu vi se acorda grabnic cetatenia romana! Unde va era indignarea cand v-au introdus limba moldoveneasca ca limba de stat, cand v-au incalcat de nenumarate ori drepturile si libertatile fundamentale. Unde va este indignarea acum cand va calca in picioare niste persoane care nici nu va recunoaste fundamentalul statut de ,,fiinta umana"....? raspunsul e mai mult decat evident -----------nu te hranesti cu identitate sau drepturi ,nu?Cetatenia romana insa poate aduce o bucata mare de carne pe mesele,celora care si-au amintit ca sunt romani....
,,ashteptare!!!!!!!!!"

A comentat ANCUTZA pe 23.12.2007, ora 03:16
pai nu mai fi chiar atit de rea draga ancutza,nu incerca sa-i invinuesti pe basarabeni ca ar vrea ceva pe gratis de la Romania, nu mai compara cetateniea cu o bucata de carne,fii atenta la ce comentezi,basdarabenii chiar daca pleaca la munci in strainatate ,muncesk linistiti nu fac prostii pe acolo .ai auzit cumva in presa despre basarabeni sa se scrie ceva urit,ei sunt pasnici acolo cum sunt pasnici si in Basarabia ,Muncesk in strainatate muncesk si in Basarabia tot pasnik ,ca sunt umiliti ,da !!sunt,basarabenii au sentimentele lor fata de Romania ,in sufletul oricarui basarabean sta sentimentul identitatii romine,Si de ce declari dumitale cabasarabenii vor cetatenie sa plece la munci in UE,Eu spre exemplu si toota familia mea nu vrem sa plecam nicaeri ,,VREM SA MUNCIM LA NOI ACASA!!! cea ce facem si acum, Muncim mult !!,Noi sintem de parerea ca oriunde n-ai fi trebue sa muncesti ,si sa te supui legislatiei,Schimbari Vrem si avem nevoe de ele !! Si o sa se faca Schimbari si la noi !! Revolutie cu varsare de singe cred ca nu vrea nimeni !1 sau poate dumitale vrei !! Acuma raspundemi la o intrebare da ce stiti voi in Romaniea de basarabeni !! mai mult decit cite ceva din presa ,se da breun post de televiziune sa se vada ce se petrece in Basarabia,stie lumea simpla multe despre noi !! Nu prea ,oricum oamenii simpli ne compatimesk si stii ce zic TOT DE-AI NOSTRI SINTETI !!! CE zic aia de la Birou Cetatenie 11 Near minca cind vad ca vin bietii basdarabeni cu acte cu intrebari, Cine a trecut prin Birouri cu relatiile cu strainii stie a titudinera fata de Basarabeni, Si totus Noi VREM CETATENIE,ASTA ESTE DREPTUL NOSTRU !!ASA CUM AVETI VOI DREPRUL SA FITI CETATENI ROMANI,SI LA MULTI DIN NOI NU TINE DE PLECARE IN UE DAR TINE DE DEMNITATEA NOASTRA, NU TOTUL SE COMPATA CU MINCAREA CUCOONA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
A comentat LAURA pe 23.12.2007, ora 20:36
Laura,vezi ca Ancutza e basarabeanca...poate are cetatenie romana,dar e din Basarabia...Nu fa confuzie...
A comentat George pe 23.12.2007, ora 22:02
Draga LAURA, daca p-u tine sa fiu obiectiva inseamna sa fiu rea,accept cu mandrie acest apelativ!!!!!!!!!!
In privinta la ceia ce ai scirs am cateva precizari sa fac....
In primul rand nu am zis ca basarabenii nu ar munci pasnic si ar face ,,probleme" undeva...Dar acum te intreb ---mai avem noi ca etnie (vb de basarabeni) si altceva cu care sa ne mandrim, cu care sa iesim in evidenta, in afara de capacitatea (de doi bani in conditiile capitalismului), de a munci cu ochii inchisi, ca niste instrumente, ca niste masini.....?Fara simtul concurentei, fara placere din ceia ce facem...? Iti raspund eu ...ca NU! Muncim shi in R.m shi in strainatate la fel, ca niste unelte...De aceia si suntem tratati ca atare....Tu nu vrei sa fim umiliti? Dar c ai facut tu sau altii ca sa fii tratata altfel? Trebuiei sa intelegem odata shi p-u totdeauna ca simpla atitudine de ,,a fi cuminte si de a te supune orb unor legi care de fapt nu -ti sunt favorabile"nu iti castiga avantajul de a fi respectat!
Ceia ce e mai deranjant in afirmatia dumitale e ca sustii ca basarabenii au constiinta nationala,dar sunt sigura ca daca te-as intreba cum si-o manifesta nu mi-ai raspunde...Pentru Dumneta sa ai constiinta nationala inseamna sa vorbesti in tara ta limba rusa cand ti se adreseaza cineva in aceasta limba?Sau poate constiinta nationala numesti si faptul ca lumea e indiferenta fata de ce li-se preda in scoala:limba romana sau cea moldoveneasca,ca le fura autoritatile brazii, ca nu se respecta Constitutia care e VOINTA POPORULUI? Asta se numeste constiinta si spirit national--- atitutdinea de indiferenta, pasivism ,prostie din partea basarabenilor?
