În 1943, dupa Stalingrad, conducerea statului a hotarît mutarea tezaurului României de la Sinaia la Tismana, lucru care s-a si realizat abia în luna iulie 1944, în conditiile înaintarii rapide a Armatei Rosii spre România. Antonescu voia sa-l transporte în Spania franchista (tara în care era stabilit si fostul rege Carol al II-lea!), pentru a-l apara de sovietici. Tezaurul trebuia însa aparat si de "aliatii" nemti care, gîndindu-se ca pierd razboiul, în retragerea lor, ar fi putut sa ia tezaurul cu ei. La Tismana, tezaurul va sta pîna în februarie 1947, cînd va fi readus la Bucuresti. Erau circa 320 tone de aur fin. La 23 august 1944, a avut loc însa lovitura de stat binecunoscuta. Dupa aceasta data, soarta tezaurului va fi decisa de trei vîlceni: Adrian Mironescu, Petre Chirtop si Ion Marina. Cine erau ei?

Adrian Mironescu -casier la B.N.R.

Adrian Mironescu era, în 1944, casier al sucursalei B.N.R. din Rîmnicu Vîlcea. Se nascuse pe 29 mai 1905 la Pungesti-Dumbraveni, judetul Vaslui, ca fiu al lui Ioan si al Nataliei. Între anii 1923-1925 face Scoala Normala din Vaslui. Devine învatator si chiar îsi practica un timp meseria în satul Pestera, din judetul Hunedoara. În acest rastimp face si Scoala Comerciala Superioara din Hateg, pe care o termina în 1927. În 1927 devine apoi secretar la Scoala de meserii din Rîmnicu Vîlcea, pîna în 1928. Este întîlnirea lui cu orasul în care va cunoaste aventura vietii sale.

În acest ultim an pleaca la Bucuresti la cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale si Industriale pe care o absolva în 1932. Între 1932-1938, lucreaza în mai multe locuri de munca din Moldova. Între 1938-1941 este contabil la Cîmpulung Moldovenesc, apoi este transferat la filiala Bancii Nationale de la Rîmnicu Vîlcea. Avea 39 de ani în 1944 si nutrea convingeri de stînga, se pare, înca din vremea studentiei. Aflînd de intentia guvernului Antonescu de a evacua tezaurul României de la Tismana în Spania, Mironescu încearca sa dejoace aceasta tentativa transmitînd planurile de evacuare a tezaurului... comunistilor. În acest scop, el apeleaza la preotul Ion Marina, viitorul patriarh al României, ca prin intermediul acestuia sa fie informati si comunistii locali, pe care acesta îi cunostea foarte bine.

Ion Marina afla si se adreseaza liderului comunistilor vâlceni

Ion Marina (1900-1977) a detinut functiile de preot de tara la Babeni si apoi paroh (1933-1945) al bisericii Sf. Gheorghe, din Rîmnicu Vîlcea. A fost un activ membru national-taranist, el tinînd locul lui Mihail Rosianu la sefia organizatiei P.N.T., între anii 1942-1944, dupa mobilizarea acestuia în armata. A jucat si el un rol remarcabil în evadarea lui Dej, în 1944, din lagarul de la Tg. Jiu. Pe Gheorghiu-Dej evenimentele de la 23 august 1944 l-au prins în casa parohiala a preotului Ion Marina din Rîmnicu Vîlcea. Ion Marina a avut însa "merite" si cu privire la tezaurul României de la Tismana. Caci, dupa demersul lui Mironescu, Marina a apelat la liderul comunistilor vîlceni, Petre Chirtop.

Petre Chirtop - lider peste 40 de comunisti vâlceni

Petre Chirtop, nascut la 6 iunie 1900 în comuna Fofeldea, jud. Sibiu, de meserie tîmplar, a fost secretarul comitetului judetean al P.C.d.R-Vîlcea, între anii 1940-1945. Era deci seful comunistilor vîlceni, avînd în subordine doar... 40 de membri de partid, 35 de barbati si 5 femei. Nu reprezenta deci o forta politica careia sa i te adresezi pentru a salva tezaurul României.

Demersul lui Mironescu a fost unul eminamente oportunist. El s-a adresat comunistilor nu pentru a "salva" tezaurul, ci pentru a cîstiga capital politic care sa-l ajute în cariera politica si profesionala ulterioara, în conditiile ocuparii tarii de catre sovietici si a instaurarii regimului comunist în România.

