Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

26 aprilie 2024, ora locală: 04:14

 

Marian Lupu este una dintre necunoscutele alegerilor anticipate din Republica Moldova

adăugat 28 iunie 2009, 13:41, la Politică

La aproape trei săptămâni de la retragerea lui Marian Lupu din Partidul Comuniştilor, analiştii şi presa de la Chişinău încă mai fac eforturi să înţeleagă acest eveniment şi, mai ales, implicaţiile sale pentru rezultatele alegerilor legislative anticipate de peste o lună.

O întrebare la care toată lumea încearcă să găsească răspuns este dacă fostul preşedinte al Parlamentului a devenit într-adevăr un politician de opoziţie după ce s-a retras din Partidul Comuniştilor sau este doar un proiect al acestora în perspectiva alegerilor anticipate. Un alt aspect comentat pe larg este de la cine va lua de fapt voturi noul Partid Democrat condus de Lupu, care şi-a promovat propria echipă în fruntea listei electorale: de la cele trei formaţiuni liberale care au intrat în Parlament sau de la Partidul Comuniştilor?

Marian Lupu declară public că nu este un proiect al comuniştilor, ci, din contra, este "marea lor bătaie de cap" şi dă asigurări că în noul Parlament nu va vota un preşedinte comunist.

Într-un interviu publicat vineri de săptămânalul Timpul de dimineaţă, Lupu spune că a fost folosit de comunişti ca un blazon credibil pentru a promova ideea apropierii de Europa şi critică modul de funcţionare a Partidului Comuniştilor, susţinând că plenarele şi congresele formaţiunii sunt nişte farse şi adunări formale cu scenarii regizate din timp, iar evenimentele postelectorale din aprilie au demonstrat că PCRM este foarte vulnerabil.

Expertul şi analistul Nicu Popescu, cercetător la Londra în cadrul Consiliului European pentru Relaţii Externe (ECFR), susţine că situaţia este uşor paradoxală: "cu cât mai anticomunist va fi Lupu, cu atât mai rău va fi pentru opoziţia liberală, şi cu cât mai stânga-centrist este Lupu în campanie, cu atât mai rău va fi pentru Partidul Comuniştilor".

"Dilema e următoarea: fie Lupu devine un jucător de opoziţie credibil şi atunci erodează parţial baza electorală a celorlalte partide de opoziţie, fie Lupu joacă pe centru-stânga, cu un mesaj nu la fel de articulat şi tranşant ca al celorlalte partide de opoziţie şi atunci îşi construieşte baza electorală pe centru-stânga fără a fura prea mult de la opoziţia actuală. Deci, cu cât mai anticomunist va fi Lupu, cu atât mai rău va fi pentru opoziţia liberală, şi cu cât mai stânga-centrist este Lupu în campanie, cu atât mai rău va fi pentru Partidul Comuniştilor", susţine Nicu Popescu pe blogul său.

"Cei care încearcă să înţeleagă dacă Lupu este un 'cal troian' sau adevărat actor politic aflat în opoziţie faţă de PCRM se vor ciocni de un paradox. Dacă în campania electorală Lupu/PD se situează mai pe dreapta, cu un mesaj anticomunist mai ferm, acuzaţii tranşante aduse PCRM, o ofertă de colaborare cu restul partidelor liberale în contextul post-electoral, şi o excludere a vreunei alianţe postelectorale cu comuniştii – în acest caz PD va obţine mai mult credibilitate pe dreapta, Lupu va dispersa anumite suspiciuni că ar fi 'cal troian', ar părea un actor de opoziţie mai credibil. Însă în acest caz ar şi 'fura' mai multe voturi de la opoziţia liberală. Deci cu cât mai credibil va fi Lupu ca jucător în opoziţie, cu atât mai mult va submina partidele de opoziţie, în special PLDM-ul lui Vlad Filat. Cu cât mai anticomunist va fi, cu atât mai dăunător va fi PD/Lupu pentru celelate partide de opoziţie", spune Nicu Popescu.

