„Europa” vorbeste la Chisinau cu accent maghiar?

19.07.2007

Un filosof roman interbelic vorbea despre unguri ca posesori ai unei „mistici a statului maghiar”.

Cand aud de statul ungur, continua acesta cu admiratie, „toti maghiarii, indiferent unde se afla ei, se ridica in picioare”.
Si, probabil, nu gresea foarte mult. Daca astazi formula filosofului se mai potriveste maghiarimii sau diplomatiei Budapestei este dincolo de scopurile acestui material. Dar faptul ca o alta sintagma a aceluiasi personaj se potriveste indiscutabil cu prestatia diplomatiei maghiare ne intereseaza direct. Sintagma este: „intoarcerea la realitate!”. Si este cel putin la fel de actuala precum cea dintai. Caci diferenta intre proiecte si realitati pare sa ramana caracteristica unora dintre proiectele de politica externa ale admirabilei, altfel, diplomatii unguresti. De la „guvernul de istorici” din anii 90, inadecvarea cu realitatea a marcat de prea multe ori travaliul acestui stat obsedat inca de istorie.
Aceste consideratii vin in minte intempestiv atunci cand evaluezi declaratiile recente facute la Bucuresti de un diplomat european de extractie maghiara. Sa fim bine intelesi. Nu pretindem aici ca postul de Reprezentat al UE pentru Basarabia – caci despre el este vorba -, sefia EUBAM sau alte pozitii europene sunt structuri aferente diplomatiei maghiare. Constatam doar ca aceasta este implicata in ele mult mai mult decat pare rezonabil sa se petreaca.
Inainte de a le discuta direct declaratii invocate, sa contemplam, fugitiv, fundalul acestor.

O abila diplomatie pe flancuri
Caci fundalul exista. Istoria prestatiei diplomatice a Ungariei in spatiul rasaritean, inclusiv in Basarabia, urmeaza sa fie scrisa – avem in vedere sensul cel mai larg al termenului, incluzand diplomatia publica si cea oficiala, de asemenea, toate institutiile care au, direct sau indirect, competente in acest domeniu.
Este indiscutabil insa ca doua directii au fost evidente de la inceput in diplomatia maghiara din 1990 incoace, alaturi de proiectul euro-atlantic, cu care insa Budapesta a stiut deseori sa le impleteasca remarcabil. Prima este legata de interesul maghiarimii de pretutindeni, a doua este rolul de „militie imperiala” pe care Ungaria l-a asumat din nou, dupa 1989. Rol pe care l-a mai avut, istoric vorbind, in acest spatiu. Cele doua linii diplomatice sunt complementare, in nici un caz divergente.
Prima directie a fost enuntata la 13 august 1990, cand agentia de stiri MTI transmitea declaratia celui dintai prim-ministru al Ungariei democrate, Jozsef Antall, prin care acesta se considera prim-ministru a peste 15 milioane de unguri (cifra mult exagerata, oricum): “Sunt, in spirit, prim-ministru al 15 milioane de unguri”. Tot in aceeasi legislatura, Ministrul Apararii, Lajos Für, sustinea ca guvernul si parlamentul ungar trebui sa utilizeze toate mijloacele legale si diplomatice de care dispun pentru a proteja maghiari din afara granitelor. Iar scriitorul si politicianul Istvan Csurka declara la 26 februarie 1993 publicatiei de la Zagreb Globus ca maghiarii au pretentii teritoriale fata de Baranja si Vojvodina, dar ca slabiciunea economica si militara a Ungariei fac aceste cerinte legitime nerealizabile deocamdata. La acest proiect se rataseaza si insistenta Ungarie pe problematica garantiilor si a drepturilor colective pentru a asigura prezervarea minoritatii maghiare si, respective, germane, in Estul si Centrul Europei. Astfel, la Conferinta din 1990 a OSCE de la Copenhaga, Ungaria, flancata de Germania, sau mai degraba invers, a fost sustinatorul unui cod relativ la drepturile minoritatilor care recunostea, deopotriva, drepturile minoritatilor nationale in ansamblu si al persoanelor apartinatoare acestora. Aceasta propunere particulara incepea cu declaratia ca minoritatile nationale au dreptul sa fie recunoscute ca atare de catre statele in care acestea traiesc si sa existe ca si comunitati. La aceeasi intalnire, Germania propunea un amendament care ar fi garantat comunitatilor minoritare nationale drepturi la administrare autonoma in anumite circumstante. Era in 1990…
A doua linie de politica externa este legata de rolul Ungariei ca vector „imperial” sau aparator al intereselor „imperiale” de sorginte occidentala in spatiul estic. Doua au fost centrele la care Budapesta s-a conectat dupa 1989 si ale caror purtator de interese s-a declarat: Vaticanul si Bruxelles-ul (in traducere maghiara, Berlinul). De buna seama, aceasta asumare nu a ignorat niciodata interesele nationale mereu evidente ale Budapestei, ci s-a facut, firesc, in numele acestora. Ca „militie a Uniunii Europene”, Budapesta a devenit, sau a pretins asta, arbitrul drepturilor minoritatilor in regiune. Istoria e demult stiuta, mai ales la Bucuresti. Ca „militie catolica”, a incercat, de fiecare data, nu doar in Romania, dar si in spatiul fostei Iugoslavii, sa fie prezenta si activa. Si a fost si mai este inca. Suficient sa amintim aici, pe langa problema proprietatilor catolice din Transilvania, gestul Vaticanului de la inceputul anilor 90 de a autonomiza ungurii catolici din Ardeal prin crearea unei mitropolii distincte si pe picior de egalitate cu mitropolia romano-catolica de Bucuresti, care pana atunci detinea autoritatea canonica in toata Romania.
