Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

29 aprilie 2024, ora locală: 04:47

 

In Harghita si Covasna cel mai greu este sa fii roman

adăugat 02 februarie 2008, 10:10, la Ştiri de Top

Intr-un comunicat de presa al Forumului Civic al Romanilor din Harghita si Covasna, venit pe adresa redactiei, organizatia face publice o serie de discriminari pe care le sufera romanii din cele doua judete. Romanii din zona sunt nevoiti, zi de zi, sa lupte pentru dreptul de a fi roman si sunt discriminati, in pofida prevederilor legale in vigoare. Astfel, la Sf Gheorghe, revista primariei este editata doar in limba maghiara aceast lucru intamplandu-se chiar si dupa sanctionarea primita din partea Consiliului pentru Combaterea Discriminarii. De asemenea, ocuparea functiilor in institutiile publice este conditionata de cunoasterea limbii maghiare, iar banii publici sunt utilizati doar in interesul populatiei maghiare, cum a fost si cazul intalnirii maghiarilor de pretutindeni de la Moacsa, unde, pe langa faptul ca s-au cheltuit fondurile statului roman, s-au promovat deziderate iredentiste, separatiste si antiromanesti. Pa langa toate acestea nu poate fi trecut cu vederea nici faptul ca, in stema judetului Covasna, nu apare nici un element care sa simbolizeze istoria si cultura populatiei romanesti, care reprezinta totusi un sfert din populatia judetului, iar simbolurile romanesti sunt ignorate (primarii nu poarta esarfa tricolora la evenimentele prevazute de lege - vezi cazul primarului din Sf. Gheorghe, la Ziua Nationala din 2007), lipsa acestora in spatiile publice (sala de sedinte a municipiului Sf. Gheorghe) etc. Aprobarea denumirilor strazilor si institutiilor publice, cu eludarea sau neglijarea personalitatilor romanesti, de rezonanta nationala sau locala (Sf. Gheorghe si Miercurea-Ciuc sunt singurele municipii resedinta de judet din Romania care nu au o strada cu numele lui Stefan cel Mare; Consiliul local Sf. Gheorghe a respins propunerea ca o strada din municipiu sa poarte numele protopopului Aurel Nistor - lider marcant al romanilor din judet, in perioada interbelica, acordand in schimb unei strazi numele unui preot, Iosif Popovici, aservit elitei maghiare locale, din perioada respectiva) si respingerea, de catre Consiliul local Sf. Gheorghe, a unor propuneri ale reprezentantilor societatii civile romanesti si ale consilierilor romani, de acordarea a distinctiei "Pro Urbe" unor cetateni romani din Sf. Gheorghe (cazul Emil Tanasoiu), sunt alte doua actiuni de sfidare a romanilor. Trebuie reamintit faptul ca abia dupa numeroase demersuri si dupa interventia Ministerului Educatiei si Invatamantului au fost acceptate denumirile "Nicolae Colan" si "Constantin Brancusi" acordate la doua scoli din municipiul Sf. Gheorghe. Bineinteles ca exista si o discrepanta intre finantarea proiectelor ONG-urilor, institutiilor si cultelor maghiare fata de cele romanesti. Respingerea, de catre Consiliul Local Sf. Gheorghe, fara nici o motivare, a proiectului "Tineretul si integrarea europeana" promovat de catre Centrul European de Studii Covasna-Harghita in anul 2007 este nul din exemplele graitoare. Acordarea preferentiala a fondurilor pentru functionarea scolilor cu predare in limba maghiara si neglijarea celor cu predare in limba romana (indeosebi a Grupului Scolar "Constantin Brancusi"); discriminarea elevilor romani in unele scoli mixte (cazul Grupului Scolar Economic - Administrativ din Sf. Gheorghe), alaturi de excluderea spectacolelor in limba romana in cadrul manifestarilor finantate din fonduri publice precum: "Zilele localitatilor" - Miercurea-Ciuc, Odorheiul Secuiesc, Tg. Secuiesc, Sf. Gheorghe (cu foarte mare greutate), sau Zilele judetului Harghita, reflecta clar atitudinea, cel putin discriminatorie, a autoritatilor locale si dezinteresul celor centrale fata de situatiile de mai sus, sesizate de nenumarate ori public, atat in mass media locala cat si in cea nationala.

