Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

8 octombrie 2024, ora locală: 08:52

 

Mircea Snegur, primul președinte al Moldovei: despre cine a decis eliberarea dictatorului Smirnov, despre Declaraţia de Independenţă şi hibele actualilor politicieni

adăugat 17 martie 2011, 12:04, la Istorie / Ştiinţă • Articol publicat de Alexandru Rîșneac

Mircea Snegur, primul președinte, Moldova, dictator, Smirnov, Declaraţia de Independenţă

Mircea Snegur, primul preşedinte al Republicii Modova, a declarat pentru „Adevărul" care sunt cele mai importante lecţii ale celor 20 de ani de independenţă. În acest an ţara noastră marchează două decenii de la destrămarea Uniunii Sovietice şi proclamarea independenţei.

 

Adevărul: Dle preşedinte, cum comentaţi parcursul Republicii Moldova după 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă?

 

Mircea Snegur: Republica Moldova s-a constituit ca un stat suveran, independent, cu un regim democratic, cu o economie care tinde spre rigorile de piaţă, şi ca un stat membru cu drepturi depline în toate organizaţiile internaţionale şi majoritatea celor europene, ultima fiind Uniunea Europeană, cu care se negociază în prezent Acordul de Asociere. Acestea sunt principalele realizări. Desigur că sunt şi o sumedenie de probleme nerezolvate în toate domeniile.

 

Actuala stare de lucruri din ţară corespunde cu aşteptările din momentul proclamării independenţei sau vă doreaţi ceva mai mult?


Bineînţeles că situaţia actuală nu este cea pe care mi-o închipuiam atunci când adoptam Declaraţia de Independenţă. Bineînţeles că ne dorim un stat cu un nivel mult înalt de trai. Ţăran fiind, îmi doresc ca şi oamenii de la ţară să aibă toate cele necesare: infrastructura de producere, tehnică, să aibă unde vinde producţia, să nu stea cu eala marginea şoselelor în timpul recoltării. De asemenea, restul ramurilor economiei trebuie să se dezvolte, să atingă un nivel mult mai competitiv pe piaţa mondială. Să nu avem probleme de export cu care ne confruntăm acum.

 

Care a fost rolul maselor în procesul de obţinere a independenţei?


A fost unul decisiv pentru că politicienii şi intelectualii au mizat pe susţinerea lor de la începutul Mişcării de Renaştere Naţională. Or, se ştie că evenimentele principale sunt legate nu numai de manifestările de la Chişinău, asemenea adunări au avut loc în toate localităţile. De acolo a venit sprijinul. Intelectualii de la ţară le-au explicat oamenilor de rând ideile venite din Capitală. În zilele puciului de la Moscova, la apelul preşedintelui, la Chişinău s-au adunat zeci de mii de oameni veniţi din toate colţurile republicii. Ţin minte că au ieşit în faţa oamenilor preşedintele republicii, prim-ministrul, preşedintele Parlamentului. Am vorbit cu ei şi le-am răspuns la toate întrebările. Până s-a clarificat situaţia puciului de la Moscova, cetăţenii au fost prezenţi în piaţa centrală din Capitală. Era o susţinere şi o înţelegere reciprocă între politicieni şi oamenii de rând. Mi-aşi dori ca şi azi să fie tot o asemenea concordie.

 

Foto: Tudor Iovu/ Primul președinte a vorbit despre cei 20 de ani de independență

 

TREBUIE SĂ ALEGEM PREŞEDINTELE REPUBLICII


Cum ar putea fi depăşită actuala criză politică?


Am mare încredere în actuala Alianţă pentru Integrare Europeană şi în liderii ei. Sunt oameni rezonabili şi sunt convins că se va găsi o ieşire din situaţie, în caz contrar politicienii vor pierde încrederea cetăţenilor şi riscăm să ajungem iarăşi în haos. Cel puţin politicienii trebuie să se pătrundă de acest simţ al responsabilităţii. Acum contează foarte mult să se stopeze disensiunile politice şi să fie ales preşedintele republicii. Vă asigur că avem cadre foarte competente, pe mulţi dintre tinerii experţi eu îi admir. Avem potenţial să devenim ceea ce ne-am propus acum 20 de ani.

 

Cum vedeţi astăzi izbucnirea conflictului transnistrean?


2 martie pentru mine este o zi tristă, deşi ar exista şi un temei ca şi să ne bucurăm. La 2 martie Republica Moldova a fost admisă în familia mondială, în Organizaţia Naţiunilor Unite. Anume acolo, în pauza de după admitere şi arborarea drapelului ţării noastre, mi s-a transmis că la Nistru s-au produs primele împuşcături. L-am informat imediat pe Secretarul General Boutros Boutros Ghali, care a fost foarte atent şi m-a sfătuit ca la întoarcere să facem tot posibilul să aplanăm conflictul cât mai curând posibil. Nu întâmplător a fost aleasă această zi de forţele separatiste. Se cunoştea dinante că noi vom fi la ONU pentru acel eveniment solemn şi cu siguranţă s-a dorit stoparea procesul de aderare. Întotdeauna la 2 martie, când se marchează începutul războiului, retrăiesc acele momente şi am numai sentimentele de tristeţe. Cu aceste dureri voi pleca şi în altă lume pentru că este greu de trecut peste ele, mai ales când mă întâlnesc des cu combatanţii şi participanţii la lupte. Deşi au trecut mulţi ani de la acele evenimente tragice, tristeţea nu trece odată cu aceasta. Unica consolare pentru mine este că de 19 ani la Nistru s-a instaurat pacea şi nu mor oameni.

