Moldovenii, în date şi cifre

Zilele trecute au apărut de sub tipar culegerile statistice „Recensământul populaţiei 2004”, volumele I şi II, informează site-ul Biroului Naţional de Statistică.


Astfel, volumul I, intitulat „Caracteristici demografice, naţionale, lingvistice, culturale”, cuprinde date importante, obţinute în cadrul recensământului populaţiei din 2004, vizând numărul populaţiei stabile şi repartizarea ei teritorială, structura acesteia, conform sexului şi vârstei, componenţa naţională şi cea confesională, starea civilă, fertilitatea şi nivelul de instruire a populaţiei, precum şi alte caracteristici esenţiale, care scot în evidenţă situaţia demografică. Datele recensământului populaţiei din 2004 sunt prezentate şi în comparaţie cu datele recensămintelor precedente.


La rândul său, volumul II, care poartă titlul „Migraţia populaţiei”, cuprinde informaţii vizând populaţia după locul naşterii (ţara, raionul), locul domicilierii precedente, precum şi date privind populaţia temporar absentă, plecată peste hotarele ţării, inclusiv ţara de destinaţie, durata şi motivul absenţei, grupele de vârstă a celor plecaţi în străinătate şi alte caracteristici. În culegerile amintite sunt expuse principiile metodologice, în conformitate cu care a fost efectuat recensământul.


Cele două volume au apărut în lumină în limbile română, rusă şi engleză, în format A4 şi conţinând 136 de pagini.


Autor: FLUX
Sursa: http://www.flux.md/


« precedenta   salt la stirea   urmatoare » 


Comentarii:

nici un comentariu

 COMENTEAZA 


2