Moţiune asupra violării continue a drepturilor omului în Transnistria

13.07.2007

Parlamentul European, reunit în sesiune la Strasbourg, urma să dezbată în plen, în cursul zilei de ieri, o moţiune asupra "Violării continue a drepturilor omului în Transnistria şi necesitatea unei mai mari implicări a Uniunii Europene în rezolvarea conflictului îngheţat în această regiune a Republicii Moldova".

Proiectul de rezoluţie a Parlamentului European a fost depus la iniţiativa europarlamentarilor Partidului Democrat din România, împreună cu Ovidiu Gant, reprezentatul Forumului Democrat al Germanilor din România şi cu susţinerea grupului PPE-DE. Scopul moţiunii iniţiate de europarlamentarii români din grupul PPE-DE este de a cere instituţiilor europene să se implice mai activ atât în rezolvarea cazurilor de încălcare a drepturilor omului având în vedere ultimele evenimente legate de eliberarea lui Tudor Petrov-Popa şi Andrei Ivanţoc, cât şi în procesul negocierii şi rezolvării conflictului din zonă. Proiectul de rezoluţie este semnat de europarlamentarii români Marian-Jean Marinescu, Maria Petre, Roberta Anastase, Ovidiu Gant, Monica Iacob-Ridzi şi Radu Tirle.

Proiectul de rezoluţie arată că legislativul european cere: "Comisiei şi Consiliului să aibă în vedere măsuri pentru o implicare mai mare în procesul de negociere şi rezolvare a conflictului transnistrean". De asemenea, rezoluţia citată "Condamnă deteriorarea continuă a situaţiei drepturilor omului în Transnistria şi mai ales în ceea ce priveşte condiţiile arestării, detenţiei şi eliberării domnilor Tudor Petrov-Popa şi Andrei Ivanţoc; Insistă pentru nevoia unei rezolvări rapide şi finale a conflictului înghetat din Transnistria, în sensul creării unui spaţiu al democraţiei şi a respectului drepturilor omului pe întreg teritoriul Republicii Moldova în concordanţă cu principiile internaţionale". De asemenea, Parlamentul European cere în acest proiect de rezoluţie ca "Comisia, Consiliul şi Delegaţiile Parlamentului European să ridice problema protecţiei drepturilor omului în Transnistria în timpul contactelor lor cu oficiali din Republica Moldova şi Federaţia Rusă în contextul aspiraţiilor europene ale Moldovei şi a relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Rusia". În proiectul de rezoluţie citat, legislativul comunitar urma să ceară aplicarea concluziilor OSCE de la Istanbul din 1999 care solicită retragerea trupelor ruseşti de la Nistru. Proiectul de rezoluţie citat mai aminteşte "violările serioase ale drepturilor omului din Transnistria care continuă, mai ales în ceea ce priveşte negarea drepturilor pentru români prin închiderea şcolilor cu predare în limba română şi profanarea unui cimitir românesc din Transnistria, ca şi prin violarea drepturilor şi libertăţilor politice ale întregii populaţii care trăieşte în această regiune, ceea ce duce la traficul extins de fiinţe umane şi crima organizată".


Autor: FLUX
Sursa: http://www.flux.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2