Cele mai frumoase pagini din istorie au fost scrise nu cu sabia, ci cu inteligenţa.

Burebista, de exemplu, şi-a câştigat renumele inclusiv prin faptul că ieşea cu mare eleganţă din cele mai neordinare situaţii. Până la el, Dacia era fărămiţată  într-o mulţime de „ţărişoare" mici care nu puteau ţine piept duşmanilor puternici. Încercarea lui de a pune capăt acestei dezbinări s-a lovit mereu de reziestenţa voevozilor locali care nu vedeau rostul unirii.

Odată, Burebista i-a adunat la el, le-a dat câte un mănunchi din nuieluse verzi şi le-a cerut să-l rupă. Nimeni, însă, n-a fost în stare s-o facă. Atunci regele a scos din aceleaşi mănunchiuri câte o nuieluşă separată şi fiecare a frânt-o cu mare uşurinţă.

- Aşa suntem şi noi, le-a zis el părinteşte. În parte, câte pe unul, oricine ne poate frânge. Dar, dacă vom fi împreună, vom deveni o ţară mare şi puternică pe care nimeni nu va îndrăzni s-o umilească.

Acest fapt l-a ajutat să-i unească pe toţi dacii într-un singur stat!

Altă dată, când celţii au năvălit în Carpaţi şi au prins să jefuiască satele dacilor, Burebista a strâns o aramată de aproape două sute de mii de oameni şi a făcut un zid de netercut în calea lor. Pierzând mai multe bătălii la rând, celţii au început să evite confruntările directe: de cum vedeau oştirea dacilor, se retrăgeau din faţa ei şi se ţineau de jefuit în altă parte.

Când şi-a dat seama că luptă cu fantomele, Burebista şi-a aşezat tabăra nu departe de tabăra celţilor. Aceştea stăteau cu ochii în patru, gata să sară pe cai la prima lui intenţie de a porni la luptă.

- Aprindeţi în prima seară o sută de mii de focuri! le-a ordonat Burebista generalilor săi, cărora le-a spus în ziua următoare:

- Astăzi să nu aprindeţi mai mult de cincizeci de mii de focuri, iar mâine - doar douăzeci de mii.

Concomitent, în fiecare noapte, Burebista dosea o parte din oştenii săi prin munţii din împrejurimi.

Informat de iscoade că dacii aprind în tabăra lor din ce în ce mai puţine ruguri, Cristasiros, regele celţilor, a strigat cu mândrie:

- Vedeţi ce bine m-am gândit, când am decis să ne retragem? Mai mult de jumătate din oştenii lui Burebista l-au părăsit deja, slăbindu-i forţa, aşa că mâine îl vom ataca!

A doua zi, roua mai strălucea în iarbă, când hoarda celtă s-a lăsat ca un puhoi spre tabăra lui Burebista. Era exact pasul pe care el spera să-l facă adversarii săi... Dacii s-au prefăcut că se retrag în panică, atrăgându-i într-un defileu îngust, în care Burebista îi aştepta în ambuscadă. Atunci (spun cronicarii) cerul s-a întunecat de săgeţile dacilor, iar toată zarea s-a închis între suliţile lor... Aşa a reuşit (prin iscusinţă şi inteligenţă) să-şi salveze Burebista ţara de invadatorii care, ulterior, au pus stăpânire pe tot apusul Europei.

Ar fi greşit, însă, să vă imaginaţi că doar marii conducători de oşti şi regii au fost slavaţi de inventivitate. La fel de sugestive sunt şi cazurile în care isteţimea minţii i-a scos din încurcătură chiar şi pe oamenii de rând...

Pricopsit la curtea Franţei, un astrolog a prezis odată moartea unei curtezane care era încă în floarea vârstei. Ba chiar a stabilit şi data exactă, când avea să se producă tragedia - dată la care biata femeie, într-adevăr, a decedat.

Speriat, regele s-a întrebat dacă nu cumva astrologul a pus totul la cale, ca să-şi demonstreze forţa, iar sfetnicul său a pus paie pe foc, spunându-i că un asemenea individ ar putea deveni o ameninţare pentru tron. Concluzia era doar una: trebuia să-l omoare.

Cu acest gând, suveranul l-a invitat pe astrolog în cel mai înalt turn al palatului său, dosind într-o încăpere alăturată trei muşchetari din garda personală. Aceştea, la un semnal anume, urmau să-l înşface şi să-l arunce peste creneluri de la mare înălţime.

Cu inima cât un purice, astrologul s-a prezentat în faţa stăpânului său.  Făcuse până atunci numeroase servicii pentru el, dar ştia că recunoştinţa, din păcate, nu se numără printre calităţile lui.

Ferm convins că întocmise un plan perfect, regele, înainte să dea semnalul conveniţional, l-a întrebat cu ironie:

- Ştiu că eşti un mare cititor în stele. Ai prezis cu măiestrie soarta multor oameni. Dar destinul tău îţi este, oare, la fel de bine cunoscut? Ia spune-mi: când va bate ceasul tău cel de pe urmă?

Bun cunoscător al firii omeneşti, astrologul i-a răspuns:

- Sire, voi muri cu trei zile înainte de maortea majestăţii-voastre!

Răspunsul a căzut ca un trăsnet asupra regelui, care nu numai că n-a lansat semnalul ucigaş, dar a ordonat imediat ca astrologul să fie luat sub protecţie şi îngrijit de cei mai buni medici ai săi...

*          *          *

Dumnezeu a făcut din om un Creator deştept, nu o fiinţă oarecare. Cine înţelege asta transformă creativitatea şi inteligenţa într-o trambulină pentru afirmarea sa. Cine nu - suportă permanent urgia umilinţei cauzată de eşec.