Autor: RGN
Sursa: www.rgnpress.ro
De necrezut! Daca aceste lucruri sunt adevarate, este grava situatia. Autoritatile din cele doua judete slujesc statul roman, ori minoritatea maghiara? Maghiarii se folosesc de prilejul ca sunt majoritari in cele doua judete? Este necesar sa le amintim in ce conditii au ajuns sa fie majoritari? Pai secolele de stapanire ungara in Transilvania si perioada hortysta, credeti ca nu si-au spus cuvantul? Daca este nevoie, se poate intampla o migratie puternica a romanilor in cele doua judete ROMANESTI, astfel incat minoritarii maghiari sa-si bage mintile in cap.Aici, pe acest pamant, de la Tisa si Dunare, pana la Prut, sunt pe teritoriul Romaniei. Sa le fie clar acest aspect, daca vor sa traiasca in pace cu romanii. In tara asta sunt vreo nouasprezece milioane si jumatate de romani curati, ceea ce nu se poate spune despre unguri. Nu gasesti atatia nici daca ii cauti pe tot globul pamantesc, nu mai vorbim de Ungaria si cele doua judete romanesti. Din pacate pentru ei, de cand au venit din pustiurile Asiei, au fost mereu mai putini decat romanii. Un argument important pentru a trege un sut in fund celor care sustin teoria imigrationista a lui Roesler (acesta sustine ca romanii ar fi venit pe acest pamant din sudul Dunarii si i-ar fi gasit pe unguri in Transilvania), care placea intereselor regatului Ungariei. Daca teoria ar fi adevarata, cum Dumnezeu a fost posibil ca natia maghiara sa fie depasita numeric tot timpul de o natie care a venit in urma ei pe acest pamant? Din pacate, "bunii"nostrii vecini unguri, tot asa scriu si in manualele de istorie pe care le au in scoli. Romania ar trebui sa faca ceva, sa piara odata acesta minciuna oribila si gretoasa. Domnilor, vlahii, valahii, volohii, cum vreti domniile voastra sa le spuneti, inseamna un singur lucru: romani. Iar romanii sunt urmasii dacilor si ai romanilor, acesta este adevarul sustinut de cele mai solide probe si dovezi istorice, arheologice, si de care mai vreti voi.
A comentat Catalin, Craiova 02 februarie 2008, 12:39
Asa sunt Romanii,nu pot face ordine in casa lor .Ca vezi pot sa fie invinuiti de Bruxelle ca maltratarea drepturilor minoritatilor in Romania. BOZGORII sau inteles cu RUSII sa rupa in bucatele tara Romaneasca.
Magarilor din zona,trebue dat peste nas si de reamintit cine este stapan aici.

TRAIASCA ROMANIA MARE !!!
A comentat Radu 03 februarie 2008, 12:39
Térjetek eszhez és ne halgassatok egy olyanra,aki craiovárol ész nélkül probál belepofazni az itt élÅ‘k életében
A comentat Zaki 23 noiembrie 2008, 09:57
Zaki,unde draqul te crezi aici,bre bosgore,a venit si timpul vostru,gata sunteti rosi de furie si neputinta ca numai puteti sa faceti tot ceea ce doriti in Tara Romaneasca si nici unde sa ne mai parati,cand nu va convine ceva,asa cum o faceati pana in 2007,cand dadeati fuguta la Bruxelles ca sa puneti presiune pe autoritarile de la Bucuresti si sa mai castigati niscaiva drepturi pe criteri etnice in tara si pe pamantul nostru,in Romania .
Bosgore,poate intelegi engleza,cu toate ca sunt convins ca stii si romaneste,dar nu o sa-mi spurc limba de suflet pe un om de nimic ca tine,iti spun doar atat :
If you dont like the life in Romania,go fucking back to Budapest,your piece of shit !
A comentat micael 23 noiembrie 2008, 15:24