 

Foto: În timpul discursului ținut după votarea Declarației de Independență, 27 august 1991/ Tudor Iovu

 

Cine a dispus eliberarea liderului separatist Igor Smirnov care fusese arestat de autorităţile constituţionale?


A fost o operaţie de arestare strălucită, organizată de generalul Costaş şi de adjuncţii săi. Smirnov a fost eliberat în urma unei decizii comune a conducerii republicii dintr-o pricină foarte banală. Susţinătoarele lui Smirnov, în frunte cu Galina Andreeva, au blocat calea ferată la Varniţa. Dincolo de Tiraspol se aflau eşaloane cu combustibil, materiale de construcţie, cărbuni ş.a.m.p. În partea aceasta a Nistrului au fost blocate eşaloanele cu producţia care trebuia exportată în alte părţi. În fiecare zi venea prim-ministrul Valeriu Muravschi la mine şi îmi cerea identificarea unei soluţii. Am decis că Republica Moldova nu poate rămâne paralizată din cauza lui Smirnov şi acesta a fost eliberat. Decizia a fost luată de comun acord de către preşedintele ţării, primul-ministru şi preşedintele Parlamentului. Atunci luam toate deciziile de comun acord.

 

Unii combatanţi vă critică pentru ordinele de retragere contradictorii?


Acum toată pietrele cad în capul lui Snegur. Cum puteam eu să dau ordine de retragere în 1992? Preşedintele controla situaţia prin trimişii săi, prin generalii pe care i-am făcut.

 

„Diferendul transnistrean e pe agenda marilor puteri"


Care ar fi soluţia pentru reglementarea conflictului transnistrean?


O formulă de autonomie de care beneficiază Găgăuzia, în cadrul unei ţări integre. În proiectul pe care îl examinam în anii '90 existau careva prevederi mai largi pentru transnistreni. O asemenea soluţie este suficientă.

 

Cheia se află la Chişinău, Tiraspol sau Moscova?


Chiar dacă jurnaliştii critică toate guvernările că n-au avut caracter să se impună în această chestiune, rămân la punctul meu de vedere. Este suficient ca Rusia, care are forţe armate imense în stânga Nistrului, să nu susţină nagâţurile lui Smirnov şi conflictul se rezolvă de la sine. Faptul că acordul de încetare a focului a fost semnat de preşedintele Rusiei şi preşedintele Moldovei este relevant. Moldova a luptat atunci cu forţele Federaţiei Ruse şi soluţionarea conflictului depinde de Moscova. De nenumărate ori am iniţiat convorbiri cu Boris Elţîn, am primit extraordinar de multe promisiuni, dar niciuna nu s-a realizat.

 

Problema transnistreană se află în atenţia cancelarului german Merkel.


Mă bucură că această problema este prezentă pe agendă marilor puteri. Trebuie să fim mai insistenţi, să ne gândim că reglementarea completă a conflictului este de lungă durată, şi că pentru asta trebuie să lucrăm mult.

 

„HAIDEŢI SĂ REZOLVĂM PROBLEME CONCRETE"


Populaţia de acolo mai poate fi recuperată? A crescut o generaţie cu alte idealuri şi valori.


Da, pentru că baza, mai ales în spaţiul rural, este aceeaşi. Acei oamenii au avut de suferit în 1991-1992, au fost puşi la zid. Acolo s-a instaurat un regim autoritar prin forţa armelor. Dacă s-ar organiza alegerile libere sub egida organizaţiilor internaţionale rezultate ar fi altele. Să vedeţi cum ar decurge tratativele fără Smirnov, cu Anatoli Caminschi, de exemplu, actualul preşedinte al aşa-zisului Soviet Suprem. El este de la Râbniţa şi, pe cât îl cunosc, era un om mai cântărit, avea o viziune mult mai constructivă decât ceilalţi separatişti. Trebuie reluate contactele dintre cele două maluri, cum am făcut-o noi, pas cu pas. În 1992, după ce s-a liniştit situaţia, am spus: „Haideţi, până vom ajungem la o înţelegere politică, să rezolvăm problemele existente". La plecarea mea de la Preşedinţie nu existau vămi, oamenii circulau liber fără probleme. Tratativele erau regulate. Ne întâlneam lunar, şi în stânga Nistrului, şi în dreapta râului. Cel puţin pentru oameni era dat un semnal pozitiv. În cadrul acestor întâlniri se soluţionau probleme concrete. Infrastructura generală era aceeaşi.

