Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

24 aprilie 2024, ora locală: 04:11

 

Mininistrul pro-rus al economiei Valeriu Lazar de la Chisinau santajeaza UE cu CSI

adăugat 25 martie 2010, 11:34, la Politică

Mininistrul pro-rus al economiei Valeriu Lazar de la Chisinau santajeaza UE cu CSI

In timp ce Uniunea Europeana acorda aproape 2 miliarde de euro Basarabiei la Bruxelles, un ministru pro-rus al guvernului Filat, ministru apartinand Partidului Democrat al lui Marian Lupu declara pentru hotnews.ro ca în cazul în care Uniunea Europeană nu va accepta o agendă de integrare ambiţioasă pentru Moldova, alternativa ar fi integrarea Moldovei într-o organizaţie regională pe baza CSI, al cărei motor să fie Rusia.

„Pentru mine e mult mai aproape perspectiva integrării europene, dar nu putem sta prea mult în anticamera UE, într-o zonă de aşteptare precum Parteneriatul Estic. Noi negociem acum şi Acordul de Asociere, dar nu e acordul pe care l-a avut România sau ţările care au mai aderat. Le spuneam cetăţenilor că vor avea regimul de vize pe care l-au avut şi românii, însă acum le spunem că vom avea un regim simplificat de vize", susține Valeriu Lazăr.

Potrivit ministrului santajist Valeriu Lazar, oferta Federaţiei Ruse este una clară: ea constă în faptul că Rusia vede Comunitatea Statelor Independente ca pe o organizaţie regională, bazată pe interesele economice comune, iar Moldova, mai devreme sau mai târziu, trebuie să ia o decizie încotro merge.

„Noi avem toată voinţa politică de integrare europeană, dar, până la urmă, nu suntem nici noi naivi, înţelegem foarte bine procesele din UE şi nu cred că putem vorbi acum despre aderarea la UE. Mie acest lucru îmi este foarte clar. Momentan nu cred că este obiectivul nostru aderarea politico-administrativă la UE, nu este gata nici UE, nici Republica Moldova, cel puţin mesajele care vin din partea Bruxelles-ului asta înseamnă. Noi trebuie să ne ambiţionam să facem pe intern reformele necesare, să preluăm standardele europene şi vom continua cu aceeaşi ardoare şi aceeaşi viteză", a menționat ministrul Economiei.

Valeriu Lazăr crede că Parteneriatul Estic funcţionează doar la nivel de discuţii. „La nivel practic - din discuţiile pe care le port cu unii cunoscuţi la Bruxelles - nici ei nu ştiu ce mâncare de peşte este acest Parteneriat Estic. Dacă în Parteneriatul Estic rămâne doar Moldova - şi atunci vom insista la Bruxelles să avem şi noi o agendă de integrare europeană mai ambiţioasă. Dacă asta nu se va întâmpla, noul proces va fi catalizat de noua poziţie a Rusiei", a spus Lazăr.

Ministrul Lazăr susține că nu vede un conflict deschis între aceste două procese. „Cred că Republica Moldova poate să fie o zonă în care interesele estului şi vestului se intersectează, dar nu sunt conflictuale. Capitalul rusesc poate fi folosit în Moldova pentru a produce mărfuri care să fie exportate în UE şi vice-versa. Sunt procese care depind de noi şi altele care nu depind de noi. Este poziţia partidului nostru, dar ea este împărtăşită şi de colegii noştri de coaliţie. Noi suntem pentru un proces de integrare europeană mai consistent, mai rapid, dar agenda pe care UE este dispusă să o accepte e mai puţin ambiţioasă", a conchis Valeriu Lazăr.

Lazar uita insa o alta varianta mult mai rapida de integrare a Basarabiei in UE si anume reunirea imediata cu Romania. Evident varianta nu are cum sa fie luata in considerare de Moscova si nici de cei care o mai servesc inca la Chisinau, Lazar fiind doar unul dintre ei. Numai ca viitorul nu mai este al lor. Iar tinerii care au iesit in 7 aprilie in strada le-au demonstrt acest lucru...si daca va fi nevoie le-o vor mai demonstra inca odata.