Al doilea model, spune el, e următorul: Lupu se situează mai pe centru/centru-stânga, cu un mesaj de politică externă între Rusia şi UE, nu exclude cooperarea postelectorală cu PCRM, menţine o distanţă egală atât de opoziţia liberală, cât şi de PCRM, critică atât guvernul cât şi opoziţia pentru gestionarea crizei din aprilie etc. "În acest caz, Lupu va părea şi mai mult un 'cal troian' comunist, care ar putea fi un partener de coaliţie cu PCRM, care nu este pe deplin credibil că jucător în opoziţie. Însă în acest caz, el probabil va rupe mai multe voturi de la PCRM, şi nu va submina atât de mult opoziţia pe cât se crede", spune în analiza pe care o semnează pe blogul său Nicu Popescu.

Anneli Ute Gabanyi, cunoscută cercetătoare în domeniul politologiei de la Berlin, a apreciat, într-o emisiune de dezbateri a Europei Libere, că Marian Lupu este un tehnocrat cu stagii făcute în America şi la Geneva şi care cunoaşte felul în care lucrurile se derulează în Occident. În al doilea rând, spune Gabanyi, acesta a pornit la drum cu o echipă excelentă – Andrei Popov, Oleg Serebrean şi alţii, oameni serioşi care vor veghea la crearea unui pol moderat centrist de stânga. "Şi vă asigur că au susţinerea partidelor social-democrate adevărate din Occident", a subliniat Anneli Ute Gabanyi.

"Plecarea lui Marian Lupu de la comunişti şi venirea lui în fruntea PD este un eveniment important şi cu urmări benefice pentru spectrul politic din Republica Moldova. Mă bucur că a adus cu el şi o echipă de oameni competenţi şi tineri, carismatici şi care au obişnuinţa comunicării cu Occidentul, dacă mă gândesc numai la fostul ambasador în Germania, Igor Corman, care aici a făcut un job extraordinar pentru interesele Republicii Moldova. La plecare, Corman a primit un ordin din partea preşedintelui german care este deosebit de înalt", spune cercetătoarea de la Berlin.

Anneli Ute Gabanyi a salutat "spargerea, de către un om care a crezut că face un bine, a unităţii de monolit a unui partid condus în mod autoritar". "Dacă citiţi declaraţia în care şi-a luat, ca să spun aşa, rămas bun de la Partidul Comuniştilor, o să vedeţi că este cea mai aspră, şi clară şi dură critică a sistemului de conducere exercitat de către Partidul Comuniştilor. De la niciun reprezentant al celorlalte partide nu am auzit o analiză atât de usturătoare şi cred că de aceea cei din partid, preşedintele şi eminenţele cenuşii, au fost deosebit de supăraţi", constată Anneli Ute Gabanyi.

Petru Bogatu, comentator politic la Jurnal de Chişinău şi postul de radio Vocea Basarabiei, a constatat, în cadrul aceleiaşi dezbateri, că este un lucru benefic faptul că "a crăpat acest partid care părea unul indestructibil şi este normal că Marian Lupu a acaparat agendă politică de la Chişinău". "Pentru că s-a întâmplat un lucru cu totul ieşit din comun – pentru prima dată un înalt reprezentant al partidului de guvernamânt l-a abandonat. Pe de altă parte, rămâne de văzut dacă acest gest îl va propulsa pe Lupu pe o nouă traiectorie politică", spune Petru Bogatu.

Analistul crede că scenariile la care s-a referit presa, potrivit cărora Lupu ar fi un "cal troian", că ar fi proiectul comuniştilor, sunt fireşti atâta timp cât nu există informaţii sigure despre modul şi condiţiile în care a plecat Marian Lupu. "Sunt fireşti aceste suspiciuni pentru că experienţa amară când partidul de guvernământ şi nu doar cel comunist, dar şi cele de până în 2001 care se aflau la putere încercau să strecoare pe scena politică persoane sau partide politice care ar face jocul puterii. Deci, aceste suspiciuni sunt fireşti. Iar pe de altă parte, toată lumea a salutat acest pas făcut de Lupu. Totuşi, nimeni nu poate pune mâna în foc că pentru Lupu începe o noua fază în cariera să politică – acesta abia urmează să dovedească că se bucură de un anumit sprijin electoral şi că poate relansa Partidul Democrat, iar popularitatea de care se bucură nu este doar cea a fotoliului pe care l-a ocupat, cum a fost în cazul fostului premier Vasile Tarlev", declară Petru Bogatu.