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Ştiri de Top

ordinul republicii, georgia, inmanare
Președintele Georgiei, decorat de Mihai Ghimpu cu "Ordinul Republicii". "Primesc ordinul în numele poporului georgian și vă asigur că vă suntem alături", declară Mihail Saakașvili
In urmă cu puțin timp la reședința de stat din str. N. Iorga a avut loc decorarea cu cea mai înaltă distincție a R. Moldova - "Ordinul Republicii" Președintele georgian, Mihai Saakașvili . Ordinul a fost oferit de președintele interimar al țării, Mihai Ghimpu. 
"În semn de profundă gratititune din partea R. Moldova, pentru [...] mai mult
alegeri, Corjova, sectii de votare, CEC
CEC nu va deschide secţii de votare în satul Corjova din motive de securitate
Modificari apar nu doar ce tine de listele electorale dar si de sectiile de votare. Precizam ca, in satul Corjova, din raionul Dubăsari, nu vor fi deschise secţii de votare pentru alegerile anticipate din 28 noiembrie. Comisia Electorală Centrală a luat această decizie din motive de securitate.
Amintim ca la scrutinele anterioare, în această [...] mai mult
taxa consulara, permis de sedere, taxa permis, viza de resedinta, Tomac,
Taxa consulară de 120 de euro va fi eliminată
Taxa consulară de 120 de euro pentru studenții basarabeni care se încadrează în categoria „fără bursă fără taxă” va fi eliminată pentru anul universitar 2010-2011, promite secretarul de stat Eugen Tomac, din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Anul acesta [...] mai mult
Guvernul Romaniei a premiat olimpicii la limba si literatura romana din RM
19 olimpici de limbă şi literatură romană din Republica Moldova au fost astăzi premiaţi de Guvernul Romaniei. Ceremonia a avut loc la Ambasada Romaniei de la Chişinău. Elevii au primit 10 volume de clasici romani, diplome, bani şi o excursie la mare în timpul vacanţei de vară.

Cei 19 olimpici din diverse zone ale republicii s-au remrcat atît prin [...] mai mult
Creştinii sărbătoresc pe 25 decembrie Naşterea Domnului
În urmă cu peste 2.000 de ani, pe 25 decembrie se năştea Iisus Hristos.

Acum peste două mii de ani, în oraşul Bethleem s-a săvârşit marea taină a dreptei credinţe: "Dumnezeu S-a arătat în trup" (I Tim. III, 16). Eveniment unic în istoria omenirii, petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, stăpân peste Galileea [...] mai mult
Zeci de asociatii romanesti din strainatate cer ministru delegat pentru romanii de pretutindeni
Intr-o scrisoare deschisa adresata Presedintelui Romaniei si Primului ministru desemnat, zeci de asociatii romanesti din afara frontierelor cer infiintarea functiei de ministru delegat pentru romanii de pretutindeni."Luand in considerare criza prin care trece Romania nu cerem minister care sa se ocupe de problemele extrem de complexe pe care le avem. [...] mai mult
Cate cereri de redobandire a cetateniei romane au fost inregistrate in perioada 2003-2009 la Directia Cetatenie
Raspuns al Directiei Cetatenie prin care informeaza Institutul pentru Drepturi Civile Europene asupra numarului de cereri de redobandire a cetateniei romane depuse de cetatenii moldoveni si ucraineni la Consulatele Romaniei din Moldova si Ucraina intre anii 2003-2009, cereri care au fost transmise la Minsiterul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.

Referitor [...] mai mult
RUSINE NATIONALA: EROII ROMANIEI LA GUNOI. Senatul a respins proiectul de lege depus de Urban si Badea pentru acordarea statutului de eroi-martiri basarabenilor Lesco, Popa, Ivantoc, dupa 15 ani de temnita la Tiraspol
La data de 21 mai 2009, am depus la Senat impreuna cu senatorul de Diaspora Viorel Badea, un proiect de lege ce viza Propunerea legislativă privind declararea domnilor Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc, Tudor Popa drept eroi-martiri, luptători pentru democraţie, drepturile omului şi apărători ai valorilor spirituale şi culturale româneşti, despre care [...] mai mult
Caseta cu Geoană: Bani pentru "un loc eligibil", nu sex oral. VEZI VIDEO
Pe bloguri a apărut astăzi o înregistrare cu Mircea Geoană, despre care se crede că ar fi cea care a stârnit atâtea controverse. Nu este însă vorba de imagini cu sex elect-oral, ci de o persoană din PSD care plăteşte pentru un loc eligibil pe listele partidului.

Posibila înregistrare despre care vorbea Traian Băsescu în campania electorală îl arată [...] mai mult
Vlad Filat s-a intalnit cu Angela Merkel, Basescu si cu premierii din Polonia, Olanda si Belgia. Vezi AICI ce au discutat
Premierul Vlad Filat s-a intalnit astazi cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, presedintele Romaniei, Traian Basescu, si cu omologii sai din Polonia, Olanda si Belgia. Intrevederile au avut loc in orasul german Bonn, unde Vlad Filat participa la lucrarile Congresului Partidului Popular European.

Potrivit Serviciului de presa al Guvernului, Vlad [...] mai mult

randat în 	0.0486 secunde