Ziua de nastere a poetului Mihai Eminescu este o zi de sãrbãtoare si pentru presa româneascã din Ungaria. Dupã anii interbelici, o perioadã de mai bine de trei decenii, când nu apãrea aici niciun ziar, nicio revistã româneascã, pe 15 ianuarie 1951 ia nastere revista românilor din Ungaria de azi, „Libertatea noastrã", precursorul „Foii românesti". Au trecut de atunci exact 60 de ani...  

Ani în care revista a trecut de la aparitia lunarã la bilunarã, iar de la începutul anilor 1970 apare sãptãmânal. 60 de ani cu doar o micã întrerupere, în perioada revolutiei din toamna anului 1956. 60 de ani în care s-au scris în româneste sute de mii de pagini despre si pentru comunitatea româneascã din Ungaria.

„Miracolul" s-a întâmplat (nici atunci) nu în Capitalã, ci în Jula, în camera profesoralã de la scoala si liceul românesc. Un grup de profesori inimosi au fost cei care au asternut pe hârtie primele gânduri românesti. Bineînteles, continutul trebuia sã fie pe gustul partidului, dar încã din acele timpuri au apãrut si pagini dedicate comunitãtilor locale, de pe atunci aflãm cum trãiau românii prin satele noastre. „Libertatea noastrã" a fost exact ca si acele vremuri în care apãrea: cu multã laudã la adresa partidului si a conducãtorilor tãrii, dar în acelasi timp si cu interesante scrieri despre oamenii de la sate, despre starea scolilor românesti.

Cu 10 ani în urmã, când aniversam o jumãtate de secol de aparitie, trãia încã si cel mai „longeviv" redactor-sef, Alexandru Hotopan, care timp de trei decenii a condus „Foaia Noastrã". A fost cel care stia cel mai mult despre nasterea acestei reviste, despre numerosii ziaristi care au trecut prin redactie, despre românii din Ungaria, de la Leta Mare pânã jos, la Cenadul Unguresc. Atunci Hotopan nu mai era supãrat pe nimeni, dar nu a dorit sã participe la aniversare. Ne-a dat tot ajutorul la organizarea evenimentului, dar nu a venit sã sãrbãtoreascã alãturi de noi, cum au fãcut-o peste o sutã de ziaristi si cititori fideli. Au fost însã unii, care au lucrat decenii de-a rândul în aceastã redactie, si tot nu au venit la aniversare.

Ei au lipsit nu din supãrare, ci din orgoliu. Pentru cã erau cuprinsi de gândul rãu, cum sã distrugã „Foaia" si cum sã-si facã o altã revistã. O revistã care sã fie numai a lor, care sã-i laude numai pe ei. Dupã ce a strãbãtut cinci decenii de existentã, a supravietuit multor partide si guverne, „Foaia" a avut puterea sã renascã, sã se reînnoiascã cam tot la zece ani. Si sã trãiascã pânã azi.

Aniversarea a 60 de ani a gãsit „Foaia româneascã" într-un mare impas. Dupã un an foarte greu, când jurnalistii si-au primit salariile numai cu 2-3 luni întârziere, anul 2011 este încã în ceatã. Cu toate cã „Foaia" apare si dupã 1 ianuarie, redactia în acest moment nu are absolute niciun contract, niciun sprijin de niciunde. Una dintre cele mai importante si solide institutii românesti din Ungaria functioneazã la ora actualã numai din însufletirea si constiinciozitatea unor ziaristi, care sperã cã „Foaia româneascã" mai are viitor. Promisiuni sunt. Dar de astea au fost si pânã acum multe.

Budapesta promite cã va rezolva finantarea revistelor nationalitãtilor pe termen lung, fãrã sã mai fie nevoie de participarea la diferite concursuri nesigure. Problema este doar cã, pânã sã ajungem la aceastã rezolvare, timpul trece, iar deficitul creste. Si dispare cheful de a sãrbãtori.

Aniversãm cei 60 de ani de aparitie cu lacrimi în ochi si cu îngrijorare în suflet. La multi ani, „Foaia româneascã"!