Autor: RGN press
Sursa: www.rgnpress.ro
"Lazar uita insa o alta varianta mult mai rapida de integrare a Basarabiei in UE si anume reunirea imediata cu Romania". O asa "unire" e doar pentru handicapati\ cu certificat ca sunt intocmai, adica au nevoie de tutela, caci nu se pot conduce pe sine, ca persoane, familia lor si cu atat mai mult tzara R.Moldova. Daca sunt din astea - n-au decat sa se uneasca personal prin redobandirea cetateniei si sa ne lase tzara in pace. Lazar are drereptate - lumea din R.Moldova n-are nevoie de nici un euro, cu atat mai mult de un milion sau miliard. Nu cersim bani dar cerem SA FIM RECUNOSCUTI CU DREPTUL DE A CALATORI LIBER IN uE, de a nu fi umiliti la consulate si vami, de a nu ni se da de inteles la fiecare pas CA SUNTEM EUROPENI DE O CATEGORIE MAI INFERIOARA SI ALTII MERITA, IAR NU MERITAM SA CALCAM PRAGUL CASEI UE (avem picioarele murdare sau n-avem in portmoneu 500 de euro). O asemenea atitudine discriminatorie nu poate sa ne convina si nici s-o suportam la infinit, fiindca stim prea bine ca nu suntem cu nimic mai rai decat altii. Si daca nu se va liberaliza pentru cetatenii R.Moldova regimul de vize nici chiar pana in Romania, tzara care inca nu face parte din zona Schengen, apoi intr-adevar ar trebui sa ne gandim la o ALTERNATIVA DE SPATIU PE GLOB - unde nu am fi discriminati in privinta circulatiei.
A comentat vani 25 martie 2010, 17:04
Multumim agentiei RGN care nu uita de noi si mereu ne demonstreaza ce inseamna ca R.M. sa aiba relatii de "prietenie" si "fratie" cu fratele "mai mare". Impertinenta trece orice limite si ni se propune un "teatrul al papusilor de paie" in careoricui nu-i lene, inclusiv la RGN, trage de sfori si prim-ministru, iar acum si ministru economiei trebuie sa joace rolul prescris de RGN. E o impertinentza atat de fatzisa, de care nici in "gulagul" "fratelui mai mare " rus in 150 de ani nu se practica in trecut si cu atat mai mult in prezent. Gasitzi in presa rusa de azi (macar si in cea extremeista, ultra, ca sa nu zic cu inclinatzii fasciste), asemenea PRETENTZII SI TRATAMENT fatza de ministri si prim-ministrii unei tzari libere si independente cum e Republica Moldova. IATA OAMENI BUNI CINE DISTRUGE SI COMPROMITE RELATZIILE NOASTRE SINCERE SI NORMALE INTRE R.MOLDOVA SI ROMANIA. cu asemenea "'FRATZI" ca cei de la RGN la sigur ca nu trebuie sa ne unim - e mai dulce de o mie de ori "robia" printre straini.
A comentat ada 26 martie 2010, 02:05
dom.ministru cu rusii ducetiva singur dar noi am fost deja ajunje
A comentat hop 26 martie 2010, 11:32
NU CRED CĂ PĂREREA ACESTUI GUNOI REFLECTĂ PUNCTUL DE VEDERE OFICIAL AL A.I.E. . . . . AR FI SCUZABILĂ ACEASTĂ DECLARAŢIE DOAR ÎN IPOTEZA CĂ , ATUNCI CÂND AI FOST MIC COPIL AI SUPT DIN ŢÎŢA LU TATĂ-TU ŞI S-A TRAS LA CAP . . . . TU POŢI PLECA LINIŞTIT LA MOSCOVA DACĂ VREI ŞI SĂ-L IEI CU TINE ŞI PE VORONIN CU MEMBRII PCRM DA RĂMÂNEŢI ACOLO DE TOT. . . . PENTRU MOLDOVA ESTE O SIGURĂ DIRECŢIE . . - - . . PRO---VEST UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI N.A.T.O.
A comentat PENTRU VALERIU LAZAR 27 martie 2010, 05:51
Rusia nu facut nimic bun pentru noi, ba mai mult, incepuse sa strice toto ce am avut mai bun, sa omoare intelectualii moldoveni, pe urma sa distruca pe tarani in mod miselesc, de veneau noaptea inarmati pe la casele oamenilor si-ii deportau, despartind mii de familii, ca dupa aia nu mai stia fiu de tata si sot de sotie! Care Rusie domnule?!!!! sunteti sanatos la cap, ca aia au si ei probleme de pina peste cap, sigur va intoxicat creerii gazul rusesc, de parca nu puteti gasi alternative! Occidentul e salvarea noastra si puneti mine si munciti nu asteptati sa va vina deagata!
A comentat iceman 27 martie 2010, 09:20
Iata de ce ursul n-are coada. Caci in relatiile economice, comercialiale cu alte tari se baga politicienii si fac politica, dar nu fac economie si comert. Uitati-va la SUA cum nu refuza relatiile economice cu China condusa de un partid comunist veritabil, nu ca cel al lui Voronin, la fel si cu Rusia si alte tzari. Daca sunteti atat de antirusi de ce Romania consuma gazul rusesc, de ce accepta sa plateasca la preturi mult mai mari decat R.Moldova sau Belarusi? Faceti comert si economie dupa principii nationaluiste si vedeti cum puneti economia pe butuci. Dati-i p;ace dl ministru sa-si faca treaba, e un bun profesionist si la sigur ca a fost si un bun roman, dar dupa asemenea atacuri nejustificate ati putea sa-l faceti sa-si schimbe la fel ca altii viziunea asupra relatiilor cu cei din afara care incearca sa-i dicteze ce sa faca.
A comentat ij 27 martie 2010, 09:51
care unire? putini in Moldova vreau unire cu Romania...dorinta e sa ajunga in UE.Daca cu adevarat Europa nu are nici o oferta ramane sa alegem raul mai mic. Acum insa este prematur sa te orientezi spre Rusia. Se face maxim ca sa ne apropiem de europa. daca vedem ca astea triseaza, o tot stramba din nas, atunci ramane sa cooperam cu Moscova, Moldova in general urmand drumul sau de degradare economica si exod masiv al populatiei....
A comentat fio 27 martie 2010, 20:00
in plus acum incet-incet incep regruparile inainte de noile alegeri parlamentare. PD, din care face parte si Lazar, e unul de orientare estica. Nu este exclus, cum spune si Dungaciu ca PD si PCRM vor forma noua coalitie la anul viitor si vor reorienta Moldova spre rasarit. Si nu va plangeti ca s-a bagat Moscova, Rusia etc. Au fost intotdeauna multi moldoveni prosti, ce au votat cozi de topor. Orientare europeana la diferenta de cateva mandate de comunisti e un avantaj subred si nu exprima o vointa clar exprimata a societatii moldovene. Un rand de elemente, ca nepedepsirea celor ce au comandat eveneimentele din 7 aprilie, pana si declaratia lui Lazar, lasa sa se inteleaga ca apele in politica din Moldova nu s-au limpezit si se mai trag sfore. Partea si mai proasta ca este foarte posibil la primavara alegerilor sa ne trezim cu un guvern nou PD-PCRM - produs comasat al prostiei moldovenilor (desi ar avea sansa sa aleaga din randul liberalilor)
A comentat fio 27 martie 2010, 20:17
fratilor nu retraiti fliugherii tot timpul dispar datorita ca se invirtesc tare ei sau de pe axa Marea Unirire cu Patria Mama Romania va fi
A comentat vabo 28 martie 2010, 14:29
NU VA FI NICIODATA, SI ROMANIA NU E PATRIA MOLDOVENILOR NU FITI PROSTI , NU SÎNTEM ACEEASHI SI NICI NU VOM FI UNICUL AL MOLD SINT PASAPOARTELE ROMANE IN REST NIMIK,NU E NEVOIE DE UNIRE MAI ALES CU NISHTE ROMI.
A comentat Igor 28 martie 2010, 14:39 | mergi sus ▲
La multi ani! Romani Basarabeni
http://basarabenicraiova.wordpress.com/
A comentat bsrb 28 martie 2010, 17:23 | mergi sus ▲
FARA COMENTARII:
"…Marsul din Chisinau a fost organizat de asociatia "Spirit Romanesc" din Chisinau si de "Noii Golani" din Bucuresti. Municipiul Bălţi a fost scăldat azi în cele trei culori ale drapelului românesc. Mitingul, prilejuit de consemnarea celor 92 de ani de la Unirea Basarabiei cu România din 1918, a fost organizat de Noua Dreaptă şi de Mişcarea Naţional-Creştină din Basarabia.La manifestare - la care a fost prezent şi liderul Noii Drepte din România, Tudor Ionescu - au participat peste 100 de tineri români…" Chisinau, Romania de Est (Basarabia) / Romanian Global News, duminică, 28 martie 2010. http://www.rgnpress.ro/content/view/42418/1/