"Mă tem că Marian Lupu, dacă va încerca un joc pe centru ca să meargă în alegeri cu un mesaj împăciuitor, ar putea să piardă. Nu pentru că ar fi prost acest mesaj, ci pentru că asta e starea de lucruri pe moment în Republică Moldova. O parte a populaţiei mai informată, mai instruită, caută să se debaraseze de sechelele sovietice şi de comunism şi deci votează pentru un mesaj foarte distinct, foarte pronunţat anticomunist. Partidele care se află pe centru-stânga şi care au venit cu un discurs mai spălăcit, mai împăciuitor, s-au prăbuşit", mai spune Petru Bogatu, comentator politic la Jurnal de Chişinău şi postul de radio Vocea Basarabiei.

Analistul fundaţiei Jamestown, Vladimir Socor, crede că plecarea lui Marian Lupu de la comunişti pentru a lansa un partid renovat de tip european – Partidul Democrat, a venit exact la momentul potrivit, pentru că o ieşire pripită, emoţională din Partidul Comuniştilor "nu ar fi adus nicio îmbunătăţire sistemului politic din Republica Moldova".

"O ieşire insuficient pregătită ar fi fost doar un gest de spectacol de o zi. Domnul Lupu însă nu aparţine categoriei de politicieni imprevizibili care trăiesc din gesturi şi declaraţii pe termen scurt. Lista electorală a Partidului Democrat în frunte cu Marian Lupu e cu totul altfel decât celelalte liste, nemaivorbind de alegerile anterioare din Republica Moldova. Pe lista Partidului Democrat în frunte cu Lupu nu găsim nici icoane vii ale timpurilor sovietice – persoane depăşite de vremuri, nici 'gangsteri' ai tranziţiei recente care au intrat în politică tot ca într-un business. Nu găsim pe lista condusă de Marian Lupu nici persoane care consideră că Republica Moldova ar trebui să caute un 'frate mai mare' într-o direcţie sau alta. Cunoscându-i pe candidaţii din fruntea listei Partidului Democrat pot spune că dânşii privesc într-o singură direcţie – Europa", spune Vlad Socor.

Analistul constată că formaţiunea se numeşte "partid" – Partidul Democrat, dar că de fapt ar fi mai degrabă o mişcare, decât cu un partid. "Partidele au programe specifice. Lista condusă de Marian Lupu însă propune mai mult decât un program – propune să transforme chiar sistemul politic degenerat al Republicii Moldova într-un sistem politic civilizat – începând cu mentalităţile şi culminând cu instituţiile statului. Să-l transforme dintr-un sistem politic care funcţionează pentru politicieni şi politicieni-businessmani într-un sistem care ar fincţiona pentru cetăţenii Republicii Moldova, să le redea sentimentul demnităţii anume lor, moldovenilor. Şi să reprezinte Republica Moldova în Europa civilizată", conchide analistul politic Vladimir Socor.

Autor: NewsIn
Sursa: www.cotidianul.ro
l-as crede pe nea Lupu, daca: 1) n-ar fi votat in nici un fel pentru desemnarea viitorului presedinte al R.Moldova de 2 ori din partea PCRM, in persoana Greceanai; 2) s-ar alia, chiar s-ar afilia vreunui partid liberal, juramand credinta poporului roman si Basarabiei.
A comentat Moruzzi 28 iunie 2009, 14:12
LUPU' PARU-SI SCHIMBA <DAR NARAVU ' BA.
NU-L CREDETI:SE VA DUCE TOT LA COMUNISTI...
A comentat 28 iunie 2009, 14:52
NOROCUL LUPULUI:SUNT MULTI PROSTI CARE II VOR DA CREZARE,DAR EI VOR UITA CA BOALA DIN NASCARE LEAC NU ARE.
A comentat tgh 28 iunie 2009, 18:06
Cu umărul lui Marian Lupu Partidul Democrat va reuşi sa aburce peste pragul electoral. Posibil sa mai treacă de pragul electoral inca unu sau doua partide. Si in rezultat opoziţia de dreapta si centru se va pomeni si mai fărâmiţata, neomogena si intr-o incapacitate mai mare de a-si coordona acţiunile. Acesta si este "calul troian" postat in mijlocul opoziţiei.
A comentat ion 28 iunie 2009, 21:43
Votaţi PL ,PLDM sau AMN !