Important pentru noi este insa altceva. Anume, ca aceste doua directii diplomatice s-au repercutat, de fiecare data si pe flancuri, respectiv in zonele in care interesele Budapestei nu erau directe sau explicite. Trebuie invocata aici, pe langa Basarabia, si Ucraina. In ceea ce priveste Basarabia, poate ca prima influenta a politicilor „drepturilor colective” a Ungariei – al doilea stat, dupa Romania, care a recunoscut Basarabia, si cel care a deschis a patra ambasada la Chisinau (1 iulie 1992) dupa Romania, Rusia si SUA - ar putea fi legata de interventiile pe teren ale unor reprezentanti ai comunitatii maghiare din Romania in... regiunea gagauza, taman pe timpul initierii si implementarii autonomiei teritoriale. Dar aceasta afirmatie ramane deocamdata la nivelul speculatiei.
Cu siguranta insa ca in ceea ce priveste ce-a de-a doua directie enuntata aici, respectiv rolul Budapestei ca „militie imperiala”, nivelul speculatiilor a fost demult depasit. Ofensiva, chiar daca discreta la vremea respectiva, s-a declansat in 1994 pe directia Vaticanului si, in special dupa 2005, pe directia Bruxelles-ului.

„Budapesta si interesele catolice in Basarabia”
La 4 aprilie 1994, Monseniorul Angelo Acerbi s-a prezentat la Chisinau si a inmanat presedintelui Snegur scrisoarea de acreditare. Ambasadorul papal nu era nimeni altul decat cel numit de Papa Ioan Paul al II-lea in calitate de Nuntiu Apostolic pentru Basarabia. Pana atunci indeplinise functia de Arhiepiscopul titular de Zello si Nuntiu Apostolic in Ungaria! Resedinta Monseniorului Acerbi urma sa fie in continuare la Budapesta.
Evenimentul a trecut atunci aproape neobservat, cu exceptia unui articol premonitoriu tiparit in ziarul Tara (09 august 1994) cu titlul reprodus de noi mai sus. Dincolo de numirea in sine, surprinzatoare si nu prea, a fost maniera in care s-a procedat. Ministrul afacerilor externe al Vaticanului, monseniorul Jean Luous Tauran, a tratat chestiunea numiri – atentie! - cu ierarhii catolici maghiari si cu Nuntiul Apostolic de la Moscova, recomandandu-i papei numirea oficiala a nuntiului budapestan si pentru Basarabia. Ceea ce Papa a facut. Cu toate ca Ungaria si Basarabia, cum remarca articolul invocat, „nu au frontiere comune, nu sunt state de aceeasi limba si se inscriu in zone cultural-spirituale... diferite”. Mai mult, remarca cu bun simt textul citat: „este simptomatic si faptul ca nu a fost numit ca Nuntiu Apostolic pentru Chisinau, cum ar fi fost cel mai firesc si de inteles, monseniorul Bukovsky de la Bucuresti sau unul din ierarhii catolici de peste Prut”. In context, articolul mai sesizeaza un fapt elocvent, respectiv ca „Vaticanul si-a stabilit legaturile cu Basarabia prin Budapesta” si, mai mult, ca acest lucru nu deranja la aceea vreme deloc autoritatile, desi, in contrast, orice relatie cu Bucurestiul starnea iritare si reactii de respingere: „intelegem ca regimul de la Chisinau nu este deloc deranjat sa intretina legatura cu Vaticanul prin nuntierea din Ungaria. Probabil Papalitatea a contat intai de toate pe acest Acord tacit al Chisinaului si pe politica acestuia de indepartare de Romania. Altminteri, cum s-ar explica faptul ca, in timp ce diriguitorii statului fac mare caz de existenta Mitropoliei Basarabiei si o prigonesc pe fata, trec foarte usor cu vederea detaliul ca intreg clericul catolic de la noi este reprezentat de cetateni de peste hotare”.
Va suna cunoscut? Dupa 13 ani, sentimentul de deja vu este mai pregnant decat niciodata...

