Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

4 mai 2024, ora locală: 17:31

 

Misterele abdicarii lui A.I. Cuza

adăugat 17 noiembrie 2010, 19:11, la Istorie / Ştiinţă

A.I.Cuza, , Mihail Kogalniceanu, Cezar Librecht

Greu de gasit in intreaga istorie nationala un episod la fel de controversat si inconjurat de mister precum abdicarea fortata a primului lider modern de etnie pur romaneasca. Modul in care s-au precipitat si desfasurat faptele ridica interesanta intrebare: Cum ar fi evoluat statul roman daca Domnul Unirii ramanea pe tron si consolida probabil un regat?

De la fiu de boieri la colonel cu vederi europene

Despre cel pe care istoria nationala il cunoaste sub titulatura de "Domnul Unirii" se stiu surprinzator de putine lucruri. Mai ales daca tinem socoteala ca a fost un personaj care a trait in perioada moderna, in plin secol XIX... Cronologic vorbind, cel care avea sa reuneasca dupa indelungata vreme, Tara Romaneasca si Moldova, a vazut lumina zilei pe data de 20 martie 1820 in targul moldovenesc al Barladului. Inca din pruncie, Alexandru Ioan a apartinut elitelor traditionale de boieri din Moldova. Tatal sau era ispravnicul Ioan Cuza, un prosper proprietar de pamanturi in judetul Falciu de pe atunci. Mama sa, Sultana, facea parte din familia Cozadinilor, clan boieresc cu origini fanariote.

Parintii isi doreau un viitor maret pentru fiul lor. In aceasta directie nu precupetesc niciun efort. Micul Alexandru are parte de o educatie de tip european, invata mai multe limbi straine si se dovedeste atras de studiul istoriei. Inca din tinerete dovedeste aptitudini pentru o cariera militara, spre care se si indreapta de altfel, devenind un apreciat ofiter in armata moldoveneasca unde promoveaza pana la rangul de colonel. In aceasta ipostaza, A.I. Cuza a fost surprins de efervescenta momentului 1848, cand Moldova si Tara Romaneasca au fost cuprinse, la randul lor, de tavalugul revolutiilor de inspiratie masonica care au zguduit Europa. Din acest moment, viata si destinul sau aveau sa sufere transformari dramatice. Daca in Moldova revolutia a fost repede suprimata, dincolo, peste raul Milcov, in Valahia, revolutionarii care au preluat puterea politica si militara au reusit sa guverneze pana la sfarsitul anului. Propriile vederi liberale, tendintele nationaliste, alaturi de curajul de a lupta deschis pentru propasirea romanilor din timpul episodului moldovenesc i-au creat destui dusmani puternici. In consecinta, este capturat, devine prizonier fiind trimis spre Viena, de unde ajunge sa fie eliberat totusi cu ajutor britanic (gurile rele spun si astazi ca fratia masonica a functionat si atunci pentru salvarea unui membru marcant...)

A.I. Cuza revine in Moldova unde domnea pe atunci Printul Grigore Ghica. In urma intrevederilor dintre cei doi, Cuza avanseaza serios in cariera devenind Ministru de Razboi al Moldovei. Sentimentele sale nationaliste si unioniste devin din ce in ce mai puternice, colonelul fiind atras din ce in ce mai mult de scena politicului. In aceasta directie in anul 1858 il gasim in ipostaza de reprezentant al Galatiului in divanul ad-hoc de la Iasi.



