Voronin a cerut ca preotii sa sustina PCRM la alegerile din 2009

22.07.2007

Presedintele Voronin si IPS Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si Intregii Moldove, au participat, la Manastirea Condrita, la o adunare cu toti protopopii si secretarii de eparhii din cadrul Mitropoliei Moldovei, care a degenerat intr-o adevarata intrunire electorala procomunista.

Evenimentul a avut loc in dimineata zilei de 10 iulie, cu cateva ore inainte ca suita presedintelui Vladimir Voronin si a IPS Vladimir sa viziteze Manastirea Capriana, despre care au anuntat si posturile publice de televiziune. Surse din cadrul Mitropoliei Moldovei, care au solicitat anonimatul, au mentionat ca la adunarea de la Manastirea Condrita au fost prezenti si doi episcopi – PS Iustinian, episcop de Tiraspol, cunoscut sustinator al liderului separatist Igor Smirnov, si PS Marchel, episcop de Balti, care, se zice, a fost inscaunat ca ierarh de Balti in urma interventiilor personale ale presedintelui Voronin pe langa Patriarhia Rusa.
Presedintele a cerut Parlamentului sa modifice de urgenta noua lege a cultelor
Se zice ca presedintele Voronin i-ar fi cerut Mitropolitului Vladimir sa organizeze o astfel de intrunire. Motivul invocat pentru discutii a fost relatia dintre Stat si Biserica si noua lege a cultelor, pe care presedintele Voronin a refuzat sa o promulge si a remis-o Parlamentului spre modificare.
Voronin a promis ca o mare parte din cererile preotilor in privinta noii legi „vor fi indeplinite”.
Sursele noastre au precizat ca, inainte ca presedintele Voronin sa ajunga la Condrita, IPS Vladimir i-a convocat la ora 10.00 pe cei prezenti la manastire, le-a spus ca Voronin urma sa vina la ora 11.00, avertizand preotii ca pot adresa intrebari, pe care ar fi bine sa i le spuna din timp mitropolitului, „ca sa nu aiba surprize”. Au urmat mici discutii cu mitropolitul, unii preoti isi formulasera deja intrebarile... A avut loc chiar si un schimb mai aprins de pareri in problema cimitirelor - sa se afle in administrarea primariilor sau a bisericilor?
La ora 11.00 si cateva minute, presedintele Voronin, insotit de consilierul sau Mark
Tkaciuk, de o echipa numeroasa de paza etc., a sosit la Manastirea Condrita. Era si o echipa de jurnalisti, selectata dupa criterii „bizare”, in timp ce alti reprezentanti ai presei au fost respinsi.
Echipei PRO-TV nu i s-a permis sa filmeze.
„Intre ideologia comunista si doctrina crestina sunt foarte multe asemanari. Iisus a fost primul comunist”
Intrunirea a avut loc in biserica de vara a Manastirii Condrita. Presedintele, citindu-si discursul pregatit din timp, a vorbit despre legea cultelor, precizand ca „statul merge in intampinarea bisericii majoritare, care este Mitropolia Moldovei”. Voronin si-a inceput insa discursul cu ideea ca „desi unii au spus ca epoca de glorie a Bisericii din Moldova a inceput in 1991, eu sunt nevoit sa precizez ca ea a inceput cu 10 ani mai tarziu” (in 2001, odata cu venirea la putere a comunistilor – n.n.). Dupa aceasta Voronin a vorbit despre alegeri – ca la alegerile locale din iunie s-a intamplat „o adevarata tragedie, pentru ca observam niste schimbari politice majore in tara, care nu-s nici in beneficiul Statului si nici al Bisericii”. Mai concret, Voronin a declarat ca „singurul partid care a ajutat Biserica a fost cel comunist”, pentru ca „nici o alta guvernare nu a facut nimic pentru Biserica”. „Comunistii de acum nu-s acei care persecutau Biserica, ci cu totul altfel de comunisti”, a spus Voronin. Ca sa fie cat mai inteles de cei prezenti, a spus-o: „Nicaieri, in Vechiul sau in Noul Testament nu veti gasi nimic de rau despre comunisti”. „Intre ideologia comunista si doctrina crestina sunt foarte multe asemanari si, dupa parerea noastra, a comunistilor, Iisus Hristos a fost primul comunist”. Cand a spus acest lucru, in biserica s-a lasat o liniste de mormant - mitropolitul a zambit, unii preoti au afisat o mimica vadit neplacuta, dar nimeni nu a indraznit sa spuna vreun cuvant.
„Ecuatia matematica – PCRM este egal Mitropolia Moldovei”
Dupa aceea, Voronin a spus ca toti cei care conduc alte partide, numindu-i pe Iurie Rosca (PPCD), Serafim Urechean (AMN) si Dumitru Braghis (PDS) – „toti au fost comunisti si finantati din afara; ei vor sa ne distruga natiunea si Biserica”. Facand o „ecuatie matematica”, Voronin a spus ca „PCRM este egal Mitropolia Moldovei, iar PPCD, AMN, PL si toate celelalte, este egal Mitropolia Basarabiei”. „Preotii, daca vor sa fie in Mitropolia Moldovei, nu au de ales decat comunistii”, a amintit Voronin preotilor. Presedintele a cerut in mod expres sustinerea Bisericii la viitoarele alegeri, din 2009, precizand ca daca preotii nu pot sa predice de la amvon, ca sa-i sustina pe comunisti, cel putin sa-l sustina pe el, presedintele Voronin, „ca persoana care a facut foarte multe pentru biserica”.
In sustinerea argumentelor sale, Voronin invoca Biserica Romano-Catolica
„Amintiti-va cum Biserica Romano-Catolica l-a sustinut pe Lech Walesa”, a spus Voronin. Aici a intervenit PS Iustinian, cu mai multe exemple, inclusiv despre un mitropolit din Balcani care a condus o miscare de rezistenta in tara lui. Una din ultimele „idei” expuse de Voronin a fost ca „Biserica din Moldova trebuie sa fie si factor de unitate al tarii si al poporului”, in contextul unei eventuale reunificari a Basarabiei, referindu-se la problema transnistreana.

