EUGEN TOMAC s-a intalnit cu studenţii Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava
adăugat 05 iunie 2009, 19:54, la Politică
Secretarul de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni Eugen Tomac s-a întâlnit vineri, 5 iunie 2009, cu studenţii Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava.Vizita reprezentantului MAE în campusul universitar a fost primită cu interes de către studenţii din Republica Moldova care studiază la Suceava. Printre subiectele dezbătute cu acest prilej s-au numărat proiectele care pot fi derulate în colaborare cu MAE-DRRP şi simplificarea procedurii de redobândire a cetăţeniei române.
Secretarul de stat Tomac a precizat că românii de pretutindeni au nevoie de protecţia statului român pentru a-şi păstra patrimoniul cultural şi spiritual românesc iar România are obligaţia să ofere cât mai multe facilităţi românilor de pretutindeni pentru a reconsolida relaţia între comunitate şi ţara-mamă.
În acest sens, secretarul de stat a precizat principalele măsuri avute în vedere în plan educaţional, cultural, lingvistic, spiritual şi în plan civic prin sprijinirea proiectelor care încurajează implicarea organizaţiilor neguvernamentale românesti în programe cu impact civic-formativ. Autorităţile româneşti încurajează de asemenea cetăţenii români rezidenţi în străinătate să îşi asume un rol activ în comunităţile în care trăiesc.
„Aceste măsuri au ca scop reorientarea strategică a acţiunilor de sprijinire a comunităţilor româneşti de pretutindeni, prin acordarea unei mai mari importanţe politicilor parteneriale şi locului ocupat de organizaţiile neguvernamentale”, a precizat Eugen Tomac.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