Declaratia lui Mironescu din 1971

De la Mironescu ne-au ramas o serie de marturii scrise. Astfel, în 1971 el se adresa lui Anton Alexandrescu într-o scrisoare în care spunea:

"Am fost solicitat în primavara anului 1944 de catre tov. Chirtop sa-i predau o copie a documentelor de evacuare a tezaurului de aur de la Tismana (...) El staruia mereu la mine sa-i dau o copie de pe aceste planuri. Nu pot sti de unde stiau ei de aceste planuri. Surprins de aceste pretentii si nestiind la vremea aceea ce înseamna C.C. al P.C.R., rezistasem, mai ales ca nivelul lor intelectual si aspectul nu-mi inspirase încrederea pastrarii depline a unui secret de stat. Daca i-ar fi prins cu planurile la ei, desigur ca lor, ca represalii, li s-ar fi aplicat o bataie buna sau închisoare pe cîtva timp, însa pentru mine, ca intelectual, ar fi însemnat divulgarea unui secret de stat si deci împuscarea mea. Ori, aveam si eu copil, sotie, parinti, deci greutati familiale si disparitia mea ar fi însemnat pentru ei cea mai cumplita nenorocire. Pe de alta parte, eu vazusem ce se întîmplase cu tezaurul Poloniei, care a fost evacuat prin tara noastra, din care tezaur au platit convertibilitatea zlotilor, iar restul a fost preschimbat în lei de refugiati, iar restul a fost evacuat prin Turcia si Londra si nu mai stiu ce s-a întîmplat cu el si nici daca Polonia democrata a mai vazut vrea un kg de aur. De asemenea, îmi venea mereu în minte pierderea tezaurului românesc în 1918, evacuat la Moscova. (...) Ceea ce îmi amintesc este faptul ca am discutat cu dvs. situatia tezaurului de la Tismana si m-ati încurajat sa fac gestul.(...) Daca as fi facut acest gest pentru capitalisti ma umpleau de milioane, în timp ce daca am facut-o pentru întarirea monedei noastre nationale socialiste am primit... labe peste bot".

Petre Chirtop sustine ca Mironescu i-a oferit planurile din proprie initiativa

Dar iata si marturia lui Petre Chirtop, alt participant de marca al acestei povesti, cu precizarea ca aceasta a fost "cosmetizata" de autorul acestui articol, Chirtop fiind semianalfabet :

"Cele aratate de tovarasul Mironescu au decurs practic în felul urmator: Am fost anuntat de preotul Marina Ion, de la biserica Sf. Gheorghe, din piata orasului, cu care aveam legaturi ca simpatizant de încredere, cum ca un functionar de la Banca Nationala vrea sa stea de vorba cu partidul comunist. Am raspuns ca voi raspunde dupa ce voi medita putin asupra faptului. La prima întîlnire cu tovarasul Agiu Constantin i-am adus la cunostiinta acest caz. Dînsul mi-a zis: "Esti obligat sa-i raspunzi, dar trebuie sa fii foarte prudent ca sa nu fi atras într-o cursa. Primesti tot ce va propune daca este interesant, dar nu discuti nimic despre partid." I-am acordat întîlnire (lui Mironescu n.n) la locuinta preotului Marina unde mi-a relatat cele aratate de dînsul, promitînd ca ne poate da o copie dupa planul stabilit, fapt ce l-a si îndeplinit. Acest plan a fost vazut numai de subsemnatul si de tov. Agiu Constantin, caruia i-am predat planurile. Mai multe nu cunosc ce s-a facut cu acest plan. De aici înainte am mai luat legatura cu tovarasul Mironescu Adrian, care ne mai furniza unele probleme în legatura cu situatia financiara a tarii. A dat si bani pentru Ajutorul rosu. Nu pun problema ca pe aceasta linie sa-l facem pe Mironescu un erou, dar putem sa-i acordam numele de patriot desavîrsit al poporului. Chirtop Petre3 iunie 1980, Rm.Vîlcea"

Mironesu neaga

Fata de relatarea lui Mironescu din scrisoarea adresata în 1971 lui Anton Alexandrescu, situatia este putin schimbata. Acolo se arata ca Mironescu a fost solicitat de comunistii vîlceni sa le dea planurile de evacuare a tezaurului. Mironescu se minuneaza chiar: "nu pot sti de unde stiau ei de aceste planuri - copii se aflau la R. Vîlcea... Surprins de aceste pretentii si nestiind la vremea aceea ce înseamna C.C. al P.C.R., rezistasem, mai ales ca nivelul lor intelectual si aspectul nu-mi inspirase încrederea pastrarii depline a unui secret de stat".

Mironescu da vina pe Alexandrescu: "încurajat de dvs. am copiat planurile, fara sa stie nimeni si le-am predat tov. Chirtop, care la rîndul lui, le-a dat tov. Agiu, delegatul C.C. cu aceasta problema".

