Sprijinit de Occident, Voronin nu are motive să-i cedeze lui Putin

30.06.2007

Încă nu se ştie concret ce a discutat la 10 şi 22 iunie preşedintele moldovean Vladimir Voronin cu preşedintele rus Vladimir Putin la Sankt-Petersburg şi Moscova. De aceea sunt imprevizibile rezultatele întâlnirii hotărâtoare a celor doi preşedinţi la 30 iunie. Deocamdată, ştim numai că Republica Moldova cere cu toată fermitatea retragerea trupelor ruseşti, iar Statele Unite şi Uniunea Europeană susţin poziţia Chişinăului.

În preajma întâlnirilor Putin-Voronin din 10 iunie şi din 22 iunie s-a văzut mai clar decât oricând că Washington-ul şi Bruxelles-ul duc o bătălie politico-diplomatică deschisă contra încercărilor Rusiei de a întoarce Republica Moldova de pe calea europeană, îndărăt în zona dominaţiei ruseşti. Ca să împiedice aşa ceva, Statele Unite şi Uniunea Europeană au cerut într-un glas cu Chişinăul retragerea promptă, completă şi necondiţionată a trupelor ruseşti.

Aceste cereri au răsunat şi în zilele recente la Conferinţa Extraordinară de la Viena a ţărilor semnatare ale Tratatului despre Armamentele Convenţionale în Europa, precum şi la Conferinţa Anuală a OSCE despre situaţia securităţii pe continent. La aceste conferinţe internaţionale, ţinute între 11-20 iunie, Uniunea Europeană şi NATO, ca şi SUA, au demonstrat aceeaşi fermitate ca şi Chişinăul în problema trupelor. Uniunea Europeană a reafirmat această poziţie cu ocazia vizitei preşedintelui Voronin la Bruxelles şi Luxemburg, la 18-19 iunie, pentru întâlnirea anuală la vârf U.E.-Republica Moldova. Negociatorul american David Kramer a reînnoit aceste asigurări în timpul Summit-ului GUAM la 19 iunie în întâlnirea sa cu prim-ministrul moldovean Vasile Tarlev.

Evident, Washington-ul şi Bruxelles-ul înţeleg astăzi mai bine decât oricând interesele lor de securitate în această zonă, pe noua frontieră euro-atlantică. Republica Moldova a devenit vecină a NATO şi U.E. pe cea mai lungă frontieră din Europa Centrala şi de Sud-Est. Cine va determina oare ordinea politică şi de securitate aici? Rusia, oare? Sau comunitatea Euro-Atlantică împreună cu Republica Moldova?


Ne vom pomeni oare cu un Kaliningrad numărul doi, militarizat, în stânga Nistrului şi cu posibilitatea pătrunderii politice ruseşti pe malul drept, printr-o reglementare greşită a conflictului din Transnistria? Sau vom obţine, odata cu retragerea trupelor ruseşti, reîntregirea Transnistriei cu Republica Moldova într-un stat independent, cu instituţii care functionează in mod democratic, şi capabil să se integreze în Europa?

Aceasta este miza competiţiei politice în plină desfăşurare între comunitatea Euro-Atlantică şi Rusia pentru viitorul Republicii Moldova. Preşedintele Voronin se întâlneste cu preşedintele Putin în timp ce cancelariile occidentale se află complet de partea Republicii Moldova, în interesul comun. Preşedintele moldovean nu ar avea nici o justificare să faca cedări unilaterale preşedintelui rus.


Autor: Vladimir Socor
Sursa: http://www.flux.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

un comentariu

Sa nu admitem ,zona transnistreana sa devina al doilea Kaliningrad !
A comentat Slavic ( Franta ) pe 01.07.2007, ora 19:03
 COMENTEAZA 


2