POPULAŢIA MOLDOVEI CONSIDERĂ CĂ VECTORUL EUROPEAN ESTE FUNDAMENTAL

Majoritatea populaţiei Republicii Moldova sprijină ideea aderării la Uniunea Europeană. Potrivit rezultatelor sondajului sociologic „Barometrului opiniei publice – noiembrie 2006”, 68 la sută din populaţie ar opta, în cadrul unui eventual referendum, pentru aderare. În acelaşi timp, 54 la sută dintre subiecţii sondajului consideră că principalul stat care poate ajuta Republica Moldova în această direcţie este România.


În opinia a 30 la sută dintre respondenţi, Republica Moldova poate deveni membru al UE cu drepturi depline în viitorii 10 ani, iar aproximativ 20 la sută consideră că aderarea se poate produce nu mai devreme de 20–25 de ani. Printre principalele obstacole în calea aderării la UE, 33 la sută din populaţie vede situaţia economică precară, iar 22 la sută – nivelul înalt al corupţiei.


În acelaşi timp, dacă, duminica viitoare, ar fi organizate alegeri parlamentare, 56,6 la sută din electorat, care intenţionează să participe la votare, ar opta pentru Partidul Comuniştilor. Potrivit rezultatelor sondajului, electoratul PCRM este constituit, în special, din persoane de vârsta a treia (60 de ani şi mai mult), care provin din mediul rural, cu un nivel scăzut de trai. În mare parte, aceştia sunt etnici ruşi şi ucraineni, cu studii medii incomplete/complete sau profesionale.


Al doilea în topul preferinţelor electorale, cu o tendinţă de creştere faţă de rezultatele relevate în cadrul sondajului anterior, se plasează Partidul Popular Creştin Democrat, pentru care au optat 14 la sută dintre respondenţi. Acesta este urmat de Partidul Democrat – cu 11 la sută din intenţii de vot, şi Alianţa Moldova Noastră – cu 8 la sută. Dintre formaţiunile politice care au şanse de a trece în Parlament mai fac parte Partidul Social Democrat (PSDM) şi Partidul Social Liberal (PSL), pentru care ar vota 6,5 şi, respectiv, 6 la sută dintre alegători.
Reprezentanţii Institutului de Politici Publice, la a cărui solicitare a fost efectuat sondajul, au declarat, ieri, în cadrul conferinţei de anunţare a rezultatelor, că datele obţinute în cadrul sondajului sunt relative, din cauza procentului mare (peste 35 la sută) de respondenţi indecişi şi fără o opţiune politică. De regulă, majoritatea persoanelor din această categorie decide abia în urna de vot.


Sondajul relevă că interesul populaţiei pentru politică rămâne destul de scăzut, mai mult de jumătate dintre aceasta declarându-se puţin sau deloc interesată de acest domeniu.


În topul instituţiilor care se bucură de cea mai mare încredere la populaţie figurează biserica, pentru care au optat 70 la sută dintre subiecţii „Barometrului de opinie – noiembrie 2006”. Pe locul doi se plasează mass-media, cu 58 la sută din preferinţe. Acestea sunt urmate de primării (50 la sută) şi Preşedinţie (44 la sută). Cea mai mică încredere populaţia o are în partidele politice (21 la sută) şi sindicate (31 la sută).


„Barometrul opiniei publice – noiembrie 2006” a fost realizat de Centrul de Sociologie a Comunităţilor şi Studii de Gen din Chişinău. Verificarea corectitudinii rezultatelor sondajului a fost efectuată de CAPTES. Sondajul a fost efectuat în perioada 5-17 noiembrie, pe un eşantion de 1.150 de persoane din 85 de localităţi din partea dreaptă a Nistrului. Marja maximă de eroare a acestuia a fost apreciată la ± 2,9 la sută.


Autor: Nicolae FEDERIUC
Sursa: http://www.flux.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2