Alte voci, aceleasi incaperi
Initiativele Budapestei ca emisar european in Basarabia au intrat in acceleratie, deloc paradoxal, odata cu venirea la putere a comunistilor. Mai pregnant, dupa 2005, cand declaratiile pro-europene ale Chisinaului au deschis un canal diplomatic extrem de util. Si pe care Budapesta a pasit cu capacitatea sa recunoscuta de a fructifica pe termen scurt oportunitatile.
Rolul de emisar al Bruxelles-ului a fost asumat urgent si eficace, mai ales ca potentialul candidat, Romania, era, pe de-o parte, lent si nepregatit, pe de alta, era sistematic respins la Chisinau – „orice, fara Romania!”, acesta era si mai este sloganul. Si Budapesta a ridicat, discret, mana, ca o eleva silitoare care simte oportunitatea - stie bine lectia si vrea sa fie ascultata. Iar Chisinaul oficial a invita-o, deloc discret, la tabla. Si Ungaria a raspuns perfect! A spus exact ceea ce Chisinaul oficial vroia sa auda! Iar acesta, satisfacut, s-a felicitat pentru alegere. Mult mai buna chiar decat oricare dintre tarile baltice – excesive in obsesiile lor anti-rusesti!
Caci Budapesta este in viziunea oficialilor Chisinaului tot ceea ce nu este Bucurestiul (va este cunoscut discursul?): nu trateaza de sus Basarabia, ci de la egal la egal, nu are „agenda ascunsa” fata de tanara republica, este pragmatica si eficienta, diplomatii ei sunt respectati la Bruxelles – spre deosebire de cei romani, desigur -, Europa nu are suspiciuni fata de Ungaria - asa cum are fata de Romania, cum ne spun recent unii comentatori etc., etc. Si, in plus: nu invoca niciodata negativ Federatia Rusa si nu poate pronunta oricat s-ar stradui, cel putin acum, „Marea Neagra e lac rusesc!” Iar cireasa de pe tort: nu se poate da cu tifla mai bine Bucurestiului decat declarand, precum o inalta oficialitate de la Chisinau, ca „Ungaria este partenerul principal al Basarabia in drumul spre integrarea europeana”.
Initiativele maghiar s-au succedat metodic, dobandind rapid alura unui „proiect strategic”, dupa cum a declarat chiar speakerul Parlamentului din Basarabia. Primul Centru comun de eliberare a vizelor (CCEV) din Europa a fost inaugurat la 25 aprilie, in cadrul Ambasadei Ungariei de la Chisinau, in prezenta conducerii Basarabia si a unor inalti oficiali europeni. Proiectul fusese pregatit, strategic, inca din 2006 de catre Budapesta si acceptat cu acelasi entuziasm cu care erau respinse orice initiative romanesti comparabile (cu certitudine mult mai prost pregatite si livrate public). Reprezentantii de origine maghiara, in persoana reprezentantului special al UE pentru Moldova si al sefului Misiunii UE de Asistenta la Frontiera moldo-ucraineana (EUBAM) sunt exemple peremptorii si demne de admiratie ale unor succese diplomatice incontestabile.
Nu lipsesc si incidentele, desigur. Sau, cum spuneam la inceput, distanta dintre proiect si realitate. Vizita delegatiei parlamentare din Ungaria la Chisinau din martie a.c., de pilda, a fost marcat de un episod care spune multe in legatura cu consistenta relatiei dintre cele doua state. Gazduiti de colegii lor din Comisia de Politica Externa a Parlamentului Basarabia – condusa de un tanar deputat comunist al carui tata a fost ofiter sovietic in... Ungaria! -, parlamentarii maghiari au vorbit, nici mai mult nici mai putin, in... limba rusa! Cu exceptia unui singur deputat din Comisie care a ridicat problema public, nimeni de la Chisinau nu parea deranjat de aceasta situatie bizara, in care „limba de stat” era ignorata cu obstinatie si inlocuita cu limba rusa, in ciuda faptului ca asigurarea traducerii – asa cum era firesc - era la indemana tarii gazde. Sa mai spunem, in treacat, ca vizita delegatiei maghiare se petrecea cam atunci cand, incercand sa fenteze Europa si politica ei energetica comuna, Prim-ministrul maghiar Ferenc Gyurcsany boicota asa numitul Proiect Nabbuco in favoarea proiectului energetic Blue Stream, pe formula si pe interes rusesc. Sa te declari partener strategic european al Basarabia, dar sa vorbesti ruseste in Parlamentul de la Chisinau, sugereaza perceptia reala a Basarabia la Budapesta si cam cate parale dau in realitate parlamentarii unguri pe optiunea europeana a tarii vecine Romaniei...