Neagu Djuvara: "O REPUBLICĂ INDEPENDENTĂ DE ROMÂNIA ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU ESTE O MONSTRUOZITATE!"
Duminică 28 mar 2010
"…La apelul Ligii Studenţilor din Galaţi a răspuns şi profesorul Neagu Djuvara care, deşi nu a putut fi prezent fizic la Galaţi, a acordat un interviu, acesta fiind proiectat audienţei din sală. Acesta a afirmat că unirea trebuie să se realizeze deoarece: "Găsesc existenţa unei republici separate de România, între Prut şi Nistru drept o monstruozitate, un lucru nefiresc". Profesorul a afirmat că România trebuia să aibă o rezistenţă în momentul iunie 1940: "Adică cum? Am cedat fără să tragem un foc de puşcă o provincie întreagă."
http://www.adevarul.ro/locale/galati/Neagu_Djuvara-_-O_republica_independenta_de_Romania_intre_Prut_si_Nistru_este_o_monstruozitate_0_233376881.html
A comentat nel 29 martie 2010, 03:47 | mergi sus ▲
Pentru Igariok! Mai prostalaule, ce te legi de romi? Ei sunt mai destepti ca tine. Tu nu esti chirghiz, nici ickut si scrii pe site-ul asta in romana, ca esti roman denigrat. Rusii te urasc si te numesc tzigan, precum puskin i-a facut tzigani pe toti moldovenii. Fiindca acel puskin al rusilor s-a tot dat prin vii cu o tziganca de prin partile Lozovei. Basarabenii culti, dar nu prostii, vor unirea. Ei vor spiritualitate si nu doar pasapoarte. Fara unire cu Romania, Basarabia nu are nici o sansa sa ajunga o tara normala;
A comentat Gheorghe 29 martie 2010, 11:44 | mergi sus ▲
Pt Vani
Citez O asa "unire" e doar pentru handicapati cu certificat ca sunt intocmai."
Unirea este in interesul ambelor tari, Moldova in forma actuala nu este un stat viabil. Te rog sa-mi arati un alt stat mic de pe mapamond care este puternic economic si militar. Iti spun eu ..nu exista. Toate statele puternice sunt mari ca populatie si suprafata...si fiind mare ..contezi la masa tratativelor.
Deci unirea nu este pentru handicapati ce pentru oamenii care au perspectiva.
Citez "adica au nevoie de tutela" - exact Moldova are nevoie de tutela asa cum Romania este sub tutela NATO si UE.
Citez "lumea din R.Moldova n-are nevoie de nici un euro" - toti moldovenii cu care am vorbit aveau nevoie disperata de euro, de fapt principalul motiv pentru care vor cetatenia unui stat UE este dorinta lor de a scapa de saracia din Moldova si eventual de colapsul social in care se afla tara.
Citez "Nu cersim bani dar cerem SA FIM RECUNOSCUTI CU DREPTUL DE A CALATORI LIBER IN uE, de a nu fi umiliti la consulate si vami" - cred ca pe moldoveanul de rand il doare in fund de dreptul lui de a calatori, principalul motiv pentru care doreste sa calatoreasca este acela de a muncii in occident pentru asi cladi o soarta, un statut social. Nu cred ca taranul din raionul Evinet merge in Italia ca sa viziteze Colosseum-ul ci ca sa scoata familia din saracie.
Citez "O asemenea atitudine discriminatorie " - dute intr-un club al milionarilor rusi din Moscova si vezi daca te primeste fara sa fii milionar, aceleasi reguli sunt si in politica si apropo de discriminare din cate stiu eu voi ii discriminati mai rau pe negrii din Africa care isi incearca norocul in Moldova.
Citez "ar trebui sa ne gandim la o ALTERNATIVA DE SPATIU PE GLOB" - cred ca alternativa aia e falimentara, deja au incercat-o altii vreo 60 de ani.
Cu bine,
A comentat Roman Verde 29 martie 2010, 12:26 | mergi sus ▲
Cum vezi si ce intelegi prin "unire"? - Demaine sa inchidem ambasadele, sa ne retragem de la Eurovizion, de la Liga campionilorsi toate competitiile internationale sportive, olimpiadele internationale ale elevilor, sa renuntzam la legaturi directe cu culturale, stiintifice, diplomatice cu Bruxelles, Strasburg, cu toate tarile lumii, sa nu mai avem drept de vot in ONU si alte organizme internationale, sa iesim din parteneriatul vestic, sa refuzam legaturi directe, credite, imprumuturi de milioane si miliarde de la FMI, BERD, UE, SUA, China, Olanda. Sa inchidem cladirea parlamentului, presedentiei si guvernului si sa atarnam o noua insciptia - "Consiliul Judetan Chisinau" si sa asteptam cand ne vor veni banii in buget de la Bucuresti? - Hai, spuneti, cum va imaginati? Si ce vor avea de pe la urma la aceasta basarabenii sau romanii? Ce va castiga insasi neamul romanesc daca se va uniformiza totul la est de Prut dupa modelele Bucurestiului, doar nu toate sunt cele mai bune?
A comentat pt Roman Verde 30 martie 2010, 02:11 | mergi sus ▲
