Băsescu relatează întrevederea cu Tăriceanu

17.01.2008

Preşedintele României, Traian Băsescu, şi premierul Călin Popescu-Tăriceanu s-au întâlnit în această seară pentru a discuta despre cazul Norica Nicolai. Nici preşedintele şi nici premierul nu au renunţat la poziţiile lor legate de nominalizarea senatorului PNL de Cluj pentru postul de ministru al Justiţiei. Traian Băsescu, care se opune în continuare nominalizării, a dat publicităţii o declaraâie de presă, pe care o prezentăm integral.

"Am luat notă că în ultimele zile Preşedintele, Instituţia Prezidenţială sunt subiectul unor intense dezbateri şi cred că în interiorul acestor dezbateri trebuie să fie cuprins şi punctul de vedere al instituţiei şi al preşedintelui.

În primul rând, m-aş referi, foarte pe scurt, la cele opt dosare pentru care astăzi am cerut începerea urmăririi penale. Aş vrea să fie foarte clar că Preşedintele nu judecă, Preşedintele primeşte solicitări de la Parchetul General sau de la Direcţia Naţională Anticorupţie, constată conţinutul presupuselor fapte şi, în măsura în care apreciază, lasă justiţia să meargă mai departe pentru elucidarea cauzelor pentru care a fost sesizat. În toate cazurile, am considerat că a nu da aprobare, aviz pentru începerea urmăririi penale ar fi un element de blocare a justiţiei, aceasta cu atât mai mult cu cât patru dintre aceste dosare sunt dosare care s-au întors de la instanţe, urmare a hotărârii Curţii Constituţionale prin care, pentru foştii miniştrii, devine obligatoriu avizul preşedintelui României.

De reţinut este faptul că Preşedintele nu judecă şi nu incriminează pe nimeni, ci doar permite continuarea mersului justiţiei şi nimic altceva. Aceşti oameni pentru care astăzi am dat aviz de începere a urmăririi penale nu sunt vinovaţi în acest moment, ci, pur şi simplu, este o procedură cerută pentru miniştri sau foşti miniştri, în conformitate cu art.109, alin.2 din Constituţia României.

Am observat declaraţiile doamnei Norica Nicolai, ca şi ale altor politicieni. Dincolo de comunicatul care a fost emis la timpul potrivit de Instituţia Prezidenţială, aş vrea să reiterez câteva lucruri, fără a avea pretenţia să epuizez integral conţinutul comunicatului nostru iniţial.

Dincolo de faptul că oameni au stat mai mult sau mai puţin în puşcărie, urmare a acţiunilor doamnei Nicolai, dânsa trebuie să înţeleagă că în persoana preşedintelui României nu are un om ostil. Eu nu sunt ostil Noricăi Nicolai, doar consider că românii au dreptul la un ministru al Justiţiei imaculat, din punct de vedere profesional şi din punct de vedere moral.

Acest lucru mi se pare incompatibil cu câteva acţiuni de notorietate ale doamnei senator Norica Nicolai şi aş reaminti incidentul de la Senat cu nepoata, incidentul din 1987, când a încălcat câteva reguli de deontologie profesională, dacă nu şi legi şi le-aş numi: modificarea unui mandat de arestare - sigur, în documentele din mapa profesională se vorbeşte de modificarea unui mandat de arestare, de fapt, folosind termenul corect, este vorba de falsificarea unui mandat de arestare; încălcarea dreptului la apărare al unui cetăţean - în baza mandatului modificat sau falsificat un cetăţean nu şi-a putut exercita dreptul la apărare. Acelaşi cetăţean a fost încarcerat fără a se pune în mişcare acţiunea penală şi, în sfârşit, s-a produs arestarea unui cetăţean, vinovat sau nevinovat, fără a fi audiat legal, fără să i se ia declaraţie, fără să i se facă toată procedura care să îl ducă, în cele din urmă, printr-o hotărâre judecătorească, într-o închisoare. Acesta este un motiv. Al doilea motiv din mapa profesională este legat de reprezentarea ilegală şi punerea de concluzii în mod ilegal într-un proces de adopţie în favoarea unui cetăţean străin.