Nu avem aici spatiul necesar pentru a trece in revista numeroasele vizite, practic la toate nivelele, care s-au derulat intre cele doua tari, mai ales dupa 2005 incoace. Totul a decurs festiv, pozitiv si plin de sperante. Concluzia acestora la nivel oficial a formulat-o cel mai bine, poate, Katalin Szili, Presedintele Adunarii Nationale a Ungariei. Aflat intr-o vizita oficiala la Chisinau a declarat: “Consideram Republica Moldova vecinul nostru fara frontiera comuna si vrem sa fim purtatorul de cuvant al Moldovei in Uniunea Europeana”.
Concluzie similara cu cea lansata de reprezentantul diplomatiei publice din Ungaria, influentul ambasador maghiar Peter Balazs, fost negociator-sef al Ungariei cu UE, primul Comisar European ungar, director al Centrului pentru Studii in domeniul Extinderii UE din cadrul Universitatii Central Europene din Budapesta. Acesta declara recent la Chisinau in – unde altundeva? – Moldova Suverana: “Basarabia este apropiata de sufletele si inimile unguriloBasarabia este foarte cunoscuta in Ungaria pentru ca avem multe lucruri in comun. De exemplu, multe nume de familie din tara dumneavoastra seamana cu nume de familie din Ungaria. Acest fapt se datoreaza trecutului istoric si legaturilor stranse pe care, atat Ungaria, cat si Moldova, le-a avut cu Romania... Din fostele state URSS, doua tari sunt cele mai apropiate Ungariei. Este vorba despre Basarabia si Ucraina”.

Un diplomat acuza!
Parafrazandu-l pe Churchil, care spunea in stilul caracteristic ca „nu cred decat in sondajele pe care le-am falsificat eu!”, am putea zice la fel despre coincidente. In acest spatiu, singurele coincidente pe care poti sa le crezi sunt cele organizate de tine!
Recentele declaratii ale Reprezentantului UE pentru Basarabia, maghiarul Kalman Mizsei, facute la 10 iulie la Bucuresti sunt cuplate, simpla coincidenta, desigur, cu doua evenimente. Pe de-o parte rezultatul alegerilor electorale locale din Basarabia, pe de alta, si nu fara legatura cu rezultatul de la locale, cu recentele eforturi de „solutionare” a conflictului transnistrean.
Ce a spus in esenta diplomatul european? A spus cam tot ceea ce am auzit si eram obisnuiti pana acum sa auzim, dar nu de la un diplomat al Bruxelles-ului, ci de la unul al Chisinaului. A mustruluit public Bucurestiul pentru ca nu semneaza tratatul cu Chisinaul si nu joaca corect in chestiunea cetateniei, lasand-o prea libera, a vorbit despre „societatea civila” si „pluralismul” din Transnistria, despre emigrarea in masa spre Europa prin intermediul cetateniei etc.
Nu e vorba aici de a raspunde afirmatiilor diplomatului european – a carui viziune absolut unilaterala asupra unor relatii bilaterale ne lasa melancolici -, ci de a completa tabloul cu acele tuse pe care reprezentantul UE in Basarabia le-a ignorat cu obstinatie. Si domnia sa si sustinatorii domniei sale.

Ce, cum si unde se spune ce se spune
Kalman Minszei este Reprezentantul UE in Basarabia si are un mandat politic, cu precadere. Dar unde, ce si cum spune diplomatul este si o chestiune de optiune personala. Mai ales intr-un caz precum Basarabia, fara anvergura decisiva la nivelul uniunii. Faptul ca Minszei a preferat sa spuna public ceea ce ar fi putut – si s-ar fi cuvenit, poate! – sa spuna in discutii private cu oficialii romani este un semnal care nu arata in nici un caz simpatie pentru Bucuresti. Mai mult. Diplomatul european a spus exact ceea ce dorea sa auda Chisinaul si nu a exista nici o clipa in a aduce in capitala Romaniei agenda liderilor politici de peste Prut, de unde ideea unei coordonari intre acesta si oficialii de la Chisinau. Intrebarea este: de unde nevoia acestei coordonari intre un functionar european si oficialii de la Chisinau astazi? In conditiile in care PCM, partid de guvernamant si care a dat si presedintele, a pierdut masiv electorat si va pierde si mai mult in 2009? Altminteri spus, de ce acest sprijin consistent pentru un „Chisinau” care are toate sansele din lume sa arate altfel in 2009? Care este miza, mai pe sleau spus, de sustinere deschisa in continuare a unor lideri politici al caror partid este pe cale de a iesi de pe scena politica? Si cine are acest interes? Uniunea Europeana? De ce?

Cetatenia nu este o problema europeana
In al doilea rand, ideea vehiculata ca diplomatul Kalman Minszei emite pozitia UE in problematica cetateniei romane este naiva si falsa. Problematica cetateniei este strict in competenta statului national, Bruxelles-ul neavand nici o atributie in acest sens, cu exceptia unor eventuale recomandari. Nu exista o legislatie comuna, nici macar practici comune. A vorbi - cum s-a vorbit - din acest punt de vedere despre un posibil „act de sabotaj” al Romaniei fata de legislatia UE in chestiunea cetateniei pare cel putin deplasat.