Re-Unirea si legendarele reforme


Deja remarcat atat in ochii elitelor conducatoare moldovene, Cuza cucereste rapid si increderea fratilor sai din Valahia. Prin urmare, ajunge sa fie ales de Partida Nationala care actiona pentru Unirea Pricipatelor sub un lider roman, nu un print strain cum doreau unele loji masonice opuse celor cu viziuni unioniste. Conform istoriei cunoscute, Partida Nationala a profitat de suita de neclaritati juridice din textul Tratatului de la Paris pentru a-l alege pe Cuza Domn al Moldovei in ziua de 5 ianuarie 1859, si pentru a deveni Domn la Tarii Romanesti peste cateva zile mai tarziu in data de 24 ianuarie. Unirea a avut radacini adanci in constiinta romanilor din cele trei tari. De fapt, prin exploatarea acestui puternic sentiment nationalist peste care se adaugau prigonirile, jaful si abuzurile strainilor, au reusit artizanii din umbra ai momentului 1848 sa starneasca lupta armata a romanilor. Chestiunea Unirii provinciilor romanesti devenise intre timp o problema serioasa care nu-i preocupa doar pe romani, ci si cancelariile marilor puteri, ambasadorii de la Constantinopol, alaturi de consulii acestor tari de la Iasi, Bucuresti si alte orase. Spre exemplu, in Franta, ideea Unirii principatelor romane a fost adusa la cunostinta cercurilor masonice de catre cei mai ferventi militanti ai Unirii, bursierii romani trimisi la studii alaturi de exilatii politici de origine romana. Gratie relatiilor facute de acestia cu conducatorii europeni, Unirea romanilor ajunge sa figureze chiar pe primele pagini ale proiectelor de politica externa ale marilor puteri. Asa ajunge sa fie trimis de Franta cu insarcinarea de a ocupa postul de consul la Iasi, celebrul si harsitul politician, Victor Place. Misiunea sa era de a-l informa pe Contele Walewsky, Ministrul de Externe francez asupra sanselor si posibilitatilor moldovenilor pentru Unire. Pe de alta parte, misiunea sa secreta era aceea de a sprijini eforturile moldovenilor pentru a slabi astfel in zona influenta subredului Imperiu Otoman.



Actul Unirii, simplu in aparenta si superficial studiat, prezinta si o latura ascunsa, care cu siguranta merita investigata. Pe baza documentelor existente, alaturi de coincidente istorice si politice ale vremii, in prezent putem afirma fara tagada, ca unirea de la 1859 a fost pana la un anumit nivel, opera masonilor romani sprijiniti de confratii de loje cu vederi si simpatii similare. Ei bine, in ciuda tuturor argumentelor si intelegerilor, pregatirea etapelor Unirii a reprezentat o chestiune extrem de sensibila privita prin prisma strategiei lojelor din acea perioada. In plus, deoarece trebuia pastrata senzatia respectarii tururor clauzelor politice impuse de marile puteri, unirea prezenta numeroase impedimente. Aici intervine hotarator interesul Masoneriei, dupa cum mentioneaza intr-un text o loja din Paris: "Teritoriul romanilor este alcatuit din mai multe provincii diferite, locuite de romani din cele mai vechi timpuri, fiecare cu istoria sa dureroasa. Transilvania, cea mai intinsa regiune, se afla sub dominatia ungurilor de aproape 800 ani, Bucovina cunoaste stapanirea austro-ungara de un secol, Basarabia a fost ocupata temporar, partial sau total de imperiul tarist, iar Moldova si Valahia sunt controlate de turci, neintrerupt de peste 400 ani. Si pentru noi este o surpriza sa realizam ca romanii au supravietuit acestor presiuni in mod neasteptat. Sprijinirea lor poate fi cel mai important argument in Balcani".

