Pentru versurile sale, calificate de KGB drept „naţionaliste", basarabeanul Arsenie Platon a fost condamnat în 1961 la doi ani şi jumătate de lagăr de corecţie prin muncă.

Arsenie Platon s-a născut în 1932, în satul Bulboci, judeţul Soroca. În decembrie 1956, este arestat şi condamnat la doi ani de lagăr de corecţie prin muncă, conform articolului 70, partea a II-a, a Codului Penal al RSS Ucrainene, pentru „huliganism". A fost a achitat însă în 1957, stabilindu-se falsitatea depoziţiilor martorilor oculari.

Din cauza stării de sănătate precare, agravate de condiţiile de detenţie, Arsenie Platon devine pensionar şi invalid de gradul II, la doar 26 de ani. La 20 octombrie 1961 este arestat din nou, ca urmare a unei informaţii parvenite la KGB, în care se spunea că Arsenie Platon scrie poezii cu caracter naţionalist şi antisovietic.

„Turnat" de cetăţeni de origine slavă

Arsenie Platon locuia la Bălţi. A făcut patru clase româneşti în timpul războiului. Între 1959 şi 1961 absolveşte şcoala serală din Bălţi (clasele 9-11), obţinând o caracteristică pozitivă („cinstit, sârguincios").

Cum se face că devine „duşman al puterii sovietice"? După 1944, când Basarabia este ocupată de Armata Roşie, tatăl său este etichetat drept „culac" şi este executat de „eliberatori". Arsenie urmează cursurile şcolii profesional-tehnice, la specialitatea dulgher.

Din dosarul său personal descoperit recent în depozitul special al Serviciului de Informaţii şi Securitate (în arhiva fostului KGB de la Chişinău), reiese că identificarea sa de către poliţia politică sovietică a avut loc ca urmare a unui denunţ semnat de cetăţeni de etnie rusă şi ucraineană, care au fost deranjaţi de ideile „naţionaliste" şi „antisovietice" exprimate de „inculpat".

Acest lucru s-a întâmplat în lunile iunie-iulie 1961, când Arsenie Platon era internat la Spitalul nr. 2 din oraşul Bălţi.

În cadrul anchetei efectuate de KGB, apoi la şedinţa de judecată, împotriva lui Platon au depus mărturii 11 persoane, printre care şi câţiva români moldoveni: Aurel S., Simion V. şi alţii.

Arsenie Platon îşi exprimase indignarea şi protestul faţă de comportamentul „fraţilor mai mari", având percepţia că ruşii deţin posturile cele mai importante în administraţie, iar moldovenii sunt discriminaţi. Documente de arhivă confirmă de altfel că mulţi basarabeni aveau o astfel de atitudine faţă de ruşii veniţi în Basarabia după 1944.

Discriminarea era mai acut simţită şi prezentă în localităţile urbane, inclusiv în oraşul Bălţi, unde locuia Arsenie Platon.

Sentinţa şi capetele de acuzare

Conform sentinţei de condamnare, din 19 decembrie 1961, Arsenie Platon a exprimat atitudini naţionaliste în perioada anilor 1957-1961 şi a făcut agitaţie antisovietică.

A compus şi răspândit poezii în care „clevetea" realităţile sovietice şi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), formula etichetări jignitoare la adresa conducătorului statului sovietic (Nikita Hruşciov), precum şi „calomnii naţionaliste şi antisovietice" împotriva comuniştilor şi a cetăţenilor de etnie rusă care locuiau în RSS Moldovenească (aşa-numiţii „venetici", cum li se spunea în epocă).

Totodată, a lansat lozinci prin care îndemna basarabenii să se ridice la lupta pentru răsturnarea puterii sovietice.

„Probele" din dosar

Dar cel mai grav, din perspectiva regimului comunist sovietic, era faptul că Arsenie Platon avea o părere bună despre administrarea românească în Basarabia interbelică.

Toate aceste „infracţiuni" cădeau sub incidenţa articolului 67, partea I, a Codului Penal al RSS Moldoveneşti, adoptat în 1961. Astfel, Arsenie Platon a fost condamnat la doi ani şi şase luni de lagăr de corecţie prin muncă, cu regim sever.

Publicăm alăturat câteva poezii scrise de Arsenie Platon, considerate de regimul sovietic comunist de ocupaţie drept dovadă a faptului că inculpatul era foarte periculos.

Contează nu atât valoarea artistică a versurilor, cât conţinutul lor. Poeziile au fost scrise în română şi traduse de KGB în limba rusă, ca să fie înţelese şi de şefii mai mari, cărora li se raporta cât de vigilenţi sunt în lupta pentru apărarea orânduirii comuniste de „duşmanii" interni.

În poezia „Radio" e vorba despre decalajul dintre ceea ce se spunea la radioul sovietic şi realitatea de zi cu zi. Se vorbea despre bogăţia din URSS, dar populaţia simţea lipsa produselor alimentare. Situaţia privind asigurarea cu încălţăminte era mai bună, dar marfa era de o calitate mult mai proastă decât ceea ce se găsea în vânzare în România interbelică, „burgheză".

Poezia „Un dor" a fost una dintre cele mai „grave" din perspectiva ocupanţilor, pentru că făcea apel la rebeliune împotriva regimului sovietic în numele solidarităţii dintre toţi românii.

Represiuni şi după moartea lui Stalin

Regimul sovietic comunist a continuat politica de represiune împotriva românilor basarabeni şi după moartea lui Stalin şi condamnarea „cultului personalităţii", în februarie 1956. Moldovenii erau pasibili de pedeapsă, potrivit „veneticilor", pentru că ar fi „naţionalişti".

Prin comparaţie, faptul că majoritatea ruşilor şi ucrainenilor veniţi în RSSM nu învăţau limba română şi le cereau localnicilor să vorbească în rusă la ei acasă nu era considerat drept o manifestare de şovinism velikorus şi naţionalism al „fratelui mai mare". Acest lucru confirmă faptul că URSS era o reeditare a imperiul ţarist rus, o nouă „închisoare a popoarelor".

Radio
Şi eu am astăzi radio în casă
Dar ce folos că-mi ţipă la urechi
Şi-mi spune el de moloko şi measo
Când eu mănânc cartoafe şi curechi.

Îmi spune el de bună-încălţăminte
Ce v'a de creşte-n zeci de mii perechi
Când eu în toată ziua zeci de ţinte
Nepriceput... bat la bocancii vechi.

Un Dor
Un singur dor mai am în viaţă
Cu care sufletul şi inima-mi hrănesc
Şi-aştept ca-ntr-o sfântă dimineaţă
Cu fraţii mei români la luptă să pornesc.

Să mă răzbun, căci nu mai am răbdare
Să-mi văd Moldova sfâşiată de mistreţi
Ce-mi râmă astăzi tot ce-a fost în floare
Tot pentru burduhanul lor sădind livezi.