Problema este insa alta. De ce diplomatul european de extractie maghiara ridica aceasta problema cand ea, de fapt, nu exista? In conditiile in care se proceseaza abia 500 de dosare pe an din 2002 incoace, adica vorbim despre 2500 de cetatenii, este evident ca problema „cetateniilor in masa” pur si simplu nu se pune. A deschide aceasta problema astazi nu inseamna altceva decat a transmite la Chisinau mesajul pe care Chisinaul oficial il doreste astazi transmis populatiei, dupa care „Europa nu vrea cetatenii romanesti, deci nu le veti obtine niciodata, degeaba insistati...”. Mai mult, a asculta aceste ingrijorari din partea unui diplomat provenit din tara care a pus cele mai puternice presiuni pe UE in ceea ce priveste problematica cetateniei sau a conationalilor din afara frontierelor este cel putin ironic. Daca nu cinic. Dar dincolo de ironie sau cinism, conjunctura nu face decat sa arate, odata in plus, ca in acest caz vocea domnului Kalman Minszei nu a fost in nici un caz vocea Europei. Pentru ca nici nu putea fi.
Unii sustinatori ai pozitiei lui Kalman Minszei, oriunde s-ar afla ei, mai sustin in continuare ca cetatenia romana ar periclita, chipurile, solutionarea problemei transnistrene. Acesta e un sofism! Daca dam inapoi filmul evolutiilor acestui conflict vom vedea ca problematica cetateniei romane nu a jucat, practic, nici un rol. Cei care afirma ca da, vor trebuie sa ne explice cum se faca ca, desi pozitia pro-rusa de dupa 2001 a presedintelui Voronin si a Partidului Comunistilor a coincis, practic, cu perioada in care acordarea cetateniei romane a fost blocata, nu s-a sesizat nici un progres in solutionarea conflictului trasnistrean? Pentru ca ar fi fost indeplinite toate conditiile, in aceasta perspectiva: pro-rusism si anti-occidentalism din punct de vedere politic la Chisinau si, concomitent, decuplarea de Romania, inclusiv prin stoparea procesului de acordare a cetateniei. Si rezultatul a fost nul.
Solutionarea conflictului nu are nici o legatura cu cetatenia romana si a continua discutia pe aceasta tema inseamna a bloca discutia reala si, implicit, solutia.

Cetatenia trebuie pusa in contextul europenizarii
Un alt argument vehiculat de sustinatorii lui Kalman Minszei este cel dupa care problematica cetatenie romane este tine de argumentatia de tip „national-romana”. Nu negam ca ar putea tine, si uneori chiar o face. Dar lucrurile nu stau obligatoriu asa. In realitate, ecranul principal pe care trebuie proiectata problema este, in primul rand, cel european, nu cel national. Desigur, este si el implicat, dar nu in primul rand.
Problematica acordarii cetateniei romane pentru cetatenii Basarabia trebuie pusa – la Bucuresti, la Chisinau sau la Bruxelles - in contextul europenizarii Basarabia, ca solutie eficienta pentru obtinerea acestui obiectiv. Fara sa fie singura solutie pentru europenizarea Basarabia, cetatenia romana este indiscutabil parte a solutiei. Exista argumente sa credem ca acordarea cetateniei romane, implicit europene, va induce o dinamica in interiorul societatii din Basarabia care, din pacate, acum nu exista. Si nu se vad deocamdata semne ca ar putea sa apara de altundeva. E vorba despre acel factor dinamizator care misca societate sau genereaza o tensiune pozitiva in interiorul ei. Acel factor lipseste acum, iar acordarea cetateniei romane ar putea fi acel catalizator. Cineva cu pasaportul romanesc in buzunar este mult mai relaxat, psihologic, in primul rand, pentru viitorul lui si al copiilor lui. O parte din timorarea pe care o poate resimti cineva in raport cu autoritatile, diverse institutii, birocratia de aici - fie ca este om de afaceri, intelectual, mic intreprinzator etc. - dispare. Sau se diminueaza semnificativ. Orice s-ar intampla, el stie ca exista o protectie, care functioneaza extrem de bine, intr-o prima instanta la nivel psihologic. Cu siguranta ca micul business ar avea cel mai mult de castigat. Cineva cu pasaport romanesc deschide mai usor o afacere in Basarabia, mai ales cu parteneri romani, fluidizand semnificativ cooperarea transfrontaliera dintre cele doua tari, adica cooperarea Basarabia cu Europa. Acel sentiment de neputinta, de inutilitate a demersului public, a senzatiei ca nimic nu este posibil, ar putea fi diminuat de acest aflux de dinamism pe care cetatenia romana l-ar induce in societatea din Basarabia.