Doresc sa le spun tuturor ca Lupu nu ne reprezinta pe noi, romanii din Basarabia. El se teme, ii este frica sa recunoasca adevarul. De cine? Asa-i natura acestui om. El vrea functii si pozitii si e gata sa sacrifice toate valorile noastre pentru a le capata. Pe linga faptul ca e un diletant, el se mai da cu parerea despre limba si identitate. Si asta il face dublu periculos pentru noi romanii moldoveni din RM. Vedeti doamne, el se identifica moldovean si o spune cu atita ardoare, de parca n-ar fi una si aceeasi cu roman. De parca ar spune - eu sunt orice, numai nu roman. Cel mai mult ma gindesc la copiii nostri care invata in scoli limba si literatura romana. Un asemenea tip la sigur ca va interveni si in procesul de invatamint cu teoriile lui staliniste si moldoveniste.
Dar pe de alta parte de ce Statul Roman nu face lobby la Bruxelles pentru a ne permite noua, basarabenilor sa intram doar cu buletinul in ROmania. De ce nu se procedeaza asa cum au procedat cindva ungurii cu conationalii lor din ROmania, cand ROmania nu era membra UE - li s-au acordat carnete de unguri tuturor doritorilor, cu dreptul de a se afla pe teritoriul Ungariei si de a munci acolo? De ce suntem tratati ca romani de mina a doua? De ce suntem nevoiti sa stam in rinduri inemaginabile pentru vize romanesti ca sa ne vizitam copii care studiaza in tara? Unirea inseamna inclusiv si lichidarea tuturor acestor bariere! Obstacolele vin si din partea Bucurestiului, care nu este inca gata pentru unire. Pina la momentul de fata ce am capatat - micul trafic de frontiera - care ne divizeaza pe noi, basarabenii in zone de 50 km, cu permise de intrare si fara permise... E greu sa fii roman in Basarabia.
A comentat george 30 martie 2010, 02:56 | mergi sus ▲
Pai George din Basarabia, voi nu mai sunteti moldoveni de mult timp, deci nici romani nu puteti fi. Asta pentru ca moldovenii adevarati sunt ramura cea mai importanta a natiunii romane. Iar asa-zisii "maldavani" impostori nu pot fi romani pentru ca vorbesc si gandesc ruseste, au traditii straine de noi si religie ruseasca. Asa din interes, toti rusnacii spun ca sunt romani. Dar la o adica isi dau arama pe fata. Asa ca fii demn si lasa impostura la o parte pentru ca nu va face cinste. Spune cinstit ca vrei "oase" si pomana din Romania, dar la o adica ne faci cu ou si cu otet cum va vine voua basarabenilor la gura. Fii onorabil basarabene si nu mai cersi ceea ce nu-ti apartine! Aveti imensitatea Siberiei si Asiei la dispozitie, ce va mai trebuie si alte tari straine? Vezi, eu nu doresc nici macar sa vizitez tara voastra RM. Nu-mi place limba rusa si nici poporul vostru slav. Atunci voi de ce sa ne amarati noua sufletul cu prezenta voastra stanjenitoare in tara noastra?
A comentat George, IASI, ROMANIA 30 martie 2010, 03:22 | mergi sus ▲
Ce intrebare e asta "ce intelegem prin unire"? Desigur ca inchidem toate ambasadele; desigur ca nu mai participam la competitiile internationale decat in componenta echipei de tara; desigur ca nu mai apelam la imprumuturile de milioane BERD, FMI, BM si altele; desigur ca inchidem parlamentul si presedintia si nu mai suntem nevoiti sa le intretinem; desigur ca scriem pe usa primariei Judetul Chisinau etc.
In Schimb - avem o piata interna mai mare si posibilitatea de a face comert, deci si bani. Soferii au de lucru ca se deschid noi rute spre Iasi, Galati, Botosani, Bucuresti si toata tara; copii participa la olimpiade interne pentru preselectie si echipele de fotbal se incadreaza in campionatul Romaniei (iata acestea competitii da!); Bucurestiul investeste bani din UE si BERD si FMI si MB in infrastructura basarabeaca, in constructii de drumuri, scoli, cinematografe etc. Totul se modernizeaza in spiritul UE. Scapam de CSI cu structurile lui moarte. Scapam de limba rusa peste tot. Vindem vinul oriunde si il exportam. Vindem flori, ulcioare, gaini si curci si facem bani cu totii, ca romanii sunt cumparatori. Comertul este baza unui stat. Moldova este izolata si condusa de fel de fel de misini si jdanovi. Cit o sa traim izolati?
A comentat Gheorghe 30 martie 2010, 03:28 | mergi sus ▲
Pentru george, Iasi. Romania e tara noastra istorica si punct mai Gica. Vai de capul tau patrat daca judici cum scrii. Imensitatea siberiei iti apartine si te asteapta, caci ai sa te strici la minte in gaoacea ta ingusta. In ceea ce priveste biserica, nu uita ca si tu esti ortodox si nu budist. Dar noi avem Mitropolia Basarabiei care e istorica romaneasca. Ce sa-ti mai spun - lasi ca tine nu sunt buni nici pentru cozi de topor, dar nu pentru politica regionala. Si nici nu e nevoie sa vii in Basarabia ca de alde tine avem destui. Basarabenii sunt mai romani ca tine, ma, cu toate ca au o prezenta "stangenitoare" in tara.
