Seceta a afectat circa 80% din teritoriul basarabean

24.07.2007

Specialistii Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS) sustin ca seceta cu care se confrunta in prezent Republica Moldova este similara cu cea inregistrata in Basarabia in anul 1946.La fel ca si atunci, seceta a afectat circa 80 la suta din suprafata teritoriului tarii. Directorul SHS, Valeriu Cazac, a declarat la sfarsitul saptamanii trecute in cadrul unei sedinte in problema secetei, prezidata de presedintele Vladimir Voronin, ca seceta a atins un grad avansat, din cauza lipsei de precipitatii si a temperaturilor extrem de inalte din primavara-vara anului curent. Potrivit lui, seceta din acest an, conform clasificarii stiintifice, este apreciata drept catastrofala, suprafata teritoriului afectat constituie 80 la suta, intr-o masura mai mica fiind afectate raioanele Briceni, Ocnita, Edinet si Donduseni, iar temperatura medie a aerului a constituit, in lunile mai-iulie curent, 21-23 de grade cu o depasire-record a normei de 3-4 la suta. „Gradul de gravitate a secetei din anul curent, este comparabil cu cel din anul 1946, cand cantitatea precipitatiilor a alcatuit jumatate din norma multianuala, iar abaterea de la norma a temperaturii medie a aerului a fost de 2-3 grade", a adaugat Cazac.

In acelasi context, directorul SHS, a mai spus ca regimul hidrologic din bazinele acvatice din tara din cauza secetei se afla in pragul unei crize ecologice, fapt care pune in dificultate extinderea terenurilor irigabile.
Potrivit prognozelor anuntate, la sfirsitul lunii iulie se asteapta precipitatii nesemnificative, care insa nu vor schimba esential situatia creata in agricultura. Starea de lucruri in domeniu se va agrava extrem in cazul in care seceta se va prelungi si in anul viitor, tinand cont de probabilitatea sporita a ciclului bianual al acestui fenomen natural.

Amintim ca in ultimul timp, in Basarabia, la fel ca si in Romania,se inregistreaza temperaturi maxime ce depasesc 40 de grade de caldura. Meteorologii sustin ca vremea caniculara se va mentine si in urmatoarele zile.


Autor: RGN
Sursa: http://www.rgnpress.ro/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2