Problema romanilor din jurul frontierelor - discutata la Universitatea de Vara Izvoru Muresului

16.08.2007

Prima zi a Universitatii de vara de la Izvoru Muresului a adus in discutie problema comunitatilor romanesti din jurul frontierelor si din Balcani si a procesului de asimilare cu care acestea se confrunta din ce in ce mai acut.

Potrivit corespondentului Rompres, la inceputul dezbaterii, presedintele executiv al Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni, Eugen Popescu, a declarat ca dupa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana nu se inregistreaza nici un progres in ceea ce priveste situatia romanilor din jurul frontierelor si din Balcani, care sunt agresati din punct de vedere identitar. Acesta a explicat ca europarlamentarii romani nu au facut nimic concret in acest sens, in conditiile in care glasul Romaniei ar trebui sa se faca auzit mult mai mult in institutiile europene. Eugen Popescu a dat exemplul Bulgariei, tara partenera a Romaniei in UE, care nu-i recunoaste ca minoritate pe cei peste 160 de mii de romani si care nu asigura educatie si slujbe religioase in limba materna. De asemenea, au fost aduse in discutie situatii similare din Albania sau Macedonia dar si problema Greciei care nu recunoaste minoritatile nationale si unde 700 de mii de aromani nu au nici un fel de drept si carora li se spune „grup folcloric”. O alta problema pe care statul roman nu a reusit sa o rezolve este cea a celor 250 de mii de romani din Valea Timocului sarbesc, care nu au scoli, biserici dar nici mass media in limba romana.

Reprezentantii comunitatilor romanesti din jurul frontierelor si din Balcani au luat cuvantul prin persoana presedintelui Partidului Democrat al Rumanilor din Serbia, Predrag Balasevici, care a declarat ca romanii din aceasta zona „au fost uitati de Romania de sute de ani, iar tara mama are o datorie de onoare fata de acestia”. Predrag Balasevici a explicat ca niciodata aceasta comunitate nu a fost ajutata de Romania asa cum ar fi trebuie si ca de fiecare data nu se primesc decat promisiuni. „Nu stim care este cauza, nu avem raspunsuri din partea autoritatilor romane care i-au uitat pe romanii din Valea Timocului”, a spus Predrag Balasevici.

Un alt reprezentant al romanilor din jurul granitelor, invitat la Universitatea de Vara de la Izvoru Muresului, este deputatul roman din Parlamentul Ucrainei, Ion Popescu, care a luat cuvantul si a vorbit despre eforturile depuse de comunitatea romaneasca din aceasta tara pentru pastrarea identitatii in conditiile in care tara mama nu face mare lucru din acest punct de vedere. De altfel, presedintele executiv al FNRP, Eugen Popescu, a adaugat ca exista, in Ucraina, puternice presiuni asimilationiste manifestate prin inchiderea scolilor romanesti, iar cand aceste probleme au fost aduse in atentia autoritatilor romane responsabile li s-a sugerat „sa faca discoteci in limba romana”.

”Acesta a fost raspunsul autoritatilor responsabile de la Bucuresti iar acesti oameni s-au intors acasa si nu mai stiu cu cine sa mai stea de vorba”, a precizat Eugen Popescu.

In cadrul lucrarilor primei zile a Universitatii au fost aduse, de mai multe ori, in atentie modelele adoptate de statul maghiar sau de cel bulgar care asigura un sprijin consistent pentru comunitatile din afara granitelor iar multi dintre romanii de peste hotare au afirmat ca-si doresc sa aiba, in tara in care traiesc, aceleasi drepturi pe care le au minoritatile in Romania, informeaza corespondentul Rompres. De asemenea, s-a subliniat faptul ca Romania nu are o strategie pe termen lung in ceea ce priveste romanii din afara granitelor, iar politicienii romani fug de problematica extrem de complexa cu care acestia se confrunta. „Nu avem in Romania politicieni care sa dea importanta unui domeniu atat de important, nu avem politicieni care sa dea atentie celor 10 milioane de romani care sunt in afara frontierelor”, a afirmat Eugen Popescu, care a acuzat Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni ca in ultimii ani „nu a avut decat actiuni de fatada, cu mici si bere, in loc sa construiasca institutii, posturi de radio si televiziune in comunitatile romanesti”.

Potrivit informatiilor transmise de Rompres, la Universitatea de la Izvoru Muresului a fost prezent si consilierul prezidential Eugen Tomac care a transmis mesajul presedintelui Romaniei, Traian Basescu. Acesta a afirmat ca „romanii de pretutindeni reprezinta o prioritate pentru presedintele Romaniei care considera ca este datoria statului roman sa intareasca dialogului institutional dintre comunitatile romanesti din afara granitelor si de a le aduce pe acesea cat mai aproape de Romania”.

Lucrarile Universitatii de Vara a Romanilor de Pretutindeni vor continua la Izvoru Muresului, printre temele puse in discutie numarandu-se traficul de fiinte umane sau problemele romanilor din Harghita si Covasna si ale romano-catolicilor din Moldova.


Autor: RGN
Sursa: http://www.rgnpress.ro/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2