A comentat George 30 martie 2010, 03:39 | mergi sus ▲
Tarile din ex-Iugoslavia cu exceptia Macedoniei vorbesc in fond aceeasi limba - sarbo-croata cu alfabet chirilic si latin. Ce i-a facut sa-si faca de urgentza limbi separate, identitati separate si state aparte, mai ales in cazul cand si religia e aceesi (Muntenegru, cu 0,5 milioane). De ce macedonenii nu accepta ca limba lor e identica cu bulgara si e aceeasi natiune si nu vrea sa se uneasca cu nimeni - nici cu Serbia, nici cu Buogaria, nici cu Macedonia greceasca? Deja si pe la Cluj, Timisoara sau Iasi lumea vrea o depnedenta mai mica de centru si posibilitatea dea fi regiuni ale UE cu un minim grad de independenta economica, pentru a avea mai multe investitii directe din afara, pentru a se autodezvolta? Basarabia dupa 150 de ani impreuna cu celelate ex-republici sovietice a capatat prin jertfe de nedescris ceea ce altii isi doresc si nu pot obtine. Nici Ucraina nu vrea sa se uneasca cu Rusia, si nici Belarusi nu-si cede4aza independenta. Nu exista nici un precedent de unire, ci numai de dezunire - noi avem Transnistria, Gagauzia. N-am dovedit bine sa ne unim cu aceste parti ale pamantului nostru si ni se propune sa lasam totul balta si cu riscul de a mai pierde inca vreo 7 raioane si de pe malul drept - sa ne unim. NU PREA MARE E JERTFA CE SE CERE DIN PARTEA CA DINTOTDEAUNA IARASI DINTR-O SINGURA PARTE - DIN CEA A BASARABENILOR?
A comentat pt Gheorghe 30 martie 2010, 07:15 | mergi sus ▲
Pt comentariul de la ora 10:15
Cred ca Yugoslavia nu e exemplul cel mai bun. In opinia mea este foarte bun doar pentru rubrica "asa nu faceti". Cat despre raioanele din Transnistria acelea sunt pierdute de mult. Spune-mi cate decrete date de guvernul din Chisinau sunt aplicate in Tiraspol. Cine pune in functii militienii cu grad inalt, functionarii mari sau alti reprezentanti locali, Chisinaul? In opinia mea Chisinaul ori intra cu tancurile peste politrucii din Tiraspol si stabilesc statul de drept ori o lasa moarta in papusoi...ca de discutii sunt satuli moldovenii sau cel putin asta e impresia mea.
Doriti un precedent? Va ofer unul, chiar mare, urias. Unirea din 89 a Germaniei de Vest cu cea de Est. Pentru toti cei care au comentat inainte, la acest gen de unire ma refer. Pentru carcotasii din Moldova si Romania afirm ca acest eveniment unic si memorabil daca se va intampla va fi spre beneficiul ambelor parti. Nu stau sa enumar toate beneficiile dar ganditi-va ca chiar din prima zi salariile functionarilor moldoveni vor fi aliniate la standardul romanesc (la fel ca in unirea din Germania). Nu va fi doar lapte si miere dar eu zic ca natiunea romana va fi mai puternica.
Ptr. cel cu Eurovisionul
Hai mai omule, lumea moare si pa tine te arde de campionatul de fotbal si ca pierde Moldova locul la Eurovision. Lasa sa piarda Moldova locul la Eurovision si sa o duci tu bine.
Sa auzim de bine,
A comentat Roman VErde 30 martie 2010, 10:06 | mergi sus ▲
Pt. George din Basarabia! Pai Gigica, tu ai cap patrat de nu observi ca Mitropolia Basarabiei are un numar de aderenti extrem de mic. Iar populatiile voastre si conducatorii vostri au mers intotdeauna la bisericile rusesti care apartin de Mitropolia Moldovei si care la randul ei apatine de Mitropolia Rusiei. Unde au sarbatorit Craciunul Filat, Ghimpu, Chirtoaca si toata banda lor? Si unde vor merge ei si la Invierea de la Pasti? La biserica ruseasca desigur. In plus, voi tineti sarbatorile religioase pe stil vechi ca rusii si nu ca romanii. Asa ca nu mai fi impostor basarabene si nu te da drept roman pentru ca nu esti. E corect, moldovenii adevarati sunt romani, dar basarabenii sunt impostori in acest sens, adica sunt falsi moldoveni sau mai bine-zis nu mai sunt moldoveni de foarte multa vreme. Deci fiti onorabili basarabenilor si nu mai cersiti de la Romania ceea ce nu va apartine! Recunoasteti cu modestie ca sunteti un amalgam de populatii fara identitate etnica clara, dar pe care va uneste limba rusa si biserica rusa. Dixit.
A comentat George, IASI, ROMANIA 30 martie 2010, 14:48 | mergi sus ▲