Conform multor istorici, acest ultim paragraf a fost greutatea care a inclinat definitiv balanta in favoarea unirii. In final, patru dintre puterile garante- Franta, Sardinia, Prusia si Rusia -, au silit in cele din urma Imperiul Otoman si Austria sa recunoasca evenimentul istoric. Epoca lui Cuza este caracterizata prin misiunea grea avuta de colonel. El a fost declansatorul trecerii de la o oranduire sociala depasita istoriceste, la o noua oranduire superioara celei anterioare. Marile sale reforme au avut un larg ecou peste hotare. Tot el a fost cel care a reformat si modernizat primul serviciu secret de informaii autentic romanesc. Reformele sale fara precedent au fost mai importante si mai bune pentru popor chiar decat cele luate de Carol I-ul. Nu degeaba Domnitorul a ramas cel mai iubit si apreciat lider din perioada moderna a romanilor. Putini romani stiu, spre exemplu, ca prima sectie de medicina veterinara din tara a fost inaugurata de Domnitorul Cuza. Cea mai insemnata in urmarile ei pe plan social si economic a fost, fara indoiala, reforma agrara din anul 1864, prin care taranimea clacasa a fost eliberata de opresiunile de tip feudal, ajungand sa fie improprietarita din pamanturile pe care le munceau de generatii. A infaptuit si o necesara reforma fiscala concretizata prin instituirea impozitului personal, a contributiei pentru drumuri si instituirea impozitului funciar. Totul pentru ca Principatele Romane Unite sa fie incadrate unui sistem fiscal modern si eficient.

Ajungem astfel si la cea mai controversata reforma, care din optica multor istorici este responsabila partial de abdicarea fortata a lui Cuza. Anume secularizarea averilor si proprietatilor manastiresti. Manastirile din tarile romane unite detineau in proprietate, prin numeroase danii domnesti si boieresti, mai mult de 25 % din suprafata agricola. Legea lui Cuza lua toate proprietatile anumitor biserici si manastiri si le trecea in proprietatea statului pentru a spori "avutia tarii". Pe langa acestea, A.I. Cuza a stabilit un impozit de 10 % pentru veniturile nete ale manastirilor si bisericilor. Nemaivazuta masura a provocat numeroase valuri de proteste in acele vremuri. De fapt, si astazi o serie de istorici lanseaza numeroase speculatii in care se avanseaza ideea ca domnitorul a actionat astfel la ordinele Masoneriei care dorea astfel sa dea o lovitura fatala clerului bisericesc, unul din dusmanii declarati ai lojelor masonice din secolul XIX. Adevarul nu a fost inca stabilit cu exactitate si probabil nici nu se doreste acest lucru...

Demisie, Abdicare, Mazilire?

In urma secularizarii averilor manastiresti, jumatate din terenurile acestora apartineau de fapt manastirilor de la Sfantul Munte Athos, averi daruite pe drept acestor lacasuri sfinte cu mult timp in urma de catre voievozi precum Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vlad Tepes si multi altii. Furiosi, grecii au lansat o campanie dura impotriva lui Cuza si a Principatelor. Avand influenta la Constantinopol prin relatiile pe care le detineau, au apelat in egala masura si la legaturile pe care si le facusera cu diversi oameni politici din Europa, totul pentru zadarnicirea punerii in practica a secularizarii. Arhimandritul Nylos a mers pana intr-atat incat a pus la cale asasinarea lui Cuza in aprilie 1864, intentia sa fiind stopata de faptul ca agentii secreti romani de la Stambul au aflat de plan si l-au alertat pe domnitor din timp. Vazand ca a dat gres cu asasinarea, o parte a clerului grec a cerut despagubiri banesti in valoare de peste 82 milioane lei-aur. Se asociaza asadar cu Sir Henry Bulwer, ambasadorul britanic la turci. Agentii secreti romani afla si de acest tertip si reusesc sa-l influenteze favorabil pe ambasador, gratie serviciilor sexuale oferite acetuia de frumoasa grecoaica Eleni Aristarhi.

