![Probleme? Incertitudini? Intreabă aici!](/v2_files/img/intreaba.gif)
Oleg Sîrghi, noul campion al Europei la haltere
adăugat 13 aprilie 2011, 12:03, la Sport • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
![Oleg Sîrghi, campion al Europei, haltere](http://i1022.photobucket.com/albums/af348/basarabeniBMG/OlegSrghi.jpg?t=1302696201)
Reprezentantul Republicii Moldova, Oleg Sîrghi, la Campionatul Europei de haltere 2011, care se dispută la Kazan, Rusia, a început cum nu se putea mai bine competiţia, două medalii de aur. Sportivul moldovean a devenit campion european la categoria 56 de kg, astăzi, în prima zi a concursului, transmite pagina oficială a Federaţiei Europene de profil.
Halterofilul nostru a intrat în posesia medaliei de aur la proba de aruncat, iar faptul că a adunat o sumă totală de 262 de kg, a mai adus un aur pe gâtul moldoveanului. La total, Oleg, a ridicat cu 6 kg mai mult decât ocupanţii locului doi şi trei, turcul Gokhan Kilic şi românul Florin Croitoru.
Un alt reprezentant al Moldovei la această categorie, Ghenadie Dudoglo, a încheiat proba pe locul şase, cu o sumă de 250 kg.
Moldova este reprezentată de nouă halterofili la această ediţie a Campionatului European, care se dispută în perioada 11-17 aprilie la Kazan.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