Forza PLDM ,PL si AMN !

Aruncaţii la groapa de gunoi a istoriei, la alegerile repetate din 29 iulie pe cripto-comunisti ☭ ,pe ciocoii şi slugoii fără pic de coloană vetebrală ai Moscovei, ce vă prostesc pe faţă,promiţându-vă aderarea la UE si NATO cu ajutorul Rusiei !!! Ce cretinătate,ce creiere atrofiate !

Ardeti buletinele batranilor care inca nu s-au trezit la realitate si mai cred in cripto-comunistii acestia fripturisti si machiavelici !

"Basarabia, lacrima neamului românesc"

"România nu uita,Basarabia este a ta."

Votaţi schimbarea cu gândul la eroii nostri,la martirii nostri,ai intregului neam românesc .

Nu vă vom uita niciodata :Valeriu Boboc de 23 de ani ,Ion Tabuleac de 22 ani,Eugen Ţapu de 26 ani si Maxim Canişev de 20 de ani.

Victimile inocente ale cripto-comunismului.

Pink - Dear Mr President subs in romanian SOS Moldova

http://www.youtube.com/watch?v=biYav5QGZ1A

Basarabia Lui Dumnezeu

http://www.basarabeni.ro/stiri/editoriale/basarabia-lui-dumnezeu-material-video-395/

"Da, de la Roma venim din Dacia traiană, suntem români şi punctum." - Eminescu
A comentat micael 28 iunie 2009, 22:13
Moldova are multe "partiduţe", create (nu pentru a deveni partide clasice, numeroase, de durata, cu o structura dezvoltata in teritorii), ci doar pentru o singura folosinţa. Sunt tot aşa ca s.r.l.- urile din zonele economiei tenebre create pentru o singura tranzacţie. Au doctrine orientate pentru oligarhi, deşi in Moldova este un singur sau maximum sunt doi oligarhi. Se mulţumesc doar cu un mic "business" din economia fondurilor electorale colectate de la sponsori. Încearcă de a vinde unele locuri de pe listele candidaţilor electorali. N-ar fi contra sa ofere partidul in chirie, numai de s-ar găsi sponsori interesaţi si bogaţi. Succesul lor la alegeri nicidecum nu poate fi prevăzut in mod obiectiv, el seamănă cu o tombola.
Schimbarea, insa, ar putea surveni, daca actualul partid de guvernământ pe viitor se va diviza in doua formaţiuni opozante. Ori, daca printr-o minune ar apărea in opozite un partid care nu s-ar sfii sa înveţe experienţa pozitivă a concurentului, in deosebi tot ţine de: 1) elaborarea unei doctrine orientate către categoriile vulnerabile (copii si adolescenţii ramaşi singuri, tinerii absolvenţi şomeri, bugetarii cu salarii sub nivelul coşului de consum, invalizii, pensionarii, familiile despărţite prin "cortina de fier"a UE etc.), 3) capacitatea de a prelua unele obiective din programul concurenţilor; 3) pregătirea si selectarea după criterii obiective a cadrelor proprii si a celor invitate, in deosebi de specialişti cu capacitaţi de organizare, conducere, administrare, management; 4) punerea in aplicare a unui mecanism riguros si eficient de elaborare, control si realizare a oricăror decizii de partid sau de stat.
A comentat ionn 29 iunie 2009, 02:06
Lupu este un TRĂDĂTOR? De ce? Fiindcă a "păpat" banii din Buget şi i-a folosit pentru a cumpăra apartamente câtorva persoane care aveau oricum spaţiu locativ în mun. Chişinău, iar pe oamenii de rând îi mănâncă şobolanii, şi toţi sar la gâtul lui Chirtoacă că cică nu face nimic. Dar de unde bani, dacă Lupuşor îi papă?
A comentat Prinţesă 29 iunie 2009, 10:54
Bravo D-le Lupu mergeti inainte.
A comentat Michail 07 iulie 2009, 12:33