Nu vreau să fac niciun fel de speculaţie, dar nici nu pot să nu observ că aceste două realităţi, demonstrate de documente, coroborat cu incidentul de la Senat, de la care, de fapt, a pornit curiozitatea mea de a constata dacă doamna Norica Nicolai are în practică tentativa de a încălca legea sau a fost doar un incident, lucrurile acestea mă fac să îmi menţin poziţia, public exprimată, legată de nominalizarea domniei sale.

Pentru că foarte mulţi vorbesc de dosar de cadre, dosar de la Securitate sau nu ştiu ce dosar, nu pot să cred decât că unii sunt rău intenţionaţi, alţii sunt lipsiţi de moralitate şi alţii nu cunosc legea. Dosarul de cadre al doamnei Norica Nicolai, ca fost preşedinte al unei organizaţii de bază a Partidului Comunist, se află, probabil, în arhivele locale ale fostului PCR sau nu ştiu unde. Acesta este un dosar profesional, este o mapă profesională, care oglindeşte activitatea magistratului şi ea nu a fost până în decembrie 1989, ci are elemente cu incidentul din 1991, cu participarea doamnei Nicolai, în mod ilegal - lucru pe care îl recunoaşte în declaraţii - participarea în mod ilegal şi punerea de concluzii într-un proces de adopţie.

Pentru că suspectez şi multă rea credinţă, fie la politicieni, fie la unii reputaţi analişti, aş vrea să vă citesc un paragraf din Legea 303 din anul 2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor - repet, Legea 303 din 2004 - care spune la art. 42, alin. 1: "Evoluţia carierei de judecător sau procuror se consemnează în fişa din dosarul profesional, care se întocmeşte şi se păstrează de Consiliul Superior al Magistraturii". Ar fi corect ca acestei prevederi legale din 2004 să îi spunem că e dosarul de Securitate?

Magistraţii au avut dintotdeauna dosar profesional, iar pe cei care încearcă să falsifice adevărul îi rog să citească art. 42 din Legea 303 din 2004, care stabileşte foarte clar obligativitatea existenţei dosarului profesional şi spune unde se păstrează aceste dosare. Vreau să cred că domnii analişti şi politicieni care vorbesc de dosare de Securitate nu suspectează că Securitatea a scris această lege - este scrisă de mari jurişti din Parlamentul României şi de Guvernul Adrian Năstase.

Un ultim element - aşa cum am convenit cu domnul Prim-ministru, vă informez că astăzi am avut o întâlnire cu domnia sa, urmare a apelului public pe care l-a făcut. Întâlnirea s-a produs între orele 17:15 - 18:20, undeva în acest interval, şi subiectul principal a fost legat de viitorul ministru al Justiţiei. Fac precizarea că am mai avut o întâlnire cu domnul Prim-ministru, tot pe această temă, dar la acea dată, la acea oră, domnia sa nu văzuse dosarul profesional, mapa profesională a doamnei Norica Nicolai.

Astăzi am putut discuta amândoi în cunoştinţă de cauză şi cred că a fost bine că, în final, deşi ne-am menţinut punctele de vedere, am conchis că trebuie să găsim o soluţie. Ar fi fost mai bine, poate, dacă această discuţie cu dosarul profesional al doamnei Norica Nicolai ar fi avut loc la momentul potrivit, atunci când eu am făcut prima invitaţie să discutăm. Repet, nici domnul Prim-ministru, nici eu nu ne-am schimbat punctele de vedere în urma acestei discuţii. Nu vreau să se dea nicio nuanţă, nicio interpretare - cine a câştigat, cine a pierdut, ce s-a întâmplat, cum de a venit premierul la Palatul Cotroceni. Este o relaţie instituţională corectă şi am discutat, de data aceasta, amândoi în deplină cunoştinţă de cauză.

Eu vă mulţumesc mult, vă asigur că - puteţi transmite şefilor dumneavoastră din redacţii - atunci când doresc să spună un adevăr complet, în care să aibă şi informaţiile de la Preşedinţie, pot să apeleze la Preşedinţie pentru că vor primi informaţii".


Autor: Claudiu Pădurean
Sursa: http://www.presa.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2