Comploturile organizate de personajele conservatoare si reactionare fata de proiectele domnitorului se acutizeaza in asemenea grad incat Cuza este obligat sa abdice. Totul a fost facut intr-o asemenea graba umilitoare incat domnitorul este fortat sa abdice semnand decretul de abicare direct pe spinarea unuia dintre ofiterii complotisti... Dramaticul act a avut loc la ora 5 dimineata in noaptea de 22 spre 23 februarie 1866, dupa care A.I. Cuza a fost obligat sa se imbrace in haine civile si a fost scos din palat, printre doua randuri de soldati care primisera ordin strict sa stea intorsi cu spatele pentru a nu-l vedea pe fostul domn. Atat de mari erau temerile complotistilor in privinta unei eventuale reactii violente a soldatilor, cu totii fii de tarani improprietariti de Cuza... La adapostul complice al intunericului, domnitorul proaspat mazilit a fost urcat intr-o trasusa cu geamuri negre si transportat urgent la casa unui anume Constantin Cocarlan din Piata Sfantul Gheorghe din Bucuresti. In trasura a fost acompaniat de capitanul Costiescu din grupul complotistilor. In paranteza spus, merita mentionat faptul ca toate partidele politice de atunci s-au raliat, impotrivindu-se lui Cuza din cauza reformelor acestuia care loveau si in interesele financiare ale politicienilor. Primii care au participat la complot au fost liberalii care, ulterior, s-au aliat cu conservatorii acuzandu-l pe Cuza ca vrea sa insituie un regim dictatorial. Asa s-a nascut "Monstruoasa Coalitie". Complotistii au atras de partea lor o parte din armata romana reprezentata de colonelul Haralambie si maiorul Lecca. Oricat de ciudat sau greu de crezut ar parea, abdicarea fortata a lui Cuza are stransa legatura cu alegerea sa ca Domnitor ale celor doua provincii romanesti.



Conform istoricului Stan Apostol, Cuza nu ar fi primit drept de domnie permanent sau succesiune filiala la tron, colonelul primind doar un mandat imperativ, misiunea sa fiind aceea de a infaptui Unirea plus cateva reforme in favoarea modernizarii principatelor. Totul trebuia sa aiba concursul si acceptul celorlalte puteri ale statului, dupa care A.I. Cuza ar fi trebuit sa cedeze de bunavoie tronul unui domnitor strain. De altfel, aproape toate fortele politice ale vremii doreau impamantenirea unei dinastii straine, chestiunea in sine reprezentand una dintre cele 4 dispozitii finale ale programului de guvernare nationala adoptat in octombrie 1857 la Adunarile ad-hoc de la Iasi si Bucuresti. Solutia aducerii unui print strain era la mare moda in Europa, in special in Balcani. Constient de regimul provizoriu al domniei sale, Cuza in persoana declarase in cateva randuri (ultima data la 5 decembrie 1865 in Parlament) ca este gata sa se retraga de la tron in favoarea unui print strain. Ce trebuie retinut este ca A.I. Cuza a fost provocat de nenumarate ori in timpul domniei sale. Marii sai dusmani din partea familiilor de boieri fanarioti si anti-unionisti, au complotat impotriva sa inca din prima saptamana de domnie. In fata interventiilor si uneltirilor dusmanilor sai, Domnitorul a fost obligat sa instaureze un regim autoritar care a dus in cele din urma la scadera prestigiului sau in randul opiniei publice.

Reformele sale i-au infuriat pe marii mosieri care, cu toate ca erau masoni colegi de loja cu domnitorul, s-au pornit impotriva sa. Dar, probabil, cea mai grea lovitura a venit din partea unuia dintre cei mai buni spioni in serviciu romanesc. Este vorba de agentul Cezar Librecht, de origine belgiana, pe care Cuza il numise sef al telegrafului roman, dandu-i astfel posibilitatea de a intercepta informatii interne si externe. Problema a aparut in momentul in care Librecht a fost delegat de Cuza sa-l urmareasca pe Mihail Kogalniceanu in timpul calatoriei acestuia in Oltenia. Fire duplicitara si invidios pe Kogalniceanu, Librecht adauga de la sine fapte si acuze la adresa lui Kogalniceanu. Spre satisfactia familiilor boieresti din opozitie, Librecht a produs astfel o disensiune de proportii intre Cuza si primul sau ministru. Domnitorul era pentru prima data singur, lipsit de aliati. Restul, dupa cum spune o expresie celebra, este Istorie...