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Politică

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
În declarația sa de avere și interese personale figurează un automobil model Mercedes GLK 280 (anul fabricației – 2009) și un venit anual cumulativ de 267 mii de lei (din salariul și indemnizațiile de deputat). Vladimir Vitiuc a mai primit în anul 2020 o indemnizație de 174 de mii de lei de la Parlamentul R. Moldova. Susține că nu [...] mai mult
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
 Anatol Ursu, candidatul unionist din partea Partidului Popular Românesc (PPR) pe circumscripția nr. 50 - Europa de Vest, sustine ca este nevoi de o viziune noua despre modul in care pot fi rezolvate problemele diasporei. In continuare puteti afla intentiile si solutiile sale in calitate de viitor deputat al diasporei pe circumscriptia [...] mai mult
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
O cerere susținută cu 1,2 milioane de semnături, în care se solicită parlamentelor de la Chișinău și București să voteze, la ședința comună din 27 martie, reîntregirea țării, prin reîntoarcerea teritoriului Basarabiei în componența României, a fost înregistrată la secretariatele celor două instituții în data [...] mai mult
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
odon a anunţat crearea unei "platforme de rezistenţă", menită să reunească moldovenii care nu împărtăşeşc ideea reunificăriii cu România. Şeful statului a precizat că "Frontul Naţional" e pentru cazul în care "situaţia va ieşi de sub control pe 25-27 martie".
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon încearcă [...] mai mult
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Avocatul Valerian Mânzat, cunoscut opiniei publice pentru viaţa luxoasă etalată pe reţelele de socializare, își va petrece următorii opt ani în închisoare. Astăzi, 1 martie, Curtea Supremă de Justiție (CSJ), a respins recursul în anulare declarat de avocații lui Valerian Mânzat, ceea ce înseamnă [...] mai mult
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Vizita președintelui Igor Dodon la Berlin pare să fie un eșec total. Șeful statului a ajuns acum o oră în Capitala Germaniei, iar în mijloacele de informare de la Chișinău, nici pomină despre acest lucru, după cum era firesc. Explicația pare să fie faptul că agenda președintelui nu include decât o întrevedere cu adjunctul unui [...] mai mult
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
enatorul român Iulia Scântei scrie într-o postare pe facebook că, Parlamentul Republicii Moldova a refuzat să dea curs invitației de a avea o ședință comună a Parlamentelor României și Republicii Moldova care ar fi trebuit să aibă loc la Iași sau la Chișinău.
Iulia Sântei punctează că: ”În ciuda eforturilor [...] mai mult
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
Unionismul, Alianța Nord-Atlantică și lipsa de soluții pentru problema transnistreană. Acestea sunt cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova  în viziunea Președintelui, Igor Dodon. Șeful statului  a participat la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova. Președintele Republicii [...] mai mult
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
Unirea cu România este o temă care prinde contur tot mai pregnant în Republica Moldova, susține fostul premeier și ministru de externe Iurie Leancă într-un interviu acordat emisiunii „În fața ta” de la Digi24.
„Zilele acestea am fost în centre raionale și am adresat această întrebare colegilor mei [...] mai mult
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Cel de-al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, susține că în fruntea țării trebuie să se afle un președinte cu rol de arbitru, notează NOI.md. 
În cadrul unui interviu acordat portalului tribuna.md, fostul demnitar a declarat că optează pentru o republică prezidențială, în cadrul căreia președintele [...] mai mult

randat în 	0.0881 secunde