Dacă ziariştii de la Bucureşti, de la Iaşi sau de la Cluj ar fi scris atât de mult despre R. Moldova, cum au procedat jurnaliştii ruşi, dacă politicienii României (cu excepţia preşedintelui Traian Băsescu) s-ar fi preocupat la fel de intens de soarta conaţionalilor noştri de dincolo de Prut, cum o fac “strategii” lui Putin, cu siguranţă că s-ar fi realizat reîntregirea naţională.

Peste delirul de “moldovan” al lui Voronin. Cum ruşii reprezintă doar 5% din populaţia R. Moldova, este uluitor să vezi cele mai mari publicaţii de la Moscova că scriu în prima linie a frontului de pe Nistru pentru o cauză pierdută. Fiindcă lumea se schimbă. Motivaţia economică a românilor, ruşilor, ucrainenilor, găgăuzilor din R. Moldova va fi cu mult mai puternică în următorii ani, decât elanul romantic din 1989-1991 pentru limba şi istoria naţională. A fiecărei etnii. (Mă gândeam uneori dacă nu cumva ar fi oportun, pentru a estompa tensiunile interetnice, nejustificate altfel, Parlamentul de la Chişinău să promoveze o lege pentru reprezentarea automată a tuturor etniilor din R. Moldova, aşa cum se întâmplă în România. Nicio comunitate etnică nu ar mai susţine că este marginalizată, iar confruntarea electorală democratică s-ar derula în cadrul fiecărei comunităţi pentru locurile rezervate în Legislativ…).

Scrie Oxana Nesterova într-un excelent articol tezist din “Ekonomiceskoe Obozrenie” despre frământările politice de la Chişinău:

“Dacă Narîşkin a venit la Chişinău cu morcovul, atunci emisarii UE au venit cu biciul”.

Că “desantul european” nu a venit cu biciul şi nu a ameninţat pe nimeni este o altă chestiune de fineţe. Aşa cum nici România nu a fost forţată să intre în Uniunea Europeană sau în NATO.

Haideţi să vedem cum arată “morcovul” Kremlinului:

“Primul a venit Serghei Narîşkin, şeful Administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, care s-a aşezat la masa tratativelor cu comuniştii şi cu democraţii.

Cei de la Moscova nu ascund că sunt extrem de interesaţi în realizarea acestei alianţe. De aceea, la Chişinău, domnul Narîşkin nu a venit cu mâinle goale, ci, aşa cum se spune, cu un pachet de propuneri avantajoase: reducerea preţului la gaz (după 1 ianuarie 2011, în conformitate cu acordul în vigoare, semnat cu Gazprom, R. Moldova va primi gaz la preţuri europene); “undă verde” pentru vinurile şi pentru produsele agricole moldoveneşti pe piaţa rusească; deschiderea porţilor spre Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan; o rezolvare previzibilă în Transnistria”, spune Oxana noastră cea bine informată.

Buun! Dacă lucrurile stau aşa, atunci se recunoaşte oficial că Moscova a şantajat Chişinăul prin blocarea exporturilor de vinuri, legume şi fructe din mica republică. La fel este folosit şi gazul, pentru a exercita orientarea politică dorită.

Suedezul Carl Bildt, care nu poate fi bănuit că ar fi purtător de cnut nici în coşmarurile lui Voronin, răspunde excelent pentru “EuObserver”:

“Noi nu am oferit Republicii Moldova gaz. De fapt, Suedia stă foarte prost la acest capitol. Apropo, şi Polonia stă la fel de rău. Am luat notă de faptul că şeful administraţiei prezidenţiale ruse a vizitat Moldova cu câteva zile înainte de a veni noi. Dacă e să analizezi de ce are nevoie economia moldovenească, constaţi că are nevoie de un acord profund şi cuprinzător de liber schimb cu UE. Acest acord poate duce, peste o perioadă, la o mai bună dezvoltare a ceea ce este astăzi cea mai săracă ţară din Europa. Nu zic că gazul ieftin este ceva rău, dar economia şi prosperitatea unei ţări nu pot fi construite pe un gaz ieftin.”

În rest, Oxana are surse credibile: ne povesteşte cum a vrut Vlad Filat să-i tragă preşul lui Mihai Ghimpu după ce a aflat rezultatele votului, cum a revenit ulterior după vizita lui Narîşkin şi împarte posturile: “propune oficial Partidului Democrat postul de preşedinte, liberalilor – postul de preşedinte al Parlamentului, iar pentru sine păstrează funcţia de premier”. Marian Lupu vrea însă acum postul de preşedinte al Parlamentului ca să fie şi preşedinte interimar al republicii. “Măcar o leacă, dacî nu sî poati mai mult!” Vlad Filat vrea alegerea preşedintelui de către întregul popor şi i-a reamintit lui Marian Lupu că era de acord recent cu această idee de care uită acum.

Şi ca să ne lămurească el cum se târguieşte puterea pe taraba “de dreapta”, vorbeşte şi Petru Lucinski, că doar şi el a fost în vârful parului: ”Revenim la realitatea tristă moldovenească. În primul rând, plaiul mioritic şi cei 3 ciobănei, care s-au adunat pe altul să-l omoare. Da, este momentul acesta, fiindcă invidia ramâne, asta e mama tuturor contradicţiilor aici la noi. Filat s-a isprăvit bine, fiind premier. Toti partenerii, cum îl numeau, „kamikaze”, ţin minte foarte bine perioada aceea de împărţire a funcţiilor. Discutam cu acelaşi Filat, Diacov. Nimeni nu voia sa se ducă la prim-ministru. Când s-a dovedit că Filat s-a descurcat bine, a devenit gustoasă această bucată de pâine.”

Justă – era să zic partinică – aprecierea! Numai că nu e limpede pe cine să omoare “cei trei ciobănei”. Pe Voronin? Nu cred. Sau poate că este o variantă sovietică a “Mioriţei”, pe care tovarăşul Lucinski a cules-o pe când a interzis literatura de limbă română din Republica Molotov.

Şi de ce să-l omoare? Care să fie miza – « morcovul » Kremlinului sau « cnutul » Uniunii Europene? Sau te pomeneşti că Mihai Ghimpu pune de-o coaliţie cu Voronin? Vorba miliţianului : « Videm noi şini di la şini… după 28 noiembrii… »