Autor: Descopera.ro
Sursa: www.descopera.ro


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Istorie / Ştiinţă

(VIDEO) 11 ani în imagini: Construcția noii clădiri World Trade Center One
Sute de mii de fotografii au captat toate momentele de la construcția până la terminarea construcției noului World Trade Center One. Totul pentru a marca deschiderea Observatorului „One World” din New York, ce a avut loc în weekendul care a trecut.
Turnul de observație, situat pe etajele 100 și 102 ale clădirii, s-au deschis [...] mai mult
DOCUMENTAR: România și Sfântul Scaun - 95 de ani de relații diplomatice
România și Vaticanul au stabilit relații diplomatice, la nivel de legație, în anul 1920 când, la 1 iunie, a luat ființă Legația României pe lângă Sfântul Scaun. Titular al acesteia era Dimitrie C. Pennescu, în calitate de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar, se arată pe site-ul Ambasadei României [...] mai mult
Asasinarea lui Lech Kaczynski
Pe 10 aprilie 2010, avionul care îi transporta pe președintele polonez Lech Kaczynski și pe alți 95 de demnitari polonezi în Rusia, pentru comemorarea victimelor masacrului de la Katyn, s-a prăbușit în apropierea aerodromului Severny din Smolensk (Rusia).
Accidentul aviatic a decimat o mare parte a elitei [...] mai mult
Misterele de la 11 septembrie
Misterele de la 11 septembrie demolează teoria conspirației susținută “oficial” cu privire la evenimentele de la 11 septembrie 2011 mai bine decât orice alt film documentar pe această temă. Află ce s-a întâmplat cu adevărat în cele trei clădiri în săptămânile dinainte de [...] mai mult
(VIDEO) Pamantul este o creatura vie, imagini NASA
Fiecare dintre noi am vazut imagini cu fenomene meteo extreme privite din spatiu. Cu toate acestea, niciuna dintre imaginile pe care le-ai vazut nu te-au pregatit pentru acest videoclip lansat de Studioul Stiintific de Vizualizare NASA. Folosind date reale, aceaste imagini descriu perfect cele sapte zile din anul [...] mai mult
Top 10 ţări din lume în care să faci afaceri GALERIE FOTO
Acestea sunt cele mai bune ţări din lume pentru a-ţi conduce afacerea, potrivit unui top realizat de firma de consultanţă în management Grant Thornron, scrie incont.ro.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
1.Singapore. Este cel mai [...] mai mult
Comoară impresionantă descoperită la malul Mării Negre
Într-un oraş antic, asediat de romani, locuitorii au îngropat o mare cantitate de obiecte preţioase, pe care arheologii le-au descoperit abia recent, scrie realitatea.net. 
Peste 200 de monede (cel mai multe din bronz), podoabe de aur, argint şi bronz, precum şi vase de sticlă (obiecte rare şi valoroase [...] mai mult
(VIDEO) Secret dezvăluit de un artist: Harta exploziilor nucleare
Artistul Isao Hashimoto a realizat o animaţie video în care prezintă toate testele nucleare între anii 1948 şi 1998. Numărul impresionant, 2.053 de explozii nucleare, începe cu primul test al Proiectului Manhattan, numit Trinity, scrie realitatea.net.
Exploziile din videoclip nu cuprind şi presupusele teste conduse de Coreea de Nord [...] mai mult
A 8-a minune a lumii? Germania a inventat energia cu care va stapani Planeta
0% petrol, 0% energie electrica. Noul tip de energie poate fi usor considerat cea mai mare descoperire din istoria moderna. Audi chiar are in momentul de fata cheia viitorului.
Audi a gasit variante sintetice pentru benzina si motorina. Mai mult, dioxidul de carbon (CO2) risipit in atmosfera ar putea fi folosit pentru crearea acestui tip de energie.
Ca [...] mai mult
(VIDEO) Reclama pentru noul iPhone 5
Aseară Apple a lansat noul telefon iPhone 5. Acesta este mai subțire, mai ușor, dar și mai lung decât precedentul 4S. Vedeți atașat publicitatea pentru noul produs.
[...] mai mult

randat în 	0.1858 secunde