Declaraţiile lui Voronin, trei riscuri pentru Republica Moldova

02.08.2007

Declaraţiile din 20 şi 25 iulie ale preşedintelui Vladimir Voronin conţin trei riscuri majore la adresa Republicii Moldova. Primul – risc la adresa suveranităţii. Modelul negociat cu Rusia pentru reglementarea conflictului din Transnistria, ar legaliza scindarea politică a teritoriului, ar permite oficial permiterea trupelor ruseşti pentru o perioadă nedeterminată şi ar oferi autorităţilor de la Tiraspol o porţie mare a puterii de stat.

Autorităţile respective nu-i reprezintă însă pe cetăţenii Republicii Moldova din stânga Nistrului, ci reprezintă structurile de putere instalate acolo, interese de business, inclusiv marele business rusesc şi desigur scopurile Rusiei în regiune. Al doilea risc este cel al destabilizării situaţiei politice interne prin ameninţările pronunţate de preşedintele Voronin contra tuturor celorlalte partide, contra majorităţii primăriilor şi consiliilor locale recent alese. Practic contra tuturor celor care nu împărtăşesc viziunile dumisale.

Toţi aceştia sunt descrişi ca fiind duşmani, agenţi, vânzători ai intereselor poporului. Domnul Preşedinte şi sfetnicii săi folosesc această tehnică stalinistă, sperând să mobilizeze sub drapelul Partidului Comunist electoratul pe care îl pierd văzând cu ochii. Domnul Voronin promite solemn că dânsul şi echipa dânsului vor „conduce ţara de acum înainte singuri, fără să se consulte cu nimeni, fără să împartă răspunderea cu nimeni”. Aceasta este cea mai mare greşeală pe care o poate comite un şef de stat oricând şi în orice ţară. Darămite în Republica Moldova cu problemele ei atât de complicate.

Al treilea risc care decurge din declaraţiile domnului preşedinte este compromiterea aspiraţiilor europene ale cetăţenilor Republicii Moldova. Desigur Uniunea Europeană va pune la îndoială capacitatea Republicii Moldova de a se integra în Europa cu un preşedinte care negociază interesele securităţii regionale direct cu Rusia, fără informarea completă a Uniunii Europene, cu un preşedinte care dispreţuieşte rezultatele alegerilor locale şi lansează atacuri la adresa tuturor partidelor de opoziţie, fie ea opoziţie reală sau imaginară, cu un preşedinte care nu mai ţine seama de delimitarea puterilor centrale şi locale şi care preconizează modificări constituţionale fără nici un temei.

Văzute din perspectiva Uniunii Europene, idei şi declaraţii de acest fel, apar ca indicii ale slăbiciunii instituţiilor statului şi concentrării puterii reale într-o singură persoană sau echipă. Eu nu cred deloc că domnul preşedinte şi echipa dumisale mai au puterea reală pentru a îndeplini intenţiile anunţate de domnul Voronin. Puterea reală le scade continuu, precum au demonstrat şi alegerile generale locale. Dar nici nu cred că declaraţiile domnului Voronin din 20 şi 25 iulie reprezintă ultimul cuvânt al preşedintelui. Vine vacanţa, Preşedintele se va odihni, va medita şi poate, se va mai răzgândi.


Autor: Vladimir SOCOR
Sursa: http://www.flux.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

un comentariu

Voronin a fost pus de rusi,si acum cand se trezeste ca puterea ii scapa din mani ne vinde la rusi in sclavie ( totala) cu tot cu sufletele nostre. Pericol MARE si ingrijorare.
A comentat Slavic ( Franta ) pe 02.08.2007, ora 15:52
 COMENTEAZA 


2