Muncim, muncim, si vai de mine, respectam ca niste ,,animale dresate" ceia ce ni se ordona de sus....Cu asta va mandriti?
,,Vrem si avem nevoe de ele !! Si o sa se faca Schimbari si la noi !! " ----astea sunt fraze tipice ce reliefeaza din plin mentalitatea inhibanta si degradata a moldovenilor nostri....VREM SI O SA FIE---si niciodata nu am auzit---VREAU SI AM SA FAC!
,,Revolutie cu varsare de singe cred ca nu vrea nimeni !" ...Dar ce doriti doamna/domnisoara, sa stati asha cu ochii spre cer si sa va cada ceva de acolo sus? Democratia si Liberalismul presupune o activitate din partea sociietati civice, manifestari de atitudini, libera initiativa, concurenta , o energie devastatoare investita in activitati sociale si economice....Dupa cum aiti afirmat shi dvs, din pacate in RM sunt oameni care au doar capacitatea de a munci fara vointa....niste sclavi care daca li se da libertatea, se roaga in genunchi la stapan sa ii inrobeasca inapoi...
Ce stiu eu despre basarabeni---multe!Sau mai bine zis suficiente de a intelege cateva lucruri despre situatia prezenta.
CE STIU OAMENII DIN ROMANIA DESPRE BASARABENI----e si mai simplu cred anume ceia ce sunt basarabenii de acolo (cu unele exceptii)--- niste medicori fara vointa, cu o mentalitate invechita, dar cu brate de munca pe cat de trainice pe atat de ieftine....
Doar locuind aici poti intelege in ce mizerie se traieste acolo...Shi nu am in vedere mizeria materiala...nu de asta e vorba,ci de o mizerie culturala, o prostie, ce te manaca pe dinauntru......
Intr-un sfarsit as vrea sa va reamintesc, ca cetatenia nu este nici pe de aproape un drept...Cititi orice sursa legala in privinta cetateniei si o sa va convingeti ca cetatenia este ,,un privilegiu acordat de stat", statul poate sa va acordde sau nu cetatenia, el decide...caci nicaeri in lume cetatenia nu figureaza ca drept.....
Sarbatori Fericite!!!!!!!!!!
A comentat ANCUTZA pe 24.12.2007, ora 01:34
Subscriu la cele spuse de Laura in ultimul post..e adevarat 100%!
"Muncim, muncim, si vai de mine, respectam ca niste ,,animale dresate" ceia ce ni se ordona de sus....Cu asta va mandriti?"....
A comentat mordekai pe 24.12.2007, ora 11:14
Se vede bine ca ai incercat sa analizezi ceia ce am scris mai sus,,ANCUTZA,, sa stai cit doresti pe pozitiile tale,eu oricum o sa-mi apar basarabenii mei ,indiferent cine esti dumitale basarabean redobindit ori roman -,roman, Cert ,din tooate aprecierile dumitale vrei sa se faca Revolutie la Chisinau,ai vrea sa moara cam tot atitea citi au murit in 89 in Bucuresti,nu ai cumva freun frate mort pe acolo ,stii cei asta ,dar stii citi au murit de ai nostri in Transnistriea stii ce inseamna in asa invalmaseli sa pierzi pe cei draji,
Lasa draga nu mai face atitea comparatii basarabenii sclavi,dar ce in Romania nu muncesk ,cum traesk oamenii de la sat,Cind ai fost ultima oara pe la Vaslui ,Husi,Iasi ,Pascani,acolo nu sint sclavi,ori vrei sa spui ca pwe acolo se traeste mult mai bine ca in R,Moldova,Eu in continuare gindesc ca CETATENIEA este un drept al Basarabenilor,nu un privelejiu cum afirmi dumitale ,Din momentul cind STATUL ROMAN va declara Ca Paminturile de peste Prut nu apartin Romaniei si Cetatenii acestor meleaguri sint altcineva nu Romani atunci noi ne vom pierde dreptul de a fi Romani pina atunci noi avem acest drept si statul Roman are Obligatie sa ne redobindeasca ceia ce am pierdut fara voia noastra. Noi nu suntem vinoveti ca am fost dati cu usurinta Rusilor!!! Nu ne mindrim ca muncim si respectam ce ni se ordona ,in oricare stat legea este buna ori rea ea trebue sa fie respectata,Va rog nu ne compatati cu animalele noi sintem OAMENI NORMALI, SARBATORI FIRRICITE LA TOATA LUMEA !!!!!!!!!!!!!!!!
A comentat LAURA pe 25.12.2007, ora 01:51
Faptul ca statul roman este indiferent fata de soarta romanilor basarabeni si nu le acorda cetatenie romana in regim de urgenta este o rusine si o tradare la nivelul intregului neam romanesc, din pacate. Aceasta atitudine ostila fata de romanii basarabeni este in plus si o batjocura amara, de parca n-ar mai fi de ajuns cit au de suferit moldovenii sub regimul criminal bolsevic-comunist de la Chisinau.
A comentat Saveliu Mladin pe 25.12.2007, ora 02:31
Savelin am auzit de nu mai stiu cite ori fraza ca Romania va tradat, mai slabiti-o mai oameni, nu v-a tradat nimeni.

