SUA se va implica pentru soluţionarea definitivă a diferendului transnistrean

Condoleezza Rice, Secretarul de Stat al SUA, a promis că ţara sa va continua eforturile comunităţii internaţionale pentru rezolvarea definitivă a problemei transnistrene.


Oficialitatea americană a făcut declaraţia în cadrul întrevederii cu Andrei Stratan, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, aflat într-o vizită oficială de doua zile la Washington.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, că Condoleezza Rice a spus că "R. Moldova este un bun prieten al SUA", iar "administraţia de la Washington va contribui la depăşirea dificultăţilor care stau în calea dezvoltării ţării".


Ea a apreciat că implementarea cu succes a reformelor de către Moldova va contribui substanţial la realizarea obiectivului de integrare europeană.
Andrei Stratan a exprimat recunoştinţă pentru sprijinul consistent şi continuu acordat de către SUA, în particular, pentru poziţia fermă şi fără echivoc a Washingtonului la Summitul NATO de la Riga şi reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE de la Bruxelles, în privinţa necesităţii îndeplinirii de către Rusia a angajamentelor asumate la Istanbul privind retragerea prezenţei sale militare din Moldova.



Autor: FLUX
Sursa: http://www.flux.md


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2