Un element care nu trebuie neglijat, nici la Chisinau sau Bucuresti, dar nici la Washington sau la Bruxelles, in conditiile in care s-au inregistrat atatea proiecte esuate aici si in conditiile in care europenizarea si modernizarea merg atat de dificil... In plus, nu trebuie uitat nici un alt argument esential: spre deosebire de posesorul de viza, posesorul de cetatenie europeana nu pleaca atat de lesne din Basarabia, caci e liber sa circule si sa se intoarca atunci cand doreste. Nu cetatenia romana, ci regimul de vize este cel mai periculos pentru „golirea” Basarabia.

De ce tratat si de ce acum? Nelinistile „Chisinaului” si nelinistile Bruxelles-ului
Problematica tratatului a fost iarasi invocata. Domnul Kalman Minszei si sustinatorii domniei sale au revenit la retorica demodata a tratatului de baza incercand sa-l justifice prin prisma nevoii de a raspunde „nelinistilor” si „cererilor” Chisinaului. In plus, s-a adaugat, semnarea tratatului ar fi menita sa raspunda „nelinistilor” UE fata de comportamentul Romaniei.
Ambiguitati peste ambiguitati. Sa le luam pe rand.
Cat si ce se poate justifica prin „nelinistile” unui actor politic? Evident, nu exista aici nici o regula, nici o claritate, nici o norma in ceea ce priveste angoasele nimanui, inclusiv ale Chisinaului. Dramele existentiale ale unuia sau altuia, indiferent cum sunt ele exprimate public, nu pot si nici nu trebuie sa fie principala baza pentru dezvoltarea unor politici. In nici un caz politici europene. In al doilea rand, care Chisinau este cel caruia ii trebuie satisfacute „nelinistile”. Cel actual? De ce el? Ce se va intampla, de pilda, daca „Chisinaul” din 2009, adica puterea politica de atunci, va exprima alte nelinisti? Si acele nelinisti vor fi legate de un tratat de parteneriat cu Bucurestiul pentru integrare europeana si, mai mult, pentru acordarea de cetatenii romane pentru cetatenii Basarabia? Va fi asta suficient ca Bruxelles sa reactioneze in directia respectiva? Sa-si trimita reprezentantul la Bucuresti si sa faca lobby pentru Chisinau? Adica va fi pregatita „Europa” sa sustina un Chisinau care ar sustine ceea ce crede Kalman Minszei ca ar sustine astazi Bucurestiul?... Vom trai si vom vedea.
O alta ambiguitate se refera la „nelinistile” Bruxelles-ului. Afirmatia sugerata de catre diplomat si accentuata de sustinatorii acestuia este legata de „nelinistea” resimtita acut la nivel european dupa care nesemnarea tratatului de catre Romania duce cu gandul la o eventuala „agenda ascunsa” a Bucurestiului. Se invoca abundent discutii din birourile bruxellese in care „nelinistile” fata de comportamentul Romaniei s-ar exprima obsesiv si lugubru.
Nu iti poti reprima un zambet, totusi. Cand auzi sau citesti formulari despre „nelinistile” Europei ai senzatia ca toata lumea la Bruxelles sta si ofteaza la ferestrele institutiilor oficiale privind in gol si intrebandu-se hamletian „va semna sau nu va semna Romania tratatul cu Basarabia?”. Cu riscul demitizarilor si cu scuzele de rigoare pentru cei care cred altfel, trebuie sa reamintim ca problema tratatului de baza intre Romania si Basarabia nu este si nu a fost niciodata nici macar o chestiune de dezbatere publica la Bruxelles, daramite de dubitatii hamlet-iene in masa. In plus, nimeni nu a cerut Romaniei asa ceva si nici nu poate sa o ceara, desi Chisinaul a incercat sa sugereze asta cu ocazia aderarii Romaniei la UE.
UE nu poate cere asta din doua motive. Primul este ca nu putini dintre – putinii, totusi! – oficiali de la Bruxelles preocupati de Basarabia gandesc altfel decat sugereaza cei care s-au exprimat pe marginea interventiilor lui Kalman Minszei. Daca ar fi sa fie, pentru UE este mult mai avantajos sa existe intre Bucuresti si Chisinau un tratat de parteneriat pentru integrarea in UE, ca o garantie in plus ca Basarabia merge cu adevarat in directia in care afirma ca merge. La ce bun pentru UE un tratat de baza care, odata semnat, nu va avea nici o influenta asupra vectorului ulterior de politica externa a Basarabia? Altminteri spus, ce castiga asa de mult Bruxellesul daca Basarabia are semnat un tratat cu Romania, dar o i-a vijelios spre Est, chiar daca semnalizeaza drumul spre Occident? Nu castiga nimic. De aici si miza infinit mai redusa a tratatului de baza dintre cele doua tari la nivelul Bruxelles-ului.