Pai pe vremea lui Creanga in toata Moldova tot pe stil vechi sarbatoreau - asa a fost vecuri si veacuri de la aparitia crestinismului - in Europa pana in veacul XV, iarin Romania pana in 1926, cand regele neamt a vrut sa fie ca la catolici. Adica cum - socoti ca dupa 1926 - mai putiun de un veac se sarbatoreste drept, romaneste, iar atatea veacuri la rand pana la 1926 - s-a sarboatorit gresit - ruseste? Cei de pana la 1926 ii socoti ca s-au rugat degeaba, fara folos?.. Unde e ASCULTAREA FATA DE INAINTASI SI DE TRADITIA CEA MAI VECHE? Sestie ca au incercat sa schimbe si Pastele, dar au dat inapoi, caci la Mormantul Mantuitorului nu se mai intampla minunea aprinderii de la sine a focului sfant. La fel ar trebui sa dea inapoi si Craciunul sin tot calendarul, caci nu vedeti rara cand e iarna adevarata la Craciunul pe nou, cand pana si ingerii din cer postesc si asteapta ziua Nasterii, iara cei cu stilul nou dseja se grabesc sa se infrupte. Un om se supara daca nu-l intampini la ora cand vine trenul, dar Isus, pe careil intampina cand inca n-a sosit, iar la sosire nu e nimeni, oare nu se supara?!
A comentat gicu 30 martie 2010, 16:20 | mergi sus ▲
gicutule tataie! Tu nu esti mosulica numai un baran basarabou, cum va zic voua rusii, dar esti si un mare prostalan pe deasupra! Stai tu acolo cu mentalitatea ta de grota ruseasca si nu ne deranja pe noi romanii cu ineptiile tale de doi bani. Intereseaza-te sa vezi cate alte popoare ortodoxe sarbatoresc Craciunul cum trebuie, asa cum e normal. Sarbatoreste tu Craciunul dupa anul nou ca neoamenii si uita ca exista Romania! Deci recunosti ca voi pruto-nistrenii sunteti straini de spiritul romanesc? Asa ca mars tu in originea mamei tale de jivina bolsevica polietnica si mai scuteste-ne pe noi de referirile tale la adresa romanilor si obiceiurilor noastre! Toti oamenii de pe fata pamantului se pot corecta, numai baranii pruto-nistreni sunt irecuperabili!
A comentat George, IASI, ROMANIA 30 martie 2010, 17:10 | mergi sus ▲
Eu am dreptul sa sarbatoresc crestineste Craciunul unde m-oi afla, caci peste tot in Europa exista biserici ortodoxe pe stil vechi, inclusiv in Italia, unde isi are parahii si Mitropolia Moldovei si a Chisinaului. Catolicii italieni sunt toleranti si cu sentimente de prietenie fata de ortodocsii de stil vechi. Numai in Romania moldovenii/basarabenii nu au parohii ale Mitropoliei Moldovei, dar ar trebui sa aiba, tot asa cum are si Mitropolia Basarabiei in R.Moldova. Ar fi un jest de respect fata de fratii crestini ortodocsi de stil vechi, o dovada a unitatii noastre pe principii de respect reciproc si nu un motiv de vrajba.
A comentat gicu 31 martie 2010, 01:35 | mergi sus ▲
gicusor barane! Da ce sa caute basarabanii indobitociti in Romania? Oare chiar suntem noi romanii asa de doritori sa avem straini in tara noastra? Stai tovarasele in tara ta si nu veni in tara noastra! Sau vrei sa-ti dam peste rat ca sa pricepi? Nici o grija! Se vor lua masuri in curand pentru diminuarea si chiar eradicarea prezentei nedorite a pruto-nistrenilor in Romania! Oare de ce nu cer si romanii cetatenia republicii pruto-nistrene? Si daca ar cere-o, li s-ar si acorda? Oare cati romani primesc mii de burse din partea guvernelor pruto-nistrene de la Tiraspol, Komrat sau Kisiniov? Oare cati romani sunt dornici sa se balacareasca in mocirla fara cap si coada din Pruto-Nistria? Asa ca sa avem pardon, baranilor cersetori, dar noi va desfidem si dorim sa ne scutiti cu prezenta voastra in tara noastra. Nu sunt vesnici Basescu, Boc si guvernul PDL antiromanesc! Vor plati amarnic pentru politica lor de concesii fata de strainii pruto-nistreni si de lovire in interesele romanilor!
A comentat George, IASI, ROMANIA 31 martie 2010, 02:19 | mergi sus ▲
Iti scapa un lucru din vedere - de la 01.01.2007 nu mai poti inchide hotarele nimanui, caci Romania a devenit stat cu hotare transparente si hotarul de pe Prut apartine UE. UE hotaraste cui sa permita sa-l treaca si cui nu. Daca da domnul si ni se permite calatoriile fara vize atunci socoate ca nici hotarul de pe Prut nu-i mai opreste pe basarabeni. Statul independent si suveran de alta data socoate ca nu mai exista, degraba UE va avea abmasadele ei, diplomati, ministri (inalti reprezentanti) si cu timpul veti fi o regiune a Europei, iar unicul stat romanesc suveran si independent (asociat in afara UE) va fi R .Moldova.
A comentat pt. gheorghe, iasi 31 martie 2010, 05:12 | mergi sus ▲
ORI ITI PLACE ORI NU SI TU ESTI ROMAN GUNOIULE IMPUTIT , . . BOLSEVIC ORDINAR
A comentat PENTRU IGOR 31 martie 2010, 05:54 | mergi sus ▲
Pentru: pt. gheorghe, iasi pe 31.03.2010, ora 08:12:

Tovarasele, Pruto-Nistria nu are cum sa fie stat romanesc. Si mai ales suveran si independent!!! Sau armata rusa nu sta pe teritoriul vostru? Sau guvernantii vostri nu pupa saptamanal curul rusilor la Moscova? Romania chiar si in UE a fost, este si va fi independenta. Doar unele atributiuni fara importanta sunt preluate de Bruxelles. Iar politica la frontiera, iti spun eu ca si acum o face tot Romania. Pe UE sunt doar niste recomandari de care ar trebui sa se tina seama. Dar legea noi o facem. Si nu are rost sa nu fim de acord cu propunerile UE, pentru ca basarabenii sunt niste straini de neamul nostru romanesc. Asa ca din punctul de vedere al marii majoritati a romanilor, ori africanii, ori pruto-nistrenii, acelasi tratament trebuie sa aiba. Noi nu mergem la voi, ci voi veniti si ne imputiti tara. Ar fi bine sa refaceti gardul de sarma ghimpata si sa interziceti intrarea romanilor pe teritoriul vostru slavofon si turcofon.
A comentat George, IASI, ROMANIA 31 martie 2010, 10:33 | mergi sus ▲
Mai drace de cuman ce esti, ce spui tu acolo, locul tau nu e pe acest forum. Ce ai cu basarabenii, de nu incapi de ei, iti dau un sfat "tovarasesc", omule mergi la un psihiatru.
A comentat Septimius 04 aprilie 2010, 07:19 | mergi sus ▲
Mai baieti ,cucueti , despre care unire voi va certati . Inchipuitiva ca tiganii fara stirea si voia Bruxelului fac unirea cu basarabia .Voi ce ,ati mincat ceva stricat si aiuriti. Ei nici nu se pisa fara voie acum .Asa . Hai so luam de la inceput. odata cu semnarea tratatului de la Lisabona sa spus clar pentru BARANI ca SE STOPEAZA ORICE INTINDERE A COMUNITATII PE UN TERMEN NELIMITAT. O eventuala unire (o sansa din mie )poate avea loc numai in cadrul UE.Daca as fi deacord eu si inca 90%din moldoveni . Lamuresc iarasi pentru BARANI. Mai intii trebue basarabia sa intre in UE.Dar asta poate sa se intimple peste vreo 200 de ani ,chind va corespunde criteriilor. Mai este un variant . Daca Romania ar fi deacord sa paraseasca UE atunci da ,iarasi o sansa din mie . Intrebatii pe tigani ,deacord sa lase Ue-ul.NU!!!. ATUCI NU VISATI !!!! Ocupativa de ceva cu folos. Dar pe tigani vreau sa rog un lucru . Mai baieti ,asa cum ne socotiti, amestecati cu kazaci ,kirghigi,rusofoni s.a.m.d. fie asa ,ei si ce - ai tot dreptul sami faci un favor. vReau sai spun ceva lui VANI. Tine binte bine ,ai perfecta dreptate de ceia ce spui tu la inceput. Asa ceva ai sa auzi numai la frontiera cu tiganii romani .Restul Europei complect alti oameni . Eu spun numai lucruri reale prin care am trecut de o miltime de ani .Nai sa afli gustul la halva pina nu-l gusti!!!. Dar cei ce baga ca musca in cu... calulu ,se baga in romania si sunt batjocoriti pe la consulate ,asa le trebue , singuri siau ales. Da ,da si-au ales singuri ,pentru ca aveti sansa de a alege. Sunt si din cei care e imposibil sa le lamuresti ceva . Sunt romani si punctul.Fiti romani si punctul .Dar cei ce vor sa plece undeva .Baieti ducetiva la ambasada rusa si facetiva pasapoarte rusesti . Mai urmariti chite tari au scos vizele cu rusii . Ar fi bine sa aveti si un pasaport roman ,ca sa puteti face comparatie ,ce si cum .Care pasaport deschide mai repede usile .Iarasi ,pina nu gusti din halva ,nui sii gustul!!! Dar cei ce nu le place ce spun eu pe aici ,putin ma intereseaza , adica cum spune rusul - Глубоко поибать морские знаки!!!
A comentat rex 04 aprilie 2010, 18:58 | mergi sus ▲
Amuzant. Pe un forum am dat de o fraza construita in baza unui singur cuvant rusesc atestat si de dictionare - poate cineva sa gaseasca echivalentul expresiei in romana?
"Ну нафига отфига дофига фигни фиговой нафигачили?" ("Nu nafiga otfiga dofiga figni figovoi nafigachili?")
A comentat rir 05 aprilie 2010, 01:47 | mergi sus ▲