De fapt, Mironescu vrea sa plateasca niste polite si încearca sa si-l faca aliat în acesta întreprindere pe Anton Alexandrescu, si el un neîndreptatit al comunistilor: "Am fost însa surprins cînd, solicitînd calitatea de ilegalist din 1942, data la care am luat legatura cu P.C.R., am vazut în dosarul respectiv o declaratie a tov. Rosianu prin care arata ca m-a folosit pentru a capata informatii asupra planului de evacuare de la Tismana. De asemenea, am aflat de la tov. Chirtop ca actiunea opririi evacuarii tezaurului a fost însusita de la tov. Marina si Rosianu, care datorita acestei situatii au ajuns în situatiile cunoscute, iar eu care mi-am asumat tot riscul actiunii am fost aruncat peste bord ca un putregai. Frumoasa recompensa!"

În relatarile celor doua scrisori sunt mentionati alti doi vîlceni: Anton Alexandrescu si Mihail Rosianu. Sa spunem ceva si despre ei:

Anton Alexandrescu era originar din comuna Lalos - Vîlcea. A fost conducatorul Tineretului Universitar National-Taranesc. A studiat la Academia comerciala si la absolvire a obtinut un post modest la Banca Nationala. În 1945 va provoca o sciziune în cadrul P.N.T., creînd P.N.T - Anton Alexandrescu, un mic grup politic. Anton Alexandrescu a intrat în guvernul Groza, ca ministru al Cooperatiei (1945-1947). Avea atunci 42 de ani. Comunistii s-au folosit de el si cînd s-au instalat bine la putere s-au dispensat de serviciile lui. În 1950 a devenit, totusi, rector al Academiei de Studii Economice din Bucuresti.

Mihail Rosianu (1900-1973) este un personaj extrem de contradictoriu. Învatator la Mateesti-Vîlcea, a fost un lider important al organizatiei national-taraniste vîlcene, în 1940 preluînd chiar sefia organizatiei. La 23 august 1944 a devenit secretarul organizatiei comuniste a regionalei Oltenia (fiind, dupa propria-i marturisire, comunist de maniera conspirativa înca din 1937!). În 1944 a luat parte activa la evadarea lui Gheorghiu-Dej din lagarul de la Tîrgu Jiu. A devenit ulterior un protejat al lui Dej îndeplinind importante functii politice, dar nu în prima linie a puterii.

Mironescu s-a consultat deci si cu Anton Alexandrescu, prieten mai vechi, venit de pe front la Rîmnic pentru un control medical, care i-a întarit convingerea de a sustrage planurile de evacuare ale tezaurului si a le da lui Chirtop. În sediul B.N.R. de la Rîmnicu Vîlcea erau pastrate un rînd de chei de la tezaur, ca si planurile de evacuare, cel al formatiunilor cu paza, etc. Mironescu a transmis toate aceste informatii comunistilor vîlceni prin intermediul lui Ion Marina.

Soarta tezaurului naste controverse

Dupa unele opinii, în 1947, tezaurul a fost luat de rusi în sapte camioane si, dupa ce a fost dus la Bucuresti, a fost evacuat în Uniunea Sovietica. Mai întîi, însa, a fost transformat în lingouri de tip sovietic-STAS. Dupa o alta opinie, tezaurul a fost dus de la manastire pîna la gara din Tîrgu Jiu cu ajutorul carelor cu boi. Trei lazi cu aur s-ar fi "pierdut" în Baia de Fier la casa unui profesor pensionar. Se mai spune ca, la Bucuresti, cei care au avut misiunea de a transporta aurul pîna în capitala, au fost împuscati pentru a se pierde urma oricarei informatii despre tezaur. Deci, dupa unele opinii tezaurul a fost devalizat în întregime. Dupa alte opinii, acest fapt ar fi neadevarat, stocul de aur al României crescînd din august pîna în decembrie 1944 cu 25 %, si a ramas constant pîna în decembrie 1946. Ar fi scazut în 1947, doar datorita faptului ca au fost expediate în Elvetia, drept gaj pentru importul de cereale, 65 de tone de aur.

Comunistii n-au rasplatit tradarea lui Mironescu

Epilogul acestei povesti nu a fost deloc cu "happy end". Iata de ce: Mironescu a fost rasplatit "moderat" de comunisti, iar, dupa ce în 1945 a fost avansat contabil, iar între 1947-1951 director, în 1952 lui Mironescu i s-a desfacut contractul de munca. A fost chiar exclus din partid la 28 noiembrie 1951, motivele invocate fiind de doua feluri: politice si profesionale. Cele politice au fost: mama lui era fiica de arendas, rudenie cu fostul ministru G.G. Mironescu, propaganda legionara, atitudine antisindicala, criticarea si persecutarea elementelor muncitoresti. La motivele profesionale erau mentionate: angajarea la banca a lui Iosif Andreescu (fost prefect vîlcean între 1945-1946, din partea partidului lui Anton Alexandrescu) si a lui Dumitru Cnobloch (fost expropriat), împuscarea unei caprioare - neavînd autorizatie, refuzul de a da masina institutiei pentru transportarea unor cadouri pentru ziua de nastere a lui Dej - pretinzînd contravaloarea transportului! - si dispret fata de activistii de partid.