Romania a intrat in razboi contra rusilor TOCMAI pentru a nu pierde Basarabia (si nu pentru altceva) .
"Pentru Basarabia" am intrat noi de partea nemtilor si deci impotriva rusilor.

- Cum puteti sa tot aberati cu tradare ?

Ce s-a hotarat, s-a hotarat de altii peste capul si putinta noastra de a mai face ceva.

Dar dupa independenta voastra ati fi putut bine merci sa hotarati si voi ceva ca puteati, sinteti independenti, e alta mincare de peste acum, dar ati hotarat ca e bine independenti......
E normal sa fii foarte precaut la asemenea idei de independenta (separare) cu acordarea cetateniilor.

Iar in 91 nu puteam face NIMIC pentru ca atunci, (la fel ca si acum), Romania nu avea putere de decizie asupra unor oameni care au dreptul "SA ALEAGA" ce vor.
A comentat 21 pe 26.12.2007, ora 01:40
Craciun Fericit Tuturor!
Eu zic sa ne facem pace in suflete si sa-l lasam pe Traian Basescu sa rezolve problema pana la urma. Este un Om care stie ce face. Mai intai a obtinut de la europeni sa recunoasca criza bratelor de munca, mai apoi, la Lisabona, i-a convins ca basarabenii au dreptul la piata europeana a muncii in aceleasi conditii ca si tomanii dun tara, apoi va denunta pactul, apoi va reveni la Legea cetateniei pe care a profanat-o Tariceanov prin ordonanta de mantuiala, apoi...intram in drrepturile noastre istorice. Eu consider ca Romania ar trebui sa-i declare oficial ceateni romani pe toti cei care s-au nascut pe teritoriul Romaniei Mari. Sa vedem cu ce electorat va ramane atunci Voronin.
Eu salut sinceritatea Laurei. Sarut mana pentru sufletul romanesc.
Salut curajul copiilor care au scandat la 24 decembrie "Jos komunismul". Pacat ca unii sceptici de pe acest site nu au fost sa-i vada cat de mandri si fromosi au fosi tinerii romani din Basarabia. Si vor fi si mai multi.
A comentat Maramures pe 26.12.2007, ora 18:28
PENTRU 21.
Sa stii ca gresesti enorm afirmand ca,, in 91 nu puteam face NIMIC pentru ca atunci, (la fel ca si acum), Romania nu avea putere de decizie asupra unor oameni care au dreptul "SA ALEAGA" ce vor. "
se vede ca tu nu sti ce inseamna sa traiesti in comunism o perioada atat de lunga cum au trait basarabenii.,,Ti-se pare probabil ca in timpurile comunismului presa era libera puteai sa citesti oriunde despre democratie liberalism, sau puteai liber sa scrii articole, sa-ti expui opinia prin presa....
Pot sa te asigur ca mai mult din jumatate din pupoulatia de atunci habar nu aveau de democratie, drepturi sau libera exprimare a opiniea....Stiuau ca vor sa traiasca mai bine, si ca debarasandu-se de comunism vor avea condtiiti de trai mai decente...Nu stiu daca esti informat insa mult timp nu s-a permis predarea istoriei Romaniei in scoli, de fapt daca am fi o biectivi inca un numar mare de populatie la momentul actual considera ca nu au fost niciodata parte componenta a ROMANIEI...
Anul 91 i-a gasit pe basarabeni cu o mentalitate ce purta puternice amprente a comunismului, a unui regim totalitar, care a facut din om ,,un robot ce se supunea oricarei porunci"....
