Parlamentul a recunoscut rolul primordial al ortodoxiei in Basarabia

30.07.2007

Statul recunoaste importanta deosebita si rolul primordial al religiei crestine ortodoxe si, respectiv, a Bisericii Ortodoxe, in viata, istoria si cultura poporului basarabean.

Parlamentul a adoptat, joi seara, aceasta si alte amendamente la Legea privind cultele religioase si partile lor componente, propuse de catre Presedintele Vladimir Voronin. Potrivit Agentiei Infotag, in luna iunie, seful statului refuzase sa promulge legea adoptata de Legislativ, restituind-o pentru definitivare. El a obiectat ca in act lipseste mentiunea ca ortodoxia este religia traditionala a poporului moldovenesc, precum si a dezaprobat procedura simplificata de inregistrare a altor culte si secte religioase. Varianta initiala a documentului a stirnit proteste la preotii Mitropoliei ortodoxe a Chisinaului si a Intregii Moldove, care a organizat chiar o pichetare a Presedintiei, cerind sefului statului sa nu semneze legea care "pericliteaza ortodoxia in tara".

In varianta finala a legii a fost inclusa, la propunerea Presedintelui Voronin, prevederea prin care institutiile teologice de orice grad, la cererea cultului, pot fi supuse licentierii sau acreditarii de stat. Totodata, diplomele si certificatele eliberate de institutiile teologice neacreditate de stat vor fi valabile numai in cuprinsul cultului respectiv. Parlamentul a exclus din lege prevederea prin care dreptul de proprietate asupra edificiilor de cult apartine comunitatii religioase care le-a creat.


Autor: RGN
Sursa: http://www.rgnpress.ro/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2