Desi Mironescu arata cu argumente ca aceste acuzatii erau ridicole, Securitatea îi "dovedeste" rudenia cu G.G. Mironescu ("neam de a 6-a spita" !) si faptul ca fratii sai au facut politica liberala. Mironescu este exclus din partid. Între 1952-1955 este expert contabil la Tribunalul Rîmnicu Vîlcea. Din 1956 pîna la pensionare va lucra în cadrul Episcopiei Rîmnicului, fiind delegat cu conducerea atelierelor manastiresti. Interesant este si faptul ca în dosarele Securitatii nu se pomeneste nimic despre contributia sa la salvarea tezaurului de la Tismana si nici el nu a clamat acest lucru. Probabil ca frustrarile ulterioare l-au facut sa se victimizeze si sa-si gaseasca merite pentru ca nedreptatea facuta lui sa para cu atît mai mare.

Marina a ajuns Patriarh, Rosianu - ambasador

Mironescu a vrut, deci, sa fie si el beneficiar al privilegiilor comuniste. A constatat însa ca Rosianu si Marina îsi asumau toate meritele. Marina ajunsese patriarh, sub numele de Justinian, Rosianu a fost si el în multe înalte demnitati comuniste (membru C.C. al P.C.R. între 1945-1948, adjunct al ministrului Învatamîntului Public - 1948-1949, presedinte al Comitetului Radio - 1952-1953, membru al Prezidiului M.A.N. - 1954-1956, ambasador în Bulgaria si Ungaria, etc). Rosianu a pretins chiar ca Mironescu a fost doar ... "unealta lui" si s-a opus cererii acestuia care solicita acordarea calitatii de ilegalist din anul 1942, data de la care Mironescu luase legatura cu P.C.R. prin acordarea de bani pentru Ajutorul Rosu. Acest fapt a atras probabil dezvaluirile prezentate aici, ingratitudinea celor doi mari demnitari comunisti ramînînd marea drama a vietii lui Mironescu, acesta încercînd mult timp dupa aceste evenimente sa i se recunoasca meritele legate de "salvarea" tezaurului României de la Tismana.

Nici Chirtop nu a beneficiat în vreun fel de aceasta "realizare", în 1945 fiind schimbat de la sefia organizatiei comuniste vîlcene de catre Rosianu. Rosianu sustinea chiar ca el ar fi organizat o garda patriotica la Craiova si s-ar fi opus, la 22 august 1944, la evacuarea faptica a tezaurului. Din memoriile generalului Titus Gîrbea, fost comandant al trupelor române din zona Olteniei (cu misiunea speciala de a asigura paza tezaurului !) reiese ca unele grupe agresive, organizate de comunisti, pretextînd ca sînt "turisti ce voiau sa viziteze frumoasa manastire", au încercat sa forteze intrarea în grota unde era ascuns tezaurul, dar la prima salva de pusca au fugit iepureste.

Povestea tezaurului are o legatura si cu "mazilirea" lui Patrascanu. Se pare ca liderul comunist a avut ideea apararii tezaurului de sovietici prin baterea unor monede de aur. Procedeul ar fi avut mai multe avantaje: ar fi suprimat inflatia galopanta din acei ani (interesant este si faptul ca dupa revolutia româna din 1989, aceeasi idee de a stopa inflatia a avut-o si economistul american de origine româna, Anghel Rugina!) si ar fi salvat si tezaurul, pe principiul "facem bani de aur, îi dam la populatie si-apoi îi adunam". Dupa marturiile unui fost angajat al Bancii Nationale s-ar fi batut chiar o serie de "cocosei de aur", care au si fost pusi în circulatie, fiecare moneda fiind însotita de un certificat. Oamenii puteau cumpara certificatele si... "cocoseii". Un fel de certificate de trezorerie cu garantia în aur data pe loc. La Plenara C.C. al P.M.R., din iunie 1948, Dej a specificat chiar ca "dupa reforma monetara (Patrascanu) a cerut ca statul sa arunce pe piata monede de aur, ceea ce ar fi dus la caderea înapoi în haosul inflatiei si la întarirea pozitiilor economice ale capitalistilor". Sigur, ipoteza este putin hazardata, din lipsa unor dovezi mai concludente, dar ea merita macar mentionata, daca nu pastrata ca o viitoare pista de cercetare.