Al doilea motiv. Este complet nerealist sa crezi ca oficialii UE, cel putin unii dintre ei, nu realizeaza astazi esecul masiv al comunistilor. Care e ratiunea pentru a „forta” Romania – presupunand ca s-ar putea – sa semneze astazi un tratat cu un guvern care va disparea in 2009, iar partidul care l-a generat nu va fi in nici un caz in pozitie de putere atunci? Nu e nici o ratiune. Iar unele voci de la Bruxelles vad asta foarte bine. Paradoxale devin acum tocmai acele voci care vor tratat aici si acum si in conditiile in care doreste acest „Chisinau” cu bagajele pregatite de plecare.
In plus, presiunea aberanta pe care Chisinaul o pune si a pus-o pe Bucuresti in aceasta chestiune cuplata cu obsesia acestuia de a macula simbolistica esentiala a patrimoniului spiritual romanesc a generat o situatie in care un Ministrul de Externe roman care ar accepta conditiile Chisinaului si-ar rupe gatul definitiv, politic vorbind.
In aceste conditii, probabil ca pozitia cea mai corecta a tuturor partilor implicate este rabdare pana in 2009.

De ce sa mai democratizam Transnistria?
Nu intamplator, elogiile la adresa prestatiilor lui Kalman Minszei au curs la Tiraspol, a carui cea mai autorizata voce pentru export titra cu satisfactie in articolul de fond de limba engleza: „purtatorul de cuvant al UE vede deschidere si transparenta in societatea civila din Transnistria”, iar sub fotografia diplomatului scrie ca acesta „are mari sperante in ceea ce priveste societatea civila din Transnistria”.
Sa recunoastem ca are dreptate Tiraspolul sa speculeze aceste declaratii, primele de asemenea anvergura si facute de la o asemenea inaltime politica. Privit din cealalta parte, insa, afirmatiile dupa care pluralismul sau „societatea civila” din Transnistria exista sunt insa cel putin riscante. Diplomatul european a intrat din nou in capcana „societatii civile” si a pluralismului ca valori in sine ale regiunii separatiste, discutie care a fost purtata la Chisinau cu multa vreme in urma. Se pare ca degeaba.
Despre ce e vorba? A vorbi despre societate civila in Transnistria nu inseamna in realitate nimic in perspectiva solutionarii conflictului transnistrean prin reintregirea statului. Caci problema principala e aceasta: este crearea societatii civile acolo scopul final al institutiilor occidentale dincolo de Nistru? Este „societatea civila” – inclusiv pluralismul - scop in sine sau scop pentru sine in regiunea transnistreana? Caci reintregirea Basarabia nu este in nici un caz sinonim cu crearea „societatii civile”! In multe cazuri, dimpotriva. Iar in ceea ce priveste pluralismul si preamarirea lui, iata un exemplul concludent: existenta unei eventuale batalii politici in regiune intre adeptii uniunii cu Rusia, cei ai alipirii la Ucraina sau cei pentru independenta Transnistriei este pluralism – dar aceasta evolutie nu duce in nici un caz la reintregirea Basarabia. Mai adaugati la acest scenariu si un grup de ONG-uri sau chiar doua partidulete, comunist si socialist - minuscule, e drept - care lupta pentru realipirea regiunii la Moldova. Este pluralism? Este. Da ce te faci daca la alegeri vocea majoritara politica si civica va fi cea a grupului care nu vrea reintregirea? O accepti? Daca da, sansa reintregirii s-a rata. Si daca nu, la ce bun tot circul acesta cu „societatea civila” si pluralismul?
Prin urmare ce a vrut de fapt sa ne transmita diplomatul? Aici ramanem, cu toata consideratia pentru cei care au incercat sa-l traduca pe diplomat pentru marele public, doar la nivelul speculatiilor...
Mai mult, declaratia lui Kalman Minszei vine aproape concomitent cu o Rezolutie a Parlamentului european din 12 iulie a.c. in care se condamna incalcarea „severa si frecventa” a drepturilor omului de catre autoritatile separatiste. Cine are dreptate, pana la urma? Si daca parlamentul vede jumatatea goala a paharului in Transnistria pe cand Reprezentantul special al UE o vede pe cea plina, devine si mai clar lipsa de consens existenta la nivelul institutiilor europene in raport cu problematica nistreana.
In concluzie, lipsa de claritate a diplomatului european este surprinzatoare si periculoasa. Mai periculoasa este insa tacerea Chisinaului la aceste „argumente” si, mai mult, tacerea sustinatorilor pozitiei reprezentantului european in conditiile in care, nu cu multa vreme in urma, unii dintre ei sanctionau public acest tip de argumentare...

Exercitii de luciditate
„Inapoi la realitate!” - asta ii placea sa spuna filosofului roman invocat in deschidere atunci cand studentii sai, indiferent cat de eminenti, se complaceau sau risipeau in jocuri sterile si fara sorti de izbanda in fata testului realitatii. In cazul nostru, „inapoi la realitate” este indemnul pentru adecvarea proiectelor si politicilor de orice tip ar fi acestea. Ceea ce nu pare sa se petreaca deocamdata in ceea ce priveste atitudinea fata de Basarabia.