„Daca vladaca ne da „zelionii svet”, noi fara nici o retinere vom indemna pe oameni sa voteze partidul comunist”
Episcopul Marchel, luand cuvantul, a inceput cu aduceri aminte despre Balti, in timpul fostilor presedinti, cand se stingea lumina si „era tare greu”. Dar din 2001, a spus el, situatia s-a schimbat datorita comunistilor. „D-le presedinte, v-am sustinut si va vom sustine, dar daca mitropolitul o sa ne dea „zelionii svet”, noi fara nici o retinere vom indemna pe oameni sa voteze partidul comunist”. PS Marchel a cerut o ora la televiziune, pe saptamana, ca sa vorbeasca despre problemele bisericii si acolo va atinge si „aceasta problema, ca oamenii sa stie”. Voronin a promis sa obtina acest lucru, in cel mai apropiat timp, la NIT. PS Marchel a propus ca o astfel de adunare sa aiba loc la Condrita in fiecare an, la aceeasi data.
Voronin a spus ca nu poate schimba denumirea partidului.
Preotii au dat si ei cateva intrebari. Una a fost mai mult retorica. Un protopop a intrebat din ce cauza - daca relatiile dintre biserica si stat sunt chiar foarte bune – preotii nu sunt salarizati. La care Voronin a spus ca nu poate. Alti clerici au intervenit in problema predarii religiei in scoala si au propus presedintelui Voronin ca, la nevoie, sa schimbe articolul din Constitutie care nu permite legatura dintre Biserica si Stat. Voronin a raspuns ca va putea s-o faca dupa 2009, daca va fi reales. Un alt protopop a cerut presedintelui sa schimbe denumirea partidului, la care Voronin a spus ca nu poate s-o faca, din doua motive. Unu: pentru ca in partid sunt cam 30 la suta membri „care se tin de denumirea de comunist si, daca se schimba denumirea, ei ar face un alt partid, comunist”. Doi: odata cu crearea acestui partid, s-ar „pierde 15-20 la suta din electorat” si nu isi permit acum acest lux. Voronin a accentuat ca preotii nu trebuie sa-si puna problema denumirii PCRM.
Iustinian s-a facut remarcat si in cadrul discutiilor despre predarea religiei in scoala, afirmand ca „nu-i actuala”, ca „suntem o tara europeana”, iar studierea religiei sa fie o chestiune optionala.
Revenind la problema alegerilor, Voronin a spus ca ii pare rau ca unii preoti au participat la alegeri „pe liste la democrati”, aducand acuzatii la adresa AMN, care ar fi cumparat voturile unor consilieri raionali cu 15 mii euro. „Pe cei care s-au vandut, noi ii vom educa, ca avem noi metodele noastre”, a spus Voronin. Nu a ramas fara critici nici Dorin Chirtoaca, despre care presedintele a spus ca „nu face si nu va face nimic”.
„Sunteti tatal nostru, cum o sa ne spuneti, asa o sa facem - noi suntem corabia, iar dvs. sunteti carmaciul”
Un alt protopop, dupa ce i-a adus elogii lui Voronin, a cerut ca sa introduca religia in scoala, adaugand: ”Sunteti tatal nostru, cum o sa ne spuneti, asa o sa facem - noi suntem corabia, iar dvs sunteti carmaciul”. La care Voronin i-a raspuns: „IPS Vladimir este carmaciul, pentru ca el a slujit la morflot (morskoi flot – n.n.). Gazda intrunirii, pr. Veaceslav Spac, administrator al Manastirii Condrita, a multumit tuturor pentru vizita. Voronin, care a obtinut, din Grecia, o contributie financiara pentru repararea unei manastiri, a inmanat parintelui Spac plicul cu contributia respectiva.
Mai apoi Voronin a fost invitat la Dubovaia Roscia, nu departe de Condrita, unde au continuat elogiile aduse de preoti la adresa presedintelui si a partidului sau. Unii, mai zelosi, mentionand ca trebuie sa lucreze cu fiecare raion in parte, au cerut indicatii precise „de sus”, ca ei „nu stiu ce sa faca”. Preotii, iesind din biserica, au spus, in gluma, ca biserica trebuie resfintita.
Cam asta a fost adunarea din 10 iulie, de la Condrita, ale carei ecouri mai rasuna inca prin toate colturile micii Basarabii. Nu de alta, dar 2009 e aproape...


Autor: Adriana Iepure, Flux
Sursa: http://www.rgnpress.ro/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

un comentariu

Citesc acest articol şi mi se face păru măciucă.
Domnul Voronin pesemne uită că a face propagandă în biserică păcat de moarte că este.
Fiecare creştin când intră în biserică trebuie să uite de cele lumeşti, şi să se roage lui Dumnezeu!
A comentat Costache Andruşceac pe 23.07.2007, ora 16:44
 COMENTEAZA 


2