Romaniei ii revenea rolul ca sa-si adune toate fortele si sa duca opropaganda de informare a populatie...Romania trebuia sa fca pasii decisivi catre unire, nu cei 10 % de intelectuali care erau la momentul de fata in R.M....
Romania insa a preferat sa taca.....Pardon ---sa fi tacut mai bine ar fi facut....Paradoxal insa tara mama a fost prima care a recunoscut oficial noul stat independent shi suveran R.M.
Vai, ce efort din partea Romaniei in vederea realizarii Marii Uniri.....!!!!!!!!!!!!
Ma abtin sa comentez in privinta evenimentelor din 1940!!!!!!!!!!!!!
Imi e rusine!!!!!!!!!!
A comentat ANCUTZA pe 26.12.2007, ora 19:42
Tocmai ca exista prea multi ca LAURA in R.M.
,niciodata nu se vor intrprinde pasi spre ameliorarea situatie actuale...
.....Pre multi care stiu doar sa se deplanga....
.....Prea multi care stiu doar sa respecte legi ce sunt date impotriv lor...........
.....Prea multi care stiu doar sa vorbeasca aberatii auizte din treacat............
Prea trist.....
A comentat ANCUTZA pe 26.12.2007, ora 19:49
Buna ziua, Craciun fericit la toti cei care sarbatoresc Cracuiunul pe 25 decembrie. Ancuta, am citit mesajele tale. Destul de arogante la adresa basarabenilor. Da stii ce te-as intreba, tu ce faci ca lucrurile sa se schimbe in RM? Ai redobandit cetatenia romana, ai plecat din RM si acum privesti cu ochiul filosofic de peste Prut. Pai asta-i explicatie ca basarabenii trebuie sa astepte... cetatenia? Asa ai "inteles" tu pana la urma istoria Basarabiei? Ca trebuie sa astepte? Hai sa auzim ce pasi, propui tu, sa se intrepreinda "pentru ameliorarea situatiei actuale"? Daca tu privesti acordarea cetateniei prin prisma unui kg. de carne , este jalnic. Daca tu crezi ca a munci inseamna a te umili....Sa stii ca mana ieftina de munca nu o reprezinta numai basarabenii. Tu cum crezi ca sunt platiti romanii in Italia, Spania, Portugalia? Da bulgarii? Vezi, tu Ancuta, ai o "calitate" foarte des intalnita la cei care se cred "razboinici" - " generatia noua"- sa-ti urasti si sa-ti injuri neamul. Pacat
A comentat alex pe 27.12.2007, ora 11:30
Romania insa a preferat sa taca.....Pardon ---sa fi tacut mai bine ar fi facut....Paradoxal insa tara mama a fost prima care a recunoscut oficial noul stat independent shi suveran R.M.
Vai, ce efort din partea Romaniei in vederea realizarii Marii Uniri.....!!!!!!!!!!!!

Ancuta, Romania va tacea si mai departe. nici nu ma indoiesc de asta.
E un fapt CERT, pentru ca asta e democratia, respectarea vointei voastre, (ca nu e a voastra e altceva, NU SE VEDE si nici dictatura nu poti sa-i spui, si iarasi, nimeni nu s-a implicat cu forta in asa chestii sa le rezolve) au apus vremurile cu hai la razboi.
Efortul pe care il va face (daca va fi si ala) va fi sa condamne pactul. ATAT.
Restul sta in mainile voaste si numai ale voastre. cu asta Ro se va spala pe maini in sensul ca :
- am recunosut ce era de recunoscut ?
Da, asta este, am spus-o, altceva nu va mai face.
Daca nu va veni replica OFICIALA (nu la colturi) de acolo, exact asa va si ramanea mai departe
A comentat 21 pe 27.12.2007, ora 13:11
 COMENTEAZA 


2