In acest context, in primul rand, ne intereseaza declaratiile diplomatului european de origine maghiara. Exista riscul, si prestatia lui Kalman Minszei de la Bucuresti l-a developat deja, ca inadecvarea dintre proiecte si realitati, caracteristica, nu de putine ori, diplomatiei ungare in spatiul rasaritean, sa fie transferata la nivelul politicilor UE fata de Basarabia. Iesirea la rampa a diplomatului de origine maghaira nu pare sa fie decat varful unui aisberg politic si ideologic care pare ca promoveaza un anumit tip de atitudine fata de Basarabia pentru ca nu vrea sau nu poate sa vada si altceva. Si aceasta politica se va dovedi perdanta, in primul rand pentru cetatenii ei.
Prima inadecvare majora este faptul ca se discuta si astazi despre Basarabia ca si cum alegerile locale din iunie 2007 nu ar fi avut loc! Ca si optiunea optiunea electoratului din Basarabia nu a existat, sau ar fi fost alta. Ca si cum partidul Comunistilor si presedintele Voronin ar fi vesnici si vor guverna si in 2009. Ca si cum sondajele de opinie care plaseaza Romania pe primul loc ca tara care poate ajuta integrarea R. Moldovei in UE nu au nici o semnificatie. Ca si cum presiunea pe cetatenia romana va disparea pentru ca asa vrea cineva de la Bruxelles si studentii din Romania, de pilda, se vor reintoarce disciplinati si fara cetatenie in Basarabia pentru a-si lua in primire ne-locurile de munca.
Si asta e o greseala. Indiferent de optiunea personala a fiecaruia dintre noi. Cine nu vede anvergura schimbarilor din iunie 2007, dincolo de suprafata uneori nu foarte atractiva sub care acestea se exprima astazi si crede ca „solutia” pentru alegerile parlamentare din 2009 este doar „reformarea” unui partid sau altul nu gandeste „bine” sau „rau” (cine ar putea judecata asta, de fapt?). Gandeste insa nerealist. Atat pentru Basarabia, cat si pentru acest spatiu. Cine mai echivaleaza conducerea de astazi din Basarabia, sanctionata drastic de electorat, cu „Chisinaul” si suspina contemplandu-i acestuia nelinistile private face iarasi un exercitiu de inadecvare. Cine repeta aceleasi sofisme despre nesolutionarea problematicii transnistrene din cauza Romaniei, pentru ca aceasta ar da cetatenii sau nu vrea sa semneze imediat ce ii pune sub nas Chisinaul nu a inteles nimic din conflictul de pe Nistru.
In termeni concreti, aceasta inadecvare inseamna timp pierdut, in primul rand pentru Basarabia si cetatenii ei. Are cineva curajul astazi sa evalueze la orice nivel cati ani si cata energie institutionala s-au risipit doar pentru ca cineva, undeva, candva, a refuzat aprioric orice proiect de modernizare / europenizare a Basarabia care presupuneau cateva optiuni considerate tabu? NATO, de exemplul, este una din ele. Dar nu singura. E timpul ca ele sa fie discutate, iar improvizatiile sa iasa din scena.
Alegerile din 2007 sunt o veritabila aruncare a manusii. In paranteza fie spus, este surprinzator cat de putine comentarii internationale despre Basarabia a generat aceasta schimbare masiva de mentalitate si vector politic din alegerile locale. De parca alegerile nici macar nu ar fi avut loc. Dar au avut si semnalul a fost tras. Sau bulgarele a inceput sa se rostogoleasca la vale. De aici incolo, destinul politic al Basarabia trebuie gandit de cei insarcinati cu asta, oriunde ar fi ei, nu in orizontul unui „2007 minus alegerile locale”, ci in orizontului lui „2009 minus guvernarea actuala”. Aceasta este astazi miza in Basarabia indiferent de optiunea ideologica a fiecaruia. A gandi altfel inseamna pe cazul Basarabia inseamna a nu gandi deloc. De aici reactia fata de declaratii si iesiri la rampa care nedumiresc, nu atat pentru ca apostrofeaza Romania, cat pentru faptul ca denota aceeasi confuzie si cecitate fata de evolutiile si viitorul republici vecine UE.
De aici o senzatie pe care nu o poti reprima, oricat de mult incerci sa alungi acest gand. Ca toate aceste declaratii inadecvate, sustinerea fara rest a partidului de guvernamant de la Chisinau mai abitir, parca, decat inainte de alegerile locale, ignorarea acestora si a semnificatiilor lor si, mai ales, graba pentru „solutionarea” fara solutie a chestiunii transnistrene sunt singurele raspunsuri concrete si coerente ale unor actori politici si geopolitici la acel 2009, intuit in realitate, si care sta sa vina.
Daca lucrurile stau asa sau altfel, vom vedea nu peste multa vreme. Cel mai tarziu in 2009.