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Politică

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vladimir Vitiuc a ascuns casele de ANI
În declarația sa de avere și interese personale figurează un automobil model Mercedes GLK 280 (anul fabricației – 2009) și un venit anual cumulativ de 267 mii de lei (din salariul și indemnizațiile de deputat). Vladimir Vitiuc a mai primit în anul 2020 o indemnizație de 174 de mii de lei de la Parlamentul R. Moldova. Susține că nu [...] mai mult
Anatol Ursu, candidatul unionist pe circumscriptia Europa de Vest, intre viziune, realitate si solutii pentru diaspora
 Anatol Ursu, candidatul unionist din partea Partidului Popular Românesc (PPR) pe circumscripția nr. 50 - Europa de Vest, sustine ca este nevoi de o viziune noua despre modul in care pot fi rezolvate problemele diasporei. In continuare puteti afla intentiile si solutiile sale in calitate de viitor deputat al diasporei pe circumscriptia [...] mai mult
O cerere, semnată de 1,2 milioane de persoane, privind ReUnirea a fost depusă la parlamentele de la Chișinău și București
O cerere susținută cu 1,2 milioane de semnături, în care se solicită parlamentelor de la Chișinău și București să voteze, la ședința comună din 27 martie, reîntregirea țării, prin reîntoarcerea teritoriului Basarabiei în componența României, a fost înregistrată la secretariatele celor două instituții în data [...] mai mult
Dodon ațâță moldovenii contra moldovenilor. Creează un „Front național” împotriva unioniștilor
odon a anunţat crearea unei "platforme de rezistenţă", menită să reunească moldovenii care nu împărtăşeşc ideea reunificăriii cu România. Şeful statului a precizat că "Frontul Naţional" e pentru cazul în care "situaţia va ieşi de sub control pe 25-27 martie".
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon încearcă [...] mai mult
Decizia irevocabilă a Curții Supreme de Justiție care pune punct în dosarul Mânzat
Avocatul Valerian Mânzat, cunoscut opiniei publice pentru viaţa luxoasă etalată pe reţelele de socializare, își va petrece următorii opt ani în închisoare. Astăzi, 1 martie, Curtea Supremă de Justiție (CSJ), a respins recursul în anulare declarat de avocații lui Valerian Mânzat, ceea ce înseamnă [...] mai mult
Eșec total pentru Dodon // A ajuns la Berlin și se va vedea cu …. nemții
Vizita președintelui Igor Dodon la Berlin pare să fie un eșec total. Șeful statului a ajuns acum o oră în Capitala Germaniei, iar în mijloacele de informare de la Chișinău, nici pomină despre acest lucru, după cum era firesc. Explicația pare să fie faptul că agenda președintelui nu include decât o întrevedere cu adjunctul unui [...] mai mult
Senator român: Parlamentul moldovean a refuzat o ședință solemnă în anul Centenarului
enatorul român Iulia Scântei scrie într-o postare pe facebook că, Parlamentul Republicii Moldova a refuzat să dea curs invitației de a avea o ședință comună a Parlamentelor României și Republicii Moldova care ar fi trebuit să aibă loc la Iași sau la Chișinău.
Iulia Sântei punctează că: ”În ciuda eforturilor [...] mai mult
Igor Dodon vorbește despre cele mai mari pericole pentru securitatea țării: „Mișcarea unionistă trebuie oprită”
Unionismul, Alianța Nord-Atlantică și lipsa de soluții pentru problema transnistreană. Acestea sunt cele mai mari pericole pentru securitatea Republicii Moldova  în viziunea Președintelui, Igor Dodon. Șeful statului  a participat la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova. Președintele Republicii [...] mai mult
VIDEO/Iurie Leancă: Unirea României cu Moldova, o temă care prinde contur la Chișinău
Unirea cu România este o temă care prinde contur tot mai pregnant în Republica Moldova, susține fostul premeier și ministru de externe Iurie Leancă într-un interviu acordat emisiunii „În fața ta” de la Digi24.
„Zilele acestea am fost în centre raionale și am adresat această întrebare colegilor mei [...] mai mult
LUCINSCHI EXPLICĂ DE CE FEL DE PREȘEDINTE ARE NEVOIE MOLDOVA
Cel de-al doilea președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, susține că în fruntea țării trebuie să se afle un președinte cu rol de arbitru, notează NOI.md. 
În cadrul unui interviu acordat portalului tribuna.md, fostul demnitar a declarat că optează pentru o republică prezidențială, în cadrul căreia președintele [...] mai mult

randat în 	0.2006 secunde