 

Memorii pentru urmași


De opt ani fostul preşedinte lucrează intens la memoriile sale. A lansat două volume dedicate primilor ani de pregătire şi proclamare a independenţei, dar şi despre războiul din Transnistria. „Iniţial mă gândeam să scriu o carte. După ce am studiat arhivele Parlamentului şi Preşedinţiei, am descoperit foarte multe documente. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să scot de acolo materiale înainte ca acestea să fie distruse în timpul evenimentelor din aprilie 2009. Macăr ceva să rămână din istoria asta nouă", povesteşte primul preşedinte. Volumul 3 este dedicat creării statului, volumul 4 - politicii externe, volumul 5 - economiei de piaţă şi volumul 6 - impactului tranziţiei. „Acum lucrez la ultimul volum,. Sper ca până la sfârşitul anului să editez toate volumele şi să le lansez", mai spune Snegur.


Autor: Valentina Basiul
Sursa: www.adevarul.ro


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Istorie / Ştiinţă

(VIDEO) 11 ani în imagini: Construcția noii clădiri World Trade Center One
Sute de mii de fotografii au captat toate momentele de la construcția până la terminarea construcției noului World Trade Center One. Totul pentru a marca deschiderea Observatorului „One World” din New York, ce a avut loc în weekendul care a trecut.
Turnul de observație, situat pe etajele 100 și 102 ale clădirii, s-au deschis [...] mai mult
DOCUMENTAR: România și Sfântul Scaun - 95 de ani de relații diplomatice
România și Vaticanul au stabilit relații diplomatice, la nivel de legație, în anul 1920 când, la 1 iunie, a luat ființă Legația României pe lângă Sfântul Scaun. Titular al acesteia era Dimitrie C. Pennescu, în calitate de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar, se arată pe site-ul Ambasadei României [...] mai mult
Asasinarea lui Lech Kaczynski
Pe 10 aprilie 2010, avionul care îi transporta pe președintele polonez Lech Kaczynski și pe alți 95 de demnitari polonezi în Rusia, pentru comemorarea victimelor masacrului de la Katyn, s-a prăbușit în apropierea aerodromului Severny din Smolensk (Rusia).
Accidentul aviatic a decimat o mare parte a elitei [...] mai mult
Misterele de la 11 septembrie
Misterele de la 11 septembrie demolează teoria conspirației susținută “oficial” cu privire la evenimentele de la 11 septembrie 2011 mai bine decât orice alt film documentar pe această temă. Află ce s-a întâmplat cu adevărat în cele trei clădiri în săptămânile dinainte de [...] mai mult
(VIDEO) Pamantul este o creatura vie, imagini NASA
Fiecare dintre noi am vazut imagini cu fenomene meteo extreme privite din spatiu. Cu toate acestea, niciuna dintre imaginile pe care le-ai vazut nu te-au pregatit pentru acest videoclip lansat de Studioul Stiintific de Vizualizare NASA. Folosind date reale, aceaste imagini descriu perfect cele sapte zile din anul [...] mai mult
Top 10 ţări din lume în care să faci afaceri GALERIE FOTO
Acestea sunt cele mai bune ţări din lume pentru a-ţi conduce afacerea, potrivit unui top realizat de firma de consultanţă în management Grant Thornron, scrie incont.ro.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
1.Singapore. Este cel mai [...] mai mult
Comoară impresionantă descoperită la malul Mării Negre
Într-un oraş antic, asediat de romani, locuitorii au îngropat o mare cantitate de obiecte preţioase, pe care arheologii le-au descoperit abia recent, scrie realitatea.net. 
Peste 200 de monede (cel mai multe din bronz), podoabe de aur, argint şi bronz, precum şi vase de sticlă (obiecte rare şi valoroase [...] mai mult
(VIDEO) Secret dezvăluit de un artist: Harta exploziilor nucleare
Artistul Isao Hashimoto a realizat o animaţie video în care prezintă toate testele nucleare între anii 1948 şi 1998. Numărul impresionant, 2.053 de explozii nucleare, începe cu primul test al Proiectului Manhattan, numit Trinity, scrie realitatea.net.
Exploziile din videoclip nu cuprind şi presupusele teste conduse de Coreea de Nord [...] mai mult
A 8-a minune a lumii? Germania a inventat energia cu care va stapani Planeta
0% petrol, 0% energie electrica. Noul tip de energie poate fi usor considerat cea mai mare descoperire din istoria moderna. Audi chiar are in momentul de fata cheia viitorului.
Audi a gasit variante sintetice pentru benzina si motorina. Mai mult, dioxidul de carbon (CO2) risipit in atmosfera ar putea fi folosit pentru crearea acestui tip de energie.
Ca [...] mai mult
(VIDEO) Reclama pentru noul iPhone 5
Aseară Apple a lansat noul telefon iPhone 5. Acesta este mai subțire, mai ușor, dar și mai lung decât precedentul 4S. Vedeți atașat publicitatea pentru noul produs.
[...] mai mult

randat în 	0.2348 secunde